Poveștile de început ale hocheiului românesc
Hocheiul pe gheață este, fără îndoială, disciplina sportivă cea mai rapidă din lume. Mai mult decât atât, el poate fi considerat regele sporturilor de iarnă, fiind, la nivel olimpic hibernal, singurul sport de contact și în care se marchează goluri. Vă propunem în cele ce urmează un exerciţiu de recuperare a istoriei pucului şi croselor pe tărâm autohton...
Primele intenții hocheistice în România sunt consemnate la București, în anul 1910, conform volumului Sportul românesc de-a lungul veacului, îngrijit de autorii Emil Ghibu și Ion Todan. Atunci sunt organizate mai multe echipe de școlari, dar ideea nu prinde cheag din pricina lipsei de organizare. Același motiv avea să fie regăsit și în coloanele „Revistei Automobile”, în numărul său din decembrie 1910, unde se susține că „lipsa de organizare a echipelor de școlari a făcut ca un campionat de hochei să nu se dispute”. Totuși, notăm ca element de pionierat această încercare nedusă până la capăt de a implementa hocheiul în România în acest prim deceniu al secolului XX.
La întoarcerea din Statele Unite, emigranţii ardeleni aduc cu ei hocheiul
Mult mai intense sunt evenimentele hocheistice la Brașov, pe lacurile de la Noua. Acolo, vechile familii Dîrste și Noua reprimiseră în sânul lor fiii rătăcitori care, din dorința de a-şi face un rost, plecaseră în perioada 1900-1905 în Canada și Statele Unite ale Americii. O parte dintre aceștia s-au întors acasă și au adus cu ei tainele hocheiului, deprinse peste Ocean. Astfel, în iarna dintre anii 1917 și 1918, pe lacul Noua, cele două familii joacă și popularizează hocheiul. „Primele echipe de hochei pe gheață din Brașov au apărut în zonele unde se practica și patinajul, respectiv în Dîrste-Noua (unde lacurile erau, iarnă de iarnă, amenajate pentru patinaj) și Centru-Schei, unde, la baza sportiva Tenis Club, actualmente Olimpia, pe terenurile de tenis iarna se amenaja un patinoar de mari dimensiuni. Între anii 1917-1922 cele două echipe jucau iarna aproape săptămânal câte un meci prin rotație la Tenis-Club și Noua lac. Astfel, în scurt timp, numărul de jucători a început să crească, iar calitatea jocului să fie din ce în ce mai ridicată. Începând cu iarna 1918-1919 s-a coagulat o bună echipă de hochei pe gheață și la Tenis-Club București, unde mare parte din elitele Capitalei frecventau clubul”, notează și sursa electronică www.thehornets.ro.
Extrem de interesantă este și modalitatea în care hocheiul a cucerit „ducatul gheții” de la poalele Munților Harghitei, adică municipiul Miercurea Ciuc. În luna noiembrie a anului 1928, la cinematograful din oraș, înaintea unui film artistic, a rulat un documentar despre meciurile de hochei dintre puternicele naționale ale Austriei și Canadei. Pelicula, realizată la Viena, i-a încântat atât de tare pe tinerii practicanți ai patinajului din Miercurea Ciuc încât au trecut imediat la treabă. După cum evocă Mihai Flamaropol în cartea sa, Amintiri din fotbal și hochei, apărută la Editura Sport-Turism în 1981, opt tineri cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani au înființat formația Clubul de patinaj Miercurea Ciuc. Ei și-au procurat din fonduri proprii echipament, au memorat prevederile regulamentare din filmul austriac și au amenajat un teren. Debutul s-a produs în ianuarie 1929, la Sinaia, când echipa ciucană a răspuns provocării celor de la Tenis Club Român. Spre deliciul spectatorilor, hocheiștii harghiteni au descoperit în timpul meciului că aplicaseră eronat multe reguli în timpul antrenamentelor...
