Pagini din istoria orașului Constanța (partea a VIII-a): Adolf Linz

Continuăm acum cu partea a VIII-a despre istoria oraşului Constanţa. Azi despre Adolf Linz (3 august 1855, 19 august 1927) - primul arhitect-şef al oraşului Constanţa după 1878.

[cap. 1] Adolf Linz: primii ani (1855-1879) [1]

S-a născut la 3 august 1855, la Kronstadt (Braşov). La 8 ani a terminat şcoala generală, iar la 12 ani cei patru ani de la şcoală reală. Impresionat de sârguinţa şi de comportarea lui, tatăl său l-a luat cu el la Viena în 1867, unde l-a înscris pe lista şcolii de Arte şi Meserii ['Baukunstschule'].

Pe vremea aceea nu existau planuri de studiu ca în ziua de azi şi tatăl sau a aflat în acest moment că pentru a pregăti acest studiu este necesară o experienţă practică, care să acopere disciplinele: zidar, tâmplar şi lăcătuş.

Astfel încât tatăl sau, care era maistru ţesător şi familiarizat cu meseriile practice, a decis să-l lase acasă şi ca băiatul de 13 ani să fie şcolit de maiştri meşteşugari. Aceşti ani de ucenicie au fost nu numai cu munci practice, ci şi cu ore private şi de seară, prin care el a absolvit şi cele patru clase superioare ale şcolii reale.

Cu diploma sa de absolvire a şcolii superioare reale, tatăl său l-a însoţit din nou la Viena, în 1871, de data acesta împreună şi cu mama lui, pentru a-l înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii.

Primii doi ani au fost pentru studiu, iar în anii următori, pe lângă studiu, a avut şi lucrări practice; măsurători pentru construcţia de poduri sau lucrări de restaurare - ca de exemplu la Ringtheater (Viena).

A avut o surpriză în 1875, când i s-a amintit de la Kronstadt / Braşov de efectuarea stagiului militar; el nu s-a înscris la timp ca voluntar (pentru un an de zile) şi ca atare trebuia acum să se înscrie pentru doi ani în Honvéd-Infanterie-Regiment [armata austro-ungară]. În aceşti ani şi-a găsit prieteni în asociaţia corală ['Gesangverein'] din Kronstadt / Braşov.

[cap. 2] Adolf Linz la București (1879 – 1891) [1]

Pentru Linz a fost de la sine înțeles că după stagiul militar se reîntoarce la Viena, pentru a-și termina studiul. Soarta lui a fost ca prima lui angajare să fie la Biroul de Arhitectură „Förster Chevalier de Renke“.

Firma era însărcinată în acel moment cu planurile de construcție ale Palatului Regal din București, iar după o perioadă de familiarizare firma l-a trimis în 1879 pe Adolf Linz la București, însărcinat cu supravegherea construcției.

La terminarea lucrărilor de construcție a Palatului Regal din București în 1883, Linz s-a întors la Viena cu planurile de construcție și cu rapoartele sale de activitate din acești patru ani. Firma „Förster Chevalier de Renke“ a dorit să-l păstreze în continuare; după ce însă Linz a absolvit cu succes examenul de obținere a certificatului de arhitect, completând diplomă lui de inginer constructor, el a decis să se întoarce la București.

În timpul celor patru ani la București, Linz s-a familiarizat cu situația locală; a învățat limba română și a avut bune contacte cu autoritățile și cu oamenii de acolo.

Astfel că, întors la București, s-a angajat la nouă firma „Österreichisches Bau- und Techniker-Büro“ / „Biroul austriac de arhitectură și construcții“.

[cap. 3] Adolf Linz - arhitect-șef al orașului Constanța (1891 - 1923) [1]

În 1891, la sugestia maiorului Șonțu, Adolf Linz a devenit arhitect civil cu gradul de maior în slujba statului român, cu sediul la garnizoana Constanța. Se poate presupune cu siguranță că planurile de extindere a portului Constanța l-au motivat să se stabilească aici. Pentru că, dacă portul Constanța se va moderniza, tot aici se va construi masiv.

Această presupunere va fi confirmată în anii următori de nenumăratele construcții mari și mici, proiectate sau construite de el pentru diverși clienți.

Fiind membru al Serviciului de Geniu, s-au construit sub conducerea lui mai multe cazarme în Constanța și Cernavodă și alte contrucții militare. S-a înființat o „Manutanța“ pentru aprovizionarea trupelor; instalația de făcut pâine a fost înzestrată cu un cuptor rotativ modern, construit după planurile și patentele arhitectului Paul Ernst. Sub conducerea lui s-a construit „Cercul Militar“ - ca loc de întâlnire a ofițerilor din garnizoana orașului.

