Radiografia unui obicei. Ulciorul de nuntă

În patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman se găsește un exponat important atât prin ornamentică, dar şi prin vechime:ulciorul de nuntă datează din anul 1907, provine din comuna Ciuperceni, satul Poiana (fost Flămânda), și a fost donat muzeului în anii ’80 ai secolului trecut. Ulciorul a fost confecţionat în comuna Oboga, județul Olt, un important centru ceramic al Munteniei. Piesa a fost restaurată, deoarece era spartă în momentul donării.

Încă din cele mai vechi timpuri ceramica a jucat un rol important în viaţa omului. Străchini, farfurii, căni de apă şi de lapte, oale cu toartă sau oale cu mănuşă, ulcioare de apă şi ulcioare de nuntă, toate au fost nelipsite din casele ţăranului sau ale orăşeanului, aflându-se printre darurile obişnuite la nunţi, dar şi la pomenile pentru morţi. Un loc aparte în cadrul ceramicii tradiţionale îl ocupă ulcioarele de nuntă, care se constituie în obiecte importante de recuzită în secvenţele spectacolului nunţii.

„Chemarea la nuntă”

Ulcioarele sunt prezente în momentele mai importante ale ceremoniei, atât în judeţul Teleorman, cât şi în alte zone ale ţării. Astfel, la peţire, viitorul mire îşi trimite peţitorii la părinţii fetei cu o ploscă sau un ulcior cu vin sau rachiu. Dacă părinţii fetei beau din ulcior, este semn că au primit peţirea. Ulcioarele de nuntă se comandau de către mire, care le folosea şi pentru „chemarea la nuntă”, secvenţă care se petrecea joia, în săptămâna nunţii. Acesta, plin cu vin, este purtat de către fratele de mână, fiind recunoscut şi după prosopul aşezat de-a curmezişul pieptului. Dacă se bea din el de către cei care erau invitaţi la nuntă, însemna că invitaţia era acceptată. De asemenea, ulciorul era utilizat şi la petrecerea de sâmbătă seara (din preziua cununiei) şi la petrecerea de la „masa mare”, menită să consfinţească unirea mirelui şi a miresei precum şi înrudirea neamurilor. Din ulciorul plin cu vin (ca simbol al belşugului) trebuiau să bea mai întâi mirii.

Decorat cu simboluri solare

Prin ornamentica pe care o are, acest ulcior devine purtătorul unui limbaj. Astfel, el este decorat cu simboluri solare reprezentate de rozete (simbolurile lunare lipsesc deoarece au o conotaţie malefică şi funerară), precum şi simboluri zoomorfe. Simbolul şarpelui este întruchiparea forţelor magice ale pământului, care distrug forţele malefice reprezentate de broască. Pe acest ulcior şarpele este reprezentat sub forma a două perechi, una care înghite broasca, iar cealaltă protejează tânăra familie şi îi asigură în acelaşi timp fertilitate. 

Piesa este decorată şi cu ornamente geometrice:cercul, care semnifică veşnicia, zig-zagul şi „S”-ul orizontal, ce reprezintă simboluri ale apei, ale fecundităţii, ale fericirii şi fertilităţii, care trebuiau să coboare asupra tinerei familii. De asemenea, piesa prezintă şi ornamente florale, în relief, şi vegetale:ramura de brad specifică ulcioarelor de nuntă, simbolizând rezistenţa şi vigoarea ce trebuie să însoţească tânărul cuplu întemeiat prin căsătorie. Cromatica folosită la decorarea acestui ulcior este şi ea plină de simboluri:culorile în care este pictat au legătură cu forţele pământului legate de fertilitate:albul, verdele, galbenul, negrul şi roşul cărămiziu.

Bibliografie

Georgeta Roșu, Ulcioare de nuntă, Muzeul Țăranului Român, București, 1998.

Muzeul Judeţean Teleorman

Prima încercare de înfiinţare a unui muzeu în Teleorman datează din anul 1934, în timpul sărbătoririi centenarului oraşului Alexandria, atunci când Consiliul Comunal a hotărât crearea unui muzeu al oraşului. Expoziţia a fost instalată în localul primăriei, iar în anul 1936 a fost strămutată într-o încăpere a Palatului Cultural „Victor Antonescu”. La 1 mai 1952 s-a deschis Muzeul Raional Alexandria, în care erau expuse documente privind întemeierea oraşului şi dovezi materiale din diferite epoci istorice. După 1968 devine Muzeul Orăşenesc de Istorie Alexandria, din 1974, Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman şi, din 1993, Muzeul Judeţean Teleorman.

Muzeul conservă astăzi colecţii de arheologie, numismatică, etnografie şi istorie, valorificate prin trei expoziţii permanente:Înapoi în timp. Arheologie şi numismatică în judeţul Teleorman;Aspecte etnografice teleormănene şi Colectivizare în Teleorman. Rezistenţă şi acceptare forţată. Patrimoniul instituţiei este valorificat şi prin expoziţii temporare, între care amintim ciclul expoziţional intitulat Exponatul lunii, iniţiat în anul 2008 şi continuat până în prezent. (de Pavel Mirea)

Program de vizitare

Luni-vineri – 9:00-17:00

Sâmbătă şi duminică:închis

Taxa de vizitare:adulți – 4 lei;elevi – 1 leu.

În prima zi de vineri a fiecărei luni, intrarea este liberă.