Pagini din istoria orașului Constanța (partea a VI-a): Secvența dobrogeană a Războiului Ruso-Turc (iulie-august 1877)
Continuăm acum cu partea a VI-a despre istoria oraşului Kustendje (cum s-a numit Constanţa până la 1878). Este o scurtă descriere a evenimentelor care au avut loc la Kustendje / Constanţa şi în Dobrogea - la câteva ore după părăsirea oraşului şi a regiunii de către administraţia turcă, la începutul lui iulie 1877. După peste 460 ani de ocupaţie turcă (!) (perioada de ocupaţie a început în 1416).
Este descris acum:
- cum a reacţionat populaţia locală după ce o mare parte din turci şi tătari au părăsit oraşul şi regiunea;
- situaţia de la Kustendje - episodul „H.M.S. Rapid“ / „Evelyne“, în iulie 1877;
- primul desen detaliat al oraşului Kustendje / Constanţa, iulie 1877;
- bombardamentul oraşului Kustendje de către nave turceşti, care a avut loc la 30 iulie 1877;
- situaţia şi atmosfera de la faţa locului în Cernavodă şi Medgidia în acele zile.
- cum a reactionat compania engleza de cale ferata DBSR la aceste evenimente;
- relatari de la corespondenţi de presă care au folosit trenul DBSR în acele zile;
Aceste evenimente sunt descrise în mai multe surse contemporane folosite aici:
- „The Daily News“, ediţiile din 31 iulie / 2 august / 10 august - 1877
- „Illustrated London News“, ediţiile din 11 august / 18 august / 1 septembrie 1877
- „The Graphic“, ediţia din 18 august 1877
- „Über Land und Meer / Allgemeine Illustrirte Zeitung“, 1877, Vol. 39
- „Illustrirte Zeitung“, 1877, Vol. 69
[cap. 1] „H.M.S. Rapid“ la Kustendje: nava a sosit aici înainte la începutul lui iulie 1877; a plecat la 16 iulie 1877.
Un articol din „Illustrated London News“, ediţia din 1 septembrie 1877, care relatează de la faţa locului în detaliu despre situaţia oraşului, după părăsirea lui de oficialităţile turce - şi contribuţia echipajului „H.M.S. Rapid“.
Textul de mai sus, în traducere:
„Corespondenţa recentă a Foreign Office cu privire la maltratarea atât a creştinilor, cât şi a locuitorilor turci din Bulgaria în campania prezentă menţionează prezenţa vasului cu abur «H.M.S. Rapid» la Kustendje în a doua săptămână a lunii iulie şi intervenţia în timp util prin care comandantul său, Drummond împreună cu ofiţerii şi echipajul acestei nave au împiedicat populaţia bulgară să atace pe vecinii lor musulmani.
Aceasta a avut loc după retragerea trupelor otomane şi înainte de sosirea ruşilor, care aparţineau de divizia a 14-a a armatei ruse, condusă de generalul Zimmermann, care opera în acel moment în Dobrudscha.
Artistul nostru special de la faţă locului, Herr Schönberg, într-o scrisoare pe care am publicat-o acum trei săptămâni, relatează despre promptitudinea şi oportunitatea intervenţiei comandantului naval britanic, care a debarcat cu o grupă de marinari şi soldaţi pentru a păstra pacea în oraş, care era abandonat în acel moment de autorităţile locale turce.
Schiţa lui Herr Schönberg, pe care noi o publicăm acum, este o ilustrare a acestei scene particulare. Trupa navală britanică nu a avut nicio dificultate în a păstra ordinea, fără să aibă nevoie în niciun fel să arate armele lor - puşti, baionete, pistoale - care au fost ţinute discret şi fără să fie la vedere“.
Pe minaret se pot vedea iniţialele autorului desenului - Schönberg (austriac, venit de la Viena): „M. S.“
În continuare:
„Între timp, managerul englez al căii ferate a plecat cu un tren la Medjidieh / Medgidia pentru a se întâlni cu ruşii şi să le spună să vină să ocupe Kustendje.
Generalul rus a spus că Kustendje nu este pe traseul lor de marş şi că ocuparea localităţii nu intră în planurile lor; dar că să satisfacă locuitorii, va trimite acolo un regiment de Cossacks [n.n. cazaci] pentru a ajuta la menţinerea păcii şi va trimite de asemenea pe cineva să organizeze o conducere locală. Rezultatul a fost sosirea duminică, 15 iulie, a Regimentului 29 de Cossacks, a căror intrare în Kustendje a fost salutată de către întreaga populaţie, îmbrăcată în haine de sărbătoare, de-a lungul ambelor părţi ale drumului care intră în oraş“.
Un corespondent, scriind de la Kustendje pentru unul dintre cotidiene, descrie astfel starea sa actuală:
„Oraşul este mai mult de jumătate gol şi arată mizerabil. Casele părăsite de turci au fost ocupate de oricine a ales să locuiască în ele - sigur că nu li se va cere chirie pentru ceva timp. Guvernatorul rus din Kustendje a informat pe toţi cei care ar dori că sunt liberi să iasă afară din oraş şi să adune recolta abandonată de turci şi tătari. După selectarea celor care intenţionau să facă acest lucru, ei trebuiau să se înregistreze în satul de care aparţineau aceste terenuri.
