O telegramă istorică. Căutată de ruși, ascunsă de români

Războiul ruso-turc din 1877-1878 a oferit României posibilitatea de a-și câștiga independența prin jertfa pe câmpul de luptă a mii de soldați români. Prinsă între Imperiul Țarist, ce își dorea revanșa și teritoriile pierdute în urma Războiul Crimeii, și Imperiul Otoman, ce agoniza puternic în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, marja de manevră a României era deosebit de redusă. Fie încerca să se alăture războiului dus de ruși împotriva otomanilor, fie rămânea neutră, dar cu trupe rusești pe teritoriul ei, expusă permanent pericolului să fie transformată în teatru de război, cum s-a întâmplat de atâtea ori în secolului al XIX-lea. 

De la începutul conflictului, relațiile dintre Imperiul Țarist și România s-au desfășurat în condiții inegale. Rusia „a negociat” din poziție de forță o convenție cu autorițățile de la București, ce permitea trupelor țariste să tranziteze teritoriul românesc. Mai mult:trupele ruseşti au trecut Prutul, îndreptându-se către Dunăre, fără a mai aştepta adoptarea convenției în Parlamentul României. Încercările României de a încheia un tratat de alianță cu Imperiul Țarist, pentru a se alătura conflictului, s-au lovit de aroganța țarului Alexandru al II-lea și a prințului Gorceakov. Subestimarea forțelor otomane aflate la sud de Dunăre, dar și a armatei române, reformată și pregătită de Carol, aveau să pună însă în pericol întreaga expediție rusă, condusă de Marele Duce Nicolae. 

A venit însă ziua de 31 iulie 1877. La Cartierul General al Armatei Române este primită o telegramă trimisă Domnitorului Carol de Marele Duce Nicolae. Tonul și cuvintele spun totul despre situația în care se aflau trupele ruse:„Turcii înghesuind multe trupe la Plevna ne înfrâng. Vă rog să faceți fuziune, demonstrațiune și dacă se poate să treceți Dunărea, așa cum doriți”. Este telegrama care stă la baza intrării României în conflictul ruso-turc, iar sângele soldaților români vărsat la sud de Dunăre va consfinți independența României. Această telegramă își va avea propria istorie, pe care o vom urmări în paginile ce urmează. Vom răspunde la o întrebare esenţială:de ce au căutat sovieticii, după 1945, documentul în arhivele din România? Mai mult, vom analiza ce moștenire istorică va fi lăsat evoluția conflictuală a relațiilor româno-ruse din 1878. 

Pentru Imperiul Otoman, „bolnavul Europei”, pacea obținută la Paris după Războiul Crimeii înseamnă, pe termen lung, începutul sfârșitului pentru posesiunile sale din Balcani. Destrămarea începe cu Principatele Române, care aleg un singur domnitor în Țara Românească și Moldova. Firmanul imperial din 2 decembrie 1861 acceptă, cu titlu provizoriu, Unirea, iar în Europa nimeni nu își face iluzii:e doar o etapă în obținerea independenței pentru proaspătul stat român.

Telegrama trimisă de Marele Duce Nicolae lui Carol I, prin care îi solicită intervenţia și ajutorul în conflictul ruso-turc din 1877, ne-a condus pașii către Arhivele Naționale, instituţia care o păstrează. Ne-a întâmpinat directorul instituției, Ioan Dragan, iar discuția despre telegramă a atins și rolul Arhivelor Naţionale în păstrarea identităţii istorice şi culturale a poporului român.

De ce au căutat sovieticii în arhivele din România de după 23 august 1944 telegrama trimisă de Marele Duce Nicolae lui Carol I? 

Anul 1877 dar și următorul au fost pentru români doi ani de grație. Nu numai că și-au cucerit independența, dar au aflat și au înțeles adevăruri esențiale despre ei și despre cei din jurul lor. Bătându-i pe turci la Plevna, Vidin, Smârdan, românii obțineau prima victorie asupra turcilor după sute de ani. Pe de altă parte, românii au descoperit în marele aliat vecin creștin și ortodox un pericol lacom și fără scrupul. 

Mai multe