Poveşti cutremurătoare din Fortul 13 Jilava

📁 Comunismul in România
Autor: Diana Toea

Prizonierii torturaţi în Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai cumplite puşcării comuniste, aflată la marginea Bucureştiului, îşi aduc aminte de primele momente petrecute în temniţa în care au fost schingiuiţi şi umiliţi. Intelectualii care au avut curajul să se ridice împotriva dictaturii au fost „cazaţi“ în fortul de la Jilava şi au cunoscut teroarea, bătaia, mucegaiul şi ploşniţele.

Cei care au fost încarcerați în temuta ocnă și au suferit torturi cumplite, atât fizice, cât și psihice, s-au întors în camerele de detenție după mai bine de 50 de ani. Ei au povestit cum mâncau bătaie de la gardieni și cum se târau ca să se poată așeza pe culcușul rudimentar.

„Mă întorc dupa 55 de ani așa de tumultoși, încât liniștea de aici parcă e dintr-altă lume. De fapt, a fost o altă lume aici. Parcă e ceva ireal”, a mărturisit Valentin Cantor, un fost deținut politic, întors în carcera în care suferise ani întregi.

Închis la vârsta de 17 ani

„Pe drumul de la autobuz, până la intrare, am simțit ploaia de lovituri a gardienilor. Nu eram condamnați, eram aduși aici în prevenție. Aveam numai 17 ani”, și-a amintit Gheorghe Nichifor, în timp ce scotea din portofel o fotografie cu el pe vreme când era în clasa a 11-a.

Emilian Mihăilescu și-a amintit de primele clipe în care a făcut cunoștință cu suferința. „Când am ajuns la Jilava, în miez de noapte, ne-au tuns și ne-au azvărlit în câte o celulă. Când am intrat în celulă, am crezut că intru în «Azilul de noapte» al lui Gorky.  Ceva atât de hidos, o hrubă boltită, vopsită în alb. Pe coridoare era smoală neagră. Două hârdaie (vase de lemn folosite pe post de toaletă / n.r.), de o sfoară atârnau niște resturi dintr-o rogojină care ar fi trebuit să marcheze locul unde îți făceai nevoile. Și paturi suprapuse pe trei rânduri”, a relatat Mihăilescu.

Puşcăria, ca o casă de nebuni

Fostul deținut a comparat închisoarea cu un azil de nebuni. „Încă nu se dăduse deșteptarea, iar când s-au auzit zăvoarele, toți s-au ridicat în capul oaselor. Și când am văzut arătările alea cenușii, legate la cap, am zis că mă aflu într-o casă de nebuni”, a povestit Mihăilescu.

Groaznicul reduit

Foștii deținuți și-au amintit de încăperea numită reduit, unde erau înghesuiți peste o sută de prizonieri. „Când am intrat în încăperea aceea, mai bine spus temniță, am fost șocat de un aer umed și cald. Nu e de mirare, pentru că în acea încăpere eram peste o sută de persoane”, a mărturisit Cantor.

Constantin Iulian, care a experimentat și el tortura din reduit, și-a amintit cum era nevoit să se târască pe coate pentru a se așeza pe așa-zisul pat. „Am stat de trei ori prin Jilava. Prima dată am stat la reduit, unde eram peste 120 de oameni. Când am intrat eu în cameră, toate locurile erau pline și mi-au spus că nu am loc decât jos la șerpărie. De ce șerpărie? Pentru că trebuia să te târăști pe coate ca să poți ajunge acolo. Și așa am fost eu primit la Jilava:la șerpărie”, a povestit fostul prizonier.

Patul-sicriu

Teroarea sicriului a rămas în amintirea lui Cantor, chiar și după jumătate de secol de la detenție. „Când venea timpul de culcare, noi trebuia să ne târăm pur și simplu sub primul prici (pat rudimentar din scânduri / n.r.), ca să stăm undeva peste noapte. Și primul rând de prici era așa de jos, încât, dacă nu țineai capul potrivit, te loveai cu fruntea de scândurile primului prici. Te simțeai ca într-un fel de sicriu”, a spus bătrânul.

„Iar pe prici erau puse niște rogojine roase de vreme, de mizerie, pe care doremeam. Asta era tot, nu saltea, nu aveai pernă. Era foarte bine populată de ploșnițe Jilava. Ploșnițele erau prietenele noastre de fiecare zi și noapte”, a completat fostul prizonier Gheorghe Jijie.

„Cei care erau pe priciuri se întorceau la comandă, fiindcă stăteau numai pe o parte, nu puteai să stai pe spate.  Iar, pe timpul nopții, unul comanda «Pe partea cealaltă» și atunci se întorcea toată lumea”, a adăugat Constantin Iulian.

Aerul sfânt

Gheorghe Jijie parcă mai simțea, încă, zăduful ce stăpânea temnița pe timpul verii. „Era așa de prost aerul, încât de multe ori când intra câte o muscă, cădea, murea. Geamurile erau astupate cu scânduri. Vara era îngrozitor. Vara, ăia de jos primeau în cap transpirația celor de sus”, a povestit fostul deținut.

Cea mai mare fericire a celor încarcerați în Fortul 13 era o gură de aer. „Eram fericiți când se deschidea o ușă, că intra aer. Vă dați seama în ce situație de subuman ești? Pentru că eram înghesuiți unu-într-altul, dormeam aproape în picioare”, a mărturisit Gheorghe Nichifor.

Mai multe