În 1925, Braşovia câştigă primul titlu de campioană naţională
În 22 și 23 ianuarie 1925, pe patinoarul Olimpia din Brașov se disputa prima ediție a Campionatului naţional de hochei pe gheață. Au participat la această competiție-pilot patru echipe:două din Brașov, Brașovia și Colțea, respectiv două din București, Tenis Club Român A și B. Finala patrulaterului va fi câștigată de Brașovia, cu 4-0 în fața echipei secunde de la TCR. Ca o coincidență, municipiul de sub Tâmpa, deși este un veritabil leagăn al hocheiului românesc, are în palmares doar două titluri naționale, anume primul, cel din 1925, și ultimul, în 2014, obținut de Corona Fenestela. Pentru statistici și pentru memoria acestor bravi pionieri, redăm numele garniturii primei echipe care a cucerit un titlu de campioană națională. Astfel, Brașovia Brașov a introdus pe gheață, în 1925, următoarea formulă de echipă:Drahédy – portar, Csiky și Jancsika – fundași, Nagy, Gönczi și Sholtter – atacanți. Dintre cei care se ocupaseră de înființarea și organizarea primei campioane îl amintim pe Nicolae Carabatescu, vicepreședintele Comisiei centrale a sporturilor de iarnă, care adusese un puc și un regulament din Franța. Un alt nume implicat în formarea primei echipe a fost profesorul Dragoș Navrea.
După aceea, echipele din București, care vor beneficia de condiții superioare de pregătire și de prezența unor tehnicieni de peste Ocean, vor domina autoritar întrecerile interne. Titlurile vor merge spre Capitală, cu o singură excepție, în 1938, când Hochei Club Dragoș Vodă din Cernăuți triumfă. Cele mai titrate echipe de hochei ale Bucureștilor în perioada interbelică au fost Tenis Club Român și Juventus.
90 de ani de istorie
Anul trecut, Federaţia Română de Hochei pe Gheață (FRHG) a împlinit 90 de ani. Iată, pe scurt, istoria forului care conduce destinele hocheiului:Comisia de patinaj funcționa în cadrul Federației Societăților Sportive din România (FSSR) încă din 1923. Un an mai târziu se înființează, din nevoia de diversitate, Comisia centrală a sporturilor de iarnă, motivul fiind că, alături de disciplinele specifice patinajului, în decor apăruse și hocheiul. Această instituție nou formată va rezista sub forma de organizare descrisă doar până în 1927, când se va transforma în Comisia centrală a sporturilor pe gheață.
În 1924 se mai face un pas important:la început de an, pe 24 ianuarie, cu ocazia celui de-al XI-lea Congres al Ligii Internaţionale de Hochei pe Gheață (LIHG), hocheiul românesc primește oficial certificatul de naștere și este afiliat la organismul internațional, în pofida faptului că la noi în țară nu se disputase încă niciun meci cu caracter oficial. Actul de înființare al primei formații, Brașovia Brașov, datează și el din aceeași perioadă, mai exact din 3 ianuarie 1924. Sub actuala denumire, Federația Română de Hochei pe Gheață, instituția funcționează de la 10 noiembrie 1934, când sportul cu crose și puc se rupe de celelalte ramuri practicate pe luciu de gheață.
Intermezzo:ce are a face hocheiul cu fotbalul
În perioada interbelică, prima echipă profesionistă de fotbal din România a fost Ripensia Timișoara. Prin comportamentul din teren și din afara acestuia, ripensiștii au impresionat la vremea respectivă. Metodele lor moderne de antrenament au revoluționat vechea școală de fotbal românească. Printre altele, pentru perioada hibernală, în planul de pregătire fizică al fotbaliștilor timișoreni figura şi hocheiul pe gheață. Dovada acestui fapt o regăsim în ziarul „Vestul” (o ediţie din decembrie 1934):
„De vorbă cu d-l Dr. Cornel Lazăr, preşedintele acestui club glorios. Linia de conduită a clubului. Stabilirea legăturii sufleteşti între club şi public. Pregătirea pentru primăvară. Patinajul şi o echipă de hockey pe ghiaţă.
În vâltoarea vieţii sportive de la noi, s-a strecurat în ultimul timp versiunea despre desechilibrarea Ripensiei, unii afirmând chiar desmembrarea primului club profesional din ţară.
E natural deci ca să vă fi putut «mistui» acest aspect al manifestării cotidiene, fiind vorba de o grupare cu merite excepţionale în mişcarea fotbalului românesc.
Procedând în consecinţă, m-am deplasat la locuinţa d-lui Dr. Cornel Lazăr, harnicul preşedinte al acestui club merituos, unde găsindu-l îm biroul d-sale avocaţial, am reuşit să obţin amănunte preţioase în legătură cu stările din sânul Ripensiei şi care desmint în întregime ştirile fanteziste, toate în jurul unui eventual faliment al clubului condus de d-l Lazăr.
Fiind vorba de multe destini actuale, am găsit necesar, din cauza lipsei de spaţiu, să încep seria de articole cu cel în legătură cu situaţia reală a Ripensiei. Divizia Naţională şi-a închis porţile în momentul cel mai oportun nouă, căci jucând majoritatea meciurilor /8 din 11 în alte oraşe, deplasările săptămânale au cauzat mult rău jucătorilor noştrii, care n-au avut la dispoziţie timpul necesar pentru reconfortarea lor fizică.
