Peste 100 de morminte, descoperite în curtea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” din București
În anul 2021, colectivul Biroului Arheologie Preventivă și Sistematică a Muzeului Municipiului București a fost implicat în săpăturile arheologice preventive desfășurate în curtea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”.
În anii ‘50 au avut loc o serie de cercetări arheologice în Centrul Istoric al Bucureștiului sub coordonarea lui D. V. Rosetti, printre care și un sondaj în zona bisericii Sf. Dumitru. Săpăturile în zona bisericii Sf. Dumitru au fost reluate în anii 2007-2008, în cadrul proiectului de Reabilitare Străzi şi Utilităţi Zona Pilot Centrul Istoric Bucureşti. Astfel, a fost cercetată o mare parte din cimitirul bisericii (225 de morminte încadrate cronologic în sec. XVI-XVIII) și au fost identificate mai multe construcţii de lemn şi zid din perioada medievală, scrie Muzeul Curtea Veche, pe pagina de Facebook a instituției.
În anul 2013, când au fost realizate săpături arheologice pentru construcţia unui lumânărar, au fost descoperite 8 morminte. La sfârșitul anului 2015, au avut loc noi cercetări arheologice preventive, în timpul lucrărilor de consolidare-restaurare ale lăcașului de cult. Cercetările au pus în evidenţă existenţa unor structuri de zid asociate bisericilor anterioare: biserica 1 (1745), biserica 2 (cea construită în 1819) şi biserica 3 (cea actuală, cu refacerile din 1852 și 1930). Au mai fost descoperite structuri de zid asociate unor monumente funerare (două cripte) sau de locuire (zidurile unor foste locuinţe de secol XIX de pe actualele străzi Tonitza sau Franceză), 25 de morminte și materiale arheologice caracteristice secolelor XIX și XX.
În cadrul săpăturilor arheologice din curtea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”, derulate în perioada aprilie-septembrie 2021, a fost identificată o parte a cimitirului bisericii Sf. Dumitru:
• 111 morminte,
• 31 de reînhumări asociate mormintelor
• alte 31 de reînhumări care nu au putut fi asociate unui mormânt;
• 3 structuri de zid (Z1-Z3)
• 20 de complexe diverse (intervenții moderne, gropi de var, zone menajere)
Inventarul funerar este specific perioadei. Au fost descoperite monede și podoabe de tipul inelelor, copci, bumbi, mărgele din sticlă și ace de păr. Au fost identificate și intervenții posterioare, din epoca modernă. De asemenea, au fost identificate două gropi de var (complexele nr. 3-4), care au suprapus nivelul superior al mormintelor.
Zidurile descoperite în urma cercetărilor arheologice din 2021 coincid cu traseele unora dintre zidurile identificate pe strada Tonitza, în urma cercetărilor din anii 2007-2008. Identificarea s-a putut face prin georeferențierea planurilor de săpătură executate la acea vreme de Arh. Virgil Apostol. Astfel, Zidul nr. 1 corespunde traseului zidurilor 46 și 47, iar Zidul nr. 2 corespunde zidului de incintă al bisericii, identificat pe planul cadastral de la 1895-1896, fiind, prin urmare, anterior acestei date.
Autor: Dr. Adelina-Elena Darie, conservator, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie a Muzeului Municipiului București
Foto sus: Cercetările arheologice realizate la Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă” 2021. Ortofotoplan cu morminte identificate în S1 (Th. Ignat). Vezi mai multe imagini pe pagina de Facebook a Muzeului Curtea Veche