Portretul femeii în presa interbelică. Nicolae Iorga: „Ciorapii acopăr picioarele lipsite de baie“

Emancipată, dar încă puternic constrânsă de cicatricile hamului patriarhal. Interesată de mode, farduri şi politici, dar uşor incomodată de sarcinile de gospodărie – acestea erau cele mai expresive portrete ale femeii în presa interbelică din România. Vom incerca să refacem reface, în câteva tuşe, portretul femeii interbelice, urmând întocmai însemnările din gazetele şi revistele vremii

Perioada interbelică a oferit româncelor cel mai abrupt salt de la statutul de femeie de casă la cel de doamnă de societate, cu toate privilegiile pe care acest fel de emancipare le aduce:pantaloni, părul tuns, posibilitatea de a face sport alături de bărbaţi ori de a se plimba cu bicicleta. Aşa era atunci. Iar ziarele şi revistele ţineau o neobosită cronică a acestor schimbări, cu toate dilemele pe care le aducea.

„Femeile, la rându-ne, să nu uite că rolul lor principal şi covârşitor rămâne tot acela de stăpână a căminului, de îndrumătoare a copiilor, care vor forma generaţia nouă a acelora ce trebuie să poarte înainte făclia progresului în domeniul ştiinţific, dar şi în cel moral, mai ales în cel moral“, scria, la 4 ianuarie 1930, în ziarul „Universul“, Aura Sachelarie, nepoata lui Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru liber al României antedecembriste. Aşa arătau primii paşi sfioşi ai femeii către modernitate, recunoaşte chiar autoarea articolului „Energia femeilor“. „Este femeia o fiinţă plăpândă, care nu poate face sforţări de energie? Ca să se poată răspunde, să ne gândim la ţăranca noastră, care munceşte alături de bărbat“, explica Aura Sachelarie.

Drepturile politice

În 1919, Valentina D. Focşa, directoarea „Asociaţia pentru emanciparea civilă şi politică a femeii“, publica în ziarul organizaţiei principalele revendicări ale mişcării. Printre acestea:„modificarea articolelor din codul civil, comercial şi celelalte legiuiri, cari privest starea de minorat şi incapacitate juridică a femeii sub orice formă ar fi ele prezentate“, „Dreptul de a alege şi de a fi alese în Consilii comunale, judeţene, corpuri legiuitoare, precum şi a putea ocupa, în puterea titlurilor academice ce ar putea să obţină, orice funcţiune“. Militanţi în scris pentru drepturile politice ale femii mai erau, printre alţii, generalul Averescu, liberalul Ion I.C. Brătianu ori conservatorul Alexandru Marghiloman.

Tot ziarul „Universul“ descria şi şedinţele cercurilor de femei conduse de Alexandrina Cantacuzino, soţia fostului premier conservator Grigore Cantacuzino şi, poate, cea mai înflăcărată feministă a vremii. În discursurile sale înflăcărate, aceasta critica fără urmă de îngăduinţă „femeia păpuşă, femeia obiect de plăcere şi de lux, femeia parazitară, infantilă“. Deşi adeptă a emancipării feminine, Alexandrina Cantacuzino înţelegea că familia este, totuşi, pe primul plan:„Credeţi că omogenitatea familiei va fi mai bine asigurată când soţia va intra într-un partid, iar soţul într-altul? Femeile să fie întâi de toate mame!“.

Dar, pe lângă imaginea femeii emancipate, conştiente de noul său rol social, presa interbelică înfăţişa şi articole dedicate femeii gingaşe, sensibile, pure, delicate, preocupate de modă şi gastronomie, de decoraţiuni interioare ori de arta de a stăpâni codul bunelor maniere. Revista „Domniţa“, de pildă, dezbătea în paginile ei probleme legate de imaginea femeii frumoase şi era la curent cu ultimele progrese, oferind ştiri despre concursurile de frumuseţe. De altfel, „Mariana“, „Revista scriitoarei închinată talentului feminin“, „Jurnalul femeii“ aveau articole precum „Cronica modei“, „Reţete de frumuseţe“ ori „Cum să-ţi păstreze femeile bărbatul iubit“.

„Jurnalul femeii“, aflat sub direcţia Emiliei Trailler, mai publica articole despre importanţa femeii în primul război mondial. În 1922, E. Delasurpa scria:„Participarea actică (n.r. – a femeilor în „marele răsboiu“) a făcut ca femeia să se lese de păpuşeriile cu care atrăgea favoarea bărbaţilor. Prin intrarea gradată în toate carierele, prin încercarea de a pătrunde în toate profesiunile intelectuale şi prin reuşita lor, ele au văzut că-şi pot găsi fericirea şi în munca personală şi independentă“.

„Să se înscrie femeile în politică?", se întrebau jurnaliştii de la „Adevărul" la începutul lui 1930. Răspundeau, printre alţii, Ioan Cantacuzino şi Constantin Argetoianu.

Academicianul Cantacuzino: „Femeia trebuie să se ferească să-şi compromită prestigiul întrebuinţând metodele învechite ale partidelor de la noi. Trebuie să fie o forţă de apropiere, nu de vrajbă şi distrugere“.

Conservatorul Argetoianu: „Socotesc că bărbaţii, când fac politică, fac o prostie. N-aş îndrăzni din politeţă să calific şi actul doamnelor de a se înscrie în politică. Cred că, deocamdată, rolul femeii ar fi mult mai potrivit cu firea ei dacă şi-ar mărgini activitatea la chestiunile de ordin gospodăresc şi economic“.

Marele istoric al românilor, Nicolae Iorga, deplângea însă imaginea nedreaptă a femeii în epocă. „Din ce în ce mai mult, gospodinele noastre de azi nu mai sunt cele de odinioară“, arătau redactorii de la „Neamul Românesc“, ziarul patronat de Iorga, în ianuarie 1940. „Este drept, mirajul oraşelor, cu toată superficialitatea lor lustruită, contribuie permament la vătămătoare interpretări a lucrurilor, la slăbirea calităţilor bune şi la diformarea lor. Înclinările proaste, nezăgăzuite, şi lipsa de îndrumări duc la lâncezeala care se observă în multe din gospodăriile rurale. Iar creşterea copiilor... Dumnezeu cu mila!“, erau categorici aceştia.

„Zorzoanele sălbatece ale unei mode idioate, farastâcurile frizerilor şi veştmintele de târg bălţate în culori care sunt grozăvii de gust. Nu se mai cultivă inul şi cânepa ca să se cumpere lucruri de gata şi să umple de bani pe evreii cu magazine. Ciorapii de mătase, putrezi şi ovreieşti, acopăr picioarele lipsite de baie, dar în pantofi cu tocuri înalte", se tânguiau jurnaliştii, fără să renunţe, totuşi, la seducătorul discurs „antijidovesc“ specific epocii.

Se străduiau frumoasele interbelice să-şi acorde importanţă, însă nu era uşor atunci când un „sburător" ca George Călinescu spunea că „femeia e un satelit al bărbatului. [...] Pasiunile ei sunt strâns înfeudate instinctelor, violent practice. [...] Femeia este fizică, bărbatul – metafizic“.