Originile Zilei Indrãgostiţilor

În ciuda caracterului ultracomercial, profan şi a lipsei de substanţã a “Zilei Indrãgostiţilor”, 14 februarie are însã unele rãdãcini mitice şi istorice care meritã a fi investigate. Celebrarea Sfântului Valentin este învãluitã de mister, legendã şi controversã. Este în primul rând vorba despre o perioadã a anului asociatã în mod tradiţional cu dragostea şi fertilitatea.

Acum are loc cãsãtoria sacrã dintre Zeus şi Hera la Athena, precum şi festivalul roman în cinstea zeului fertilitãţii, Lupercus, şi Iunonei. În secolele III-IV se sãrbãtoresc la Roma Parentalia şi Feralia, zilele purificãrii, între 13 şi 18 februarie. 13 februarie este ziua dedicatã pãcii, armoniei, iubirii, familiei. A doua zi de Parentalia, Lupercalia, este pusã în legãturã şi cu o ipostazã a zeiţei Iunona, Iuno-Lupa, lupoaica ce i-a hrãnit pe Romulus şi Remus. Preoţii lui Lupercus (luperci, din colegiile Quintilliilor şi Fabiilor) sãvârşesc un ritual de purificare ce implicã sacrificiul de capre şi consumul de vin. Dupã acestea preoţii aleargã pe strãzile Romei cu pieile de caprã, atingând pe oricine le ieşea în cale. Tinere femei profitau de ocazie pentru cã se spunea cã prin atingerea ritualã îşi pot îmbunãtãţi şansele de a da naştere unui copil. Benzile din pielea animalului poartã numele de februa, iar actele preoţilor februatia, de la cuvântul latinesc care înseamnã “a purifica”. 15 februarie se pare cã ar fi fost dedicate lui Iuno-Februata/Fructifer, patroana cãsãtoriei. În timpul Lupercaliei se adunau numele fetelor în cutiuţe şi bãieţii le extrãgeau. Perechile formate trebuiau sã ţinã tot anul, dar de cele mai multe ori rezultatul era cel mult o relaţie fizicã.

Pe de altã parte ziua face referire şi la o vreme mai arhaicã, pe când haitele de lupi colindau sãlbãticia de dinafara Romei, perturbându-i pe pãstorii care îşi vegheau turmele. Zeul Lupercus era considerat protectorul oamenilor în faţa lupilor. În fiecare februarie, acestuia i se aduceau mulţumiri, chiar şi la mult timp dupã ce lupii înceteazã sã mai reprezinte o problemã. O altã ipotezã susţine cã festivalul ar fi în cinstea lui Faunus, zeul recoltelor. Indifferent de incertitudinile privind originea exacta a sãrbãtorii, ce se ştie este cã ea are o vechime deosebitã. Marc Antoniu a fãcut parte din colegiul lupercilor şi a ales sã-I ofere coroana lui Iulius Caesar în timpul festivalului Lupercalia.

În încercarea de a creştina sãrbãtoarea pãgânã, Biserica înlocuieşte loteria numelor de fete cu loteria numelor de sfinţi. Toţi tinerii extrãgeau un sfânt al cãrui mod de viaţã trebuiau sã-l imite în cursul anului, obicei care nu era deloc pe placul tinerilor şi care este abolit în secolul al XIV-lea. Tinerii îşi creaserã propriul obicei de a dãrui simboluri ale afecţiunii celor simpatizaţi. Prima data oficialã a Sfântului Valentin o declarã papa Gelasius în 496, pentru a-l sanctifica pe un martir ucis în secolul al III-lea la Roma, dar sfântul este eliminat din calendar în 1969 de cãtre Papa Paul al VI-lea.Nu se ştie însã sigur dacã despre acesta este vorba, pentru cã mai sunt alţi doi sfinţi asociaţi cu aceastã datã. Unul dintre ei este episcopul din Ineramna (Terni), persecutat în timpul lui Aurelian, iar celãlat se pare cã a indurat persecuţii prin Africa. Preotul din Roma câştigã însã o faimã mai mare decât a celorlalţi. Se presupune cã şi-a dobândit faima dupã ce l-a trãdat pe împãratul Claudius al II-lea în 270, organizând cãsãtorii în capitala. Claudius spunea cã soldaţii însuraţi nu mai pot lupta la fel de bine şi se declara împotriva mariajului dintre tineri. Episcopul, dimpotrivã, susţinea cã mariajul este parte din planul lui Dumnezeu şi unul din scopurile acestei vieţi. Continua sã îi cãsãtoreascã pe tineri în secret, în numele iubirii.

