Ochelarii de soare, scut în faţa indiscreţiei

Ochelarii de soare nu au o istorie îndelungată, chiar dacă, iniţial, o variantă preistorică a lor, confecţionată din oase de ren sau fildeş de morsă, era folosită de inuiţi pentru a bloca razele mult prea puternice ale soarelui. Şi în cazul acestui obiect vestimentar, ca şi în altele, vedetele din Cetatea Filmului şi starurile pop au fost avangarda care a impus accesoriul în modă. Garbo, ca să dăm numai un exemplu, a rămas fidelă până la moarte ochelarilor săi de soare din care avea, probabil, sute de perechi. În spatele lor, „Sfinxul” se ascundea de curiozitatea nesecată a publicului care o făcuse celebră.

Din bucăţi de fildeş scobite, în care tăiau fante subţiri, inuiţii îşi confecţionau un tip de ochelari care le ferea ochii de razele puternice ale soarelui şi de albul sclipitor al zăpezii. Este o primă referire la ochelarii de soare, deşi există indicii că oamenii primitivi foloseau bucăţi de sticlă vulcanică pentru a se uita la soare sau pentru a urmări evenimente astronomice.

Istoricii consemnează că, prin secolul al XII-lea, judecătorii din China intrau în sala de judecată cu ochii acoperiţi de cristale de cuarţ, pentru ca expresia lor să nu poată fi citită de martorii chemaţi să depună mărturie la proces. Se spune că însuşi împăratul roman Nero ar fi urmărit luptele între gladiatori printr-o piatră de smarald şlefuită.

Pictorul italian Tommaso da Modena (1326-1379) a pictat în anul 1352 ceea ce ar putea fi prima dovadă a folosirii ochelarilor de soare în Italia – un ciclu de portrete murale reprezentând zeci de savanţi, papi, cardinali şi filosofi. Portretul cardinalului Hugh de Saint-Cher, un preot dominican francez, îl reprezintă pe teolog purtând acest tip de ochelari.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, prin 1752, James Ayscough, un optician şi designer englez, producător de instrumente ştiinţifice şi cunoscut pentru microscoapele sale performante, a început să facă experimente cu lentilele slab colorate, pentru a stabili care dintre acestea asigură o vedere corectă. Chiar dacă acestea nu erau chiar ceea ce numim astăzi ochelari de soare, Ayscough ajunsese la concluzia că cele albastre sau verzi sunt cele mai eficiente. Protecţia în faţa razelor solare nu se număra printre priorităţile lui pentru că nici nu le considera dăunătoare. Lentilele galbene şi cele maronii erau, de altfel, prescrise în mod curent de către medici în secolul al XIX-lea bolnavilor care sufereau de sifilis din cauza sensibilităţii acestora la lumină.

Armata americană şi ochelarii de soare

Un lucru e cert:popularitatea ochelarilor de soare este un fenomen al secolului XX. La modă în America încă din anii 1900, acest accesoriu atât de banal astăzi atât vara, cât şi iarna, era folosit doar la plajă sau în excursiile din afara oraşului.

Actul care a marcat naşterea ochelarilor de soare moderni s-a semnat în 1920, atunci când americanul Sam Foster a fondat compania Foster Grantşi a vândut prima pereche de ochelari în Atlantic City. Din acel moment, succesul ochelarilor de soare nu a mai cunoscut limite.

Ar trebui spus că o contribuţie extrem de importantă în impunerea ochelarilor de soare a avut şi armata americană care, prin 1930, în anii premergători celui de-Al Doilea Război Mondial, a produs pentru piloţii de vânătoare un tip de ochelari care-i protejau pe aceştia de efectul razelor ultraviolete atunci când se aflau la manşa avionului. Fizicieni şi opticieni au colaborat pentru a da naştere unor ochelari cu lentile verde-închis care descompuneau lumina spectrului solar în galben. Cumva, Ayscough avusese dreptate să considere importantă culoarea lentilei, preferându-le pe cele albastre sau verzi. Ray Ban este cel care a pus în vânzare o serie de ochelari de aviator şi această investiţie l-a făcut bogat.

Travesti cu ochelari

Multă vreme modelul ochelarilor de aviator a fost singurul imitat, copiat şi adaptat de vedetele de film americane, care îl asociau unui stil de viaţă independent şi aventuros, înlocuind pentru totdeauna ochelarii simpli de protecţie pentru şoferii din perioada de pionierat. Ochelarii de protecţie obişnuiţi aparţineau perioadei în care să te urci într-o maşină decapotabilă sau pe o motocicletă (vezi Peter O’Toole în „Lawrence al Arabiei”) era la fel de periculos ca pilotarea avionului militar din „Top Gun”. Aceşti ochelari simpli, parte a recuzitei bărbaţilor puternici şi gata de aventură, erau prinşi cu o banderolă de cauciuc, atârnând pe piept sau ridicaţi pe creştetul capului. Spre deosebire de aceştia, ochelarii de soare marcau evoluţia tehnologică, întărind senzaţia de mister. Ei sunt o tuşă de culoare obligatorie pentru eroi rebeli ca James Bond, Dirty Harry sau Matrix. Nu sunt întrecuţi, în simbolistica filmelor de acţiune, decât de casca de protecţie, impenetrabilă şi impersonală.