O mare parte dintre proprietăţile musulmane au fost abandonate de ei în exodul lor din Dobrudscha şi preluate de bulgari şi de alţii care au rămas. De multe ori, în ultimul an sau în ultimii doi ani am auzit bulgari spunând turcilor pe faţă: «Dacă vor veni ruşii, vă vom plăti înapoi pentru modul în care ne-aţi tratat în ultimul război şi de atunci până azi. Va veni timpul şi apoi vă vom face să suferiţi“.
Pagina de titlu a săptămânalului ILN, în care este acest articol:
[cap.2] „Daily News“, apărut la 31 iulie 1877; relatează despre evenimente care au avut loc până la 20 iulie, despre Kustendjeh, „H.M.S. Rapid“ şi situaţia din Dobrogea.
În traducere:
„Detalii interesante au apărut într-un ziar local despre evacuarea Kustendjie şi Medjidie. Imediat ce autorităţile turce şi populaţia musulmană au părăsit localităţile, nava expediţionară «Rapid» a debarcat o parte din echipajul său. Aceştia împreună cu o forţă de 100 de localnici au alcătuit o echipă de păstrare a păcii în oraş. Când au intrat ruşii în oraş, o delegaţie de localnici l-a aşteptat pe generalul Zimmermann şi i-a oferit tradiţionalele «pâine şi sare», drept indicaţie că i se supun, în numele locuitorilor bulgari. Apoi, 800 de Cossaks s-au încartiruit sub comanda contelui Orloff, iar în ziua următoare localnicii au fost invitaţi la o adunare pentru a alege autorităţi municipale; ceea ce s-a petrecut într-o ordine perfectă.
Ni s-a spus că «Rapid» a plecat la 16 iulie de la Kustendjie. Un ziar local [n.n. la Constantinopol] numit «Thraki», în ediţia de azi [n.n. 20 iulie], relatează detalii interesante dintr-o scrisoare trimisă de la Kustendjie acum două zile. Autorul scrie că:
«Divizia rusă care a ocupat Medjidie cuprinde 12.000 de persoane. Un alt corp expediţionar de 15.000 de persoane era aşteptat ieri la aceeaşi localitate, în care generalul Zimmermann şi-a stabilit cartierul general. Această ultimă divizie se îndreaptă spre Kustendjie, mergând de-a lungul ţărmului. Din acest motiv se presupune că destinaţia sa este spre sud, de-a lungul coastei. Impresia generală este că aceste forţe vor ataca Shumla imediat după ce vor primi întăriri pentru teritoriul ocupat deja. La Medjidie, ruşii au acumulat deja o cantitate mare de provizii şi muniţie, suficient să le ajungă şase luni. Pentru transport, armata rusă ia cu ea 6.000 de care.
La Kustendjie sunt 330 de tunuri, dintre care sunt 80 de tunuri de asediu, fiecare tras de 40 de boi. Restul sunt tunuri de câmp»“.
[cap.3] „Daily News“, 2 august 1877 relatează despre Kustendjeh şi „H.M.S. Rapid“:
În traducere:
„În momentul în care scriu aceasta, stăpânirea rusă - la o distanţă de 7 ore - este completă. M. Belocherewitz, pe care îl cunosc bine, a fost numit guvernator civil şi militar al Kustendjie. Conducerea locală a fost formată, poliţia patrulează pe străzi şi totul decurge mai departe ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Nava Majestăţii Sale [n.n. „H.M.S. Rapid“] a sosit în port [n.n. Varna] seara trecută, aducând, printre alţii, pe consulul englez şi pe cel francez de la Kustendjie şi pe managerul căii ferate. Posturile lor sunt acum vacante, pentru că acreditările lor sunt către guvernul turc, care nu mai există la acel loc. Ocuparea oraşului Kustendjie a fost o afacere slabă; autorităţile civile şi militare au evacuat locul de câteva zile şi s-au anunţat la Varna, unde au ajuns cu o navă cu abur.
Kustendjie a fost menţinut în acest timp într-o ordine aproximativă de echipajul navei militare britanice [n.n. „HMS Rapid“]. Cineva, cred că managerul căii ferate, a sugerat câtorva oficiali locali ideea să meargă la Medjidie şi să invite pe ruşi să vină să preia oraşul. Ideea a fost acceptată şi o locomotivă a plecat imediat cu managerul [n.n. Harris] spre tabăra rusă. Primirea lor a fost cordială - sau aş prefera să spun politicoasă - şi aproape 200 de oameni au fost trimişi la Kustendjie.
Directorul caii ferate a întrebat pe comandantul rus dacă el va avea nevoie de linie; a primit un răspuns politicos că nu vor avea nevoie deloc de linie. După care directorul liniei ferate a plecat imediat spre Anglia [n.n. Harris - vezi capitolul următor] pentru a lua parte la şedinţa acţionarilor DBSR, la 9 august 1877.
Consulul englez a plecat, pentru că ruşii l-au informat că din acest moment nicio navă nu mai avea voie să intre sau să iasă din port şi deci plecarea lui a fost înţeleaptă şi demnă“.
„Înainte că «HMS Rapid» să plece, au cinat la bordul sau contele Orloff şi generalul Zimmermann, din partea forţelor ruse; ofiţerii englezi au returnat apoi vizita. Kustendjie este la o distanţă [n.n. de Varna] de 7-8 ore pe mare; «HMS Rapid» o acoperă în şase ore şi jumătate. Distanţa pe uscat este de 18 ore“.
[cap. 4] „Daily News“, 10 august 1877, relatează despre şedinţa generală a acţionarilor DBSR, care a avut loc la Londra, la 9 august 1877.
