Prăbușirea comunismului la Praga în 1989-“Revoluția de catifea”

Schimbările reformiste pe care le-au inițiat noile guverne instalate în cursul anului 1989 în Ungaria și Polonia au încurajat mișcările de disidență și de opoziție din Cehoslovacia, Germania de Est și România să acționeze prin diverse forme de protest împotriva regimurilor comuniste conservatoare și inflexibile din aceste țări. În anii ’80 Partidul Comunist cehoslovac nu mai avea la vârful său elemente reformiste. Politica de “normalizare” impusă de guvernarea comunistă în Cehoslovacia la ordinele Moscovei a avut ca efect anihilarea oricărei forme de opoziție politică și disidență intelectuală împotriva regimului. Toți liderii comuniști cu vederi progresiste (reformiste) din Partidul Comunist au fost epurați după invazia sovietică din 1968. Muzicienii și actorii au avut un rol important în Cehoslovacia în coagularea disidenței în anii ’70-’80 datorită impactului foarte mare pe care îl aveau asupra publicului. Popularitatea și aprecierea pe care artiștii o aveau în rândul cehilor i-au transformat pe aceștia într-un timp foarte scurt în viitorii lideri ai societății civile cehoslovace. Dramaturgul Václav Havel referindu-se la numărul foarte mare de actori care semnaseră în ianuarie 1989 o petiție în care cereau eliberarea sa din închisoare spunea: “Nu e nicio problemă să închizi disidenți individual, dar să închizi pe toți actorii faimoși ai țării? Asta a fost ceva ce n-au mai îndrăznit să facă.” Havel avea să se identifice în doar câteva săptămâni la sfârșitul anului 1989, cu spiritul revoluționar al acelor zile reușind să obțină încrederea și simpatia sutelor de mii de cehi și slovaci care manifestau pe străzile marilor orașe ale Cehoslovaciei în decembrie ’89 strigând “Havel la Hrad!”. 

Începuturile protestelor anticomuniste din Cehoslovacia

          Liberal, reformator și totodată un socialist devotat idealurilor revoluției din 1917, noul conducător al Uniunii Sovietice începând din anul 1985, Mihail Gorbaciov a avut ca model în proiectul său de reconstrucție a comunismului est-european, reformele comuniștilor progresiști cehoslovaci începute la Praga în 1968.  Reformele pe care Dubček, Mlynâř, Hayek, Sik încercaseră să le introducă în anii ’60 în Cehoslovacia erau propuse de Gorbaciov la jumătatea anilor ’80 în Uniunea Sovietică. Doctrina brejnevistă a “suveranității limitate” aplicată de Moscova și aliații săi din Pactul de la Varșovia în august 1968 la invadarea Cehoslovaciei nu mai era susținută către sfârșitul anilor ’80 de liderii comuniști sovietici. Regimurile comuniste central și est-europene nu mai aveau susținerea sovietică și  stabilitatea acestora devenise foarte fragilă. Gustáv Husák, Todor Jivkov, Nicolae Ceaușescu și Erich Honecker formau în a doua jumătate a anilor ’80 nucleul conservator în cadrul Pactului de la Varșovia opunându-se categoric ideilor reformatoare promovate de Gorbaciov.