Succesul printre actori se datora şi unei caracteristici practice şi foarte importante pe care o aveau ochelarii de soare. Aceştia nu doar că-i protejau pe purtători de razele supărătoare ale soarelui, ci le şi ascundeau ochii înroşiţi de lumina reflectoarelor din platou, pe atunci neprotejate de filtre împotriva ultravioletelor. Ca nu mai vorbim despre faptul că, îndărătul ochelarilor de soare, vedetele de la Hollywood se puteau ascunde foarte bine în viaţa de toate zilele, devenind, cu un travesti minim, nişte anonimi ai străzii, atu important în zbuciumata viaţă hollywoodiană. Poate şi de aceea, actorii şi actriţele nu au renunţat la acest accesoriu nici când s-au inventat filtrele de ultraviolete pentru lămpile de filmare.

Încheierea conflagraţiei mondiale şi apariţia plasticului a dat un nou impuls dezvoltării industriei prin impunerea pe piaţă a unor obiecte accesibile oricui.

Greta Garbo, poreclită Sfinxul, obişnuia, mai ales după retragerea de pe platourile cinematografice, să-şi ascundă identitatea îndărătul unor ochelari de soare imenşi şi a unei pălării la fel de mari. În acest fel, fostul star de cinema putea colinda străzile din New York şi târgurile de vechituri care îi erau atât de dragi fără teama de a fi recunoscută şi agasată de paparazzi.

„Ochelarii bunicii” câştigă teren în anii ’60

Sobrii ochelari inventaţi de Ray Ban pentru aviatori s-au confruntat în anii 1960 şi au pierdut teren în faţa noului trend al ochelarilor „teashades”, mai viu coloraţi şi cu forme dintre cele mai neobişnuite. Uneori erau numiţi „Ochelarii lui John Lennon” sau „Ochelarii bunicii” – un tip de ochelari de soare al căror scop era să marcheze diferenţele culturale. Erau purtaţi, de cele mai multe ori, din raţiuni pur estetice de către membri ai curentelor contraculturale din anii 1960, Mick Jagger, Roger Daltrey, Boy George sau Ozzy Osbourne. Dacă iniţial aceşti ochelari de mărime medie aveau lentile perfect rotunde şi o ramă din sârmă subţire, ulterior designul lor a devenit tot mai sofisticat:lentilele, colorate în fel şi chip şi reflectorizante, şi-au mărit dimensiunile, la fel şi braţele ochelarilor.

Din acest tip de ochelari s-a dezvoltat modelul „Yoko Ono”, caracterizat printr-o unică lentilă modelată în aşa fel încât să acopere amândoi ochii. Există şi variante în care lentilele sunt prinse între ele de un cadru minimal de plastic pentru a le fixa, dând senzaţia că ochelarii sunt dintr-o singură bucată. Nu cu multă vreme în urmă Lady Gaga a fost văzută în public purtând mai multe tipuri de „teashades”.

Doggles – ochelari de soare pentru câini

În anii 1960, Bob Dylan şi Audrey Hepburn s-au numărat printre cele mai cunoscute vedete care au devenit simboluri ale modei ochelarilor de soare. Astăzi, multe dintre vedetele de la Holywood au propria linie de ochelari de soare, asemeni parfumurilor, şi multe dintre firmele care produc aceste obiecte de lux se dau în vânt pentru ca ele să fie purtate de starurile pop în vogă.

La începutul anilor 2000, producătorul de ochelari Oakley a dezvoltat şi a  comercializat modelul Thump, care este caracterizat prin sistemul digital audio incorporat în rama ochelarilor.

Sportivii şi astronauţii se numără şi ei printre cei care nu se pot lipsi de ochelarii de soare. Cu menţiunea că aceştia nu sunt pentru ei doar simple accesorii, ci obiecte absolut necesare, construite special din materiale de ultimă generaţie şi cu o tehnologie pe măsură.

Tot din raţiuni de necesitate au fost creaţi şi ochelarii de soare Doggles. Roni di Lullo a descoperit la începutul anilor 2000 că, atunci când priveşte în soare, câinele ei Midknight este vădit incomodat de intensitatea luminii. Această observaţie a dus la iniţierea unui şir de experimente care au culminat cu punerea în vânzare a ochelarilor de soare pentru câini, care, deşi pe lista scurtă a celor mai inutile invenţii alcătuită în 2009 de MSN Money, se vând în mii de magazine din zeci de ţări, aduc încasări de zeci de milioane de dolari, fiind achiziţionaţi chiar şi de guvernul american pentru câinii din zonele de luptă din Iraq şi Afghanistan.