O vastă necropolă medievală din Sudan îi intrigă pe specialişti cu noi descoperiri
Patru cimitire în care au fost descoperite, deocamdată, 123 de schelete umane, au fost excavate din apropierea ruinelor unei mânăstiri medievale creștine din Sudan, iar câteva dintre morminte conțineau osemintele cu particularități neobișnuite, conform unui material publicat de Live Science.
Cimitirele și rămășițele umane excavate în ultimii doi ani sunt localizate în perimetrul mânăstirii denumite al-Ghazali, în apropiere de Nil. Oamenii îngropați acolo au trăit în urmă cu 1.000 de ani, într-o perioadă în care o serie de regate creștine înfloreau în această regiune din nordul Africii, conform lui Robert Stark, cercetător la Universitatea McMaster din Hamilton, Ontario, care și-a prezentat descoperirile în cursul acestei luni la Toronto, la conferința anuală a Institutului Arheologic din America și a Societății pentru Studii Clasice.
Printre descoperiri se numără și giulgiuri foarte bine conservate. Arheologii au descoperit și pietre de mormânt pe care sunt gravate rugăciuni în limbile greacă și coptă (o limbă egipteană care folosește alfabetul elen). Într-unul dintre cimitire au fost descoperite oseminte cu particularități deosebite. Spre exemplu, două schelete prezintă o serie de tăieturi adânci în oase, făcute postmortem.
Cimitirele de la al-Ghazali au fost excavate pentru prima oară în anii 50' de o echipă condusă de arheologul Peter Shinnie, care credea că necropola conține peste 1.000 de morminte. El a reușit să excaveze doar câteva dintre ele.
Într-unul dintre cimitire sunt îngropați, în mare parte, doar bărbați adulți și a fost probabil cimitirul folosit de călugării din mânăstire. Alte două cimitire conțin o varietate mai mare de schelete și au fost folosite de oamenii din comunitățile din apropierea mânăstirii. Cel de-al patrulea cimitir a fost descoperit recent și conține doar 15 morminte.
În toate cele patru cimitire au fost descoperite rămășițe ale unor structuri de piatră deasupra mormintelor. În unele dintre aceste structuri au fost găsite pietre de mormânt cu inscripții, bine conservate.
Inscripțiile de pe aceste pietre funebre respectă un format particular, având două părţi componente. Prima parte este reprezentată de rugăciuni și include o rugăciune pentru sufletul celui mort și o rugăciune pentru a invoca Providența Divină. Aceste rugăciuni încearcă să asigure că "sufletul celui mort va fi îngrijit și se va odihni la sânul lui Avraam, Isaac și Iacob sau în lumea Celor Vii".
Cea de-a doua parte a inscripțiilor de pe pietrele funebre conține informații despre persoana decedată:numele, vârsta și uneori titlurile pe care le-a deținut sau meseria pe care o practica.
Mormintele din cel mai recent cimitir descoperit acolo prezintă niște particularități neobișnuite, conform lui Stark. Un astfel de mormânt conține oase provenite de la doi indivizi, ce prezintă urme de tăieturi. O analiză a oaselor a indicat că aceste tăieturi în os au fost realizate, probabil, la puțin timp după moartea celor doi. Ipoteza că aceste urme ar fi putut fi lăsate de animale necrofage a fost exclusă de cercetători.
Alți indivizi au fost îngropați în poziții neobișnuite. Spre exemplu, picioarele unei persoane erau poziționate la un unghi de 45 de grade, iar mâna sa dreaptă era trecută peste cap, sugerând faptul că acest individ a fost aruncat la întâmplare în groapă, deși groapa în sine nu este una superficială și deasupra sa a fost ridicată și o structură de piatră.