Faima i-a adus şi pierzania. Este închis şi decapitat, dar nu înainte de a se îndrãgosti de fata paznicului. Se spune cã în noaptea de dinaintea execuţiei i-ar fi scris un bileţel cu însemnarea “pentru Valentina mea”. Preotul este îngropat pe Via Flaminia, iar astãzi moaştele sale sunt expuse la Biserica Carmelitã din Dublin şi la Biserica Sfântul Praxed. Povestea a înflorit în ceea ce azi se sãrbãtoreşte drept “Sfântul Valentin”. În hagiografiile medievale timpurii nu avem niciun element romantic asociat acestor martiri, povestea cãpãtând aura miticã prin secolul al XIV-lea, iar distincţiile dintre sfinţii Valentin s-au pierdut. Nu avem dovezi cã era un sfânt popular înainte de poemele lui Geoffrey Chaucer, nici mãcar în Winchester, unde se spune cã i s-ar fi pãstrat capul. Povestea sfântului o regãsim în Legenda Aurea, care nu oferã aluzii sentimentale, ci vorbeşte despre vindecarea de orbire a fiicei paznicului, detaliu învãluit mai târziu în parfumul romantismului.

În evul mediu, era cavalerismului, iarãşi se introduc nume în urne şi se aleg perechi pentru un an. El îşi scria numele ei pe mânecã şi se obliga sã o protejeze. Prima asociere documentatã dintre iubirea romanticã şi Ziua Indrãgostiţilor apare la Geoffrey Chaucer în 1382, în opera “Parlement of Foules”, poem scris în onoarea aniversãrii logodnei dintre Richard al II-lea şi Anna de Boemia. Ce nu este sigur este dacã se referea şi la ziua de 14 februarie. Asocierea o mai gãsim şi la Otto de Grandson sau John Gower. Cea mai veche poezie scrisã cu ocazia sãrbãtorii îndrãgostiţilor îi aparţine lui Charles, ducele de Orleans, care o adreseazã soţiei sale în timpul prizonieratului în Turnul Londrei. Şi în “Hamlet” îl avem menţionat pe Sfântul Valentin, în lamentãrile Opheliei. Iubirea curteneascã nu le este strãinã nici lui John Donne sau Edmund Spenser, care contribuie la crearea clişeelor care marcheazã astãzi sãrbãtoarea. În 1537 regele Henric al VIII-lea stabileşte prin cartã regalã ca întreaga Anglie sã sãrbãtoreascã Ziua Indrãgostiţilor pe 14 februarie.

Mai bine de un milliard de cãrţi poştale, scrisori de dragoste şi e-mailuri se trimit anual, ceea ce o transformã în cea mai popularã sãrbãtoare, întrecutã doar de Crãciun. Societatea de consum o adorã, în Japonia şi Coreea de pildã, femeile sunt obligate sã dãruiascã colegilor de la muncã cutii cu bomboane. În Verona ajung mai bine de 1000 de scrisori adresate Julietei lui Shakespeare. În Slovenia un proverb spune că Sfantul Valentin aduce cheile rădăcinilor, așa că pe 14 februarie plantele şi florile încep să crească. Se mai spune ca păsările se căsătoresc în această zi…