„Păcatele” lui Mircea cel Bătrân: era fustangiu și a avut zeci de bastrazi care s-au luptat pentru tron

Mircea cel Bătrân, renumitul voievod al Ţării Româneşti, un simbol al istoriei românilor, avea o faţă mai puţin cunoscută. Învingătorul de la Rovine avea, spun cronicarii, o reputaţie de fustangiu, era descendent al familiei imperiale bizantine şi era bănuit că şi-a omorât fratele pentru a ajunge la tron.

Mircea cel Bătrân este probabil unui dintre cele mai cunoscute personaje ale istoriei medievale a românilor alături de Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul. În general imaginea sa, pentru publicul larg, s-a păstrat din manualele de istorie. 

În imaginariul românesc, Mircea este un voievod în vârstă, aşa cum îl arată şi numele, care a ctitorit mănăstiri, care a reuşit să centralizeze puterea în Ţara Românească şi care i-a bătut pe turci la Rovine. Mircea a devenit şi personaj literar datorită marelui poet Mihai Eminescu. Dincolo de această imagine, cronicile şi specialiştii prezintă o altă faţă a voievodului marcată de calităţi dar şi de defete.

Voievod român cu origini bizantine

Mircea cel Bătrân a fost fiul lui Radu I, din neamul Basarabilor, un vlah autentic, spun majoritatea istoricilor. Mama sa, se numea însă Calinichia, iar specialişti precum Nicolae Iorga spun că ar fi de origine bizantină din familia imperială, motiv pentru care voievodul moşteneşte titlul de despot. 

Pe de altă parte, Axinte Uricariul, cunoscutul cronicar spune că mama lui Mircea, avea origini sârbeşti, fiind o fiică a despotului sârb Lazăr. Petre Panaitescu, aveansează ideea, deşi recunoaşte, că nu sunt suficiente dovezi că mama lui Mircea ar fi la rândul său valahă, fiindcă numele Calinichia ar fi fost luat de doamnă după ce s-ar fi călugărit la moartea lui Radu I, tatăl voievodului. Deocamdată predomină însă părerea lui Iorga, cum că mama domnitorului avea origini bizantine imperiale. O dovadă că Mircea ar fi avut sânge bizantin ar fi şi trăsăturile sale, întâlnite în reprezentările de pe pereţii bisericilor, în special forma nasului.

Bănuit că şi-a omorât fratele pentru a ajunge domn

Mircea ajunge pe tronul Ţării Româneşti în 1386 dar în condiţii puţin elucidate până în prezent. Mult timp a planat asupra domnitorului bănuiala că şi-a omorât fratele mai mare, pe Dan, ca să acceadă la tron. Această bănuială a fost alimentată şi de faptul că Dan era frate vitreg, dintr-o altă căsătorie a domnitorului Radu I. Mai mult decât atât se vorbeşte despre o duşmănie deschisă între cei doi fraţi, Mircea apelând la ajutorul regelui ungur Sigismund iar de cealaltă parte Dan la cel al turcilor. „Io Dan voievod...acesta au fost frate cu Mircea vodă Bătrânul şi au domnit împreună amândoi câtăva vreme în pace,apoi se învrăjbiră şi începură a să scula unul asupra altuia.(...) „şi biruind creştinii pe păgâni, a rămas domn Mircea.”, se arată în cronica lui Thuroczi. 

Mai mult decât atât mergând pe baza unei mărturii a cronicarului bizantin Chalkokondyl, Haşdeu şi Xenopol erau convinşi că Mircea l-a ucis pe Dan pentru a lua tronul. De celaltă parte istoricul P.P Panaitescu spune că de fapt Dan a fost omorât de Şişman ţarul Bulgariei, într-un misterios conflict româno-bulgar. ” Despre sfârşitul lui Dan predecesorul lui Mircea avem o ştire precisă la cronica bulgară (tradusă, mai târziu şi în cronograful românesc al lui Mihail Moxa): „Şişman ţarul Bulgariei a ucispe Dan fratele lui Mircea voievod în anul 6902 (1393), luna septembrie 23.”10 Nu ştim cauzele acestui conflict româno-bulgar, a cărui dată din cronică este desigur greşită; el a avut loc probabil la 1386”, preciza P.P Panaitescu în lucrarea sa „Mircea cel Bătrân”. 