Suntem satisfăcuţi de modul cum au încheiat echipele noastre divizionare, căci împrejurările nu puteau aduce o situaţie mai bună. Cu ultimul match disputat la 3 Decembrie, la Cluj, contra Universităţii, am terminat cu footbalul pentru acest an.
În timpul vacanţei de iarnă, jucătorii noştrii vor fi supuşi unui tratament special în scopul pregătirilor, pentru primăvara următoare. Pe primul plan figurează educaţia fizică care se compune din trei ore de gimnastică în cursul fiecărei săptămâni, iar dacă va exista un adevărat sezon de patinaj, toţi jucătorii vor înbrăţişa acest sport agreabil sănătăţii, urmând ca în fiecare seară să fim prezenţi la patinoarul Auto-Clubului. În caz că anotimpul va fi prielnic, vom înfinţa o echipă de hockey pe ghiaţă în care scop am prevăzut în bugetul nostru o sumă inportantă.
La primăvară vom oferi un program cît se poate de select publicului nostru. Vom susţine în localitate 8 matchuri divizionare, apoi cele pentru Cupa României, amicale şi câteva internaţionale. Vom căuta deci să fortificăm zidul din jurul nostru, creiind în acelaşi timp o legătură indistructibilă între club şi public pentru consolidarea căruie, am dat un început prin aranjarea ceaiurilor dansante din localul clubului nostru de la Café Elite, care se vor ţine în fiecare Joi şi Duminica, la orele 6 p.m”.
Din nefericire, dovezi referitoare la punerea în practică a acestui plan de iarnă pentru ripensiști nu există, semn că marile vedete ale balonului rotund, Bindea, Ciolac, Dobay sau Pavlovici, nu au intrat pe patinoar, într-o echipă de hochei. Totuși, în perioada dintre cele două războaie mondiale, avem o sumedenie de exemple de jucători de fotbal foarte cunoscuți care, în perioada de iarnă, schimbau echipamentul și treceau la hochei pe gheață. Poate cel mai sonor nume din această categorie este Mihai Flamaropol, vestit sportiv și antrenor la cele două discipline sportive, fotbal și hochei.
Prima participare românească la un Campionat Mondial, în 1931
Entuziasmați de progresele făcute și de elanul tinerilor practicanți, diriguitorii hocheiului pe gheață din România aprobă deplasarea echipei naționale, în premieră, la o ediție a Campionatului Mondial, în 1931, la Krynica, în Polonia. Cel care a dat undă verde pentru participare a fost președintele Comisiei centrale a sporturilor pe gheață, Nicolae Boerescu, iar lotul s-a bazat în principal pe osatura celor de la Tenis Club Român. Componența echipei a fost următoarea:Danielopol, Doczi, Aslan, S. Grant, Cantacuzino, Botez, P. Grant, Polizu, Brătianu și Fichlender. Echipa a plecat însă nepregătită și, lipsită fiind şi de experiență competițională, a pierdut toate meciurile și s-a clasat pe ultimul loc, al nouălea. Iată, pentru statistici, rezultatele înregistrate la Campionatul Mondial, ediția 1931:0-15 cu SUA, 0-7 cu Austria, 1-9 cu Ungaria, 1-7 cu Franța și 0-11 cu Anglia.
Un an mai târziu, hocheiștii noștri mai bifează o premieră, participarea la o ediție a Campionatului European din 1932, de la Berlin. Din nou avem parte numai de insuccese, însă progresul era deja vizibil, astfel că, în 1933, la Campionatul Mondial găzduit de capitala Cehoslovaciei, Praga, pierdem în fața amfitrionilor (doar) cu 8-0 și în fața Italiei cu 2-0. Câștigăm însă Cupa de consolare, după două succese la limită, 3-2 cu Letonia și 1-0 cu Belgia, așa că ne clasăm din nou pe locul 9, cu specificația că acum acesta nu mai era ultimul, cum s-a întâmplat în 1931.
