Proprietatea privată a fost salvatoarea agriculturii comuniste

Regimul Petru Groza a venit la putere ȋn urma intervenției lui Iosif Stalin și avea o singurǎ misiune: sǎ aducǎ fericirea de tip marxist pe meleagurile romȃnești cu orice preț. Dacǎ ar fi avut pic de milǎ fațǎ de cei ocupați, soarta celor de la conducere putea sǎ fie una foarte tristǎ. Distrugerea proprietǎții private și un trai la comun, asemǎnǎtor pe undeva cu cel de la nivelul mușuroiului de furnici, era cheia de boltǎ a ideologiei roșii. Chiar dacǎ tot poporul dorea avere, teroarea urma sǎ-i scoatǎ din creier aceastǎ noțiune.   

Distrugerea satului tradițional fǎcea parte din aceastǎ strategie și prin colectivizarea forțatǎ o suprafațǎ echivalentǎ cu 87,1% din terenul arabil, partea cea mai fertilǎ a solului țǎrii, a fost luatǎ de cǎtre regim. Totuși, datele oficiale ale autoritǎților de la București aratǎ cǎ statul comunist a sesizat ineficiența agriculturii noi și a lǎsat o portițǎ de supraviețuire prin pǎstrarea unei mici proprietǎți private sub denumirile de gospodǎrii personale ale membrilor C.A.P. și gospodǎrii agricole individuale. Modelul era oferit chiar de Uniunea Sovieticǎ. Pe aceste bucǎțele de teren sǎtenii reușeau sǎ obținǎ 18,9% din producția de porumb a țǎrii, 9,7% din cea de ovǎz, 25,6% la fasole, 15% la cȃnepǎ, 46,8% la cartofi și 48,3% din cea de ceapǎ la nivelul anului 1967. Numai din gospodǎriile țǎranilor cooperatori erau strȃnse peste un milion de tone de cartofi pentru supraviețuirea familiilor agricultorilor și pentru piațǎ. Tuberculii asigurau umplerea stomacului sǎracilor chinuiți de autoritǎți cu tot felul de decizii luate pentru ȋmplinirea unor himere definite drept planuri științifice. Fasolea, principala sursǎ de proteine ȋn lungile posturi religioase, era vitalǎ pentru hrǎnirea corpurilor sleite de munca durǎ și constantǎ de pe cȃmp. Și aceasta este situația numai din cadrul sectorului vegetal.

Chiar dacǎ statul trimitea spre fermele socialiste tehnicǎ motorizatǎ, produse chimice și specialiști, salvarea celor din mediul urban venea tot din micile loturi țǎrǎnești și ȋn 1981. Datele oficiale ale regimului susțineau cǎ țǎranii cooperatori au reușit sǎ strȃngǎ de pe ogoare 1.968.500 t de porumb, producția totalǎ fiind de 11.892.200t. Se mai adǎugau 692.900 t din gospodǎriile individuale. Fasolea ajungea la 45.200t din cele 102.400t. Cartofii erau produși numai ȋn gospodǎriile individuale ȋntr-o cantitate de 999.800t, totalul fiind de 4.447.400 t.

Se poate spune cumva cǎ totuși producția pe aceste loturi era prea micǎ, dotarea tehnicǎ era precarǎ și cǎ nu se foloseau cele mai avansate cunoștințe oferite de știința agricolǎ. Orice critic al agriculturii tradiționale poate sǎ aibǎ dreptate, dar trebuie sǎ știe cǎ statul comunist primise misiune ȋn 1947, printr-un document al poliției politice sovietice, sǎ facǎ totul ȋmpotriva proprietǎții țǎrǎnești astfel ȋncȃt sǎ devinǎ ineficientǎ. Textul este de o claritate umitoare, științificǎ se poate spune. Politica fațǎ de mica gospodǎrie țǎrǎneascǎ urmeazǎ acest curs pentru a face gospodǎria particular nerentabilǎ. Dupǎ aceea trebuie ȋnceputǎ colectivizarea. Ȋn cazul ȋn care ar intervene o rezistențǎ mai mare din partea țǎranilor, trebuie redusǎ ȋmpǎrțirea mijloacelor de producție repartizate lor, concomitent cu creșterea obligațiilor de predare a cotelor. Sǎtenii erau asaltați prin tot felul de mǎsuri birocratice, rezultatul final fiind intrarea ȋn colectiv. Se știe cǎ prea multǎ ȋncǎpǎțȃnare putea sǎ ducǎ și la trimiterea ȋn lagǎre sau la execuții. Satul trebuia distrus prin toate mijloacele.

Aceste resturi de proprietate privatǎ au permis hrǎnirea și-n era cartelelor din ultimul deceniu de experimente politice totalitare, regimul de la București fiind preocupat sǎ cumpere armament pentru revoluția mondialǎ.

Bibliografie

Anuarul statistic al Republicii Socialiste Romȃnia 1968.
Anuarul statistic al Republicii Socialiste Romȃnia 1982.
Banu, Florian, De la SSI la SIE O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948 – 1989), Corint Books, Bucureşti, 2016.
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997.
Experimentul Pitești – Reeducarea prin torturǎ: comunicǎri prezentate la Simpozionul internațional, ad. A 14-a, Fundația culturalǎ Memoria, Filiala Argeș, Pitești, 2015.
Istoria României, vol. X, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2013.
Opriş, Petre, Bugetul partidului şi privilegiile membrilor nomenclaturii C.C. al P.C.R. (1961 – 1965), în Arhivele Totalitarismului, an XIV, nr. 1-2/2006, p. 221 – 225.
Pascu, Vasile, Regimul totalitar comunist în România (1945 – 1989), Editura Clio Nova, Bucureşti, 2009.
Preda, Gavriil, Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia 1954 – 1969, vol. II, Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2007.
Solonin, Mark, Butoiul și cercurile 22 iunie 1941 sau cȃnd a ȋnceput Marele Rǎzboi pentru Apǎrarea Patriei, Polirom, Iași, 2012.
Suvorov, Victor, Ultima Republicǎ, vol. III Polirom, Iași, 2011.