Totuși, această activitate în slujba statului nu l-a mulțumit și după trei ani și-a dat demisia, pentru ca, la sugestia primarului de atunci, să devină arhitectul orașului Constanța. După alți trei ani a renunțat și la acest post și și-a deschis un birou privat de arhitectură.

Pe lângă contractele private, Linz a participat la diversele contrucții ale orașului; la aprovizionarea orașului cu apă de la Dunăre; pentru aceasta s-a construit o stație de purificare cu șase rezervoare de apă.

S-a contruit o centrală electrică pentru oraș. Poșta a primit o clădire nouă în centrul orașului. Tot în acest timp s-a construit Catedrala orașului.

În port s-a construit „Căpitănia“ - pentru a organiza plecarea și sosirea vaselor. Datorită creșterii populației s-a construit o nouă școală generală pe stradă Carol. A apărut centrul comercial „Piața Mare“, pentru a concentra aici comerțul ambulant cu pește și produse agricole.

În anii următori s-au construit „Casa Rondos“ și „Teatrul Elpis“. Au apărut două noi hoteluri - „Bristol“ și „Central“, pentru a acomoda numărul crescut de vilegiaturiști, care au găsit o plajă ideală vizavi de berăria Gruber. Pentru clienți particulari, Linz a construit la malul mării diverse vile de vară, printre care cea mai marcantă a fost „Vila Schüle“.

[cap. 4] Adolf Linz și descoperiri arheologice la Constanța [1]

Diversele contructii noi în centrul orașului au dus la multe descoperiri arheologice – care l-au făcut pe Linz să afirme: „Aici pe teren se poate citi istoria orașului“

La construcția casei „Hrisicos“ în Piața Ovidiu s-a constatat că terenul era plin de ruine vechi. Teren solid a fost atins abia la o adîncime de 15 metri, necesar pentru fundamentul noii clădiri. Hriscos ajunsese la limita răbdării; în final, s-a resemnat să accepte decizia lui Linz. Pentru că Linz dorea că aceste ruine antice să fie asigurate.

În final, Hrisicos a acceptat și propunerea lui Linz să se facă patru beciuri la subsolul caldirii, pe care Hrisicos le-a folosit apoi ca depozit excelent pentru comerțul său cu vinuri.

O imagine cu „Hrisicos“, care circula în 1902. În stânga lui sunt câteva din clădirile vechi de pe strada Pescarilor. În dreapta, pe colț, str. Traian / Piața Ovidiu, este o clădire veche, care ulterior a dispărut.

O situație similară a fost și la vechiul templu spaniol-israelit, pentru care Linz a preluat contrucția noii cladiri; spunând că el poate garanta siguranța sa numai dacă pilonii pentru fundamentul construcției sunt îngropați în teren solid.

Vechiul templu israelian de rit spaniol data din 1866; în locul lui și alaturi de el, la intersecția străzilor Mircea și Sulmona, s-a construit noul Templu de rit spaniol / sephardic; construcție începută în mai 1903. Într-un stil gotic-catalan, după planurile lui Adolf Linz.

Și în realitate s-a ajuns și la construcția acestui templu la o adâncime considerabilă, astfel încât criticii au spus că „arhitectul Linz construiește templul nostru sub pământ“.

Anii viitori au confirmat însă necesitatea acestor fundații solide și diversele cutremure care au scuturat orașul nu au provocat fisuri și stricăciuni majore.

Detaliu:

Și după ce Linz nu a mai fost arhitectul-șef al orașului și a lucrat la firma sa privată, a avut grijă ca descoperirile arheologice să ajungă intacte la muzeu. Pentru aceasta a fost rar sprijinit de către conducerea orașului sau mult mai rar de proprietarii de teren, pentru care aceasta presupunea costuri suplimentare, când contrucția trebuia întreruptă din această cauză.

Nici tunelele antice, care s-au descoperit cu ocazia construcției templului spaniol-israelit, nu au fost cercetate. S-a rămas doar cu un sarcofag din marmură, care a fost scos la suprafață, sticluțe pentru creme, lămpi cu ulei ș.a.m.d. din perioada romană și cu piese frumoase de sticlă de origine feniciană.

Detaliu sarcofag:

Anul 1907 a adus cu el o secetă mare și a urmat o recoltă slabă de cereale, care a influențat negativ economia orașului și a condus la o stagnare a noilor construcții.

După ce și pentru el s-au amânat diverse comenzi de construcții noi, Linz a preluat provizoriu la „Liceul Mircea cel Bătrân“ predarea cursurilor de matematică, fizică și germană.

[cap. 5] Adolf Linz și familia lui [1]

După ce s-a decis să rămână la Constanța, Linz a cunoscut și s-a împrietenit cu familia proprietarului fabricii de bere Julius Gruber. În 1894 Linz s-a căsătorit cu Constanze Gruber, cu care a avut o căsătorie fericită.