La care a participat directorul general al liniei ferate, Mr. [Edward] Harris (arătat în imaginea de mai jos, arestat de ruşi la Cernavodă), şi care a ajuns între timp la Londra.
În traducere:
„... Preşedintele societăţii DBSR a relatat că el a fost la Kustendjie toamna trecută şi că a fost surprins de starea în care se află DBSR în acel moment şi de modul admirabil în care au fost întâmpinate dificultăţile, astfel încât a putut fi realizat un volum mare de transport - după câţiva ani slabi. Este o plăcere deosebită pentru el că poate să-i spună lui Mr. Harris - în prezenţa acţionarilor - că merită mulţumirile tuturor celor prezenţi.
Mr. Harris, răspunzând complimentelor făcute, a spus că este dificil să se spună în prezent ce efect va avea războiul asupra companiei; că însă crede că dacă s-ar face într-un timp rezonabil pace, compania o va duce foarte bine. Kustendjie a fost foarte puţin deteriorată de război şi compania va fi în stare să fie gata de muncă înaintea concurenţilor săi, ţinând cont în mod special de obstacolele de la gura Sulina“.
[cap. 5] „The Illustrated London News“, 11 august 1877, relatează despre DBSR, Kustendje şi readucerea refugiaţilor bulgari la Kustendjie cu vasul DBSR „Evelina“.
În traducere:
„În imaginea «English Prisoners of War» sunt arătaţi cei doi englezi aflaţi în custodia soldaţilor ruşi la Tchernavoda: Mr. [Edward] Harris, managerul traficului pe DBSR de la acest loc până la Kustendjje, şi Mr. [George Lenton] Roff - inginerul său şef sau superintendentul de locomotive.
Linia ferată, care a fost construită de o companie britanică, a fost lăsată neatinsă de turci când ei au abandonat acea linie de apărare [n.n. în Dobrogea]. Messrs. Harris şi Roff au rămas să răspundă de linie şi de echipamentul rulant, dar când ei au sosit cu un tren la Tchernavoda, au fost arestaţi de ofiţerul comandant rus de acolo, care i-a trimis sub escortă la generalul Zimmermann. După câteva ore, ei au fost eliberaţi; după care Mr. [Edward] Harris a sosit la bordul «HMS Rapid», aflată la Kustendjie, ruşii simulând confiscarea liniei.
Micul vas cu abur «Evelina», care aparţine de această companie de cale ferată, a plecat între timp din Kustendjie spre coasta din apropiere, pentru a readuce refugiaţi bulgari“.
În continuare, se relatează despre atrocităţile de făcute de trupe neregulate turceşti („Asiatic hordes“) în Dobrogea şi Bulgaria:
În traducere: Suntem întristaţi să menţionăm comportamentul malign al creştinilor şi mahomedanilor unul faţă de celălalt“. Este vorba de: „Bashi-Bazouks“ (denumite şi „Asiatic hordes“ aici în text) erau trupe neregulate folosite de armata turcă contra populaţiei creştine.
- contra lor au fost: „Circassians“ - trupe neregulate folosite de ruşi.
[cap. 6] „The Illustrated London News“, 18 august 1877 relatează despre Kustendje şi readucerea refugiaţilor bulgari la Kustendjie cu vasul DBSR „Evelina“.
Relatări despre canoniera românească „Fulgerul“; şi şalupa torpiloare „Rândunica“.
Notă: episodul în care apar „Fulgerul“ şi „Rîndunica“ este descris de asemenea în capitolul de mai jos [cap. 8].
„Fulgerul“: canonieră românească. Comandată de România în 1872 la şantierul francez „Forges et Chantiers de la Mediteranee, La Seine“ (Toulon). Voiajul său până în România a durat din octombrie 1873 până în aprilie 1874. Canoniera a avut un rol activ în Războiul de Independenţă - 1877-1878. Va fi descrisă în detaliu într-un articol viitor.
„Rîndunica“: şalupă torpiloare. A fost comandată în Anglia (şantierele Yarrow), în 1875. La „Rîndunica“, românii nu au folosit „torpila pe scondru“ („spar torpedo“) a şalupei.
[n.n. Scondrul (citat din Wiki): „este o tijă din lemn, lungă de 8 m, fixată la prova, pe un furchet. Acest gen de încărcătură explozivă era denumit oarecum impropriu «torpilă»]“.
România a semnat cu Rusia o convenţie de aliere la 4 aprilie 1877; ca urmare, Rusia a folosit navele româneşti de pe Dunăre în războiul din 1877-1878; ruşii au instalat pe „Rândunica“ această „torpilă cu scondru“.
Descrierea detaliată a vasului „Rândunica“ va fi făcută într-un articol viitor.
[cap. 7] Descrierea detaliată a episodului „H.M.S. Rapid“ la Kustendje, iulie 1877.
Aducerea la Kustendjie a refugiaţilor bulgari cu nava „Evelyne“, aparţinând DBSR. Prima imagine detaliată a oraşului Constanţa / Kustendjie.
Relatare apărută în „Illustrirte Zeitung“, 1877, vol. 69.