          Contextul schimbărilor reformiste produse la Moscova odată cu instalarea lui Mihail Gorbaciov ca lider al URSS a determinat declanșarea unor ample mișcări ale opoziției și disidenței în statele comuniste ale Europei Centrale, împotriva regimurilor comuniste aflate la putere în aceste țări. În 1987 tinerii cehoslovaci i-au cerut lui Mihail Gorbaciov aflat în vizită oficială la Praga să susțină începerea de reforme în Cehoslovacia. Gustáv Husák s-a retras în ‘87 din funcția de secretar general al Partidului Comunist cehoslovac fiind înlocuit de Miloš Jakeš care fusese implicat în epurările în rândurile vechilor reformiști ai Primăverii de la Praga. În 21 august 1988 între 5 000 și 10 000 de oameni s-au adunat la Praga pentru a comemora 20 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia în 1968. A urmat înlocuirea prim-ministrului Lubomir Štrougal considerat un reformator. Manifestațiile protestatare au continuat la Praga în octombrie și decembrie 1988 fiind reprimate de intervențiile poliției. O serie de evenimente care anunțau începuturile sfârșitului regimurilor comuniste din Europa Centrală s-au produs în anul 1988 în Polonia și Ungaria. În Polonia la 18 decembrie 1988 la inițiativa lui Lech Wałęsa se înființa Comitetul Civic alcătuit din lideri ai Solidarność, reprezentanți ai disidenței intelectuale. Principala sarcină a Comitetului Civic a fost să pregătească negocieri cu guvernul. La 20 decembrie a avut loc a X-a Plenară a CC al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP), care a luat în discuție începerea negocierilor dintre putere și opoziție la “masa rotundă”. În Ungaria, după ce în mai 1988, facțiunea comuniștilor tineri reformiști din interiorul Partidului Comunist maghiar l-a înlăturat pe János Kádár de la conducerea partidului fiind înlocuit de prim-ministrul Károly Grosz, în decembrie, șeful Partidului Comunist maghiar, Grosz s-a retras din funcția de premier lăsându-l în locul său pe reformistul Miklós Németh. După eliminarea lui János Kádár în mai 1988 de la vârful partidului, comuniștii reformiști au reușit să își impună vederile politice în partidul începând să se discute despre renunțarea la monopolul puterii deținut de Partidul Comunist. În septembrie 1988 au fost reabilitați foștii lideri comuniști maghiari condamnați după revoluția din 1956 recunoscându-se caracterul popular al mișcării revoluționare din ’56. Executarea lui Imre Nagy a fost declarată ilegală.

          În 15 ianuarie 1989, în Piața Wenceslas din Praga, s-a desfășurat o manifestare în memoria studentului Jan Palach care își dăduse foc în ianuarie 1969 în semn de protest față de invazia sovietică. Poliția a intervenit și 91 de persoane au fost arestate. În următoarele zile demonstrațiile au continuat și peste 500 de persoane au fost arestate, iar altele au fost condamnate fiind acuzate de huliganism. Printre cei arestați în 16 ianuarie 1989 s-au aflat lideri ai Cartei 77 și dramaturgul Václav Havel. Societatea civilă din Cehoslovacia a reacționat și 1000 de artiști au cerut într-un memoriu eliberarea celor arestați în timpul demonstrațiilor și inițierea unui dialog între reprezentanții societății și putere. Presiunea creată de intelectuali și studenți asupra guvernării consevatoare comunistă de la Praga a fost în creștere pe parcursul anului 1989.

