Privighetori: Edith Piaf şi Maria Tănase

Voci inconfundabile. Îndrăgite în întreaga lume. Au trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial. Au iubit, au suferit, dar cel mai important, au cântat. Maria Tănase şi Edith Piaf au lăsat omenirii o moştenire de nepreţuit: cântecele lor.

Maria Tănase

„Pasărea măiastră” – așa a numit-o Nicolae Iorga. S-a născut în 1913, în mahalaua Cărămidarilor, unde a învățat bocetul și chiuitul, dar mai ales cântecul. Tatăl i-a fost primul spectator. „Frunză verde, frunză galbenă/ Tu mă saltă, tu mă leagănă“ - așa suna primul cântec. Era doar o adolescentă când a pășit dintre mesele unei cârciumi pe scena Teatrului de Revistă. Tot o adolescentă era și când i-a răsunat din adâncul ființei Blestemul.

A cântat în crâșme, în restaurante, pe marile scene; în toată România și în toată lumea. Le-a cântat răniților de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, dar și bogătașilor din America lui Rockefeller. Poate, câteodată, nu a avut nici „doi zloți” în buzunar, dar a cântat din suflet. „Lelița cu ochi ca mura” a purtat ia de dragoste trainică, dar și mătasea fină, pariziană. Oamenii au venit și au plecat din viața ei, după cum le-a fost dat – „dorul n-are căpătâi”.

Mereu același zâmbet larg, de vulpe oacheșă. Mereu aceeași privire pătrunzătoare, obligatorie în cercurile înalte ale spionilor. Cărările în urma ei au fost bătute și de Securitate, doar că era fată de grădinar și nu se lăsa cu una, cu două. Și mereu fuma țigări românești, până o usturau buzele și vârful degetelor.

Ne uităm către istorie, și nu ne vine a crede că „pasărea măiastră” a fost aievea.

„Pulberea pământului”. Avea 49 de ani când cancerul la plămâni i-a pus pe cap „pichetul de colțar alb”, așa cum scria în testament. A cântat până a murit. Ea este Maria Tănase.

Edith Piaf

„La môme piaf" – vrăbiuța. Așa i se spunea pentru cei 142 de centimetri înălțime. Europa se afla deja în război când ea se năștea. Era 1915, dar viața avea să înceapă abia la vârsta de șapte ani, după patru ani în care pentru ea nu au existat imagini, ci doar sunete.

În copilăria și adolescența ei nu a existat nimic din boemul parizian, iar „la vie en rose” a fost doar crezul unui optimist diletant. Asemeni unei ciudățenii de la circ, ea a jonglat cu cele mai mizere încercări – și mereu, plasa de siguranță și armura de încredere i-au fost muzica. A făcut salturi de la bunica maternă bețivă la bunica paternă matroană de bordel, până a ajuns înapoi cu tatăl circar falit și mama dependentă de droguri. Ea singură și-a construit legenda; și niciodată nu avea să cânte despre femei. Ci doar despre dragoste, de orice fel.

Din 1935, viața i se derulează pe repede-nainte. De la colț de Paris ajunge peste noapte să răscolească scena muzicală și să cucerească, pentru eternitate, chansoneta. Cântecul; cântecul și ținuta petite, monocromă, cu sprâncene subțiri și arcuite au rămas peste timp – căci, până la urmă, pe cine interesează viața plină de tragic și durere a unui artist? 

„Dieu réunit ceux qui s’aiment!"Moartea singurului „milord” din viața ei a însemnat sfârșitul. 14 ani de exces. Și-a consumat ființa pe marile scene ale lumii până când, la 47 de ani, a cedat. Ea este Edith Piaf. Și nu a regretat nimic. Rien!