Cei zece copii ai familiei Linz au crescut în Constanța; au mers la școală acolo și și-au petrecut verile și vacanțele la mare și in viile bunicilor Gruber.

Anul 1913 a însemnat împlinirea unei mari dorințe a familiei Linz: aceștia s-au putut muta în noua lor casă, pe stradă Maior Giurescu; casă pe care Linz a construit-o după dorințele lui. Necesară pentru el era o casă cu multă lumină și aer, pentru o familie mare cu mulți copii.

Deși Adolf Linz era din 1911 cetățean român și o personalitate apreciată de români, la începutul războiului, în vara lui 1916, a fost internat împreună cu mulți alți concetățeni germani.

Această schimbare de atitudine a românilor față de el, în societatea cărora el a trăit și a muncit decenii la rând și care îi refuzau acum ajutorul, precum și nesiguranța în care a trebuit să-și lase familia au condus la el la schimbări sufletești și corporale negative.

În imagine: Adolf Linz, întors la începutul lui 1918 din lagărul de internare - slăbit și bolnav.

După cum își amintește mai târziu, Linz a reușit să reziste la foame și internare numai datorită ajutorului primit din partea concetățenilor săi germani din Dobrogea.

Și pentru soția și mama sa au fost ani grei: știind prin ce trece soțul ei, din grijă pentru fiul său cel mare, recrutat în armata română, și grija față de ceilalți copii, care erau în pericol continuu din cauza situației din orașul aflat în război; și din cauză că a lipsit des minimul necesar de alimente.

După ce s-a întors la Constanța, Linz a găsit o lume complet schimbată; viața comercială animată și activă dispăruse și fiecare era ocupat cu interesele sale proprii. Pentru el a durat ceva timp să-și revină din fragilitatea fizică cauzată de lipsurile masive din anii de internare - și până când a putut să-și reia activitatea.

Printre primele comenzi primite a fost refacerea cuptorului de pîine, distrus în război. Această muncă i- a rămas în memorie, pentru că prin aceasta și-a găsit o posibilitate să aibă pâine pentru copiii săi.

În afara orașului, viață și-a revenit încet; a primit o comandă de la Michael Em. Leyer să-i construiască o casă în Sofular, iar în Kobadin a fost terminată școala germană.

Totuși, în mare măsură, inițiativa particulară dispăruse - prin care erau activate forțele dinamice ale economiei private; pentru a fi continuate lucrările începute de modernizare a portului Constanța.

Un astfel de exemplu pentru perioada de după război a fost drumul spre „Viile Vechi“; unde la începutul secolului au fost plantați cu mult efort salcâmi - „Plantația Mare“ și „Plantația Mică“.

Imagine care a circulat în 1902:

Acești salcâmi au fost tăiați și folosiți ca lemn de foc, pentru încalzire în case – fără ca cineva să se opuna acestui barbarism. Drumul spre „Viile Vechi“ era acum în plin soare – fără nicio umbră.

Toate aceste schimbări nu i-au permis lui Linz să se bucure de ultimii săi ani; în final a suferit și un accident, prin care a avut o fractură de femur și din cauza căruia activitatea lui a fost redusă și mai mult. Lucrările începute au putut fi însă continuate de fiul său Victor – care în ultimii ani lucrase alături de tatăl sau.

La 19 august 1927 s-a sfârșit viața sa, în patria lui nouă – Dobrogea.

Când soția sa a decedat în anii '30, copiii săi aveau deja familiile lor. Ei au părăsit Dobrogea în 1940, cu ocazia strămutării lor în Germania (împreună cu circa 16.000 de germani dobrogeni). După multe peregrinări ei și-au găsit o nouă patrie în Germania și Brazilia.

Fiul său Walter Linz a căzut în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, lângă Köln; familia sa trăiește în Berlin.

Să ne reamintim pe scurt că Adolf Linz, arhitectul-șef al Constanței după 1878, și-a pus amprenta pe cel puțin jumătate din cele mai vechi clădiri ale Constanței, inclusiv multe din clădirile demolate din Piața Ovidiu.

Alăturat, un plan desfășurat al clădirilor din Piața Ovidiu (datat 1990, autor arhitect Dorin Paul Bucur):

[cap. 6] Adolf Linz și comunitatea germană în Constanța; Linz - președintele societății „Schubertbund“ [3]

Venind din ce în ce mai mulți germani în Constanța, a devenit necesară pentru ei o școală. Pastorul Paul Jancke din Constanța a solicitat în februarie 1898 cancelarului german Fürst von Hohenlohe- Schillingsfürst un ajutor financiar.

