Pentru slovaci, românii sunt Eliberatorii

În timpul Campaniei din Vest, perioada decembrie 1944-mai 1945, armata română a avut o contribuţie deosebit de importantă la eliberarea Slovaciei de sub ocupaţia celui de-al Treilea Reich. În peste 50 de localităţi din Slovacia sunt şi astăzi plăci, troiţe, monumente, obeliscuri sau cimitire militare, care-i amintesc şi-i omagiază pe soldaţii români căzuţi aici la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.  

După  cum este consemnat în toate documentele militare de epocă, între 18 decembrie 1944 şi 27 aprilie 1945, Amatele 1 şi 4 române, în cooperare cu trupele Frontului 2 ucrainean şi unităţile de partizani slovaci, au desfăşurat ample operaţiuni militare pentru înfrângerea rezistenţei naziste de pe teritoriul Slovaciei, ducând lupte grele pentru forţarea zonelor muntoase Javorina, Metalicii Slovaci, Nitra, Fatra Mare, Fatra Mică, Inovec, Tatra Mică, Carpaţii Albi.

La începutul operaţiunilor militare din această ţară, generalul de Corp de Armată, Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei 4 române în acea perioadă, făcea referire, într-un ordin de zi din 17 decembrie 1944, la relaţiile de prietenie dintre români şi slovaci şi-i atenţiona cumva pe soldaţi că armata română intră „într-o ţară prietenă, care ne-a arătat întotdeauna cea mai mare şi sinceră prietenie”. Aşa că „fiecare ostaş trebuie să caute a fi cât mai blând şi corect cu populaţia, tratând-o ca şi când ar fi românească”.„Armata română dezrobitoare”

Cât priveşte începerea operaţiunilor militare propriu-zise în Slovacia, menţionăm că în perioada 18 decembrie 1944-17 ianuarie 1945, după eliberarea Ungariei, Armata 4 română a continuat înaintarea pe direcţiile Roznava-Košice, eliberând localităţile Buyica, Seňa, Perin, Jablonov, Turna, Lučka, Zádiel, Silica Brezová. În noaptea de Anul Nou (31 decembrie 1944-1 ianuarie 1945), diviziile 2 şi 3 Munte române au forţat râul Ipel, interceptând şoseaua Veliká-Trenč, eliberând, în continuare, localităţile Veliká, Jelsŏvec, Maškova, şi au participat, până la 12 ianuarie 1945, alături de Armata 27 sovietică la eliberarea oraşului Lučenec.

În comunicatul Marelui Stat Major român din 13 ianuarie 1945 se consemna:„În regiunea vest Lučenec vânătorii noştri de munte, continuând atacurile pline de avânt, au respins spre nord forţele inamice, care rezistau cu înverşunare în numeroase cazemate, cucerind alte câteva înălţimi importante”.Între 12 şi 31 ianuarie, Armata 4 română a acţionat ofensiv pe direcţia Jablonov-Rožňava-Dobšiná desăvârşind cucerirea masivului muntos Silica Planina şi eliberând oraşul Rožňava, o adevărată poartă de pătrundere spre zonele centrale ale ţării.

Acţionând pe un teren muntos, pe ger puternic şi-un viscol aşijderea, ostaşii Regimentului 27 Dorobanţi, în cooperare cu partizanii slovaci – care i-au călăuzit pe cărările tainice ale munţilor în timpul nopţii de 27/28 ianuarie 1945 – au atacat prin surprindere inamicul la est de oraşul Tisovec, eliberând localitatea după o luptă de circa şase ore. Localnicii i-au primit pe români cu braţele deschise. În Jurnalul de Operaţii al Diviziei 3 Infanterie găsim consemnarea:„Aici, în mijlocul oraşului suntem primiţi de către autorităţi şi populaţia civilă care, cu lacrimi în ochi, îşi manifestă sentimentul de prietenie pentru armata română dezrobitoare”.

Ofensiva a fost continuată pe direcţia Cervená-Skola-Brezno şi pe direcţia Tisovec-Brezno, pe un ger de minus 16 grade Celsius şi cu o zăpadă care ajungea până la brâu. La 31 ianuarie, oraşul Brezno a fost şi el eliberat.

