Persistenţa în prostie nu doare niciodată
Există astăzi o profundă admiraţie faţă de tehnica militară germană, Wehrmacht-ul fiind revalorizat după o perioadă în care filmele prezentau eroi aliaţi şi inamici de foarte slabă calitate. Datele istoriei s-au schimbat şi acum se spune că se interpretează după cele mai avansate principii ştiinţifice. S-a ajuns la concluzia că mecanismul politico-militar dezvoltat de Adolf Hitler ar fi fost o maşinărie perfectă, doborâtă numai prin concentrarea unor forţe adverse copleşitoare. Avem aici o imagine tot idilică, de film. Documentarele frumos realizate cu ajutorul computerelor performante inoculează această imagine de forţă. Culmea este că trupele germane se loveau de fantezia celor ce erau la putere, tot foarte slab pregătiţi, dar care se considerau revoluţionari în tot ceea ce făceau. Ideile pe care le aveau mai bine nu le mai manifestau în practică.
Să dăm acum un singur exemplu. Tancurile germane au intrat în legendă în Al Doilea Război Mondial sub numele de Panzer şi fac parte acum din cinematografia universală. Din 1935 a intrat în producţie modelul numit pe scurt Panzer II şi a primit drept armament principal un tun de calibrul 20 mm, ceva comparabil cu jucăriile de pe avioane. Era ceva ucigător, dar care nu prea avea valoare în lupta tanc contra tanc. Au părut bune atunci când inamicul nu era organizat şi dădea impresia de forţă prin număr în cazul campaniilor din Polonia şi Franţa. Adversarii foloseau tunuri de calibrele 37, 45 şi 47 mm şi industria germană trimitea pe front jucării cu puşcoace de 20 mm. Experienţa din Spania a fost una extrem de neplăcută pentru tanchiştii germani. Panzer I şi II au avut de înfruntat maşini sovietice de tip T-26. Chiar dacă nu erau finisate la nivel occidental, erau mortale prin tunul de calibrul 45 mm.
Nu s-a înţeles nimic din această lecţie din laboratorul spaniol, luptele încetând în martie 1939. Trupele au continuat să primească maşini cu un blindaj gros de cel mult 14,5 mm, destul de fragil în faţa gloanţelor perforante şi nu avea performanţe antiobuz. S-a mers înainte cu livrările şi chiar în 1944 se mai fabrica varianta L, cu o masă de 11,8 tone şi cu un tun perfecţionat de … calibrul 20 mm. Blindajul era format din oţel cu o grosime de până la 30 mm, ceea ce era foarte bine împotriva gloanţelor de infanterie. Grav este că nu mai făcea faţă proiectilelor artileriei antitanc şi numai norocul mai făcea scut în jurul luptătorilor. Zisul tanc mai consuma şi câte 235 l de combustibil la un plin, Germania fiind mereu lovită de penurie. Aici erau îngropate câte 320 de lovituri de tun de calibru mic şi câte 2.280 de cartuşe de mitralieră de calibrul 7,92 mm. Nici tunurile de calibrul 75 mm nu mai făceau faţă pe câmpul de luptă ucigător şi gânditorii de la Berlin acceptau o maşină frumoasă pentru un muzeu sau pentru roluri în filme. A fost gata o serie de 104 tancuri în 1943 – 1944. Sovieticii veneau cu tunuri de calibrul 122 mm pe IS-2 şi Adolf Hitler accepta încă blindate bune poate pentru precedenta conflagraţie.
Armamentul principal avea şi performanţe uluitoare împotriva maşinilor inamice. Un proiectil putea să străpungă în condiţii ideale la o sută de metri un strat de oţel special gros de 20 mm şi, dacă avea tungsten în compoziţie, ajungea la 49 mm. Este interesant că un T-34 putea să execute foc asupra obiectivului de la peste o mie de metri şi putea să manevreze astfel încât să se menţină în afara posibilităţilor gurilor de foc ale inamicului. Numai lipsa de precizie a tanchiştilor sovietici putea să mai ofere şanse de supravieţuire militarilor germani şi a fost normal ca aceştia să ceară scoaterea de pe front a astfel de minunăţii tehnice.
A fost normal ca producţia de tancuri adevărate să fie încurcată de astfel de maşinuţe, uzate moral din momentul conceperii. Haosul din comandamente şi de la nivelul industriaşilor germani a dus la decizii şocante, în practică fiind sporite listele cu zişi eroi, în realitate oameni sacrificaţi de cei ce au tot felul de fantezii. Panzer IV, Tiger şi Panther nu aveau loc de interesele celor ce erau atraşi de preţurile unui Panzer II F, acesta fiind cotat la 52.728 RM. Nici nu mai schimbau linia de producţie. Afacerile sunt afaceri