Povestea spionului sovietic care le-a salvat vieţile „Celor Trei Mari”

Spionul sovietic Gevork Vartanian, care a contribuit la deturnarea unui complot nazist menit a-i ucide pe liderii Aliaţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit de cancer la Moscova, marţi, potrivit guvernului rus, citat de businessinsider.

Vartanian a avut o viaţă remarcabilă. Născut la 17 februarie 1924 în sudul Rusiei, în oraşul Rostov-pe-Don, el a călcat pe urmele tatălui său devenind agent sovietic la frageda vârstă de 16 ani.

Având numele de cod ”Amir”, sarcina sa a fost de a-i descoperi pe spionii germani şi britanici, misiune la care a excelat. Pe lângă faptul că el şi echipa sa au reuşit să descopere 400 de spioni germani în 1940-1941, conform SVR-ului (Serviciu de Informaţii Externe din Rusia), Vartanian s-a infiltrat în serviciul de informaţii al englezilor, fiind acceptat la un curs de pregătire pentru spioni organizat de britanici la Teheran. Vartanian a parcurs acest antrenament, apoi a transmis la Moscova informaţii despre  şcoala britanică de spionaj.

El a devenit însă faimos pentru ajutorul important pe care l-a acordat aliaţilor anglo-americani. Lucrând în Teheran în noiembrie 1943, el şi grupul său s-au ocupat de urmărirea unei echipe speciale de agenţi germani care veniseră în capitala iraniană pentru a organiza un atentat la conferinţa interaliată la care participau Stalin, Roosevelt şi Churchill. Agenţii au fost capturaţi şi forţaţi să transmită la Berlin mesaje false ce au condus la abandonarea atacului. În mod incredibil, Vartanian avea la acel moment doar 19 ani. Ulterior, un film rusesc intitulat Teheran 43 a fost făcut despre evenimentele din acel an.

Vartanian a acordat un interviu, în 2007, pentru Ria Novosti în care a povestit în detaliu cum i-a învins pe spionii germani. El a atribuit succesul ”norocului de a nu fi întâlnit niciodată un trădător”.

Și soţia sa a fost spion sovietic, iar după război cei doi au lucrat împreună timp de 30 de ani. SVR-ul a declarat că Vartanian şi soţia s-au căsătorit de mai multe ori în locuri diferite ca parte a acoperirii lor. Gevork Vartanian s-a retras din SVR în 1992, lucrând în continuare ca antrenor pentru tinerii agenţi.

Oferind condoleanţe soţiei lui Vartanian, Goar, preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a descris pe fostul agent ca un adevărat patriot care a participat la ”operaţiuni speciale geniale ce au devenit o parte a istoriei serviciului de informaţii străine al naţiunii”.

Pentru recunoaşterea serviciilor sale, Vartanian a primit cea mai înaltă decoraţie sovietică:medalia de Erou al Uniunii Sovietice. El a murit la vârsta de 87 de ani.

Pe lângă Gevork Vartanian, URSS-ul a mai beneficiat în timpul celui de-AL Doilea Război Mondial de „serviciile” altor doi super-spioni care au schimbat deznodământul ultimei conflagraţii mondiale: Rudolf Roessler şi Richard Sorge .

„Lucy” şi Wehrmacht-ul

Dintre toate reţelele de spionaj active în Al Doilea Război Mondial, cea care a primit admiraţia cea mai respectuoasă din partea profesioniştilor a fost cea condusă din Lucerna, între anii 1939-1943, de către Rudolf Roessler, sub numele de cod „Lucy”.

„Lucy” este cel care i-a făcut lui Stalin un cadou neaşteptat de Crăciunul anului 1940:dosarul complet al Planului Otto (rebotezat „Barbarossa”) de invadare a URSS.

Numai nouă copii ale planului existau atunci şi i-au trebuit lui Roessler peste 12 ore de muncă pentru descifrarea codului şi încă 48 de ore pentru a radiotelegrafia Kremlinului toate paginile planului. Stalin a reţinut în secret, la biroul său din Kremlin, acest dosar şi nu l-a discutat decât cu Lavrenti Beria, ministrul poliţiei politice secrete cunoscute sub numele de N.K.V.D. Şeful Marelui Stat Major al Armatei Roşii era atunci Gheorghi Jukov, care scrie în cartea sa de memorii că nici el, nici ministrul Apărării, Timoşenko, n-au ştiut că Stalin primise planul Barbarossa cu 6 luni înainte de invazia nazistă.

În favoarea faptului că Stalin avea de ceva vreme acest document stă înregistrarea în care îi spune şefului spionajului extern al Armatei Roşii (GRU):„Nu-mi spune mie ce crezi. Mie dă-mi faptele şi sursa!” În cazul lui Rudolf Roessler nu se ştia sursa pentru că asta era precondiţia pusă de el celor care primeau rapoartele sale (guvernul Elveţiei, Angliei şi URSS) – nedivulgarea sursei. Roessler a dus cu el în mormânt numele surselor sale de la înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW). La început însă, Stalin n-a crezut autenticitatea informaţiilor lui Roessler, pe care îl bănuia un agent provocator al naziştilor. Şi-a schimbat brusc atitudinea după invazia nazistă.