Eliberarea Zvolenului

Operaţiunea „Rožňava” a fost una dintre cele mai ample operaţiuni militare desfăşurate de Armata 4 română pe teritoriul slovac. În ea au fost angrenaţi peste 80.000 de militari care s-au desfăşurat pe o fâşie ofensivă având o lărgime cuprinsă între 20 şi 60 de kilometri şi o adâncime de peste 80 de kilometri. După douăzeci de zile de lupte în condiţii geografice şi climaterice deosebit de dificile, Armata 4 română a forţat masivul muntos Silica Planina, a interceptat comunicaţiile pe văile râurilor Štitnik, Slaná, Murań şi cursul superior al Hronului şi a eliberat peste 160 de localităţi.

Pierderile proprii s-au cifrat la 5.200 de ostaşi (morţi, răniţi şi dispăruţi). În perioada 10 februarie-26 martie 1945, românii au participat la operaţiunea ofensivă „Zvolen-Banská Bystrica”. În primă fază s-au purtat lupte grele pe valea Hronului spre Banská Bystrica şi pentru cucerirea munţilor Metalicii Slovaci;au urmat luptele pentru eliberarea oraşului Zvolen, între 25 februarie şi 14 martie, şi cele pentru eliberarea oraşului Banská Bystrica, între 14 şi 25 martie 1945.

La finalul acestei ample operaţiuni, generalul Nicolae Dăscălescu, de-acum comandantul Armatei 4 române, menţiona în raportul înaintat Marelui Stat Major român:„Trupele Armatei 4, după lupte grele de zi şi de noapte şi cu pierderi importante, în strânsă legătură cu trupele aliate, au cucerit zona industrială dintre Brezno şi Banská Bystrica. Cu toată apărarea îndârjită a inamicului, zeci de fabrici şi mult material brut pentru industria grea au rămas în mâinile trupelor noastre. Această fază a operaţiei a fost terminată prin cucerirea de către armatele aliate, în strânsă legătură cu trupele Armatei 4, a importantului oraş şi nod de comunicaţii Banská Bystrica”.

Asaltul continuă

În aceeaşi perioadă, Armata 1 română a desfăşurat o amplă şi dificilă operaţie ofensivă pentru cucerirea masivului muntos Javorina şi forţarea cursului mijlociu al râului Hron.

La 19 februarie 1945, generalul Vasile Atanasiu, comandantul Armatei 1 române, sublinia în raportul înaintat Marelui Stat Major român:„...după lupte grele, care au durat zile în şir, cu un inamic bine organizat la teren, dispunând de armament numeros automat, armament greu şi artilerie, trupele Armatei 1, învingând toate greutăţile anotimpului şi terenului accidentat, au reuşit să smulgă din mâinile inamicului cota 1044-nodul orografic al munţilor Javorina şi nodul de comunicaţii Orenov Laz prin care se deschide drumul spre centrul Senohrad şi Závadá”.

În continuare, la 25 februarie, Armata 1 a reluat ofensiva pentru desăvârşirea cuceririi masivului muntos Javorina şi interceptarea cursului mijlociu al Hronului. În seara zilei de 26 februarie, generalul Vasile Atanasiu raporta:„După două zile de atac, distrugând forţele inamice din faţă, Armata 1 a reuşit să cucerească înălţimea cu cota 1024, care este cel de-al doilea înalt punct din masivul Javorina, înălţimea cu cota 777 puternic apărată tot timpul de inamic, importantul nod de comunicaţii cu localitatea Senohrad, precum şi alte numeroase localităţi:Hreonjakova, Bučany, Pavlikov, Lonec Červená, Uhlinska pod Javorina, Palanka, Mladošovice”.

Ca urmare a acestor acţiuni, la încheierea primei etape a acestei mari operaţii ofensive, în comunicatul oficial al Marelui Stat Major român din 7 martie 1945 se preciza:„După lupte grele, care durează de o lună de zile, trupele Armatei 1 române au sfărâmat toate rezistenţele germano-maghiare din regiunea masivului muntos Javorina. În acest timp unităţile noastre, luptând cu un inamic extrem de îndârjit, într-o regiune muntoasă foarte greu de străbătut şi în condiţiuni atmosferice nefavorabile, au pus stăpânire pe întreg acest masiv adânc de 35 kilometri, producând inamicului pierderi foarte mari:morţi, prizonieri şi material de război. Au fost cucerite peste 110 localităţi”.