În noiembrie 1898 pastorul Jancke a primit un răspuns de la reprezentanta germană din București că s-a aprobat suma de 4.000 de mărci.

Iar doamna Bragadiru-Luther, aflând de această donație din partea cancelarului, s-a oferit să contribuie cu 3.000 de lei; împreună cu colecta făcută în paralel la Constanța erau la 13 septembrie 1900 deja 6.190 de mărci / 764.465 de lei la dispoziție.

Nouă școală evanghelică germană a fost opera fundației „Erhard-Luther-Stiftung“ a doamnei Sophie E. Luther, proprietara fabricii de bere Luther din București.

Comisia însărcinată cu construirea școlii (din care făceau parte și arhitecții Hermann Schmidt, Adolf Liz și Paul Ernst) i-a solicitat lui Adolf Linz un plan de construcție al școlii - plan care a fost propus de el și aprobat de comisie la 28 martie 1899.[2]

Noua școală evanghelică germană - construită pe strada Brutus (azi Sarmisegetuza)

Detalii școala evanghelică germană [3]

Alfred Linz a prevăzut în planurile școlii și săli în care se puteau întâlni cu diverse ocazii membrii comunității germane; mici spectacole de teatru; sau asociația corală „Schubertbund“ (al cărei președinte a fost Linz) putea da aici concerte.

[cap. 6] Adolf Linz și vizita asociației corale berlineze „Liedertafel“ la Constanța

„Liedertafel“ a organizat între 28 aprilie – 15 mai 1908 un turneu în „Orient“, cu opriri în București, Constanța, Constantinopol, Smyrna, Athena, Saloniki, Budapesta.

Această vizită este descrisă în două surse: 

După două zile au ajuns la București; corul bucureștean „Carmen Sylva“ a fost printre cei care i-au întâmpinat la gară. A urmat un program de trei zile, în care au vizitat orașul, au fost primiți de Regele Carol la Palatul Regal și au avut un concert la „Teatrul Național“.

La 3 mai 1908 au plecat cu trenul din București spre Constanța. Conform unui ordin al regelui Carol, trenul s-a oprit înaintea podului de la Cernavodă, pentru ca ei să traverseze podul pe jos și să poată aprecia construcția imensă; funcționari ai căilor ferate au relatat detalii tehnice ale podului.

Ajunși la Constanța, s-au deplasat spre port, la pasagerul „Regele Carol I“, unde au fost așteptați de membri ai coloniei germane. Iar Adolf Linz, președintele asociației corale „Schubertbund“ din Constanța, i-a întâmpinat cu cuvinte calde.

Urmează o descriere a orașului, la ceasul de seară. Apoi au servit cina în sala de vară a restaurantului „Fabrica“ (aparținând berăriei „Gruber“), la care au luat parte și Herr Schmidt (consulul german) și [Scarlat] Vârnav (prefectul Constanței).

În final, au ajuns la vas; sirena vasului a fluierat repetat, chemându-i. S-a ridicat ancora și colosul s-a îndreptat încet spre ieșirea din port.

Vaporul a avut prea puține cabine pentru atâția oaspeți: „numai ¼ dintre noi am putut să dormim în paturi. Ceilalți au rămas pe punte, înveliți în pături, pe șezlonguri.”

O imagine cu membri ai asociației corale „Schubertbund“ din Constanța, cu ocazia plecării președintelui „Bukarester deutschen Liedertafel“, în gara Consstanța, 1914 [1]:

O imagine cu „Bukarester Deutsche Liedertafel“, la Sofular (Dobrogea) [5]:

Autor: Dan-Eugen Sambra www.facebook.com/Dan.Sambra.1/ www.facebook.com/Dan.Sambra.2/ 

Bibliografie:

[1] „Adolf Linz“, 1855-1927. De Hildegard Reißenberger, născută Linz, Constanța. Aparut in „Jahrbuch der Dobrudschadeutschen“, 1971. Editura Otto Klett, cu sprijinul orasului Heilbronn.

[2] „Heimatbuch der Dobrudscha-Deutschen, 1840-1940“. Landsmannschaft der Dobrudscha- und Bulgariendeutschen e.V. Heilbronner Stimme, ca. 1986.

[3] „Bericht des Pfarrers Paul Jancke“. In „Jahrbuch der Dobrudschadeutschen“. Otto Klett, 1961, cu sprijinul orasului Heilbronn.

[4] Die Sängerreise der Berliner Liedertafel nach dem Orient“. (Bukarest, Konstanza, Konstantinopel, Smyrna, Athen, Saloniki, Budapest“. Berlin, 1908. Im Selbstverlage des Vereins.

[5] „Jahrbuch der Dobrudschadeutschen“. Otto Klett, 1962, cu sprijinul orasului Heilbronn.