Politicile lui Stalin de accentuare a crizei economice

Marea Criză Economică de supraproducție a fost analizată de economiști, istorici, politicieni și ziariști sub toate aspectele, dar mereu apare câte ceva nou, inedit și interesant. Iosif Stalin, conducătorul totalitar al Uniunii Sovietice, era hotărât să facă totul pentru expansiunea comunismului la nivel mondial prin folosirea tuturor armelor aflate la dispoziție. Ministrul de finanțe Neville Chamberlain se plângea ambasadorului sovietic I. M. Maiski că Uniunea Sovietică vinde multe produse pe piața britanică și banii erau scoși din țară pentru a fi plasați în comenzi de mașini și armament în Germania. Era o dublă lovitură împotriva Angliei. Prețurile mărfurilor alimentare și cele ale materiilor prime erau scăzute artificial, firmele britanice fiind aduse în pragul disperării și al falimentului. Scurgerea de fonduri peste frontiere ducea la o lipsă de lichidități pentru industria engleză, ceea ce contribuia la scăderea salariilor și a veniturilor. Germania profita prin primirea unor comenzi către firme precum Rheinmetall, producător de armament cu produse speciale deosebit de interesante pentru Armata Roșie. Piața capitalistă era dereglată permanent prin exporturile sovietice la preț de dumping. Nu conta nivelul de trai al cetățenilor sovietici și nici chiar apariția fenomenului de foamete ce a dus la un adevărat genocid, rămas în istorie sub numele de Holodomor. Conducătorii sovietici au reușit să provoace moartea a 5 – 7 milioane de oameni printr-o foamete artificială.

Oare informațiile oferite de I. M. Maiski sunt exacte? Foarte exacte, în măsura în care au putut să treacă de cenzura regimului comunist. BMW a oferit licența pentru excelentul BMW VI, transformat în Mikulin M-17. Acesta a fost amplasat pe avioane precum TB-3 sau pe tancuri precum T-28, T-35 și BT-7. Specialiștii sovietici au fost primiți la studiu în Germania și o uriașă fabrică din Rîbinsk a fost trecută la producția de grupuri energetice pentru avioanele și tancurile revoluției mondiale. Au fost luate de la Rheinmetall și 12 tunuri antitanc de calibrul 37 mm pentru a forma baza acestei arme specializate. Au fost asamblate rapid în 1931 – 1932 509 guri de foc, dar tunul nu a dat satisfacție și s-a trecut la 45 mm. Este interesant de subliniat că firma germană a umplut Wehrmachtul cu acest echipament depășit chiar și în anii războiului mondial. Au fost oferite și opt obuziere de calibrul 152 mm, dar, după 129 de exemplare livrate unităților, s-a trecut la variante îmbunătățite. Firma germană de armament a fost beneficiara interesului deosebit al lui Stalin pentru arme și contractul a ajuns la o valoare de 1.125 milioane de dolari. Afacerile mergeau perfect în vreme de criză și conducerea sovietică nu făcea economie la capitolul armament. Era chiar generoasă cu firmele capitaliste. Suspect de generoasă!