Pedeapsa cu moartea în România comunistă. 104 persoane au fost executate prin împuşcare în epoca lui Nicolae Ceauşescu

Istoria pedepsei cu moartea în România începe să se scrie încă din Evul Mediu. Adevăraţi despoţi, domnitorii români aveau o plăcere ieşită din comun de a-i pune la respect pe răufăcători şi de a crea o stare de stabilitate în principate, prin efectuarea de execuţii.

Regimul comunist instaurat în 1945 la Bucureşti a încercat să abolească toate formele de rezistenţă anticomunistă, modificând astfel legile penale şi reinstituind pedeapsa capitală. Pedeapsa cu moartea a fost reintrodusă în legislaţia penală din România printr-o serie de legi şi decrete, cele mai importante dintre acestea fiind Legea nr. 50 din 21 ianuarie 1945 şi Legea nr. 312 din 24 aprilie 1945. Existau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial decrete speciale date de regimul mareșalului Antonescu pentru a reintroduce această pedeapsă, precum și în timpul lui Carol al II-lea.

Până la acest moment pedeapsa capitală fusese abolită în România încă din vremea lui Alexandru Ioan Cuza și singurii care mai puteau cădea sub incidența ei erau militarii trădători (dezertori). România este prima țară europeană care a abolit această pedeapsă,în 1865, din păcate nu definitiv. 

Regimul comunist nu s-a limitat doar la a da legi, ci pe lângă aceasta au fost create şi organismele necesare aplicării ei. Aşa au fost înfiinţate tribunalele militare, instanţe cu rol de eliminare a tuturor oponenţilor regimului. 

Un tribunal militar era considerat „braţul înarmat al poporului”. Pedeapsa cu moartea se aplica în primul rând celor care se răzvrăteau împotriva regimului, deţinuţilor politici, dar şi celor de drept comun, în această categorie intrând criminalii deosebit de periculoşi, violatorii sau toţi cei care comiteau infracţiuni grave împotriva ordinei şi liniştii publice. 

Imaginea „călăilor” 

Potrivit legilor, executarea celor condamnaţi la pedeapsa capitală se efectua prin împuşcare, de către plutoanele de execuţie. Fiecare pluton era alcătuit din 12 membri, care primeau încărcătoare cu câte 5 cartuşe şi trăgeau foc după foc. 

„Călăii” erau foarte atent selecţionaţi, pe baza unui profil psihologic foarte bine conturat. Mai mult, ei semnau declaraţii de confidenţialitate, iar dacă divulgau secrete de serviciu puteau fi arestaţi şi condamnaţi la rândul lor la pedeapsa cu moartea. 

În perioada ceauşistă, execuţiile se realizau doar în cadrul închisorilor Jilava şi Rahova. În documentele de arhivă se păstrează încă informaţii despre temutul „Fort 13” de la Jilava, adică spaţiul special amenajat pentru executarea condamnaţilor la moarte. În prezent, aici se află groapa de gunoi a penitenciarului. La Rahova, execuţiile se petreceau într-un poligon subteran, care, după 1990, a fost dezafectat, în momentul în care a început renovarea puşcăriei. 

Ceremonialul executării 

Până la momentul executării efective, un întreg ceremonial trebuia desfăşurat. Astfel, potrivit legilor, condamnatul la moarte era legat de mâini şi de picioare şi ţinut câteva ore într-o cameră întunecată, fără niciun pic de lumină. În momentul în care era scos din respectivul spaţiu, el devenea extrem de bulversat din cauza luminii de afară. 

Ultimul condamnat la moarte 

În epoca Ceauşescu (1965 – 1989) în România au fost condamnaţi la moarte şi executaţi prin împuşcare 104 oameni, intelectuali sau infractori de drept comun. De notorietate este cazul lui Ion Râmaru sau al lui Gheorghe Ştefănescu, botezat şi „Bachus”, afaceristul inculpat care a vândut milioane de litri de vin contrafăcut. 

Ultimul român care a murit sub ploaia de gloanţe a plutonului de execuţie a fost Ion Pistol, cetăţean condamnat la pedeapsa cu moartea de Tribunalul Judeţean Teleorman, pentru omor deosebit de grav. Execuţia lui s-a desfăşurat pe data de 12 mai 1987. 

După căderea regimului comunist, pedeapsa cu moartea a fost abrogată prin Decretul – Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990. Potrivit actualei legi penale din România, intrată în vigoare la 1 februarie 2014, cea mai gravă pedeapsă care i se poate aplica unui inculpat este condamnarea la pedeapsa închisorii pe viaţă.