Pe 27 februarie tribunalul l-a condamant pe Václav Havel la nouă luni de închisoare acuzându-l de “instigare la tulburări publice și rezistență în fața autorităților în legătură cu o demonstrație interzisă”. După condamnarea sa a urmat un val de petiții și de manifestări de solidarizare cu acesta atât din țară cât și din Occident. Peste 4000 de semnături s-au strâns pe o petiție a Uniunii Scriitorilor și a Uniunii Actorilor care solicitau eliberarea lui Václav Havel. Sub presiunea organizațiilor și a mass-mediei internaționale, care cereau eliberarea din închisoare a lui Havel, după o lună de la procesul acestuia autoritățile i-au redus pedeapsa la jumătate. În luna mai 1989, o nouă petiție a fost semnată de peste 500 de actori, regizori, muzicieni și ziariști, care cereau eliberarea lui Václav Havel. În 17 mai 1989 Václav Havel a fost eliberat. Havel avea să devină liderul opoziției cehoslovace. Autor de piese de teatru interzise în anii „normalizării” de după 1968, cofondator al Cartei 77, Havel a fost supravegheat și închis de mai multe ori în anii ’80. Sub umbrela Actului final al Acordurilor Conferinței de la Helsinki din 30 iulie 1975, în anii ’70-’80, intelectualitatea cehoslovacă a militat pentru recunoașterea drepturilor omului și a libertăților individuale de către autoritățile comuniste de la Praga reușind astfel să funcționeze sub diverse forme de disidență politică. În seara zilei de 15 martie 1976 la o petrecere dintr-un apartament din Praga, poliția secretă cehă a arestat pe membrii trupei rock The Plastic People of the Universe înființată după invadarea Cehoslovaciei de trupele sovietice în 1968. Acuzați de alcoolism, dependență de droguri, comportament antisocial, muzicienilor li s-a organizat un proces în octombrie 1976, în urma căruia patru dintre membrii formației au primit condamnări de la un an la trei ani jumătate. Dramaturgul Václav Havel care era un fan al trupei rock și asistase la procesul artiștilor, împreună cu un grup de scriitori, artiști, muzicieni au avut la 1 ianuarie 1977 inițiativa să semneze un document manifest numit Carta 77 în care solicitau guvernului ceh să respecte prevederile actului final de la Helsinki legate de drepturile omului și libera exprimare. Documentul a fost trimis spre difuzare la o televiziune vest-germană și la radio Deutsche Welle. Carta a strâns la început 243 de semnături la care în timp, s-au adăugat încă 1621. Cartiștii s-au definit ca o asociație neoficială și deschisă de persoane care militau pentru respectarea drepturilor omului și a drepturilor civile încercând să evite să fie considerați o organizație de masă sau un grup de opoziție cu activitate politică, pentru a nu fi interziși. Václav Havel, Jiří Hájek (fost ministru de Externe către sfârșitul anilor ‘60), filosoful Jan Patočka au fost printre primii lideri ai Cartei 77. Considerată de autorități “o scriere cu caracter antistatal, antisocialist, demagogic și abuziv” semnatarii Cartei au suferit diverse forme de represiune politică: domiciliu obligatoriu, concedierea de la locul de muncă, condamnarea la închisoare, retragerea cetățeniei, excluderea din școli a copiilor lor, ș.a. Havel a fost condamnat la patru ani jumătate de închisoare. După eliberare s-a retras perioade lungi în casa sa de la țară din Boemia, unde a fost sub supravegherea permanentă a poliției secrete cehe.

Artiștii au avut un rol decisiv în anul 1989, la acțiunile disidenței cehoslovace împotriva guvernării comuniste de la Praga. Din motive propagandistice, ei erau tolerați de autorități. Erau singurii care în pofida cenzurii se puteau adresa publicului și erau cunoscuți și apreciați. Ei au ținut locul unei opoziții politice, care după epurările din 1969-1971 nu a mai existat în Partidul Comunist cehoslovac. O conspirație la vârful partidului nu s-ar fi putut produce pentru că liderii comuniști cehoslovaci urmau cursul „normalizării represive” impus de Brejnev în urma invaziei armatelor Tratatului de la Varșovia în ‘68. În interiorul partidului nu existau comuniști reformiști moderați care să îi înlăture pe conservatori și să negocieze cu disidența așa cum se întâmplase în Polonia și Cehoslovacia. Comuniștii reformiști ai Primăverii de la Praga se aflau în 1989 în afara partidului și au colaborat cu disidenții intelectuali la toate formele de protest împotriva regimului lui Gustáv Husák. Popularitatea artiștilor a ajutat disidența intelectuală să se facă cunoscută și să câștige adeziunea populației. Teatrele au fost locurile unde s-a pregătit refacerea societății civile cehoslovace care avea să inițieze amplele mișcări de protest împotriva regimului comunist.

În primăvara și vara anului 1989 conducerile comuniste din Ungaria și Polonia își pregăteau retragerea de la guvernare. În Polonia, discuțiile dintre reprezentanții Partidului Comunist și cei ai muncitorilor și intelectualilor au început la 6 februarie 1989 pregătind o trecere negociată a puterii de la comuniști către opoziție. La alegerile pentru Parlament din 4 iunie 1989, populația a votat pentru sfârșitul comunismului și comuniștii polonezi nu au obținut legitimitatea la care sperau prin alegeri. În Ungaria la începutul anului 1989 noua conducere reformistă instalată la conducerea partidului comunist maghiar, după eliminarea lui Kádár a adoptat o serie de măsuri care vizau reformarea partidului și asigurau tranziția către un sistem politic pluripartit. Pe 2 mai 1989, autoritățile maghiare au adoptat o decizie privind relaxarea controlului asupra libertății de mișcare hotărându-se demontarea sistemelor de alarmă și sârmă ghimpată de la granița cu Austria. A urmat exodul a mii de est-germani care aveau să treacă prin Ungaria și Austria spre Germania Federală, ceea ce a afectat stabilitatea regimului lui Honecker. Pe 16 iunie 1989, peste 200 000 de maghiari au însoțit pe străzile Budapestei ceremonia de reînhumare a rămășițelor pământești ale liderului comunist Imre Nagy. Pe 6 iulie 1989 în ziua în care János Kádár a murit, Curtea Supremă a Ungariei a adoptat decizia de reabilitare a lui Imre Nagy.

