Poveşti cutremurătoare din „Închisoarea morţii”, locul unde înfometarea îţi lua minţile, iar frunza de salată era un miracol

Foştii deţinuţi din Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai temute închisori comuniste, aflată la marginea Bucureştiului, au mărturisit că foamea era stăpâna tuturor celulelor. Gardienii încercau să-i determine să-şi toarne colegii de carceră, ademenindu-i cu şuncă, „chiar şi cu muştar”.

Cei întemnițați în fort au povestit, la mai bine de jumătate de secol de la detenție, că foamea devenea tot mai obsesivă. Prizonierii primeau doar câte un polonic de mălai fiert și câte o zeamă de resturi vegetale.

„Să vă vorbesc despre ce înseamnă foamea? E inutil, e literatură. Până nu rabzi tu de foame, nu știi. Și nu așa o zi, că nu înseamnă nimic. E foamea asta care te cuprinde încet-încet, care te stăpânește”, a explicat fostul deținut, Emilian Mihăilescu.

Meniul zilei:mălai şi zeamă de resturi

Gheorghe Jijie a mărturisit că ciorba de resturi animale, pe care abatoarele le aruncau, era o delicatesă în rândul pușcăriașilor flămânzi. „Dimineața ne dădeau terci, adică un polonic de mălai fiert, că nu era mămăligă. La prânz, de obicei primeam o ciorbă, ori de arpacaș, ori de fasole, ori de...nimic, cu niște resturi de vegetale. De două ori pe săptămână ne dădeau și niște reziduri animale, pentru că fortul avea legătură cu niște abatoare din zonă. Ce nu se putea vinde, se arunca, copite și altele, pe care le fierbeau pentru noi”, a povestit bătrânul.

„Mâncam încet, să am senzaţia că e bun”

„Prizonierii pândeau cum umbra se lasă pe cărămizi și știau că trebuie să se dea masa, înainte de a se auzi zgomotul de castroane. Devenea obsesiv. Îmi luam castronul și mâncam cu spatele la ceilalți. Mâncam încet-încet, să am senzația că e bun”, a adăugat Mihăilescu.

Cârnaţi şi şuncă, răsplată pentru turnători

Gardienii găseau tot felul de modalități cumplite pentru a-i face pe prizonieri să vorbească, să-și toarne colegii de celulă. Când nu apelau la tortură și umilință, păzitorii încercau să-i ademenească pe deținuții înfometați cu cârnați, șuncă, „chiar și muștar”, a povestit un fost prizonier.

Turbat după macaroanele din gunoi

Emilian Mihăilescu și-a amintit de bucata de macaroane cu brânză care i-a luat mințile. El a văzut-o în vârful unui morman de gunoaie și a venerat-o.Dar n-a avut-o niciodată. Pură tortură.

„Căram mizerii care se strângeau în temniță, iar, în curtea fortului, în vârful unei movile trona o bucată de macaroane cu brânză, rumenită frumos. Mi s-a făcut negru înaintea ochilor, stomacul a început să-mi ghiorțăie. Mă gândeam cum să fac s-o iau, dar îmi era rușine să mă reped s-o înșfac de pe mormanul de gunoaie. Mă frământa chestia asta. Am mai trecut de câteva ori pe acolo, de fiecare dată turbam de poftă. Și la un moment dat a dispărut. A luat-o unul dintre noi, dar care a fost fericitul, nu știu”, a mărturisit, râzând copios, bătrânul.

Salata verde miraculoasă

Galina Rădulean, o femeie care a îndurat suferințele Fortului 13 cot la cot cu bărbații, a explicat ce însemna cu adevărat o salată verde. „Țin minte că, la o plimbare, într-un strat de flori, am văzut o salată verde. Mi s-a părut ceva miraculos și nu m-am putut stăpâni. Când gardianul nu era atent, m-am repezit și am furat-o. Am adus-o în celulă și am împărțit-o la toată lumea. Fiecare avea câte o frunză”, a relatat bătrâna zâmbind.