Primul stat independent având un sclav drept împărat
În 1790, Saint Domingue (adică partea vestică a Hispaniolei) era una dintre cele mai importante colonii franceze. Sau, am putea spune, chiar cea mai importantă, ținând cont de faptul că, de aproape un secol de când a intrat în posesiunea ei (1697), Franța s-a bucurat, printre altele, de o producție de zahăr care o exceda pe cea exportată (la un loc) de Cuba, Jamaica și Brazilia. Dacă adăugăm și faptul că exportul de cafea din Saint Domingue reprezenta jumătate din cel mondial, avem imaginea colosalei importanțe economice a ceea ce va deveni Haiti.
Revoluția Franceză de la 1789 nu putea să rămână fără rezonanță și peste mări. La acea vreme, în Saint Domingue trăiau cam 30.000 de coloniști albi – care se bazau pe zecile de mii de sclavi importați din Africa –, aceștia profitând de haosul revoluționar, pentru a-i alunga pe intendenții unei regalități dispărute și fondând o nouă adunare colonială. Drept de vot aveau, evident, doar ei.
Tot cam 30.000 de suflete erau așa-numiții gens de couloeur libres, adică oameni de culoare liberi, majoritatea fiind descendenți ai unor francezi și unor sclave africane. Mulți erau oameni educați, cu studii absolvite în Franța, o parte aveau în proprietate plantații și sclavi și clamau pentru ei și pentru familiile lor egalitate în drepturi cu albii, începând, evident, cu cei mai săraci, ei înșiși mai favorizați comparativ cu oamenii de culoare liberi și bogați. Numai că această revendicare s-a izbit nu atât de refuz, cât de atrocități comise de stăpânii albi.
Să nu-i omitem pe cei aproximativ 500.000 de sclavi aduși din Africa. Auziseră ei în 1791 că, în Franța, biciuitul fusese interzis, că fusese introdusă săptămâna de muncă de patru zile și că o armată se îndrepta spre Saint Domingue, pentru a impune noile legi împotriva voinței proprietarilor albi. Așa că, la 21 august 1791, peste 20.000 de sclavi și sclave au declanșat revolta, omorând proprietari de plantație albi și dând foc majorității plantațiilor de trestie de zahăr.
Doi au fost capii revoltei: Jean-Jacques Dessalines și François-Dominique Toussaint, supranumit Louverture. Au urmat ani de lupte cu milițiile albilor, răsculații înțelegând că nu se pot aștepta de la vreun ajutor din partea Parisului și că, în atare condiții, unica miză devenise abolirea sclaviei.
Culmea e că șefii revoluționarilor s-au aliat cu spaniolii, care stăpâneau partea de est a Hispaniolei, Santo Domingo, și care nu s-au dat înapoi de la a promite rebelilor desființarea sclaviei imediat după victorie. Începutul s-a dovedit a fi unul promițător, ibericii și rebelii cucerind un teritoriu după altul din Saint Domingue. Numai că, în 1794, din Franța vine vestea că sclavia a fost desființată, drept pentru care Louverture nu vede vreo problemă în a întoarce armele împotriva spaniolilor și de a se pune în slujba armatei franceze, una care avea să-i înfrângă pe spanioli în 1795 și să cucerească, fără, însă, s-o și ocupe, partea estică.
Vor urma alți ani, până în 1798, de lupte contra englezilor care debarcaseră în vestul insulei, 15.000 dintre cei 25.000 de britanici decedând mai degrabă din cauza molimelor decât din cea a luptelor.
Invadatorii fuseseră alungați, sclavia nu mai exista, unii proprietari albi, fugiți în Franța, reveniseră pe insulă, oamenii de culoare continuau să lucreze pământul, dar nu ca sclavi, ci remunerați. Și totuși, mai multe reguli discreționare fuseseră introduse, nerespectarea lor fiind sancționată cu brutalitate, chiar de duoul Dessalines-Louverture. Cel puțin ultimul a „uitat” că Saint Domingue era, totuși, colonie franceză, acționând ca șeful unui stat independent. A fost demarat lucrul la o nouă Constituție, ce-i atribuia funcția de Guvernator, a parafat un acord comercial cu SUA și a purtat discuții cu marele rival al Franței, Marea Britanie.
François-Dominique Toussaint Louverture, unul dintre capii revoltei din Saint Domingue, în jurul anul 1795
E de la sine înțeles că Napoleon nu putea fi de acord cu așa ceva, așa că și-a ales cumnatul, Victoire Emmanuel Leclerc, șef al corpului expediționar de pedepsire. După lupte crâncene, la 6 mai 1802, armistițiul este agreat de cele două părți, atât Dessalines, cât și Louverture trecând de partea francezilor. A executat Dessalines, ulterior, sute de rebeli de culoare, denunțându-l pe Louverture că nu ar fi respectat armistițiul? Scopul scuză mijloacele, nu-i așa? Și ce mai contează că Louverture a fost trimis de francezi în Alpi, unde a murit un an mai târziu?
Cert e că, în lunile următoare, mii de soldați francezi au decedat din cauza febrei galbene. Sesizând prilejul și răspândind zvonul că emisarii Parisului ar urma să reintroducă sclavia, Dessalines a trecut din nou de partea răsculaților, tot mai mulți și tot mai încrâncenați din cauza atrocităților comise de francezi. Până la sfârșitul lui 1803, blocați în larg de vasele engleze, care tăiaseră dușmanilor napoleoneni orice posibilitate de a se aproviziona și de a primi ajutor, rebelii conduși de Dessalines vor izbuti să-și adjudece victoria, pentru ca, la 1 ianuarie 1804, să fie proclamată prima țară independentă din întreaga Americă Latină și Caraibe, prima care a abolit sclavia, singurul stat din lume creat ca urmare a unei revolte a sclavilor și prima revoltă din istorie a oamenilor de culoare încununată de succes. Saint Domingue se transforma în Haiti, numele dat acestui tărâm de băștinașii rași, între timp, de pe fața pământului.
Nu a fost suficient. Puține săptămâni mai târziu, Dessalines a poruncit comiterea de crime în masă împotriva albilor, cruțați fiind cei utili: preoții, medicii, oamenii de afaceri. Toată lumea trăia în teroare, inclusiv oamenii liberi de culoare. Și toți s-au supus, astfel încât, în setea sa de putere, la 8 octombrie 1804, fostul sclav Jean-Jacques Dessalines s-a încoronat, sub numele Jacques I, împărat al unui stat, Haiti, izolat politic, nerecunoscut mai de nimeni, cu precădere de SUA.
Doar doi ani a durat dictatura sa feroce, căci, pe 17 octombrie 1806, împăratul avea să sfârșească asasinat. Unul dintre urmașii săi, președintele Jean-Pierre Boyer, a invadat și anexat Santo Domingo în februarie 1822, care tocmai își proclamase independența față de Spania pe 30 noiembrie 1821. Hispaniola era reunificată, dar numai până pe 27 februarie 1844, când războiul dominican de independență s-a încheiat cu succes.
Culmea e că Haiti, recunoscut de Franța după îndelungi negocieri, s-a văzut nevoit să plătească francezilor, până în 1947, despăgubiri pentru pierderea coloniei în valoare de 90 de milioane de franci.
Și mai și: Dessalines a fost atât de admirat, încât, din 1904, imnul Haiti este intitulat „La Dessalinienne”.
FOTO: Getty Images