 Evenimentele se precipitau în vara lui ‘89 în țările comuniste central și est europene, regimurile politice din aceste state fiind incapabile să își mențină stabilitatea internă în absența susținerii politice și militare a Moscovei. Pe 13 iunie la Budapesta au început negocierile la masa rotundă dintre putere și opoziție. La întâlnirea țărilor din Tratatul de la Varșovia din iulie de la București, Gorbaciov nu și-a arătat sprijinul față de liderul comunist cehoslovac. Ungaria și Polonia au condamnat invazia din Cehoslovacia în 1968. Parlamentul polonez ales după alegerile din 4 iunie 1989 a dat o declarație de condamnare a invaziei Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia. Ca răspuns, Adunarea Federală de la Praga la 18 august ‘89 a protestat împotriva amestecului în afacerile interne ale Cehoslovaciei. La 21 august, 3 000 de protestatari s-au adunat în Piața Sf. Venceslas pentru a comemora reprimarea Primăverii de la Praga. Poliția a intervenit făcând 400 de arestări.

Pe 19 august, câteva sute de est-germani au intrat în amabasada vest-germană de la Praga cerând vize de intrare în Republica Federală Germania. La 26 august, 1000 de est-germani erau cazați în amabasada Republicii Federale Germania din Praga. În toamna anului 1989 în țările Europei Centrale aveau loc schimbări politice importante. În Polonia guvernarea era preluată de primul guvern condus de un necomunist, unul dintre liderii Solidarității, Tadeusz Mazoviecki. În Ungaria comuniștii se transformau la începutul lunii octombrie, în socialiști. Pe 18 octombrie Honeker a demisionat. Sub presiunea schimbărilor politice care se produceau în Ungaria și Polonia, în Cehoslovacia au apărut organizații independente cu activități orientate către apărarea drepturilor omului și ecologie: Inițiativa democratică, Cercul intelighenției independente, Clubul verzilor, Comitetul pentru eliberarea democraților slovaci, Clubul ecologic din Moravia, ș.a. În Uniunea Sovietică încă din 1988 au fost create astfel de organizații și Mihail Gorbaciov încuraja apariția acestora. În aceste condiții, autoritățile cehoslovace nu au îndrăznit să le dizolve. Liderii comuniști de la Praga în încercarea de a supraviețui valului de schimbări de la vârful partidelor comuniste din celelalte țări central și est-europene au început să dea declarații de susținere a reformelor din URSS.

La 28 octombrie 1989, 10 000 de manifestanți s-au adunat în Piața Sf. Wenceslas pentru a sărbători a 71-a aniversare a formării statului cehoslovac la 1918. Poliția a făcut 300 de arestări. Pe 9 noiembrie regimul comunist din Germania de Est se prăbușea odată cu căderea Zidului Berlinului. În 10 noiembrie conducerea comunistă din Bulgaria și-a încheiat parcursul istoric în urma înlăturării de la putere a liderului comunist Todor Jivkov.

Desfășurarea mișcării revoluționare din 1989 de la Praga

În 17 noiembrie 1989, studenții au organizat la Praga o manifestație cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înfrângerea mișcării studenților de naziști în 1939. Demonstrația la care au participat 30 000 de oameni care au scandat “Praga, ridică-te!” s-a transformat într-un marș pe străzile capitalei cehoslovace, la care au participat alături de studenți, intelectuali și tineri muncitori și avea să se sfârșească cu confruntări între manifestanți și poliție. 561 de manifestanți au fost răniți în urma intervenției poliției și alți 120 au fost bătuți în dubele jandarmilor.