În traducere: Portul Küstendsche la Marea Neagră şi salvarea refugiaţilor bulgari cu «Evelyne»:
Se ajunge la Küstendsche în trei ore cu trenul de la Tschernawoda. Drumul trece printr-o regiune pustie, fără copaci, în paralel cu Valul lui Trajan, care este încă puternic marcat, pe lângă sate devastate. Oraşul se află la marginea unui platou înalt de circa 36 de metri, care se termină spre mare cu o limbă de pământ stâncoasă, la capătul căreia este un chei făcut din cuburi de piatră. Pe această limbă de pământ se află, pe ambele părţi, cartierul modern al oraşului, în care se găsesc între timp case frumoase, aparţinând negustorilor bogaţi şi diverselor consulate.
De aici, oraşul se continuă în evantai spre nord şi are un cartier grec, evreu, armean, turc şi tătar; bulgarii locuiesc împrăştiaţi peste tot. La capătul de nord-vest al oraşului se află gara, de la care coboară o şină de cale ferată în serpentine spre cheiul portului; lângă acest chei se află magazine mari de cereale, precum şi ateliere mecanice.
Lângă acestea este colonia engleză, care alcătuieşte un cartier complet separat al oraşului, în mijlocul căruia iese în evidenţă o biserică mică din metal, care a fost adusă din Anglia, pentru coloniştii englezi.
Portul este în acest moment pustiu, căci în afară de micul vas englez cu abur („propeller“), «Evelyne», o maşină de dragat şi câteva barkaze neînsemnate, nu se află alte vase. Între timp, mai intră în port corvetă engleză cu abur «Rapid» [vezi cap. anterioare], venind de la Varna sau Constantinopol; un asemenea eveniment este însă foarte rar. Farul se află singuratic şi stins pe stânca sa, ca şi cum ar visa la vremurile frumoase de dinainte, în care mândre vase cu abur şi barcazuri rapide se legănau vitejeşte pe valuri“.
În continuare:
„Eram la Medschidje / Medgidia, în centrul campamentului Corpului de Armată 14 [n.n. rusesc]; pentru că ne puteam imagina că zilele petrecute acolo vor fi plictisitoare, ne-am decis să respirăm aerul de mare şi ne-am dus la Küstendsche.
Când am sosit, «Rapid» [n.n. corvetă britanică] era încă ancorată în port. În aceeaşi zi a sosit şi «Clotilde», sub pavilion englez, venind de la Constantinopol; ea a dus înapoi mai multe familii refugiate de aici, care aflaseră deja de ocuparea oraşului de către ruşi. Însă deoarece căpitanul lui «Rapid» se hotărâse deja să plece spre Varna, s-a decis şi căpitanul lui «Clotilde» să i se alăture - pentru că nu se simţea în siguranţă să rămână singur, sub pază rusească.
Cele două nave au plecat în curând spre sud şi portul a rămas din nou gol şi părăsit. Abia după plecarea vaselor engleze s-au simţit ruşii stăpâni complet pe oraş; oraş pe care ei nu-l vor părăsi prea curând.
Abia plecaseră turcii şi englezii, că au apărut tot felul de zvonuri despre nenumărate familii bulgare - refugiate în sudul oraşului, spre Mangalia, din cauza roiurilor de tătari şi Tscherkessen [n.n. cerchezi], ce i-au prădat de tot ce aveau - care au rugat să se trimită un vas, pentru a fi aduse înapoi în siguranţă la Küstendsche. Cel care a exprimat această rugăminte a fost un preot, care a prezentat drept «corpus delicti» roba sa sfâşiată şi ruptă.
Guvernatorul civil rus a solicitat imediat ca DBSR [n.n. compania engleză] să pornească cazanul navei cu abur engleze «Evelyne» [n.n. care aparţinea DBSR], pentru ca într-o oră nava să poată ieşi pe mare. Englezii au răspuns de bunăvoie acestei solicitări.
Acestei expediţii i s-au alăturat desenatorul şi corespondentul de la «Illustrated London News» [n.n. vezi capitolele anterioare], precum şi corespondentul (autorul acestor rânduri) şi desenatorul de la «Illustrirte Zeitung» [n.n. M. Koenen]. După ce s-au îmbarcat şi câţiva bulgari, drept călăuze, vasul a plecat în jur de ora 1“.
„Am depăşit capul Tuzla, unde se află un sat cu acelaşi nume şi care era acum în flăcări, şi am ajuns în jurul orei 6 în faţa Mangaliei, unde am aruncat ancora la aproximativ o milă de oraş. Un grup de circa 50 de turci şi bulgari ne aşteptau la mal şi au dat semne că se împotrivesc debarcării noastre. La întrebarea noastră - dacă se află aici familii de bulgari ameninţate şi în pericol - au răspuns negativ şi cu o singură voce că preferă să-i aştepte pe ruşi decât să-şi părăsească locul de acolo.
Ca urmare, ne-am îmbarcat înapoi pe navă şi am mers mai departe, spre sud. Spre ora 9 seara, am ajuns în dreptul Sabula [n.n. azi, Șabla], lângă capul Catriakia [n.n. azi, Kaliakra], şi am aruncat ancora în golful Traukula. Am petrecut noaptea pe navă.
Dimineaţă am debarcat la ţărm, am mers printr-un vad al unui lac şi am urcat un deal, de unde am putut vedea o mulţime de oameni. Imediat a sosit la noi un trimis care ne-a spus că turcii din satele de la nord au crezut că suntem o navă militară rusă şi că au fugit spre Varna.
