O plimbare intrată în istorie

Pentru a-şi uşura poporul de dările împovărătoare, Lady Godiva, despuiată de veşminte, s-a plimbat călare prin Coventry;este povestea adevărată?

La fel ca mulţi supuşi ai lui Eduard Confesorul, ultimul rege anglo-saxon al Angliei, oamenii din Coventry sufereau din cauza dărilor împovărătoare. Dar plângerile lor nu erau luate în considerare de suzeranul local, Leofric, puternicul conte de Mercia, care avea propriile lui obligaţii de îndeplinit şi care nu voia să-i scutească de ele nici pe cetăţeni. În loc de îndurare, locuitorii din Coventry erau anuntaţi că vor plăti dări şi mai mari. Dacă le plăteau, ajungeau la sapă de lemn.În această situatie tensionată apare cucernica soţie a lui Leofric, Godgifu, „darul lui Dumnezeu“. Plină de compasiune pentru poporul disperat din Coventry, se înfăţişează soţului ei – aşa cum mai făcuse şi în alte ocazii – ca să-i ceară să oprească dările împovărătoare. Înfuriat, pesemne, de insistenţa ei şi vrând să pună capăt cererilor repetate, contele îi face o propunere neobişnuită. „Urcă-te goală pe cal“, îi spune el soţiei, „şi plimbă-te în piaţa oraşului, dintr-un capăt în celălalt, atunci când se adună lumea”. În schimbul partidei de călărie, promitea ducele, Godgifu avea să-şi vadă îndeplinită dorinţa:cetăţenii oraşului urmau să fie scutiţi de noile dări.

Leofric se aştepta ca soţia lui să se retragă, şocată şi jignită. Spre surprinderea lui însă, ea a acceptat. A doua zi dimineaţă, complet dezbrăcată, dar cu trupul învelit în bogatul ei păr, Godgifu a încălecat şi a traversat piaţa. Leofric nu a avut de ales şi i-a îndeplinit dorinţa, anulând dările. Sub numele de lady Godiva, Godgifu a intrat în cărţile de istorie.

O ocrotitoare a Bisericii dobândeşte faimă

În jurul anului 1028, o văduvă bogată numită Godgifu sau Godiva (există 17 variante ale numelui ei), crezându-se în pragul morţii, şi-a lăsat prin testament considerabila avere mănăstirii din Ely. S-a însănătoşit însă şi, peste un deceniu sau mai mult, s-a recăsătorit, atrăgându-l în donaţiile sale caritabile şi pe noul ei soţ, contele de Mercia. În 1043, contele şi doamna lui au construit o mănăstire benedictină în Coventry, unul dintre oraşele de pe domeniul său. Datorită donaţiilor ei constând în aur şi pietre preţioase biserica mănăstirii era una dintre cele mai bogate din Anglia. După moartea contelui, lady Godiva a continuat să patroneze biserica, contribuind şi la susţinerea a cel puţin încă şase mănăstiri.

Şi totuşi, contesa nu este amintită pentru aceste fapte bune, ci pentru faimoasa plimbare călare prin Coventry în pielea goală. Povestea apare pentru prima oară în Flores Historiarum de Roger of Wendover, un istoric care a trăit două secole mai târziu. El pare să-şi bazeze relatarea pe o cronică anterioară, acum pierdută. Scriitorii de mai târziu au preluat încântaţi picanta întâmplare.

Într-una dintre versiuni, trupul lui lady Godiva este acoperit nu de părul bogat, ci de o mantie invizibilă trimisă de Dumnezeu. În alta, ea le-a ordonat locuitorilor din Coventry să rămână în dimineaţa cu pricina încuiaţi în casă şi cu obloanele trase – punându-se astfel la adăpost de privirile insolente ale oamenilor de rând. La începutul secolului al XVIII-lea în poveste se mai adaugă un personaj. Cică un croitor pe nume Tom nu s-a supus ordinelor contesei. Trăgând cu ochiul printr-o crăpătură a obloanelor, Tom a orbit în mod miraculos.

În ce priveşte dările lui Leofric, o baladă timpurie conţine un vers care spune că, umil, contele a răsplătit dovada de compasiune dată de soţia lui anulând toate dările din Coventry cu excepţia aceleia percepută proprietarilor de cai. La începutul secolului al XVII-lea, oraşul încă se mai bucura de scutirea de taxe.

Amintind de lady Godiva

La 31 mai 1678, la Coventry a avut loc prima reconstituire a plimbării călare a lui Lady Godiva – în chip de contesă a fost un băiat. Procesiunea a fost reluată periodic până în 1907, timp în care identitatea celui care urma să interpreteze personajul principal devenise subiect de înfruntări publice. Statui ale faimoasei călăreţe încă împodobesc oraşele englezeşti.

În secolul al XIX-lea, legenda Godivei a fost preluată în operele lor de doi dramaturgi europeni. ÎnMonna Vanna, Maurice Maeterlinck, belgianul laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1911, a transformat-0 pe lady Godiva într-o aristocrată italiană. Ca să salveze oraşul Pisa de la foamete, ea a acceptat cererea unui general inamic şi a apărut în tabăra acestuia goală, învelită doar într-o pelerină. Scriitorul austriac Arthur Schnitzler a creat un alt personaj asemanator Godivei în piesa Fräulein Else. Ordonându-i-se să apară dezbrăcată în faţa bărbatului care are puterea de a-i salva tatăl, eroina acestei piese este incapabilă să rezolve conflictul dintre ruşine şi sacrificiul de sine pentru o cauză nobilă. Else se sinucide.

În 1966, lady Godiva a ţinut prima pagină a ziarelor într-un subiect de-a dreptul neverosimil. Ediţia din acel an a Debrett’s Peerage, ghidul absolut al aristocraţiei britanice, analiza din nou genealogia reginei Elisabeta a II-a. Regina, despre care se ştia de multă vreme că se trage din William Cuceritorul, era considerată acum a treizeci şi una succesoare a lui Harold, monarhul pe care l-a înlăturat William. Ca urmare a înfrângerii şi morţii tatălui ei în bătălia de la Hastings, la 14 octombrie 1066, prinţesa Gytha s-a refugiat pe continent, unde l-a cunoscut şi s-a căsătorit cu Vladimir Monomah, marele cneaz al Kievului. Descendenţii lor pot fi urmăriţi în câteva dintre familiile regale din Europa. Dar unul dintre urmaşi s-a întors în Anglia în timpul lui Eduard al II-lea, regele Plantagenet ucis brutal în închisoare în 1327. Cititorii fideli ai Debrett’s Peerage au înţeles imediat:stră-străbunicul prinţesei Gytha nu era nimeni altul decât Leofric, contele autoritar despre care se crede ca i-a cerut cucernicei soţii să călărească goală pe străzile din Coventry. Aşadar, regina Elisabeta devenea urmaşa lui lady Godiva.

sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/11/10/o-plimbare-intrata-in-istorie/