Operațiunea „Reunion”. Repatrierea prizonierilor americani și britanici din România
În raidurile efectuate asupra teritoriului României în anii 1943-1944, Forțele Aeriene Strategice Aliate din Mediterana au produs pierderi grele economiei românești, cifrate la circa 193 miliarde de lei (la nivelul prețurilor din 1945), cauzând peste 7.500 morți și peste 7.800 răniți. Pierderile anglo-americanilor au constat în 324 de avioane doborâte (286 americane și 38 engleze) și numeroși aviatori uciși sau capturați.
Din cei aproximativ 1.200 de prizonieri aliați existenți în România în august 1944, majoritatea erau americani, oameni foarte tineri, cu o vârstă medie de 22 ani, deși unii dintre ei aveau deja la activ o vechime de 2-3 ani. Cu foarte mici excepții, când, la unii dintre ei, prizonieratul însemna sfârșitul peripețiilor și al riscurilor războiului, cei mai mulți manifestau o stare de spirit foarte bună, fiind gata să participe din nou la război, fiind convinși că luptă pentru o cauză dreaptă. „Atât pericolele vieţii de aviator, cât și starea lor actuală de captivitate – menționa o sinteză a Secției 2 a Marelui Stat Major român – sunt privite de ei într-un spirit de sportivitate incontestabilă”.
După 23 august 1944, odată cu trecerea României de partea Aliaților, o problemă importantă a fost repatrierea acestor aviatori americani și britanici reținuți în țara noastră, înainte de sosirea trupelor sovietice, care i-ar fi putut „elibera”, dar nu repatria imediat, așa cum s-a întâmplat cu prizonierii deținuți de germani în Prusia Orientală și în Polonia. Aliații nu doreau să-și abandoneze oamenii în mâinile rușilor, care i-ar fi putut folosi ca monedă de schimb.
Un rol important în operațiunea care avea să fie pusă la cale în numai câteva zile l-au avut locotenent-colonelul american James A. Gunn, căzut prizonier la Ploiești pe 17 august 1944, și asul Aviației Române Regale, căpitanul av. Constantin ,,Bâzu” Cantacuzino. Acesta din urmă, după un zbor temerar, a reușit să-l transporte în fuselajul unui avion de vânătoare Messerschmitt Bf 109 G românesc pe ofițerul american până în sudul Italiei, unde a informat Statul Major al Armatei 15 Aeriene despre situația creată în țara noastră.
Într-un timp scurt, Armata 15 Aeriană a planificat și executat o misiune dificilă, intitulată sugestiv ,,Reunion” (Reunirea), prin care a reușit să-i evacueze pe calea aerului pe toți aviatorii americani și britanici din România, înainte ca trupele sovietice să ajungă la ei.
Prizonierii
La 23 august 1944, în Romania se aflau 1.123 de prizonieri americani (465 ofiţeri, 649 subofiţeri şi 9 trupă) şi 39 de britanici internaţi în Lagărul nr. 13 București (Școala normală de pe strada Sfânta Ecaterina, Spitalul Militar ,,Regina Elisabeta”) și în Lagărul nr. 14 Timișul de Jos (vilele primăriilor Brașov și Giurgiu).
Primii aviatori americani, 110 la număr, fuseseră capturaţi după raidul din 1 august 1943 asupra Ploieștiului, fiind internaţi în lagărul de la Timişul de Jos. După 4 aprilie 1944, când au fost reluate raidurile aviaţiei americane asupra teritoriului românesc, numărul prizonierilor aliaţi avea să crească, obligând autorităţile române să înfiinţeze un nou lagăr chiar la Bucureşti, în cazarma Regimentului 6 „Mihai Viteazul”. O lună mai târziu, din cauza bombardamentelor aliate care vizau centrul orașului, prizonierii americani au fost mutați în incinta Școlii normale din strada Sfânta Ecaterina, clădire care astăzi adăpostește Facultatea de Teologie Ortodoxă.
La sfârșitul lunii iunie 1944, numărul prizonierilor aliați aflați în București sărise deja de 600, iar lagărul din strada Sfânta Ecaterina era deja suprapopulat. Astfel, s-a luat decizia ca subofițerii aviatori aliați capturați să fie transferați în câteva clădiri aflate în partea de vest a Spitalului Militar ,,Regina Elisabeta”. La sfârșitul lunii august 1944, numărul prizonierilor americani și britanici care se aflau internați în lagărele din București sărise deja de 1.000 de persoane.
„Suntem toți gata de plecare la primul semnal”
În seara zilei de 23 august 1944, în urma arestării mareşalului Ion Antonescu la Palatul Regal, România a ieşit din alianţa cu Germania nazistă. Pentru prizonierii americani aflaţi în ţara noastră era sfârşitul captivităţii. Vestea întoarcerii armelor a fost adusă la cunoştinţă şi captivilor aflaţi la Bucureşti şi Timişul de Jos. „La ora 23:00, am auzit vestea cea bună că România făcuse pace cu ruşii şi că acum este de partea Aliaţilor. Suntem toți gata de plecare la primul semnal. [...] Este chiar mai grozav decât aflarea veștii că pachetele noastre de la Crucea Roşie au sosit astăzi”, nota în aceeași seară în jurnalul său sublocotenentul Ken Barmore din Grupul 451 Bombardament, care căzuse prizonier în țara noastră pe 5 mai 1944.
A doua zi, când s-au dezlănțuit bombardamentele germane asupra Bucureștiului, soarta prizonierilor americani și britanici aflați în Capitală a devenit nesigură. Cu siguranță că aviatorii germani știau unde se aflau adăpostiți prizonierii, iar atacurile lor asupra Spitalului Militar „Regina Elisabeta” vizau, desigur, ca un act de răzbunare, și lichidarea celor adăpostiți acolo. „Noaptea a trecut destul de liniștit, cu noi așteptând să plecăm cât mai repede”, nota în jurnal, a doua zi, același Ken Barmore. „Credeam că vom fi scoși din oraș dar nu s-a întâmplat nimic. Odată ce s-a luminat, nemții au apărut deasupra orașului cu bombardierele Heinkel [Heinkel 111 – n.n] și au bombardat totul în jurul nostru. Nu au avut de înfruntat decât o reacție slabă a apărării antiaeriene. Au bombardat peste tot în București la joasă înălțime venind din toate direcțiile”.
Acest text este un fragment din articolul „Operațiunea „Reunion”, 31 august-3 septembrie 1944. Repatrierea prizonierilor americani și britanici din România", apărut în nr. 216 (revista:216) al revistei Historia, disponibil în format digital, pe paydemic.com