Obiceiuri şi tradiţii de mult uitate. Cum era sărbătoarea de Paşte în Bucureştii de altădată
Pentru moşii şi strămoşii noştri, Paştele însemna mult mai mult decât câteva zile libere şi un alt prilej de a sărbători cu mâncare şi băutură. Pe vremuri, oamenii trăiau cu nădejdea Învierii în toată perioada postului şi respectau cu sfinţenie toate tradiţiile şi obiceiurile pe care le impunea această mare sărbătoare.
Cei mai în vârstă sunt de părere că sărbătorile de altădată erau sărbători în toată regula, aveau acel element de sfinţenie şi sacralitate, dat de tradiţiile şi obiceiurile de care tânăra generaţie s-au desprins şi le-au uitat. Oamenii trăiau cu nădejdea Învierii în toată această perioadă şi respectau cu sfinţenie toate etapele. De Paşte, relaţiile cu oamenii se schimbau, iar cele cu Dumnezeu trebuiau să fie mai intense.
Pregătirile de Paşte, un întreg ritual sfânt
În apropierea Paştelui, se vopseau zidurile şi se făcea curăţenie generală, iar întreaga familie trebuia să-şi cumpere ceva nou, care trebuia purtat în noaptea de Înviere. Înainte, înnoirea anului avea loc primăvara, iar sărbătoarea Învierii lui Hristos marca renaşterea umanităţii. Această renaştere era obţinută prin purificare spirituală, prin post, obicei care începe tot mai mult să se piardă, potrivit istoricului Dan Falcan.
Săptămâna Luminată era o însumare a patimilor lui Hristos, pe care oamenii o jertfeau prin post aspru şi rugăciune. În practicile celor de altădată, postul era mai aspru, de exemplu, în Săptămâna Mare, oamenii mâncau puţin de Florii, iar apoi mai mâncau în Joia Mare. La 24 de zile inaintea Postului şi 24 de zile după post, femeile de altădată căutau ouăle cele mai bune, de la păsări negre hărăpeşti, pe care trebuiau să le păstreze pentru pască, cozonac şi ouă roşii. Aceste ouă erau preferate pentru că se spunea ca erau cele mai tari.
„Floriile”, sărbătoarea Renaşterii
„Floriile” era sărbătoarea reînvierii naturii, elementul central al sărbătorii fiind salcia, care trebuia să fie dusă la biserică pentru a fi sfinţită şi păstrată la icoană tot anul. Acest obicei se păstrează încă, în majoritatea zonelor. Fiind o sărbătoare care marca învierea naturii, în ziua de Florii, nu se mâncau plante. Duminica Floriilor era întotdeauna precedată de Sâmbăta lui Lazăr, un Lazăr mitic despre care se spune că ar fi murit de dorul plăcintelor. De aceea, în această sâmbătă se dădea de pomană plăcinte, pentru a alina dorul de plăcinte a lui Lazăr.
În centrul sărbătorii stă salcia sau răchita, iar această sărbătoare mai era denumită popular şi Sărbătoarea Înfloririi Salciei. Legendele spun că în drumul către locul în care era răstignit Iisus Hristos, Maica Domunului a întâlnit o apă pe care trebuia să o treacă, iar o salcie bătrână i-a venit în ajutor şi şi-a aplecat crengile pentru a face posibilă trecerea Maicii. De aceea, salcia a fost binecuvântată de Maica Domnului, să fie primul copac care înfloreşte şi anunţă primăvara. Ziua de Florii este şi reper în ceea ce priveşte starea vremii din ziua de Paşte, întrucât o vorbă din popor spune că ziua de Paşte se va prezenta meteorologic la fel ca cea de Florii. Apoi urma Săptămâna Luminată, în care oamenii trebuia să se roage foarte mult pentru iertarea păcatelor. În Săptămâna Mare, toată lumea era cuprinsă de febra pregătirilor, a curăţeniei exterioare şi interioare.
Ultimele zile, pline de încărcătură emoţională
Foarte importantă era Joia Mare, zi în care se celebrau spiritele morţilor, se aprindeau focuri imense în grădini şi în grădinile bisericilor, cu scopul de a chema spiritele morţilor care vin în Noaptea de Înviere pe pământ. Tot în această zi, femeile nu aveau voie să aibă nicio activitate, curăţenia de Paşte trebuia să fie gata, pentru că, altfel, intra în scenă Joimăriţa, o creatură hidoasă care avea ac de cojocul femeilor leneşe. Joimăriţa era o închipuire a unei fiinţe înspăimântătoare, dar care reuşea să-i determine pe oameni să respecte întocmai regulile impuse de aceasta. În Joia Mare, cerurile se deschid şi vin pe pământ spiritele celor morţi. Tot în Joia Mare, femeile trebuiau să înroşească ouălele. Pe vremuri, ouăle nu se încondeiau, ci se înroşeau, iar în Bucovina se închistrau, adică erau frumos decorate de femeile gospodine.
Legendele noastre vorbesc despre sângele care a curs de pe cruce, iar Maica Domnului şi femeile mironosiţe au aşezat un coşuleţ de ouă şi ele s-au înroşit. Cojile de la ouă trebuiau să se dea pe apa sâmbetei, de unde şi vorba folosită astăzi, pentru că astfel omenirea anunţa trecerea sărbătorilor de Paşte pe pământ. Legendele spun ca la marginea lumii trăiesc blajinii, iar aceste coji de ouă sunt trimise lor, ca înştiinţare că pot sărbători şi ei sfintele sărbători de Paşte. În Vinerea Mare, ziua care stă sub semnul răstignirii, oamenii ţineau post negru, iar cine îl ţinea cu stricteţe, se spunea că nu-l mai doare capul.
Învierea, ziua mult aşteptată
În Ajunul Învierii, femeile pregăteau o căniţă de apă, în interiorul căreia se punea un ou roşu, un ban de argint şi câteva fire de busuioc, iar în ziua de Paşte toată familia se spăla cu acea apă, ceea ce-i fereau de boli, farmece sau descântece.
Continuarea pe Adevărul.ro
Citiți Historia Digital „Paștele, așa cum îl știam” disponibil pe paydemic.com