După o jumătate de oră de mers, am ajuns într-un un sat, de unde toţi bărbaţii au venit spre noi. Ne-au arătat case cu răniţi care arătau groaznic, într-o stare fără nicio speranţă. În momentul în care am încercat să scoatem câţiva morţi dintr-o mlaştină, un grup de tătari s-a oprit pe neaşteptate în apropierea noastră şi a început să tragă în noi. A avut loc un schimb de focuri între tătari şi echipa noastră expediţionară; ca urmare, atacatorii tătari s-au retras“.
În continuare:
În traducere:
„Când am sosit pe plajă, am găsit circa 500 de persoane de toate vârstele, care doreau să se îmbarce. S-a început cu îmbarcarea şi s-a decis ca întâi să se îmbarce femeile şi copiii; după ce ei erau pe navă, să se îmbarce şi bărbaţii. Era o înghesuială mare şi nici cu ameninţarea folosirii forţei nu s-au putut linişti oamenii.
Două bărci ajunseseră deja la navă. A treia barcă s-a umplut cu 45 de persoane. Deşi fusese dat ordinul de a nu părăsi ţărmul - pentru că barca era prea încărcată şi valurile înalte, au plecat totuşi spre navă. După circa 500 de metri distanţă de ţărm, s-au văzut pe neaşteptate marinari sărind în apă, femei ţipând groaznic şi ridicând mâinile, în momentul în care pupa bărcii s-a îndreptat şi barca a luat apă la prova. Un moment scurt, însă groaznic, în care barca s-a scufundat cu toată încărcătura în marea nemiloasă. Barca a apărut din nou la suprafaţă; s-au mai văzut câteva capete deasupra apei şi apoi s-a terminat.
Noi nu am putut să facem nimic de la ţărm; barca a doua a vâslit spre ea, însă prea târziu; a putut să pescuiască doar şase cadavre. Mateloţii de la bord şi doi bulgari s-au putut salva înotând spre ţărm, 40 de persoane s-au înecat. La ţărm era o scenă groaznică - căci bărbaţii acestor victime rămăseseră la mal. Am putut cu mare efort să-i împiedicăm să se arunce în valuri după ele.
După ce am reuşit cu efort deosebit să recuperăm barca, s-au îmbarcat şi restul persoanelor. La ora 1 după-amiază, am plecat cu 450 de persoane la bord şi am părăsit acest loc înfricoşător, pentru a ajunge la Küstendje.
Abia am fost plecaţi de jumătate de oră, că dinspre est s-au văzut trei nave, care păreau că se îndreaptă spre noi. Pentru cazul în care unul dintre vase - fără îndoială, nave militare turceşti - va dori să ne facă o vizită la bord, s-a decis să se arunce toate armele în mare. În acelaşi timp, s-a camuflat fumul de la coşul vasului nostru şi am navigat aproape de ţărm“.
Scenă de la ţărm, descrisă aici; în fundal, la jumătate de kilometru de ţărm: „Evelyne“; între navă şi ţărm: barca răsturnată.
„Acest lucru ne-a ajutat. În această emoţie continuă, a venit ora 6 seara. Noi nu mâncaserăm nimic de 24 de ore, pentru că nu exista nicio rezervă de hrană. Spre a ne speria, a apărut o navă cu abur - de data asta la 4 mile distanţă. Bulgarii care erau pe puntea intermediară tremurau de frică, noi aşteptam deznodământul, pregătiţi pentru orice. În sfârşit, a dispărut şi această frică; căpitanul a recunoscut nava ca fiind «Petrel», a Comisiei Europene a Dunării“.
O imagine cu nava „Petrel“ a C.E.D.:
„La ora 10 seara am ajuns la Küstendje. Consulul [n.n. britanic] şi o mulţime imensă ne-au întâmpinat călduros, căci s-a crezut că am fost luaţi captivi; pentru că au fost văzute în acea dimineaţă în afară Küstendjei trei nave inamice [n.n. turceşti]. Cu atât mai mare a fost bucuria de a ne revedea!“
Titlul imaginii: „Vom europäischen Kriegsschauplatz: Ausschiffung gefüchteter Bulgaren în Kustendsche (Dobrudscha)“ / „De pe frontul european: Debarcarea refugiaţilor bulgari la Kustendsche (Dobrudscha)“ [7]
„După ce cazacii [n.n. ruşii] care erau postaţi la ţărm au cercetat vasul nostru şi n-au găsit nimic suspect, s-a trecut la debarcarea ordonată a pasagerilor“.
Detaliu #1:
Detaliu #2:
Detaliu #3:
Detaliu #4:
Câteva observaţii:
- nava DBSR „Evelyne“ nu apare în această imagine; autorul desenului este M. Koenen (se afla probabil încă pe „Evelyne“ când a desenat)
- este probabil prima imagine în care apare podul metalic peste râpa dintre viitoarea Piaţă Ovidiu şi port; acest pod mai apare în diverse fotografii de epoca după 1877.
În volumul „Portul Constanţa / Portul lui Anghel Saligny“, Petre Covacef, Editura Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, Constanţa, 2004, este descrisă această imagine:
„La cheiul din lemn al portului, o navă sub presiune încărca cereale din magazia din lemn supraetajată, pe rampa căreia o serie de vagoane urcau la descărcare. În port se mai văd magaziile genoveze şi coşul de fum al atelierelor de reparaţii. În bazinul portuar, în spate, o navă tehnică plutitoare cu două corpuri cu o macara capră deasupra, care monta blocurile de beton la profil în jetela principală; cele două nave cu grindă curbată peste punte au fost şalandele cu clapete de fund folosite pentru încărcarea materialului dragat; materialul se descărca prin deschiderea clapetelor de pe fund, ale căror role cu lanţuri culisau pe grindă curbată.
