Primul bombardament al unui zepelin german asupra Bucureștiului, în august 1916
Bucureștiul a fost a treia capitală europeană, după Paris și Londra, care a fost bombardată de aviaţia germană în Primul Război Mondial. Primul bombardament al unui zepelin german asupra orașului a avut loc în noaptea de 15/28 august 1916, ca răspuns la intrarea României în război de partea Antantei, în ciuda promisiunilor venite din partea ministrului plenipotenţiar al Germaniei în ţara noastră, baronul Hilmar von dem Bussche, care afirmase că românii ,,nu vor avea război aerian“. Chiar dacă atacul nu a produs pagube însemnate, iar locuitorii Capitalei, treziţi brusc din somn, s-au instalat ca la un spectacol, nimeni nu bănuia ce avea să urmeze; era începutul unei perioade dramatice din istoria Bucureștiului. Atacurile combinate, zepeline și avioane, au continuat, zi și noapte, mai bine de trei luni, provocând circa 1.700 de morţi și răniţi în rândul populaţiei demoralizate. Pentru bucureștenii rămași în oraș, după teroarea bombardamentelor aeriene aveau să urmeze doi ani de ocupaţie germană.
Chiar în ziua de 15/28 august 1916, zepelinul LZ 101 care se afla pe baza de la Iambol din Bulgaria a primit ordin de la cartierul general al lui Mackensen (OKM) să execute un atac de noapte asupra Bucureștiului. Erau vizate instalaţiile militare și feroviare din nord-vestul orașului.
Întrucât situaţia meteo a fost favorabilă, s-a pregătit decolarea pentru seara aceleiași zile. La orele 20.20, zepelinul LZ 101 s-a înălţat având la bord un echipaj de 14 oameni și o încărcătură de 1.800 kg bombe. Aeronava era comandată de căpitanul Victor Gaissert. După ce a executat mai multe manevre în apropierea bazei, dirijabilul a atins la ora 21.30 înălţimea de 1.600 de metri pentru a putea zbura peste Munţii Balcani.
La miezul nopţii, aparatul german a ajuns la Dunăre, survolând fluviul în zona Rusciuc- Giurgiu, cu o viteză foarte redusă. Echipajul german a putut observa mai multe vase mici care navigau pe Dunăre cu reflectoarele aprinse, dar și un incendiu mare pe malul românesc, provocat cel mai probabil de monitoarele aus- triece care loviseră o rafinărie de petrol de lângă Giurgiu. Din cauza vântului care bătea dinspre nord-vest, dirijabilul german s-a îndepărtat cu greutate de Dunăre, fiind repede observat de români.
„Era ceva nou, impresionant, zguduitor“
La ora 00.15, postul de observare îndepărtată de la Giurgiu a transmis următorul mesaj: „Atenţie! Atenţie! O aeronavă vrăjmașă a trecut Dunărea la noi și se îndreaptă spre nord“. O oră mai târziu, aparatul german a ajuns în zona Bucureștiului, unde lumina reflectoarelor a început să spintece văzduhul și toate bateriile antiaeriene au deschis focul.
Sculaţi brusc din somn, locuitorii Capitalei au ieșit la ferestre, prin curţile caselor sau pe străzi și s-au instalat ca la un spectacol. „Era ceva nou, impresionant, zguduitor“, avea să scrie a doua zi ziarul ,,Epoca“. Fasciculele de lumină ale proiectoarelor străbăteau văzduhul, acompaniate de zgomotul infernal provocat de canonada tunurilor și mitralierelor antiaeriene instalate pe edificiile înalte ale orașului. Chiar dacă riposta apărării a dat impresia unei paze bine organizate, dirijabilul care zbura la un plafon de peste 3.000 de metri, ce depășea cu mult bătaia tunurilor antiaeriene, a reușit să treacă pe deasupra cartierelor periferice, survolând Calea Călărașilor și Uzinele ,,Lemaître“.
FOTO: Tun de câmp adaptat pentru trageri antiaeriene după sistemul „Negrei” folosit de artileriştii români pentru apărarea Bucureştiului în 1916
Conform rapoartelor germane, LZ 101 a survolat Bucureștiul împotriva vântului urmând direcţia sud – nord-vest. „Abia după ce am aruncat două bombe deasupra unei baterii active din sudul orașului – nota comandantul zepelinului – au luminat din nou toate reflectoarele și au căutat febril, însă precipitat, aparatul. Au fost numărate circa 15 reflectoare, dintre care două extrem de puternice, unul cu o lumină roșie în sudul orașului. Reflectoarele au găsit de câteva ori dirijabilul, dar nu au reușit însă să-l păstreze iluminat. Orașul era camuflat foarte bine; se puteau recunoaște în general străzile întunecate și blocurile de case și nu se zăreau decât puţine lumini. Nu am mai văzut asemenea camuflare a unui oraș mare. Numai în apropierea Gării de Nord era un bloc de locuinţe iluminat puternic – se pare cu acoperișuri de sticlă – și a fost atacat cu noua tehnică pirotehnică. Acolo, precum și înainte deasupra lagărului militar [posibil cazarma Malmaison – n.n.] și în apropierea Gării de Nord, au fost aruncate bombe, care în parte au lovit ţintele“.
Între timp, LZ 101 a ajuns ţinta unui intens tir antiaerian declanșat de bateriile din zonele de nord și centrală ale orașului, dar fără să fie atins. Dirijabilul a stat nemișcat, contra vântului, mai multe minute în șir, astfel încât două proiectile au explodat foarte aproape de el, după care și-a schimbat direcţia de zbor spre nord, apoi spre est și sud-est.
Zepelinul s-a menţinut aproape o jumătate de oră deasupra orașului și a putut să-și arunce bombele cu o frecvenţă lentă. Înălţimea de atac a fost la început de 3.000 de metri și apoi a urcat la 3.500 în timpul bombardamentului.
Confuzia a crescut când, la ora 2.45, românii au observat o altă aeronavă care a survolat Cernica și Dudeștii. În aceeași noapte, postul de observare de la Giurgiu a semnalat un aparat inamic care a trecut Dunărea, dar a zburat numai până la Călugăreni, de unde s-a înapoiat spre sud, pe direcţia Turtucaia.
FOTO: ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI, MUZEUL MILITAR NAȚIONAL „REGELE FERDINAND I”, ADEVĂRUL (1916), WIKIMEDIA COMMONS, COLECȚIILE PERSONALE ALEXANDRU ARMĂ, VALERIU AVRAM ȘI DAN ANTONIU