Pe 18 noiembrie studenții de la Facultatea de Artă Dramatică au îndemnat la grevă toate facultățile. Majoritatea actorilor din teatrele din Praga s-au alăturat studenților greviști. 200 000 de oameni au ieșit pe străzile Pragăi. Răspândirea zvonului că la manifestația studențească din 17 noiembrie a fost omorât studentul Martin Smid a amplificat criza politică de la Praga determinând ieșirea în stradă a populației. Ulterior s-a aflat că nu a existat niciun mort și Martin Smid nu era student, ci un agent al serviciilor speciale cehoslovace. În 19 noiembrie, 100 000 de demonstanți s-au adunat în Piața Sf. Wenceslas și poliția nu a mai intervenit. Pe 24 noiembrie 1989, pe străzile Pragăi era jumătate de milion de oameni care protestau împotriva regimului. Concluziile unei comisii de anchetă creată după căderea regimului comunist, pentru a investiga evenimentele din 17 noiembrie au fost că manifestația a făcut parte dintr-un plan al serviciilor speciale cehoslovace (StB) care în colaborare cu ofițeri superiori ai KGB au vrut să provoace demisia regimului conservator al lui Gustáv Husák și să aducă în fruntea Partidului Comunist cehoslovac pe Zdenĕk Mlynář, un comunist reformist și coleg în perioada studenției la Universitatea de Stat din Moscova, cu Gorbaciov. Moscova dorea la acel moment  instalarea unor regimuri comuniste reformatoare adepte ale “comunismului cu față umană” gorbaciovian în toate țările central și est europene aflate în sfera sa de influență.

În 19 noiembrie, într-un teatru din Praga s-a înființat Forumul Civic al cărui lider a fost ales Václav Havel.Teatrul Lanterna Magică aflat în apropierea Pieței Sf. Wenceslas avea să fie locul de unde viitorii lideri politici de la Praga au condus acțiunile de schimbare a regimului comunist din Cehoslovacia. La puțin timp după înființarea Forumului, în Slovacia s-a creat o organizație similară acestuia, Publicul Împotriva Violenței. Havel s-a întors în Praga pe 19 noiembrie de la casa sa de la țară din Boemia și prietenii săi disidenți din Carta 77 i-au propus să conducă mișcarea contestatară a regimului comunist din Cehoslovacia. Václav Havel a devenit simbolul schimbărilor politice produse la sfârșitul anilor ’80 în Cehoslovacia. Om de teatru, dramaturg Havel s-a identificat cu starea de spirit a momentului, cu entuziasmul maselor și a devenit acel lider de care cehii și slovacii aveau nevoie în 1989 pentru a realiza tranziția politică a țării de la un regim totalitar la unul democratic.

