Principesa Elisabeta, „mama răniţilor“ în Războiul de Independenţă
Când Războiul Ruso-Turc (1877-1878) a început, Elisabeta era deja soția lui Carol I și principesa României. Momentul 1877 i-a oferit principesei Elisabeta prilejul să sprijine eforturile de război, chiar dacă activitatea ei a intrat, oarecum, într-un con de umbră ca urmare a acţiunilor gloriosului ei soţ. Înainte de intrarea armatelor rusești în ţară, Elisabeta s-a ocupat de organizarea ambulanţelor.
„Aceasta nu era o sarcină ușoară – spune principesa într-un articol dintr-o revistă franceză intitulată «Amintiri din război» –, nu exista pe acea vreme nici un fel de Cruce Roșie, iar ambulanţa noastră, organizată foarte repede, nu dispunea decât de ceea ce se putuse aduna în primul moment de înfierbinţeală și de zor. Numai în timpurile de război își poate da cineva seama despre neîndestularea de necrezut a celor mai elementare pregătiri. Ceea ce pare la prima vedere o vastă aprovizionare de paturi și de bandaje abia ajunge câteva ore”. Ca atare, Elisabeta a făcut apel la Crucea Roșie germană și mai mulţi chirurgi au sosit la București.
Ajutată de generalul dr. Carol Davila, inspectorul serviciului sanitar, precum și de medicii români puși sub ordinele lui, principesa a fost, timp de aproape un an, speranța bolnavilor și a răniţilor. În grădina Palatului Cotroceni au fost construite, din banii personali ai Elisabetei, două barăci-spital pentru răniţi, ce puteau cuprinde 100 de paturi, iar Gara Cotroceni a fost transformată în spital cu 18 paturi, sub coordonarea doctorului Wilhelm Kremnitz.
„Am văzut la femei cel mai mare devotament”
Încă din mai 1877, Sala Tronului din Palatul domnesc se transformase într-un atelier imens, unde doamnele din aristocraţia românească, împreună cu femei din popor, venite să-și ofere serviciile fără nicio plată, făceau bandaje, cămăși, cearșafuri, care aprovizionau spitalele Capitalei. Exemplul suveranei a fost urmat de Gh. Grigore Cantacuzino, care a pus la dispoziţia domnitorului 50.000 de lei pentru trebuinţele armatei, iar soţia lui s-a ocupat de instalarea și de întreţinerea spitalului din Ploiești. De asemenea, au fost înfiinţate ambulanțe de către Comitetul Central al doamnelor din Iași și de doamnele din Comitetul Israelit Român din București.
Experienţa războiului a făcut-o pe Elisabeta să se apropie mai mult de români, care au numit-o „Mamă a Patriei” sau „Mama Răniţilor”, și despre care ea avea să spună: „Multe mișcătoare și sfâșietoare scene îmi deschiseră ochii în timpul războiului asupra firii acestui popor ciudat, plin de superstiţiuni, de milă copilărească, de melancolie și totodată glumeţ la vorbă. Am văzut la femei cel mai mare devotament. Am văzut mame pe care vitejii lor fii le strigau în mijlocul celor mai crunte dureri și cărora le acopereau mâinile de sărutări”.
Foto sus: Principesa Elisabeta (în mijloc) a fost alături de răniți în timpul Războiului de Independență
Acest text este un fragment din articolul „Elisabeta, prima noastră regină”, publicat în numărul 230 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.com