Portret de pirat: Bartholomew Roberts - costum purpuriu din damasc, lanţ din aur şi cruce cu diamante

Cel mai „eficient” pirat al tuturor timpurilor (aproximativ 470 de corăbii capturate) s-a născut la 17 mai 1682, într-o localitate din Ţara Galilor, sub numele de John Roberts.Nu se ştie de ce şi-a schimbat numele, dar între piraţi adoptarea altor nume sau a unor porecle era un obicei des întâlnit.

Se pare că s-a îmbarcat la vârsta de 13 ani;prima atestare documentară îl arată marinar pe o navă care se îndeletnicea cu comerţul cu sclavi, în 1718. În 1719, la începutul lunii iunie, când corabia se găsea ancorată în largul Coastei de Aur din vestul Africii (Ghana, astăzi), a fost atacată de piratul Howell Davis, tot de origine galeză. O parte din echipajul capturat, inclusiv Roberts, a fost forţat să se alăture piraţilor. Având în vedere calităţile sale de navigator, ca şi posibilitatea de a vorbi în galeză fără să fie înţeles de ceilalţi membri ai echipajului, Roberts a devenit rapid unul dintre apropiaţii lui Davis.

Din lucrarea lui Charles Johnson – O istorie generală a piraţilor– aflăm că iniţial Roberts a ezitat să devină pirat, dar curând a descoperit avantajele noii îndeletniciri, în condiţiile în care salariul lui lunar nu atingea nici 3 lire, iar posibilitatea de a primi propria comandă era egală cu zero. După câteva săptămâni, Davis a fost omorât pe insula Principe, după o ambuscadă organizată de autorităţile portugheze. Într-un mod cu totul surprinzător, la doar şase săptămâni de la capturarea sa, Roberts a fost ales căpitan de către echipajul lui Davis, probabil datorită abilităţilor sale de navigator şi darului oratoriei, pe care se pare că îl stăpânea destul de bine, cel puţin pentru un marinar.

Prima faptă în calitate de căpitan a fost să treacă prin foc şi sabie insula Principe, după care s-a îndreptat spre coastele Braziliei. După 9 săptămâni fără nicio captură, a interceptat un convoi de 42 de nave comerciale, în goful Bahia, care aşteptau o escortă de nave militare pentru a ridica ancora către Lisabona. A atacat cu îndrăzneală o navă cu 40 de tunuri şi un echipaj de 170 de oameni, care s-a dovedit o adevărată mină de aur, încărcată cu bijuterii, inclusiv o cruce din aur bătută în diamante, un dar pentru însuşi regele Portugaliei, de care Roberts nu s-a mai despărţit pânâ în ziua morţii sale.

Oprit pe insula Diavolului din largul Guyanei, Roberts şi-a rebotezat vasul Royal Fortune(primul dintr-o serie ce aveau să poarte această denumire), iar echipajul a jurat cu mâna pe Biblie că va respecta un cod al piraţilor, una dintre cele mai interesante amănunte din viaţa lui Roberts. Din Brazilia s-a îndreptat spre Indiile de Vest, făcând ravagii în comerţul dintre Jamaica şi Barbados, apoi spre Nord, către Newfoundland, unde a atacat flotele de pescari şi aşezările franceze şi engleze din apropierea coastei.

Sfârşitul epocii de aur a pirateriei

Spre sfârşitul lunii aprilie 1721, Roberts a atins insulele Capului Verde, apoi s-a îndreptat spre coasta Guineii. La 5 februarie 1722, HMS Swallow(Rândunica), aflată sub comanda căpitanului Chaloner Ogle, a descoperit cele trei nave de piraţi ale lui Roberts ancorate la Capul Lopez, în apropierea insulei Annobon (Guineea Ecuatorială). În încercarea de a evita apele puţin adânci, corabia britanică s-a retras, lăsând impresia unei nave comerciale, una dintre corăbiile piraţilor plecând în urmărire. După ce coasta a dispărut din vedere, Ogle a deschis focul, reuşind că captureze nava piraţilor.

La 10 februarie, Swallows-a întors, găsind nava lui Roberts încă la ancoră. Deşi era dimineaţă, majoritatea echipajului de piraţi era deja beat. Întrerupt de la micul dejun, Roberts s-a năpustit pe punte, dând ordin ca toate legăturile să fie tăiate pentru ca nava să poată manevra spre larg. Îmbrăcat într-un costum purpuriu din damasc, având o pană roşie la pălărie, un lanţ din aur masiv la gât, de care atârna crucea de care nu se despărţea niciodată, înarmat cu o sabie şi având la cingătoare două pistoale, Roberts a fost lovit mortal de o schijă. În conformitate cu instrucţiunile lăsate chiar de el, a fost înfăşurat în steagul negru şi încredinţat oceanului. Moartea lui a reprezentat sfârşitul epocii de aur a pirateriei, iar numeroşi istorici nu ezită să considere acest moment unul esenţial pentru evoluţia ulterioară a comerţului mondial.