Creat ca o inițiativă civică de dezbateri, Forumul Civic avea să se transforme într-un guvern din umbră. Membrii Forumului aveau orientări politice diferite, ocupații profesionale din cele mai diverse, erau o mulțime foarte diversă ca apartenență socială dar unită pentru realizarea unui obiectiv comun acela al înlăturării totalitarismului comunist din Cehoslovacia: liberali radicali, comuniști reformatori, catolici, conservatori, foști comuniști, troțkiști, social-democrați, ecologiști, activiști civici, artiști rock, muncitori, funcționari. Din rândurile acestora avea să fie format noul guvern, noul parlament și avea să fie ales noul președinte al țării. Istoricul britanic specializat pe Europa Centrală și Răsăriteană, Timothy Garton Ash prezent în acea perioadă la Praga descria atmosfera de conversație și bună dispoziție din acele zile de la teatrul Lanterna Magică: “camera mirosea a fum de țigară, a transpirație, a haine umede și a revoluție”. La Lanterna Magică s-au elaborat comunicatele, programele, statutele instituțiilor viitoarei puteri instalată la sfârșitul lunii decembrie 1989 în Cehoslovacia. Principiile Programatice ale Forumului Civic vizau câteva obiective importante pentru democratizarea țării: alegeri libere, un mediu înconjurător curat, un popor educat, prosperitate, întoarcerea în Europa, dreptate socială. Forumul Civic cerea demisia lui Gustáv Husák și a tuturor membrilor Biroului Politic al Partidului Comunist cehoslovac considerați vinovați pentru chemarea Armatei Roșii în 1968. Liderii Forumului au aderat la propunerea de grevă generală lansată de studenți după manifestația din 17 noiembrie. S-a cerut crearea unei comisii de anchetă pentru cercetarea actelor de violență ale poliției împotriva demonstranților din 17 noiembrie și eliberarea tuturor deținuților politici. Membrii Forumului Civic au trimis o scrisoare președinților american și sovietic prin care îi informau despre înființarea organizației și despre obiectivele sale. Valeri Musatov care avea la Moscova funcția de șef al departamentului internațional al Partidului Comunist a fost delegat de Gorbaciov să meargă la Praga pentru a urmări cursul evenimentelor. El a avut o întâlnire cu liderii Forumului la Lanterna Magică ceea ce era un semnal clar că sovieticii nu îi mai sprijineau pe liderii conservatori comuniști de la Praga. Mihail Gorbaciov a ținut legătura permanent cu Václav Havel și cu ceilalți lideri ai Forumului Civic cerând-i lui Gustáv Husák să se retragă de la conducerea țării și să gestioneze un transfer pașnic al puterii politice către opoziție.

Începând din octombrie demonstrațiile din Piața Sf. Wenceslas s-au organizat în fiecare seară. Pe 20 noiembrie s-au adunat 300 000 de protestatari. Sub presiunea a 200 000 de manifestanți, premierul Ladislav Adamec a început negocieri cu organizațiile civice. La ședința Biroului Politic al Partidului Comunist desfășurată pe 24 noiembrie, toți membrii în frunte cu șeful partidului, Jakeš au demisionat. Moscova, îi transmisese lui Miloš Jakeš că Uniunea Sovietică nu îl sprijinea politic pentru a rămâne la putere. A fost înlocuit cu comunistul Karel Urbánek un adept al reformelor gorbacioviene. După o săptămână de la demisia conducerii partidului, Forumul Civic și Publicul Împotriva Violenței au fost legalizate participând la negocieri cu puterea de la Praga. Articolul din Constituție  la rolul conducător al Partidului Comunist a fost scoasă. O jumătate de milion de oameni s-au aflat pe străzi în Praga, în acele zile. Demisia conducerii Partidului Comunist a fost anunțată într-o conferință de presă pe scena teatrului Lanterna Magică de către Havel și Dubček. Pe 25 noiembrie un milion de oameni au demonstrat în marile orașe ale Cehoslovaciei strigând “Libertate!”: la Bratislava, Brno, Plzen, ș.a. În Praga, 500 000 de manifestanți au cerut demisia lui Gustáv Husák din funcția de președinte al țării.

Sfârșitul regimului comunist din Cehoslovacia

Pe 26 noiembrie 1989 au început negocierile dintre delegația Forumului Civic condusă de Havel și cea guvernamentală condusă de Adamec. Pe timpul negocierilor Forumul a anunțat încetarea demonstrațiilor. S-a ajuns la un acord privind transferul pașnic al puterii și organizarea de alegeri în primăvara anului 1990.

Delegația Forumului Civic a cerut autorităților scoaterea din Constituție a prevederii referitoare la rolul conducător al partidului, instituirea pluralismului politic, renunțarea la marxism-leninism ca ideologie de stat permisă. Prim-ministrul Ladislav Adamec a declarat la finalul negocierilor cu Forumul că a acceptat cererile formulate de liderii acestuia. În cadrul unui miting la care au participat Havel și Adamec, premierul a anunțat eliberarea tuturor deținuților politici. Adunarea Federală a votat scoaterea din Constituție a prevederii care garanta rolul conducător al partidului. Demonstrațiile au continuat crescând în amploare la Praga și s-au mutat din Piața Sf. Wenceslas, mai aproape de centrul orașului în parcul Letná. La apelul Forumului Civic pe 27 noiembrie a fost organizată o grevă generală de două ore și 3 milioane de muncitori au participat la ea. Muncitorii cehoslovaci pe a căror pasivitate se bazase multă vreme regimul s-au unit cu intelectualii împotriva guvernării comuniste. Demonstrațiile din Slovacia și formarea și acolo a unei organizații disidente (Cetățeni împotriva violenței), similară cu Forumul Civic de la Praga demonstra că cele două națiuni cehă și slovacă, care s-au aflat adesea în dezacord s-au unit pentru a înlăturarea regimului comunist.

