Perlele, bijuteriile de la începutul lumii

Tăierea, modelarea sau nuanțarea nu au fost necesare pentru a le sublinia frumusețea. Sunt cele mai vechi pietre prețioase cunoscute de om și dintotdeauna au simbolizat bogăția și rafinamentul. Au înfrumusețat mereu garderoba aristocraților, iar astăzi sunt desemnate drept cele mai populare bijuterii. Alături de „Nașterea lui Venus” de Botticelli, puritatea lor este adesea ilustrată de tabloul devenit carte și film a lui Vermeer, „Fata cu cercel de perlă”, sau de fotografia alb-negru iconică a lui Chanel.

Delicate și misterioase, perlele sunt fără îndoială cele mai vechi pietre prețioase. Papirusuri și pergamente străvechi le spun povestea. Una dintre cele mai înaintate referințe este scrisă chiar de mâna tragicului Homer – Iliada și Odiseea, cărți parcă de la începuturile lumii. Iar cea mai veche dovadă arheologică stă expusă la Muzeul Louvru: un minunat colier alcătuit din 216 perle, găsit în interiorul sarcofagului unei prințese persane, care datează nu mai târziu de secolul IV î.Hr. 

Zeița dragostei iubea perlele 

Una dintre cele mai frumoase și mai interesante perle din Antichitate a fost găsită, bineînțeles, într-un templu al zeiței Afrodita. Perla de 14 mm, ce datează din secolul al III-lea î.Hr., decora un ac de păr, accesoriu ce se află astăzi la British Museum. Legendele comune ale Romei și Greciei Antice spun că Afrodita și Venus, zeițele frumuseții și iubirii, s-au născut precum perlele, dintr-o scoică.

În Roma Antică, popularitatea perlelor a coincis cu perioada de glorie a Imperiului în Asia Mică, de la mijlocul secolului I î.Hr. Conform scrierii lui Plinius, după câștigarea ultimului război mitridatic, generalul Pompei a intrat triumfător în capitala imperiului purtând o coroană cu 33 de perle. Tot el scria că și Cleopatra purta în urechi două perle. Una dintre ele a dizolvat-o și înghițit-o pentru a câștiga un pariu pus cu împăratul Marc Antoniu, iar cealaltă a fost tăiată în două și oferită drept cercei statuii lui Venus din Panteonul Romei. Povestea mai spune că perlele au fost motivul pentru care Iulius Caesar ar fi invadat Marea Britanie, de vreme ce însuși romanul Tacitus le descria frumusețea deosebită: maro-aurii. Și tot împăratul roman a dat, în secolul I î.Hr., legea ca doar clasa nobiliară să aibe dreptul de a purta gingașele perle.

Epoca perlelor 

Prima parte a Evului Mediu nu a fost una prielnică pentru bijuterii. Europa se lupta din greu cu invazia barbarilor pe de o parte, iar pe de alta cu dogmele rigide ale creștinismului. În Franța secolului al XIII-lea, burghezii și doamnele aveau interzis să poarte bijuterii, acestea fiind rezervate legal doar nobilimii. Însă perlele au supraviețuit și acestei epoci, nu ca bijuterii, ci ca medicamente. Ele erau considerate antidot împotriva otrăvurilor și se presupunea că ar trata bolile de inimă și de sânge. Despre proprietățile lor medicinale s-a vorbit până târziu, în secolul al XVIII-lea, când doctorii arabi considerau că perlele vindecă bolile de ochi, palpitațiile și hemoragiile.

 Trecerea de la Ev Mediu la Renaștere s-a făcut treptat, oamenii devenind din ce în ce mai doritori de artă și de frumos. A venit și epoca marilor descoperiri geografice, care a adus din recent-descoperitele Americi un flux enorm de perle. Lumea Nouă aducea moda nouă. Primii care s-au bucurat de frumusețea perlelor de apă sărată au fost monarhii Spaniei, Regele Ferdinand și Regina Isabella. Tot Spania i-a devenit casă și celei mai frumoase perle, La Peregrina. Se pare că frumoasa piatră prețioasă a fost găsită de un sclav african în Golful Panama și, prin intermediul administratorului coloniei, a ajuns la Regele Filip al II-lea. După o călătorie pe la mai multe case regale ale Europei, La Peregrina (trad. Pelerinul) a ajuns, în urma unei licitații, în posesia frumoasei Elizabeth Taylor pentru suma de 11,8 milioane de dolari.