În oraş, clădiri de locuinţe şi alte servicii:
În dreapta - Primăria oraşului turcesc Kustendje, cu drapel deasupra, cunoscută în documente drept Sarai; clădirea a fost demolată. Imediat, urmează clădirea Companiei DBSR cu al doilea drapel deasupra, construcţie care există şi astăzi, pe strada N, Titulescu nr. 26; localizarea după un document aflat în dosarul nr. 69/1880 din fondul M.I. de la Arhivele Naţionale din Bucureşti; Urmează minaretul Geamiei „Hunchiar“ („Azizie“), de pe bulevardul Tomis, de la BTT, şi clădirea cu un etaj a hotelului Companiei, de pe strada C.A. Rosetti, Casa de Piatră, fostul Conac, apoi alte construcţii identificabile după o cercetare corectă a arhivelor de la Bucureşti.
Un act de o mare valoare documentară pentru istoria construcţiilor existente în oraşul Constanţa în anul 1878, la data unirii Dobrogei cu România“.
[cap. 8] Bombardamentul oraşului Kustendje, care a avut loc la 30 iulie 1877.
Este descris în mai multe articole din presă contemporană. Pentru început, aici: „Aus der Dobrudscha nach Nikopolis. Von J. Kaloroß. August 1877“ [6].
Autorul, privind prin fereastra hotelului „Byzanz“ („Bizanţ“) în Kustendje, la navele turceşti bombardând Kustendje. În traducere (autorul a mers cu vaporul de la Măcin spre Hârşova şi Cernavodă):
„Este limba de pământ care se află imediat înainte de Hârşova. După un sfert de oră, am trecut pe lângă coasta stâncoasă şi pe lângă o baterie aflată la mal şi am ajuns în faţa cartierului bulgar al Hârşovei, care poartă numele Baros.
Aici am debarcat material divers pentru trupele de infanterie şi artilerie aflate în zonă; şi pentru că dura cel puţin o oră, am coborât la mal în căutarea unei băuturi răcoritoare, deoarece căldura insuportabilă ne terminase.
La ţărm este un munte de pesmeţi mucegăiţi; alături sunt nenumărate căruţe de transport cu răniţi. Am dat oamenilor apă amestecată cu rom - pe care ei au primit-o cu priviri de mulţumire.
Câţiva paşi mai departe, am ajuns la un fost punct vamal aflat chiar la mal, în care erau 20 de prizonieri turci, ce urmau să fie aduşi la Brăila cu următoarele vase.
Apelurile repetate făcute de sirena vasului ne-au obligat să ne întoarcem la bord. Cu multe blesteme şi zgomot se ridică ancora şi vasul începe să prindă viteză. Pe lângă cartierul turc - care arată complet distrus -, am trecut din nou pe lângă un perete stâncos, pe care se vedeau aici şi acolo resturi ale unei vechi fortăreţe. După trei ore, am ajuns la Czernawoda [n.n. Cernavodă], unde se află în acest moment cartierul general al corpului rus de armata nr. XIV.
Gara şi construcţiile aferente făcute de colonia engleză aici arată intenţia lor ca Cernavodă - în ciuda poziţiei sale într-un ţinut mlăştinos - este predestinată să joace un rol important în exportul de cereale.
Depozitele adăpostesc acum în loc de cereale sute de soldaţi ruşi răniţi, care s-au adunat aici din toate corpurile de armată ruse şi care vor fi transportaţi cu vase în spitalele aflate în spatele frontului.
Am părăsit vasul în momentul în care trenul care venea de la Kustendje întra în gară. Fluieratul locomotivei mi-a stârnit amintiri dulci despre locurile de acasă şi m-a reasigurat că cel puţin aici rămân urme de civilizaţie, urme care, cu cât mergem mai departe, devin tot mai rare.
Cernavodă nu oferă nimic deosebit; este doar o schimbare de peisaj. La gară am găsit un hotel destul de primitiv, unde a trebuit să plătim sume enorme pentru puţinul care se putea mânca acolo; însă, deoarece trebuia să luăm următorul tren pentru a ajunge la Kustendje, nu am reflectat prea mult la reclama făcută de patron - un grec ce s-a străduit, într-o italiană stricată, să prezinte toate bunătăţile care ne aşteaptă aici; pentru care am fost uşuraţi de câteva monezi de aur.
După o scurtă vizită la generalul Zimmermann, care avea reşedinţa în fosta clădire administrativă a companiei de cale ferată engleză, am folosit biletele de tren şi am părăsit gara după nenumărate manevre ale trenului - pentru ca, în sfârşit, să rulăm mai departe în direcţia Medschidje [n.n. Medgidia]“.
În traducere, mai departe:
„Regiunea nu oferă nimic interesant, în afară de Valurile lui Traian - care merg paralel cu linia ferată şi care par a fi într-o stare bună. Peste tot, aceeaşi privelişte, fără copaci şi, din loc în loc, sate tătăreşti arse sau care ard acum, ce fac ca peisajul să fie şi mai trist.
După o oră şi jumătate, trenul s-a oprit la Medgidia; care a devenit cunoscută în ultima vreme pentru că a fost distrusă şi jefuită complet, fiind un morman de ruine. Pe străzi se pot vedea tot felul de obiecte de mobilier, butoaie sparte, haine zdrenţuite, farfurii sparte; chiar şi seifuri sparte.