Reţeaua „Lucy” s-a mândrit cu aportul ei la victoriile de la Stalingrad şi Kursk, unde detaliile furnizate Armatei Roşii sunt considerate fără precedent în istoria artei militare! Totul era inclus în radiogramele lui Roessler:sectoarele frontului care vor suferi lovitura principală a Wehrmarcht-ului, numărul soldaţilor şi tehnica de luptă folosită, poziţia exactă a centrelor de comandă germane şi a marilor depozite de muniţii, carburanţi, alimente etc. Doar grupul de armate „Centru” consuma zilnic 18.000 de tone de astfel de furnituri logistice necesare frontului, adică echivalentul a 36 de trenuri de marfă! Roessler a divulgat Armatei Roşii care era slăbiciunea capitală a Wehrmacht-ului:logistica de aprovizionare a fronturilor din URSS, adică asigurarea neîntreruptă a 3 milioane de soldaţi germani cu muniţii, carburanţi şi hrană în cantităţi de zeci de mii de tone zilnic. Pentru înaltul Comandament (OKW) era un coşmar constituirea şi apărarea acelor depozite gigantice, în condiţiile de acces ale Rusiei acelor vremuri, cu drumuri desfundate, magistrale feroviare sistematic distruse de partizani, dar mai ales cu bombardamentele aviaţiei sovietice care erau cu prioritate dirijate spre acele depozite. Rămase fără carburanţi, fie şi câteva zile, armatele de tancuri germane erau ţinte uşoare pentru artileria sovietică.

Richard Sorge, spionul care a salvat URSS-ul

Unul dintre cei mai proeminenţi jurnalişti germani din anii 1940, Richard Sorge, membru al partidului Nazist cu faima unui afemeiat şi beţiv notoriu, a fost, de fapt, un ofiţer al serviciului militar sovietic de informaţii externe (GRU) şi, probabil, cel mai important spion sovietic din Asia. Într-o depeşă trimisă GRU pe 1 iunie, Sorge scria:Începutul războiului între germani şi sovietici va fi în jurul datei de 15, potrivit informaţiilor transmise de la Berlin de locotenent-colonelul Scholl... ambasadorului Ott". Răspunsul de la Moscova a fost următorul: „Suspect. Să primeşti telegrame menite ca provocări". Un alt avertisment trimis de Sorge a fost respins cu dispreţ de către Stalin ca provenind de la „un rahat care a înfiinţat câteva fabrici mici şi bordeluri în Japonia ca să îşi aranjeze viaţa".

Sorge a continuat însă să-i spioneze pe germani şi, după atacul Germaniei asupra Moscovei, autorităţile sovietice au început să ia în considerare rapoartele sale. În câteva luni, acest om, pe care mulţi îl consideră cel mai important spion din timpul celui de-al doilea Război Mondial, a furnizat informaţii care le-au permis sovieticilor să oprească atacul nazist la porţile Moscovei şi să modifice cursul războiului.

Istoricii militari consideră că realizarea cea mai importantă a lui Sorge a fost notificarea Kremlinului că Japonia nu va ataca URSS-ul, ci se va îndrepta spre sud contra Chinei. Această informaţie strategică a condus la decizia cardinală a lui Stalin din 26 mai 1941 de a transfera 250.000 de soldaţi sovietici din Siberia spre Moscova pentru a ţine piept asediului ei de către trupele germane. În opinia istoricilor militari occidentali, aceşti 250.000 de soldaţi odihniţi, echipaţi cu haine de iarnă (nemţii fiind în uniforme de vară la minus 40 de grade!), au salvat Moscova de sub asediul german şi au fost în stare să pună umărul la contraofensiva organizată de generalul Jukov după despresurarea Moscovei. A fost prima mare înfrângere militară suferită de Germania până atunci şi a avut un ecou imens în Europa acelor vremuri.Din acest motiv, bătălia pentru Moscova ocupă în istoria lumii primul loc în ordinea importanţei,  având şapte milioane de combatanţi,  care s-au înfruntat pe viaţă şi pe moarte în condiţiile unei ierni neobişnuit de grele chiar şi pentru ruşi. În 1942, la Stalingrad, s-au înfruntat patru milioane de combatanţi, ocupând locul doi în istoria artei militare, iar locul trei este ocupat de bătălia pentru Berlin la care s-au luptat, de ambele părţi, 3, 5 milioane de combatanţi.

Să mai menţionăm faptul că sub zidurile Moscovei au pierit atunci 926.000 de sovietici,  o cifră egală cu totalul pierderilor anglo-americane în tot războiul mondial. Fără contribuţia lui Sorge, Moscova ar fi putut să cadă în mâinile nemţilor, iar consecinţele ar fi fost imprevizibile, atât în privinţa duratei războiului,  cât şi a sorţii rezervate învingătorilor. Să nu uităm că guvernul sovietic, toată administraţia URSS şi Corpul Diplomatic fuseseră evacuate din Moscova la Kuibîşev pentru că puţini sperau că Moscova va rezista trupelor care ocupaseră Parisul.