Hocheiul pe gheaţă, la început, în programul Jocurilor Olimpice de vară
Intrarea în arena olimpică a hocheiului pe gheață s-a produs, în mod paradoxal, la o ediţie a Jocurilor Olimpice de vară. Se întâmpla în 1920, la Anvers, unde 60 de hocheiști din 7 țări s-au întrecut pentru adjudecarea medaliilor. Canada a dominat autoritar întrecerile și s-a impus fără probleme, după scoruri care practic ne scutesc de orice comentarii:15-0 cu Cehoslovacia, 2-0 cu SUA și 12-1 în finală cu Suedia. A doua clasată a fost SUA, iar a treia, Cehoslovacia, turneul olimpic având o formă cel puțin ciudată de desfășurare. Astfel, după decernarea aurului, echipele învinse de campioană au intrat într-o nouă competiție;şi, după finalizarea turnirului pentru argint, perdantele în fața Cehoslovaciei s-au duelat pentru ultima medalie pusă în joc. Arbitrajul a fost asigurat de jucătorii și antrenorul Canadei, care aveau o experiență net superioară.
Toate meciurile au avut loc în patinoarul acoperit Palais de Glace din Anvers. Iar hocheiul a intrat în programul olimpic de vară dintr-un motiv foarte simplu:în 1920 nu exista încă o variantă de iarnă a marii întreceri planetare denumită Jocurile Olimpice.
Primul sport transmis în direct pe un canal media
Cupa Stanley la hochei pe gheață este una dintre cele mai vechi competiții sportive ale mapamondului. Actuala ligă profesionistă nord-americană de hochei pe gheață a pornit la drum încă din secolul al XIX-lea, în special grație implicării și virtuozității canadienilor. Pentru că interesul cetățenilor pentru meciuri era absolut uriaș, s-a recurs, la data istorică de 14 februarie 1896, la o primă transmisiune a finalei Cupei Stanley. De pe patinoarul Victoria din Montreal, locuitorii din Winnipeg au putut fi la curent cu evoluția scorului în timp real, prin intermediul unei linii de telegraf care a fost instalată special cu această ocazie.
În secolul XX, canadienii au încercat să popularizeze jocul pe Bătrânul Continent. S-au lovit inițial de refuzul rușilor, care au respins hocheiul numit de ei canadian, deoarece aveau propria variantă, cunoscută sub numele de bandy sau hochei cu mingea. Bandy este un joc pe gheață, între două echipe formate din 11 jucători, cu reguli ca la fotbal şi teren asemănător. Abia târziu hocheiul în varianta actuală a cucerit şi Uniunea Sovietică, și asta din cauza imposibilității sovieticilor de a rivaliza cu fotbaliștii brazilieni... Aceasta e însă o cu totul altă poveste.
Uimitoarea poveste a singurului român câștigător al Cupei Stanley
Cea mai puternică ligă de hochei pe gheață, NHL, pare un teritoriu interzis jucătorilor români. Anul trecut, Balázs Peter a participat fără succes la draft [târgul jucătorilor tineri care aspiră la un contract profesionist], iar în trecut, tangența României cu spectaculosul campionat de peste Ocean a fost infinitesimală. Totuși, neforțând niciun pic nota, ne putem mândri și noi că avem un conațional care a câștigat Cupa Stanley. Lazarus Zeidel s-a născut la 1 iunie 1928, la Montreal, în Canada. Părinții săi erau emigranți români, de origine evreiască, plecați în căutarea unui trai mai bun, în Lumea Nouă. De altfel, legăturile hocheistului cu România îmbracă o formă tragică. Bunicii săi, care rămăseseră în țară, au pierit, în timpul Holocaustului, într-un lagăr nazist.Larry Zeidel, cum l-au botezat apoi jurnaliștii canadieni, este singurul jucător din istoria NHL, care are origini românești atestate.
Zeidel a devenit jucător profesionist în 1944 și a petrecut șapte ani în ligile minore, înainte de a ajunge, în 1951, la celebra Detroit Red Wings.În 1952 reușește performanța majoră a carierei, obținând Stanley Cup cu formația din Detroit, la chiar sezonul de debut în elita hocheiului mondial.A mai trecut prin NHL pe la echipe cum ar fi Chicago Blackhawks (1953-1954) sau Philadelphia Flyers (1967-1969). A jucat pe post de fundaș și s-a remarcat prin duritatea și agresivitatea de pe gheață. Porecla sa, The Rock, a fost una sugestivă pentru modalitatea de abordare a jocurilor.Recunoscut și pentru stilul său unic de utilizare a crosei în bătăi pe post de suliță, Zeidel a strâns o sumă record de minute de penalizare, 3.144.