În 30 noiembrie guvernul condus de Ladislav Adamec a decis organizarea de alegeri libere. Gustáv Husák președintele Cehoslovaciei a propus la 3 decembrie lista noului guvern de coaliție, în care din 20 de miniștri, 15 era comuniști. Lista a fost respinsă de Forumul Civic și liderii săi au făcut apel la grevă generală. Între 4 și 6 decembrie 1989 a avut loc întâlnirea liderilor Tratatului de la Varșovia unde a fost votată rezoluția care condamna invazia militară din august 1968 din Cehoslovacia. Din acel moment, legitimitatea regimului lui Husák în Cehoslovacia era anulată. Ladislav Adamec și-a dat demisia pe 7 decembrie 1989. Gustáv Husák l-a numit prim-ministru pe Marian Čalfa, considerat un comunist reformist. La 10 decembrie s-a anunțat lista noului guvern condus de Čalfa. Liderii comuniști au propus alegeri prezidențiale și după modelul Ungariei și al Poloniei au încercat să își impună un candidat propriu. Forumul Civic a refuzat aceste propuneri și a cerut ca viitorul președinte să fie ales de parlamentul ales la viitoarele alegeri.

Începând din noiembrie 1989, Partidul Comunist cehoslovac a pierdut mii de membri. La fel ca și în cazul Republicii Democrate Germania și în Cehoslovacia regimul comunist s-a prăbușit în urma presiunii populare nemaiavând sprijinul sovieticilor. La 28 decembrie 1989, fostul lider al Primăverii de la Praga, Alexander Dubček a fost ales președintele Adunării Federale și pe 29 decembrie Adunarea l-a ales pe Václav Havel președintele Cehoslovaciei. La 1 ianuarie 1990, Havel a amnistiat 16 000 de deținuți politici.

“Revoluția de catifea” sau “Revoluția studenților și dramaturgilor” a avut trei faze în desfășurarea ei. Au fost protestele studenților din ianuarie 1989, a urmat inițiativa artiștilor (actori și muzicieni) de a reface și a coordona disidența intelectuală, iar către finalul lunii decembrie s-a produs prăbușirea regimului comunist sub presiunea grevelor și a mulțimilor care se adunau în fiecare noapte și demonstrau pe străzile marilor orașe. Artiștii au reușit să unească două generații de disidenți, cei ai anului 1968 și ai anilor ’70-’80, pentru un scop comun, acela al înlăturării comuniștilor de la putere. Faptul că teatrele au fost locurile, unde s-a dezbătut desființarea regimului comunist și s-au pus bazele instaurării democrației în Cehoslovacia este o dovadă clară a nivelului foarte ridicat de cultură al societății cehoslovace de la acel moment.

Bibliografie:

Bassett, Richard, Amurgul vechii Europe. Trieste ’79, Viena ’85, Praga ’89, Editura Corint, București, 2022;

Jankowski, Tomek, Europa de Est. Istorie și civilizații, Editura Corint, București, 2024;

Judt, Tony, Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945, Editura Litera, București, 2019;

Sebestyen, Victor, 1989. Prăbușirea Imperiului Sovietic, Editura Litera, București, 2020;

Tănase, Stelian, Istoria căderii regimurilor comuniste. Miracolul revoluției, Editura Humanitas, București, 2009;

Wolton Thierry, O istorie mondială a comunismului. Complicii. Încercări de investigație istorică, vol. III, Editura Humanitas, București, 2020.                            

Cristina Roman-Licențiată în Istorie și Master în Relații Internaționale