Chiar dacă neagă uciderea lui Dan de către fratele său vitreg, şi Panaitescu pare convins de faptul că între cei doi fraţi era o duşmănie aprinsă. Conform aceluiaşi istoric, Mircea a urcat pe tron în urma unei lovituri de palat, prin care descendenţii răposatului Dan au fost înlăturaţi de boierii care-l susţineau pe unchiul acestora. ” Deşi am înlăturat confuzia despre uciderea lui Dan de către Mircea, totuşi trebuie să admitem că între cei doi fraţi era o rivalitate. Chiar dacă nu punem prea mult temei pe legenda bulgară amintită, după care Dan ţinea pe Mircea în închisoare, să ne amintim că ei erau fii din două mame, ceea ce trebuia să dea naştere la rivalităţi. Urcarea în scaun a lui Mircea după fratele său Dan a fost o lovitură a boierilor dată împotriva liniei descendenţilor lui Dan vodă.”, preciza Panaitescu în aceeaşi lucrare.

A umplut ţara de bastarzi

Poate puţini s-ar fi aşteptat ca Mircea să fi fost un fustangiu. Ştefan cel Mare a rămas mai degrabă legendar pentru acest lucru. Cronicile bizantine arată însă că Mircea îl întrecea cu mult pe voievodul moldovean. Mai precis, Chalkokondyl, spune că acesta a umplut ţara cu bastrazi. ” „Având adesea legături în afara de căsătorie, a lăsat nu puţini fii nelegitimi în Dacia, cari după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”, scria cronicarul bizantin. Un alt cronicar din zona bizantină, Dukas, confirmă acest lucru spunând despre Mircea că „ducând o viaţă desfrânată, a avut mulţi copii naturali”. De altfel mulţi pretendenţi la tronul Ţării Româneşti, s-au legitimat ca fiii naturali ai marelui Mircea. Despre trei dintre aceştia se ştie chiar că au şi ocupat efectiv tronul. Este vorba despre Radu Prasnaglava,Alexandru Aldea şi Vlad Dracul. Mihail cel care i-a succedat primul la tron este cu siguranţă fiul său legitim din căsătoria cu doamna Mara.

Stăpân autocrat şi fin diplomat

În 1386 când a luat tronul,Mircea, avea titulatura de stăpân al Ungro-Vlahiei. După ani de domnie, Mircea se îmbogăţeşte cu noi titluri şi adaugă noi teritorii principatului sporindu-i influenţa şi puterea. Ajunge un stăpân autocrat peste o ţară bogată. ” Eu, cel întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toata Podunavia, încă şi până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului.”, se arăta în titulatura domnului. 

De altfel istoricii spun că era un stăpânitor puternic în Balcani. „Mircea a purtat un titlu măreţ, înfăţişându-se ca un mare stăpânitor ortodox din răsăritul Europei, conştient şi mândru de puterea sa”,scria istoricul P.P. Panaitescu în ”Mircea cel Bătrân. Mircea de altfel,arată specialiştii era un fin diplomat, reuşind să cârmuiască peste principatul său între vecini puternici precum Ungaria sau Imperiul Otoman. Încheie contra pericolului otoman, tratate cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. 

Iar mai apoi în mod înţelept şi cu Vladislav al II lea Iagello regele Poloniei, atunci când relaţiile cu Ungaria se înrăutăţesc tocmai pentru a contrabalansa influenţa şi pretenţiile maghiare. De altfel Mircea ştia când să acţioneze. Profitând de scurta perioadă de anarhie din regatul maghiar, Mircea reuşeşte să-şi întindă stăpânirea peste Banatul de Severin, Ţara Făgăraşului şi Amlaşul, confirmate mai apoi de către regele maghiar prin contractul de vasalitate. Totodată după 1404, Mircea cuprinde sub stăpânirea sa nordul gurilor Dunării, cu cetatea Licostromo. Mai mult decât atât după 1388, Mircea ocupă întreaga Dobroge, devenind despot al acesteia. 