Pentru perle, cea mai frumoasă dintre vremuri a fost cea a Regelui Henric al VIII-lea. El a moștenit tronul și averea tatălui său în 1509 – şi a poruncit ca tot ce avea, haine, pălării, încălțăminte, să fie împodobite cu perle. Londra devenise capitala perlelor, iar acest lucru se poate admira și în picturile lui Hans Holbein cel Tânăr. Pasiunea pentru diafanele pietre a moștenit-o și fiica lui, viitoarea Regină Elisabeta I. Mii de perle i-au înfrumusețat – și îngreunat – ținutele (sute de rochii și zeci de peruci). Chiar și pentru procesiunea funerală, Elisabeta I a lăsat prin testament să fie totul, inclusiv hainele ei, decorate cu perle. Cei doi monarhi britanici au reușit astfel să definească în istorie perlele drept bijuterii ale regalității. Tot la curțile englezești perlele și-au continuat cel mai bine drumul în istoria modei, ele fiind, în epoca victoriană, cele mai dorite podoabe.

Noua artă, vechea artă 

În Europa, perlele au continuat să aibă semnificația purității, fiind adesea considerate un cadou potrivit cu ocazia unei nunți. Cu toate acestea, tradiția spunea că ele aduc ghinion dacă sunt purtate de către mireasă în ziua marelui eveniment. Ultima împărăteasă a Franței, Eugénie de Montijo, soţia lui Napoleon al III-lea, a ignorat spusele din popor și, la nuntă, a purtat mai multe șiraguri de perle – se pare că întreaga ei viață avea să fie o lungă tragedie.

Era mijlocul secolului al XIX-lea și, după o perioadă în care perlele fuseseră închise în cutia cu bijuterii în favoarea altor pietre prețioase, precum ametistul sau topazul, ele își făceau revenirea în prim-plan. Într-un atelier din Paris, deținut de către Samuel Bing, perlele începeau să iasă din tiparele trecutului – treceau de la a fi simbolul nobilimii la a bucura cu precădere clasa de mijloc. Erau bijuterii noi, inspirate din Orient, cu lucrături sofisticate, dar accesibile pentru mai toată lumea. Și pentru că acest curent trebuia să poarte un nume i s-a spus Art Nouveau.

Răspunsul nu a întârziat să apară. Cei care dădeau ora exactă în materie de modă erau fiul cel mare al Reginei Victoria, Edward, prinț de Wales, și soția acestuia, Alexandra. Ei au confirmat pentru toată lumea: perlele sunt mai valoroase decât diamantele. Colierul din mai multe șiraguri de perle, strâns pe gât, asemeni un zgarde, este o bijuterie care îi este atribuită Alexandrei. Ea dorea doar să își ascundă o cicatrice de pe gât, dar pentru restul lumii a devenit o modă.

Perlele de cultură 

Japonezul Kokichi Mikimoto realizase faptul că perlele sunt o sursă de bogăție, fiind dorite de o întreagă lume. Așa că, în perioada premergătoare Primului Război Mondial, el a încercat să găsească o metodă prin care să le fabrice. În 1916, acesta, împreună cu alți doi japonezi, au reușit să patenteze procedeul obținerii perlelor de cultură. A fost greu la început ca lumea să își dorească achiziționarea unor perle ieftine, dar, practic, false.

Dar Marele Război trecuse și lăsase în urma lui schimbarea. Venise epoca femeii moderne, cu fustă scurtă și părul și mai scurt. Și pentru că erau în mare vogă noile perle de cultură, șiruri lungi atârnau la gâtul frumoaselor doamne ale epocii jazz. Și încă un lucru: după cel de-al Doilea Război Mondial, perlele au fost aduse în stradă, în lumina zilei, de către Coco Chanel. Bijuterii mari, majoritatea false, accesorizau de-acum ținutele de zi.

  *** 

E simplu: perlele sunt o minune a naturii – şi singurele bijuterii care nu vin din pământ. Frumusețea și gingășia lor nu au nevoie de intervenția omului, iar folosirea lor transformă și cea mai ternă ținută într-una elegantă.