Problema pecetei lui Mircea cel Bătrân

Domnia voievodului muntean a fost una lungă şi glorioasă, dar a rămas în mare parte enigmatică din cauza lipsei sau a insuficienţei documentelor interne şi externe. Bătălia de la Rovine a fost una din cele mai sângeroase confruntări din sud-estul european de la sfârşitul secolului al XIV-lea, dar a rămas doar o problemă controversată din punct de vedere al datării în timp şi spaţiu. Pentru rezolvarea enigmelor au fost analizate toate detaliile din puţinele documente ce au supravieţuit până-n zilele noastre.

Se ştie că-n 1395 s-a semnat la Braşov un tratat de alianţă în stil medieval cu regele Ungariei. Cum data documentului, 7 martie, n-a fost contestată de istorici, mulţi cercetători au considerat că voievodul Mircea cel Bătrân era în acel moment fugar după înfrângerea de la Rovine din 10 octombrie 1394. Argumentul forte al autorilor era că domnitorul muntean a folosit pecetea cea mică a ţării, promiţând că ulterior va emite un nou act care să fie legalizat cu pecetea cea mare (DRH, D, p. 141/142). Concluzia că domnitorul Mircea cel Bătrân era fugar părea deci de necombătut. Implicit, bătălia de la Rovine părea datată cu certitudine. Se constată că societatea umană este lipsită de răbdare şi ideile false sunt repede asimilate pentru a favoriza o stare de mulţumire.

Teoria peceţii avea o rezolvare rapidă chiar în următorul document al volumului DRH, D (p. 143). Fiecare stat medieval avea o pecete mare, care, conform regulilor timpului, era folosită pentru actele importante internaţionale sau interne. Materialul în care se imprima pecetea, uneori chiar aur, indica valoarea documentului. Mai exista şi o pecete mică, rotundă şi de taină a conducătorilor. Aceasta a fost folosită pentru încheierea tratatului de la Braşov şi documentul era valabil ca o înţelegere între şefi de state. Folosirea pecetei mari era de dorit pe un act internaţional, dar se pare că nu trebuia să părăsească teritoriul ţării. Domnitorul Mircea cel Bătrân a încheiat în 1411 un tratat internaţional cu Polonia. Era o perioadă în care pericolul otoman era diminuat, o perioadă de linişte militară. Relaţiile cu Ungaria erau bune, deci nu se punea problema unui voievod alungat din ţară de vreun uzurpator.

Un mic detaliu atrage atenţia unui cititor al documentului. Voievodul Mircea foloseşte o pecete mică rotundă pusă pe o ceară neagră (Ileana Căzan, Imaginar şi simbol în heraldica medievală, Silex, Bucureşti, 1996, p. 105). Alexandru cel Bun folosea în 1407 tot o pecete mică (Ibidem) şi nu există informaţii despre existenţa vreunui pretendent. Legenda unui domn fugar în lipsa marelui sigiliu trebuie să dispară. Ambele însemne erau oficiale. Nici legătura cu bătălia de la Rovine nu mai trebuie să existe în tratatele de istorie.