Înainte de a ajunge peste podul de piatră în oraş, trecem pe lângă o clădire mare, cu un etaj, care a fost locuită până acum câteva zile de comandantul militar. Clădirea aparţine unui medic german în vârstă, care a lucrat în acest colţ de lume. Nici el nu a scăpat de jefuiri; şi pentru că nu are pacienţi în prezent, a renunţat la meseria lui şi lucrează ca bucătar pentru ofiţeri ruşi din Divizia 18, aflată nu departe de oraş“.
În imagine: „Cazacii se retrag lângă Medgidia“
Timpul scurt în care am fost aici - pentru că am rămas numai o oră și jumătate - până când este totul des - și încărcat în tren; și ne-am îndreptat înapoi spre gară printre tot felul de chestii pe stradă, cai și vagoane de transport, și ne-m urcat în vagonul nostru; în care erau între timp doi ofițeri de Kosaken / cazaci, care erau destul de departe de o stare sobră și în care ne-am dat silința să reocupăm măcar jumătate din locurile noastre. Călătoria noastră spre Kustendje a continuat".
Imaginea de mai sus: „Stradă jefuită din Medgidia“.
„La jumătatea drumului, ne-am oprit la Murfatlar pentru a pompa apă pentru locomotiva noastră, care era deja obosită, şi am urcat încet platoul dinainte de Kustendje. La orizont s-a văzut o dungă albastră, vie, care a devenit tot mai mare; câteva redute turceşti de dinaintea oraşului au amintit din nou de evenimentele prezente; după câţiva metri, am rulat cu o viteză tipic engleză spre oraş, care făcea o impresie prietenoasă, cu minaretele sale şi cu clădirile pavoazate ale consulatului englez.
Portul arată părăsit; nu se vede nicio pânză în larg; numai la orizontul îndepărtat se văd dâre de fum pe cerul albastru. Se pare că sunt nave cu abur turceşti, care navighează în zonă.
De la plecarea administraţiei turceşti, oraşul este părăsit de majoritatea familiilor; casele sunt încuiate, iar compania engleză de cale ferată este pregătită în orice moment să evacueze împreună cu obiectele de valoare. Un şir lung de vagoane este pregătit pe o pistă alăturată; nu exista încrederea în Hobart Pascha [n.n. comandantul flotei turce] ca într-o zi flota să facă o vizită oraşului.
Am găsit în hotelul «Byzanz» o alternativă la încercările prin care am trecut în ultimele zile; am plătit din greu pentru aceasta. Însă, dacă reuşim să locuim şi să mâncăm cât de cât civilizat, ne-am decis să rămânem aici câteva zile; decizie pe care am luat-o având în minte şi o eventuală baie în mare.
În Kustendje se cunoaşte situaţia generală la fel de puţin ca în alte locuri. Peste tot unde mergem, suntem asaltaţi cu întrebări şi depunem un mare efort să respingem diversele zvonuri care circulă aici. Între timp, s-a făcut târziu şi am revenit la odaia noastră de dormit.
Mai puţin plăcută a fost trezirea noastră în dimineaţa următoare. Vasele cu abur văzute cu o zi înainte ajunseseră în timpul nopţii până la o distanţă de 8 mile marine de Kustendje şi în timp ce noi dormeam încă am primit de la turci un salut matinal dat cu câteva lovituri de tun. Eram atât de obosiţi, că abia am reuşit să ne ridicăm din paturi“.
Textul imaginii: „Trezirea în Küstendsche“
În continuare:
„Pe străzi se alerga şi se ţipa în neştire. Fiecare alerga spre gară, cu un pachet care conţinea puţinul avut, pentru a pleca cu primul tren la Cernavodă - unde, cel puţin pentru moment, era ferit de bombardament. Toate planurile noastre frumoase pentru următoarele zile s-au spulberat.
A trebuit să luăm în considerare nu numai bombardamentul, ci şi o posibilă temută debarcare de trupe - care ar fi putut fi împiedicată cu greu de singurul regiment de cazaci care apăra oraşul. Și înainte să ne putem explica cum am reuşit atât de repede să înlocuim paturile noastre cu banca tare a unui cupeu englez de cale ferată, eram deja din nou în Cernavodă.
Aici nu se ştia de nimic şi toţi erau uimiţi de mulţimea de femei şi copii de toate rasele care sosesc, căci linia de telegraf fusese distrusă da cazaci şi încă nu era reparată. Pentru că nu exista o posibilitate de cazare pentru sutele de refugiaţi, ei au trebuit să se mulţumească a găsi un adăpost provizoriu la gară şi pe terenul de lângă gară, aşteptând o ocazie să ajungă cu un vapor la Brăila, în siguranţă.
Canoniera românească «Fulgescu» [n.n. «Fulgerul»] împreună cu «Rundunica» [n.n. «Rîndunica»], un vas cu elice folosit pentru «punere de torpile» («Torpedolegen») tocmai sosiseră de la o misiune de recunoaştere făcută la Rassowa [n.n. Rasova], unde amândouă fuseseră avariate de baterii turceşti aflate pe uscat şi au fost forţate să se retragă. Elicea de la «Rundunica» a fost distrusă pe jumătate şi a trebuit să fie remorcată la Galaţi pentru reparaţii.