A urmat ofensiva pe direcţia Dobrá Nina-Gunda şi cucerirea aliniamentului Dol. Breznica-Bácurov-Kozelnika, până la 19 martie, inamicul fiind aruncat la vest de Hron pe întregul front al Armatei 1.Pentru efectuarea acestei mari ofensive, în perioada 30 ianuarie-19 martie 1945, Armata 1 română a angrenat în lupte un efectiv de peste 71.000 de militari, înregistrând pierderi importante:590 de ofiţeri, 670 de subofiţeri şi 14.565 de gradaţi şi soldaţi (mo­rţi, răniţi şi dispăruţi).

La sfârşitul acestei operaţiuni comandantul Armatei 1, generalul Vasile Atanasiu sublinia în ordinul de zi:„Ostaşi ai Armatei 1! În şapte săptămâni de iarnă aspră, prin atacu­rile voastre năvalnice de zi şi de noapte, aţi cucerit masivul Javorina şi, după o înaintare de 40 kilometri, aţi ajuns la Hron, la vest de Zvolen. Bătăliile de la Oremov Laz, cotele 1044-1027-777, Senohrad, Sása, Pliešovice, Dobrá Niva, constituie pagini de glorie nepieritoare, sunt frunzele cununilor de lauri ce împodobesc frunţile eroilor. Cu toate greutăţile de care v-aţi lovit în munţi şi păduri, pe viscole năpraznice, ger şi zăpadă mare, aţi luptat neîntrerupt, neobosiţi, sfidând moartea şi, făcând eforturi supraomeneşti, aţi învins un inamic dârz şi perfect înarmat, îndeplinindu-vă glorios datoria... strălucitoarele voastre fapte de arme vor rămâne de-a pururea pildă vie în istoria poporului român. Pentru binele ţării, care se bizuie pe voi, duceţi tot mai departe gloria neştirbită până la înfrângerea completă a inamicului”.

Trupuri în pământul negru al Cehoslovaciei

În a doua jumătate a lunii martie 1945, Armatele 1 şi 4 române se aflau în dispozitiv pe linia râului Hron şi au fost, între 25 martie 15 aprilie, angrenate în operaţiunea ofensivă dintre Hron şi Morava, care s-a desfăşurat până la 27 aprilie 1945. Se cuvine a fi amintită în acest context colaborarea dintre armata română şi partizanii slovaci şi cehi, care s-a manifestat permanent pe parcursul celor 147 de zile de crâncene încleştări cu forţele inamice. Dintre care, 74 de zile în condiţii de iarnă grea...

Mărturiile simpatiei şi recunoştinţei populaţiei locale sunt numeroase, atât documentar, cât şi iconografic. Iată ce-i spunea, la începutul lui februarie, învăţătoarea din localitatea Palanka comandantului Diviziei 9 Infanterie:„Am aşteptat de multă vreme ziua de astăzi ca să vă primim aici, în ţara noastră slovacă, unde fraţii din munţii Tatra vă aşteaptă cu nerăbdare. V-am aşteptat fiindcă ştiam că ne aduceţi eliberarea de sub jugul ocupanţilor germani... Sfântă şi frumoasă este misiunea dumneavoastră de a reda poporului nostru libertatea şi posibilitatea de a-şi croi un destin propriu”.

Pentru cinstirea memoriei ostaşilor români, imediat după încetarea ostilităţilor pe front, pe teritoriul recent eliberat au fost ridicate numeroase monumente, obeliscuri, troiţe şi alte însemne omagiale. Festivităţi solemne s-au desfăşurat la Oremov Laz (2 iunie 1945), Kroměřiž (21 iunie 1945), Pieštany (24 iunie 1945), Lučenec (6 iulie 1945) etc. Primarul oraşului Kroměřiž a ţinut să spună următoarele:„Numele eroilor căzuţi ale căror trupuri odihnesc în pământul negru al Cehoslovaciei vor rămâne întipărite de-a pururi cu litere de aur în istoria acestui oraş şi nu numai în cronici, dar vor rămâne mai ales, şi cu atât mai mult, în adâncul inimilor locuitorilor recunoscători. Aceştia nu vor uita niciodată că numai datorită ostaşului român, oraşul Kroměřiž a rămas aproape intact şi nu a suferit decât neînsemnate pagube materiale... Iar pentru viitor aceste monumente vor adânci o legătură frăţească durabilă dintre naţiunile română şi cehoslovacă”.

Foto Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I“