Jucător de mâna stângă, Zeidel a fost implicat, în martie 1968, într-o bătaie cu un adversar de la Boston Bruins, Eddie Shack, care a fost atât de sângeroasă încât a rămas între episoadele legendare ale ligii. După aceea a încercat fără succes, până la finalul carierei din 1969, să își refacă imaginea de bătăuș. În timpul petrecut în AHL, eșalonul anticameră al NHL, a mai obținut un trofeu major. În 1964 a câștigat Calder Cup, distincție oferită campioanei din AHL, cu formația Cleveland Barons. În totalul carierei sale de NHL-er, Larry Zeidel a jucat 158 de meciuri și a marcat 19 puncte, din care 3 goluri și 16 pase decisive.Pe parcursul acestei cariere, Zeidel a cumulate și 198 de minute de penalizare.
Lazarus Larry The Rock Zeidel a murit în vara anului trecut, pe data de 17 iunie, la vârsta de 86 de ani. Conform rapoartelor medicale, decesul a survenit în urma unor complicații apărute la inimă.
În ultima vreme, confrații din presă au acreditat idea potrivit căreia unul dintre hocheiștii cei mai în vogă ai NHL, Joffrey Lupul, care evoluează pentru Toronto Maple Leafs, ar avea origini românești. Această supoziție nu are însă un support real, Lupul însuși declarând, într-un interviu pentru presa canadiană, că originile sale sunt ucrainiene. Totuși, ținând cont de rezonanțele românești ale numelui, este posibil ca ascendenții lui Lupul să fi plecat spre Lumea Nouă din părțile Ucrainei unde există populație de etnie română, însă nici acest fapt nu este certificat.
Bill Watters, primul canadian care a evoluat în România
O figură emblematică pentru hocheiul românesc din perioada interbelică a fost primul canadian angajat cu contract profesionist în România. Se numea Bill Watters și își petrecuse tinerețea sportivă pe gheața din NHL.La zenitul carierei, în 1935-1936, a încântat publicul iubitor de hochei din țară printr-un evantai de calități deosebit de variate. Era un virtuoz al mânuirii crosei și pucului, avea rapiditate în deplasare și în declanșarea contraatacurilor, șuturile sale erau extreme de precise și puternice. În plus, Watters a adus în hocheiul nostru body-check-urile, procedeu rarisim de apărare până la el. Bill Watters a încercat să insufle și o altă mentalitate hocheiștilor români, făcându-i să joace până la sacrificiu.
Tribunele cu o capacitate de 1.500 de locuri ale Patinoarului Oteteleșanu din București erau arhipline ori de câte ori juca Watters. A condus echipa Telefon Club București în turul Cupei Europei, cu rezultate deosebite. S-a accidentat însă pentru retur, iar telefoniștii au ratat accederea în fazele superioare fără Bill Watters pe gheață.
Plecarea canadianului s-a produs după ce Federația a anulat plecarea echipei naționale spre Jocurile Olimpice de la Garmisch-Partenkirchen, din 1936. Supărarea lui Watters a fost alimentată și de evoluția excelentă a selecționatei Bucureștiului, care învinsese de două ori echipa Germaniei la Berlin, cu 3-2 și 2-1, în pregătirile turneului olimpic.
După Watters au mai venit și alți jucători canadieni pe plaiurile mioritice, însă niciunul nu a avut aceeași charismă. Bud Hugaru, care avea ascendențe românești, a primit drept de joc în echipa națională pentru Campionatul Mondial de la Praga, din 1938. Zadarnic însă;evoluția sa ștearsă nu a putut ajuta echipa să depășească rangul ultimului loc.
Unde suntem astăzi? Șase echipe și patru patinoare
Actualmente, starea hocheiului românesc nu este printre cele mai fericite. La nivel de seniori există șase echipe:Corona Brașov, Sport Club Miercurea Ciuc, Steaua București, Progym Gheorghieni, Dunărea Galați și Sportul Studențesc. Primele două evoluează nu doar în competițiile interne, ci și în Liga Mol, alături de formații din Ungaria și Slovacia. Echipa națională este în a patra divizie valorică, iar la capitolul patinoare stăm rău;foarte rău. Există arene funcționale, pentru seniori, la Brașov, Galați, Miercurea Ciuc și în comuna harghiteană Cârța. Bucureștiul este singura capitală din Uniunea Europeană fără un patinoar utilizabil, în condițiile în care Arena „Mihai Flamaropol” este o ruină. La Gheorghieni patinoarul s-a modernizat, dar harghitenii au ratat ocazia de a găzdui turneul final al Cupei României, în decembrie 2014. Noua conducere a Federației Române de Hochei pe Gheață încearcă să găsească soluții pentru ca hocheiul românesc să poată depăşi poate cea mai dificilă perioadă din istoria sa...