Obsesia lui Churchill: vânătoarea pentru Tirpitz, cea mai mare navă germană

Cruciada lui Winston Churchill pentru scufundarea navei germane Tirpitz a implicat resurse uriașe din partea Aliaților. Timp de patru ani, forțele Aliate au vânat cuirasatul Tirpitz, cea mai mare nava a flotei germane de război. În mod paradoxal însă, nava n-a reprezentat niciodată un adevărat pericol pentru Aliați – în anii războiului, ea a fost mutată dintr-un fiord norvegian în altul și tot acolo s-a scufundat, fără să fi fost vreodată implicată într-o bătălie adevărată. 

Distrugerea navei a fost cerută personal de prim-ministrul Winston Churchill. Deși cuirasatul german a fost mai mult inactiv în perioada războiului, ascuns prin diverse golfuri de naziști, fascinația lui Churchill pentru această navă – care putea reprezenta o amenințare serioasă pentru flota britanică – l-a făcut să aloce resurse importante pentru găsirea și distrugerea ei.

Dintre toate navele de război ale Aviației germane, Tirpitz a fost cea mai scumpă și cea mai puțin folosită. Nava-soră a cuirasatul Bismarck a fost lansată la apă în februarie 1941, devenind principala navă a flotei germane din Marea Baltică. Scopul ei acolo era de a ataca orice convoi trimis de Aliați către Uniunea Sovietică, precum și descurajarea unei invazii Aliate în Norvegia. 

Deși Tirpitz nu a fost implicată în bătălii navale importante și nici nu a cauzat Aliaților pierderi semnificative, Churchill s-a arătat dispus să facă orice pentru distrugerea ei. „Distrugerea acestei nave ar schimba întreaga față a războiului naval”, spunea el, considerând că pentru asta Marea Britanie ar putea sacrifica până la 100 de aparate sau 500 de piloți.

Merita cu adevărat? Putea o singură navă – fie ea și cea mai puternică navă din Europa la acea vreme – să exercite o influență atât de mare asupra strategiei navale Aliate? Da, a făcut-o – dar doar pentru că britanicii s-au lăsat influențați de potențiala putere a navei. 

De ce au făcut asta? Pentru că liderii de război britanici erau convinși că Tirpitz reprezintă o amenințare extraordinară la adresa securității lor maritime. Exista teama că, dacă Tirpitz ar ajunge în apele Atlanticului, ar putea, chiar și temporar, să taie legăturile dintre Marea Britanie și Statele Unite, de care depindeau aprovizionarea lor. Apoi, după ce Tirpitz a fost mutată în apele baltice în 1942, Aliații s-au temut că germanii le vor închide ruta pe care trimiteau armament către Uniunea Sovietică. 

În realitate, Tirpitz nu a fost o amenințare pentru Aliați. Cea mai mare navă germană n-a scufundat niciodată vreun vas Aliat, iar uriașele sale tunuri au tras doar câteva focuri. Cu toate acestea, Tirpitz a contribuit mult la eforturile de război ale Germaniei naziste, poate mai mult decât ar fi făcut-o pe mare. Prin simpla sa prezență în Marea Baltică, Tirpitz i-a făcut pe britanici să mențină blocată o parte din flotă – doar în eventualitatea unei confruntări. Astfel, chiar și când navele britanice ar fi fost mai de folos în Marea Mediterană sau în Orientul Extrem, Marina Regală a decis păstrarea lor în baza navală de la Scapa Flow.

Adevărul e că Tirpitz era mai rapidă și mai bine dotată decât toate navele britanice. Chiar și așa, precauția englezilor a fost exagerată. Câte prejudicii le-ar fi putut aduce? Ar fi fost oricum aproape imposibil ca Tirpitz să ajungă în apele Atlanticului fără să fie detectată – și, chiar dacă ar fi făcut-o și ar fi ajuns într-un port din golful Biscaya, ea nu ar fi reprezentat o amenințare deosebită asupra convoaielor atlantice, al căror principal inamic erau submarinele. În plus, după scufundarea lui Bismark, Hitler nu avea motive să-și riște ultima mare navă de război într-o operațiune care nu i-ar fi adus beneficii importante, mai ales când ea era mult mai eficientă ținându-i în șah pe britanici în nordul continentului. 

Cu toate acestea, britanicii s-au încăpățânat s-o distrugă. Vânătoarea pentru distrugerea navei Tirpitz a durat patru ani. Din octombrie 1940 până în noiembrie 1944, nava a fost ținta a 24 de atacuri aeriene și navale – de la raiduri aeriene standard până la operațiuni inovative cu mini-submarine. Aliații au bombardat și un port – St. Nazaire – numai pentru că, la un moment în timpul războiului, Tirpitz l-ar putea folosi ca bază pentru operațiuni împotriva convoaielor atlantice. Și în pofida informațiilor potrivit cărora germanii nu intenționau să scoata nava din apele Norvegiei, britanicii au alocat în continuare resurse pentru distrugerea ei, chiar și în vara lui 1944, când principala operațiune Aliată viza eliberarea Normandiei. 

Ultima ofensivă britanică împotriva lui Tirpitz a purtat numele de „Operațiunea Catehism”. În data de 12 noiembrie 1944, bombardierele britanice echipate cu bombe „Tallboy” de 5400kg au reușit să lovească în plin nava, care s-a scufundat în mai puțin de 30 de minute.