Vasal al regelui Ungariei

În ciuda stăpânirii şi a puterii sale, Mircea nu putea supravieţui între marile puteri ale vremii, fără protecţie. Mai precis acesta a fost vasal al regelui Ungariei, care se obliga în baza contractului de vasalitate să-l ajute în caz de nevoie. Acest lucru a fost impus şi de apropierea furtunii otomane de Dunăre. Mircea cel Bătrân a devenit vasal al regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg în 1395 printr-un act încheiat la Braşov în care se preciza că ” De aceea, noi, în chip spontan, din proprie iniţiativă, nesiliţi, nici înşelaţi, pe credinţa şi jurământul nostru şi ale boierilor noştri, prestate mai înainte de noi, după cum eram datori, am făgăduit şi făgăduim zisului domn rege”. 

Deşi Sigismund era un catolic fervent, nu au exista pretenţii religioase din partea regelui maghiar, rămând dreptul nealterat al românilor de a practica cultul ortodox. Motivele pentru care Mircea ajunge să devină vasal al Ungariei sunt multiplte. „Pentru a înţelege sensul acestei suzeranităţi, trebuiesc cercetate originele; ele sunt de două feluri: alianţa militară şi interesele economice. Ca totdeauna, ţara noastră a fost loc de apărare înaintată a Europei, regii unguri aveau interes să aibă ca prieteni pe românii ce puteau să primească primele lovituri ale tătarilor la început, ale turcilor mai târziu şi le ofereau în schimb sprijinul un stat vecin mai puternic.(...) Motivele economice erau egal de importante: bogăţia Ungariei stătea în comerţul ei oriental, oraşele săseşti din Ardeal deţineau acest negoţ şi dramul negustorilor trecea prin Ţara Românească. 

Un dram de comerţ trecea, cum am arătat, spre Brăila, unde veneau pe corăbii italiene bogăţiile aduse de caravanele din Asia, altul ducea prin Vadul Cumanilor şi cel de la Calafat spre Vidin, unde veneau negustorii raguzani.”, preciza istoricul P.P Panitescu. De altfel în urma războiului cu turcii, Mircea s-a refugiat în ţinuturile ungureşti şi mai apoi a primit sprijin pentru recuperarea tronului. De cealaltă parte Mircea participă la cruciada occidentală a regelui Sigismund contra turcilor.

Mircea pasionat de cavalerismul occidental

Un lucru puţin cunoscut este faptul că Mircea, era pasionat de moda cavalerilor occidentali şi de armatele acestora. Este reprezentat de altfel în costum de cavaler occidental, dar cu însemne bizantine. „Cele două fresce de la Cozia, refăcute după cele vechi, îl arată ca un cavaler apusean, un bărbat matur, purtând plete şi o barbă rotundă, ochii adânciţi în cap, nasul drept şi subţire; e îmbrăcat cu haine scumpe occidentale, dar cu câte un vultur bizantin cu două capete încoronate brodaţi, când la genunchi cu fir de aur, când pe hlamida încheiată sus pe umăr. Sabia scurta atârnă la brâu, legată cu o cingătoare scumpă închisă cu paftale, în cap coroană de aur cu pietre scumpe”, preciza P.P. Panaitescu. 

Acelaşi istoric spune că Mircea chiar avea în armata sa, cavaleri vlahi, după model apusean. ” Deşi până azi în istoriografia noastră nu s-a vorbit de cavaleri români, totuşi existenţa lor nu este un fapt extraordinar şi de mirare, data fiind vecinătatea ţărilor noastre cu Polonia şi Ungaria, ţări catolice, în care pătrunseseră obiceiurile din Apus. Să ne gândim că şi costumele lui Mircea şi ale fiului său pe zugrăvelile de la Cozia sunt apusene. Pe un stâlp de la biserica domnească Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş, în partea de jos este o pictură cam deteriorată care reprezintă îngenunchiat, probabil rugându-se unui sfânt, un cavaler îmbrăcat în zale de fier după modelul apusean, cu coiful de fier lângă el.”, scria Panaitescu.