Portretul lui C.I. Nottara, realizat de Corneliu Baba

La parterul imobilului din Bulevardul Dacia, acolo unde maestrul Constantin Nottara, unul dintre întemeietorii teatrului românesc modern, şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii, putem admira un portret al acestuia realizat de un alt maestru – pictorul Corneliu Baba.

Încă  de la intrarea în salonul central al micului apartament, privirea vizitatorului este atrasă de un triptic de portrete în mărime naturală (tehnică ulei pe pânză), atribuite lui Corneliu Baba:actorul C.I. Nottara şi părinţii acestuia, Elena şi Ion Nottara. Portretele părinţilor, clasice compoziţional şi corecte din punct de vedere al asemănării cu modelele fotografice după care au fost pictate, nu izbutesc totuşi să trezească emoţia privitorului în măsura în care o face cel de-al treilea portret, cel al actorului, realizat post-mortem, după o fotografie.

Muzicianul Constantin C. Nottara, fiul actorului, a comandat tablourile încercând să refacă în imagini genealogia familiei sale de origine greacă, care, de altfel, îşi are obârşiile în Bizanţ undeva prin secolul al XIII-lea. În muzeu există, astfel, reproducerea unei vechi gravuri înfăţişându-l pe Hrisant Nottaras, Patriarh al Ierusalimului pe la 1730, erudit om de cultură şi învăţător al copiiilor domnitorului Nicolae Mavrocordat. Familia Nottara s-a stabilit în Bucureşti la începutul secolului XIX, prin bunicul actorului care era medic.

Pictorul Baba îl văzuse jucând pe Nottara

Corneliu Baba, născut în 1906, a avut prilejul să-l vadă pe Nottara pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti – loc ce atrăgea ca un veritabil templu al culturii româneşti de la începutul secolului XX artiştii şi intelectualii epocii, dar şi iubitori ai Thaliei din toate celelalte categorii sociale.

În 1935, când s-a stins Nottara, Corneliu Baba avea 29 de ani, astfel încât avusese ocazia să-l admire în creaţiile ultimilor ani, întruchipări complexe ale unor roluri de compoziţie. Portretul maestrului, executat după o fotografie a acestuia din anii maturităţii artistice, este lucrat într-o manieră clasică:fundal întunecat din care se detaşează discret chipul zugrăvit în culori calde cu tuşe liniştite dar vizibile, ce prevestesc cumva lucrările viitoare cu mult mai energice şi temperamentale.

Baba a reuşit să surprindă expresivitatea caldă dar fermă a unei personalităţi care a luptat toată viaţa pentru a ridica teatrul românesc la nivelul celor mai bune teatre europene şi a reuşit! Generaţii de studenţi ai lui Nottara au devenit, în timp, pleiada celor mai buni actori din prima jumătate a secolului XX:Elvira Popescu, Tanţi Cocea, Constantin Tănase, George Vraca, Geo Barton, Fory Eterle, George Calboreanu, Mărioara Ventura, Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza-Bulandra şi mulţi alţii.

Portretul lui Nottara din micul salon este flancat de fotografii ale acestuia în diverse roluri, doar o mică parte dintre cele peste 700 interpretate într-o carieră de 60 de ani:de la Tipătescu din „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale la Shylock din „Neguţătorul din Veneţia” de W. Shakespeare, de la Ştefan cel Mare din „Apus de soare” de Barbu Delavrancea la Pygmalion sau de la Hagi Tudose la Hamlet şi Oedip.

Constantin I. Nottara a participat la scenariul primului film artistic românesc, „Războiul de Independenţă”(1912), regizat de Grigore Brezeanu, având rolul lui Osman Paşa, a fost profesor la Conservatorul de Artă Dramatică şi Lirică din Bucureşti, director de scenă şi traducător, fiind ales „acţionar pe viaţă” al Teatrului Naţional. A studiat şi a jucat toată gama de trăiri umane dedicându-şi întreaga viaţa spectacolului de teatru şi ridicării actoriei la rang de artă.