În ziua în care am trecut pe lângă Medgidia pentru a ajunge la Kustendje, o unitate de cazaci a întreprins un atac spre interior în direcţia sud. După circa două ore, au dat peste cavaleria şi infanteria turcă, care, la rândul lor, aveau de gând să ajungă la Valurile lui Traian. Cazacii - care, de altfel, sunt cunoscuţi ca buni călăreţi - au arătat că nu sunt deloc experţi în război; pentru că au atacat pe turci de trei ori şi de fiecare dată au trebuit să se retragă, astfel că în final au renunţat să-i atace.
În Dobrogea nu mai era nimic interesant de aşteptat şi ne-am decis să părăsim temporar Cernavodă. Am părăsit cartierul general al Corpului de Armata XIV şi împreună cu 400 de bolnavi de dizenterie am plecat cu «România», sosind în aceeaşi zi la Brăila.
În ziua următoare, am părăsit Brăila, pentru a ajunge prin Bucureşti în vestul Bulgariei. Când am ajuns în Bucureşti, la gara Filaret, pentru a pleca mai departe spre Giurgewo [n.n. Giurgiu], am găsit - faţă de ultima dată când am fost acolo - un oraş plin cu sute de barăci, care erau gata să preia proviziile enorme ale Armatei de Dunăre, pregătite acolo“.
Notă: Avizoul „România“: a fost livrat de Prager Maschinenbau-Aktiengesellschaft, în 1857. A participat activ la Războiul de Independenţă - 1877-1878.
”România“ va fi descris în detaliu într-un articol viitor.
Notă: episodul în care apar „Fulgerul“ şi „Rîndunica“ este descris, de asemenea, mai sus, în capitolul anterior [cap. 6].
[cap. 9] Bombardamentul oraşului Kustendje, care a avut loc la 30 iulie 1877.
În traducere:
„La ora 9 dimineaţă [n.n. luni], două nave turceşti s-au apropiat de oraş şi au tras trei proiectile «blank» (care n-au explodat); la care bateriile de pe dealul din nordul oraşului au tras înapoi asupra vaselor turceşti - care au răspuns imediat, trimiţând un proiectil în oraş şi mai multe în tabăra şi bateriile ruse, însă nicăieri producând răniţi. Panica ce s-a produs între locuitori după prima lovitură de tun a depăşit orice am văzut eu până acum. Mulţimi de oameni au alergat spre gară, cărând copiii şi bunurile lor; alţii au părăsit câmpul pe care au fost noaptea trecută, fugind mai departe spre interior.
Un tren tocmai se pregătea de plecare în gară; femei în pijamale, agăţate de bărbaţii lor, încercau să între în vagoanele supraaglomerate. Mame îşi aruncau copiii prin ferestre şi erau înnebunite de frică.
Trenul a plecat în sfârşit şi mulţimea s-a retras în afara bătăii tunurilor turceşti, unde a aşteptat trenul următor. Scena s-a repetat cu al doilea tren, care a plecat de aici la miezul zilei. Oraşul era acum părăsit, cu excepţia câtorva locuitori, probabil 300 de familii, care nu aveau nicio posibilitate de evadare. Ei s-au retras pe câmpul din spatele dealului de la oraş...
Turcii trag cu precizie, însă proiectilele lor explodează rar. Navele se mişcă în cerc lângă ţărm, trăgând pe rânduri. Singurele lovituri de la ruşi care au avut efect au fost ultimele două - un proiectil a lovit prova primului vas, al doilea, puntea. Imediat după cele două nave turceşti, s-au retras şi s-au îndreptat spre un al treilea vas, care era vizibil la orizont. Între timp, s-au întors înapoi şi sunt staţionate în afara distanţei de tras a tunurilor ruseşti.
Marţi dimineaţă: În zorii zilei, navele turceşti nu se mai vedeau; însă un vas mic cu aburi englez, «Loreley», s-a apropiat, indicând prin semnale că doreşte să intre în port. Nava a arătat acte care o autorizau pe propria răspundere şi pe propriul risc să intre în Sulina sau Kustendje. Nava plecase duminică de la Constantinopol şi aducea pasageri şi aproape 2.000 de pachete de marfă. «Loreley» nu fusese văzută de vasele turceşti“.
[cap. 10] Bombardamentul oraşului Kustendje, care a avut loc la 30 iulie 1877.
Sursă: „The Graphic“, ediţia din 18 august 1877.
Alăturat, imaginea acestui eveniment din 30 iulie 1877. Vasul din dreapta este nava viceamiralului turc.
În traducere:
„Kustendje a fost ocupat de ruşi după ce au ajuns în Dobrogea - fără nicio opoziţie din partea turcă.
Totuși, la 30 iulie, două nave militare turceşti („ironclads“ - pentru că erau „îmbrăcate“ în metal) au apărut în faţa oraşului şi au început un bombardament, declanşând o panică intensă printre localnici. Bateriile ruseşti pe dealul din nordul oraşului au răspuns imediat; a urmat o canonadă, care s-a terminat cu retragerea navelor turceşti - după ce au fost lovite de două proiectile de la tunurile ruseşti.
Schiţa noastră arată acest bombardament văzut de pe o colină la nord de oraş. Doar două proiectile turceşti au căzut în oraş; restul au explodat lângă bateria rusă arătată aici în prim-plan şi lângă o altă baterie rusă, de unde s-a făcut schiţa.
După moara de vânt spre nordul oraşului, se poate vedea consulatul englez“.
Imaginea completă:
Detaliu: