O istorie revizitată: moartea lui Vlad Georgescu, directorul Serviciului românesc al Radio Europa Liberă

PRETEXT. „Aleksandr Litvinenko s-a născut la 4 decembrie 1962, cetăţean al Uniunii Sovietice. A murit la 44 de ani, pe 23 noiembrie 2006, la University College Hospital din Londra, de-acum cetăţean britanic. Investigaţia post-mortem a arătat că moartea sa fusese cauzată de ingerarea unei doze fatale a izotopului radioactiv Poloniu-210. [...] Am concluzionat că operaţiunea FSB de a-l asasina pe Litvinenko a fost probabil aprobată de dl Patruşev, pe-atunci şef al FSB, şi, de asemenea, de preşedintele Putin” – a arătat judecătorul britanic Sir Robert Owen, în Parlamentul britanic, o dată cu lansarea, pe 21 ianuarie a.c., a raportului final în cazul morţii lui Litvinenko. 

O anchetă publică privind sfârşitul lui Aleksander Litvinenko, fost ofiţer KGB şi critic fervent al lui Vladimir Putin, fusese deschisă la Londra în ianuarie 2015, iar raportul de 300 de pagini, publicat un an mai târziu, spulberă multe dintre necunoscutele legate de caz, şi completează şi confirmă altele. Se ştia, de pildă, că Litvinenko se întâlnise la începutul lunii noiembrie 2006 cu doi cetăţeni ruşi, Andrei Lugovoi şi Dmitri Kovtun, în compania cărora băuse o ceaşcă de ceai. Sir Robert Owen o spune acum categoric:„Am concluzionat că există o puternică probabilitate ca atunci când dl Lugovoi l-a otrăvit pe dl Litvinenko, a făcut asta la indicaţiile FSB, serviciul de securitate al Federaţiei Ruse. Am concluzionat şi că dl Kovtun acţiona la indicaţiile FSB...”

Cu aceasta în minte, ne întoarcem la episod care ne priveşte în mod direct:moartea, în noiembrie 1988, în urma unui cancer galopant, a lui Vlad Georgescu, directorul Serviciului românesc al Radio Europa Liberă. Richard H. Cummings – şeful Serviciului de Securitate al posturilor de radio Europa Liberă şi Libertatea în perioada 1980-1995 – crede că „există paralele şi asemănări între asasinarea lui Litvinenko la Londra şi cea a lui Vlad Georgescu, la München, în 1988”. 

Publicăm, în cele ce urmează, fragmente semnificative din capitolul 4 („Bastardul”:Povestea lui Vlad Georgescu) al volumului Securitatea contra Europa Liberă, semnat de Richard H. Cummings;autorul a adăugat însă, pentru „Historia”, informaţii inedite, care confirmă că „în cursul anului 1988 [în cadrul Centrului de Informaţii Externe al Securităţii] a fost pus la punct un program activ, probabil chiar foarte activ, pentru eliminarea unor persoane din occident, în special a celor care se exprimau deschis împotriva lui Ceauşescu, a regimului şi a familiei sale”. [Unele dintre intertitluri aparţin redacţiei] 

O întrebare din perioada Războiului Rece rămasă fără răspuns este:a dezvoltat sau nu România o armă secretă cu care a asasinat prin iradiere patru membri importanţi ai secţiei române a postului de Radio Europa Liberă? Să examinăm cazul lui Vlad Georgescu.

Vlad Georgescu a fost un prestigios istoric şi disident, cu o bogată istorie de conflicte cu Securitatea. Începând cu anul 1974, când se afla încă în ţară, Securitatea l-a hărţuit pentru criticile aduse regimului Ceauşescu. În 1977 a fost acuzat de trădare şi arestat pentru scrierile sale anti-ceauşiste pe care le-a trimis în străinătate prin intermediul Ambasadei SUA de la Bucureşti. Graţie interesului pe care guvernul american l-a manifestat în legătură cu acest caz, Vlad a primit permisiunea de a pleca în Statele Unite, unde a primit azil politic. A devenit colaborator al Radio Europa Liberă, director asociat al departamentului românesc, apoi director plin. Securitatea i-a dat numele de cod „Bastardul”.

Nestor Rateş, succesorul lui la conducerea departamentului românesc, scria:

„Securitatea nu-şi făcea iluzii în privinţa felului în care avea să conducă postul de radio. De la bun început, au conceput planul neutralizării lui complete. Această frază apare pentru prima oară într-un plan de măsuri de patru pagini, purtând data de 25 iunie 1982. Însemna lichidarea. Un număr mare de informatori au fost trimişi la München pentru a culege informaţii despre situaţia lui Vlad, respectiv:

•sănătatea lui fizică şi psihică;

•relaţiile din interiorul şi din afara postului de radio;

•rutina zilnică;

•unde şi cum îşi petrecea timpul liber şi alte amănunte de acest gen;

•o atenţie deosebită s-a dat locuinţei sale, un apartament situat la parter şi considerat nesigur, adică penetrabil;

•de asemenea, s-a manifestat un mare interes faţă de poziţia exactă a fiecărei piese de mobilier din apartamentul lui Vlad, în special a biroului său în raport cu ferestrele şi uşile”. 

Fapt este că informatorii trimişi la München au furnizat descrieri detaliate şi chiar schiţe ale interiorului apartamentului. Apoi, să nu uităm numeroasele scrisori şi telefoane de ameninţare primite de Vlad Georgescu, inclusiv cele vizandu-l pe fiul său de doar 8 ani .

În decembrie 1987, Vlad Georgescu mi-a împrumutat exemplarul său din recent publicatele memorii ale lui Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roşii. Fostul general de Securitate şi director adjunct al serviciului de spionaj DIE (rebotezat ulterior CIE) susţinea în cartea sa că Securitatea conduce diverse operaţiuni împotriva radioului Europa Liberă, de la atentate şi ameninţări la adresa redactorilor departamentului românesc, la recrutarea unei secretare a directorului departamentului central de ştiri (Central News), cu numele de cod „Balthazar”.

Europa Liberă difuzează fragmente din cartea lui Pacepa, Orizonturi Roşii

Vlad Georgescu a vorbit pentru prima oară la microfon despre cartea lui Pacepa într-o sâmbătă a lunii noiembrie 1987. Cumnata sa, care locuia în România, urma să vină în vizită la München. Ea a fost chemată la Securitate în lunea care a urmat difuzării materialului. Ofiţerul de securitate l-a criticat aspru pe Vlad şi i-a spus femeii că, în cazul în care Vlad ar permite difuzarea cărţii, va fi lichidat. Cu toate acestea, Vlad a decis ca, din ianuarie 1988, Radio Europa Liberă să înceapă difuzarea cărţii Orizonturi Roşii. La rândul meu, am atras atenţia conducerii că trebuie să luăm foarte în serios ameninţările la adresa radioului şi a lui Vlad Georgescu.

Vlad îşi planificase o vacanţă de două săptămâni în Statele Unite şi urma să se întoarcă în jur de 2 ianuarie 1988. Emil Hurezeanu, redactorul care urma să facă lectura fragmentelor din Orizonturi Roşii, mi-a solicitat o întâlnire pentru a stabili procedura de securitate care îl viza direct. Părerea mea era că trebuia să fim pregătiţi pentru orice eventualitate. La 18 decembrie 1987 am întocmit un memorandum adresat preşedintelui RFE/RL [Radio Free Europe/Radio Liberty], Gene Pell, în legătură cu măsurile de precauţie ce ar trebui luate referitor la difuzarea episoadelor din cartea lui Pacepa. Pell s-a arătat profund îngrijorat şi a hotărât să aibă o discuţie cu Vlad Georgescu. Se gândea chiar la contramandarea acestui proiect. Dacă Radio Europa Liberă ar fi renunţat la difuzarea cărţii, decizia ar fi fost mai degrabă de natură politică, decât o cedare în faţa ameninţărilor.

Pe 29 decembrie 1987, ziarul „New York Tribune” a publicat un articol amplu intitulat „Cartea care dezvăluie complicitatea dintre România şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei – posibilă ţintă a teroriştilor”. Ziaristul susţinea că FBI investighează existenţa unui presupus plan terorist menit să împiedice popularizarea memoriilor lui Pacepa. Mai mult decât atât, articolul menţiona că cel puţin trei persoane erau ameninţate cu moartea, inclusiv redactori ai Radio Europa Liberă:„Membrii Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei sunt principalii suspecţi” . A fost pentru prima dată cînd s-a pus problema implicări palestinienilor în ameninţările la adresa Europei Libere.

Securitatea joacă tare:o gaură de glonţ, din care curge sânge, desenată pe fruntea Regelui Mihai

Pe 4 ianuarie 1988, Radio Europa Liberă a difuzat primul episod din cartea lui Pacepa. O săptămână mai târziu, m-am întâlnit din nou cu Vlad Georgescu în biroul său. Am discutat despre problemele de securitate cu care s-ar putea confrunta el şi redactorii săi. În aceeaşi săptămână au mai fost transmise patru emisiuni;au urmat altele şi altele. Cartea era extrem de critică la adresa lui Nicolae Ceauşescu şi membrilor familiei sale. La scurt timp mi s-a confirmat că secţia FBI din Washington începuse o anchetă referitoare la o posibilă ameninţare teroristă a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei contra editorului cărţii lui Ion Pacepa. Nu aveam însă nicio informaţie despre o acţiune similară vizând Radio Europa Liberă. Nimeni nu se îndoia că palestinienii dispuneau de mijloacele necesare şi, în anumite condiţii, şi-ar fi dus la îndeplinire ameninţările.

Pe data de 25 ianuarie 1988 am primit de la Vlad Georgescu următoarea notă:

„Îţi aminteşti de «GRUPUL V»? Acum, o nouă organizaţie, numită «În slujba Mareşalului» [Antonescu], din New York, s-a hotărât să-l condamne la moarte pe fostul rege Mihai. Textul şi fotografiile ataşate au fost trimise regelui şi domnului Ciorănescu. În text se spune că vor urma şi alte condamnări pentru că «lista cu trădători este lungă». După cum ştii, nu este prima dată când se formulează asemenea ameninţări ca din partea unei organizaţii de extrema dreaptă. Totuşi, înclin să cred că adevăratul expeditor se află la Bucureşti” .

Scrisoarea fusese expediată din Paris. Cele două fotografii color cu Regele Mihai şi Regina Ana erau identice, cu excepţia faptului că una avea desenată pe fruntea Regelui Mihai o gaură de glonţ din care curgea sânge. În cealaltă fotografie, mâna regelui era pătată de sânge. Am înaintat poliţiei din München cópii ale scrisorii şi fotografiilor.

Camera de control a Radio Europa Liberă în mai 1971 (tabloul rezervat emisiei în limba română, între cel maghiar şi cel cehoslovac)

„Dacă nu îţi bagi minţile în cap până la jumătatea lui februarie, ne vom ocupa de tine”

Marţi, 26 ianuarie 1988, Ceauşescu împlinea 70 de ani. Era la putere de douăzeci şi trei de ani, şi cultul personalităţii era mai deşănţat ca oricând. În acea zi specială, cele două ore ale programului TV erau dedicate exclusiv adulaţiei „marelui conducător”. Presa controlată de partid a publicat felicitările transmise de liderii vremii, printre care Regina Elisabeta a Marii Britanii, Regele Baudouin al Belgiei, Regele Juan Carlos al Spaniei şi Regele Carl Gustaf al Suediei. Numai că „felicitările” erau nişte falsuri. Ele au fost urmate de note de protest cât se poate de autentice.

În ziua următoare a sosit un plic banal tip air-mail, expediat din Frankfurt pe adresa „Mr. PELL, FREE EUROP (sic!) RADIO, MUNCHEN”, cu o scrisoare în grafie arabă. Un plic par-avion nu era necesar pentru corespondenţa internă. Textul, tradus de directorul Radio Free Afghanistan, spunea:

„Suntem Luminile Revoluţiei Islamice. Vă informăm că tocmai am început să eliminăm slujitori ai imperialismului american şi ai sionismului. Primul a fost Siegfried Wielspuetz. Acum a venit rândul vostru şi al slujitorilor vinovaţi că conduc departamentele naţionale ale postului vostru de radio” . 

Siegfried Wielspuetz era secretar trei al Ambasadei Republicii Federale Germania la Paris. El fusese găsit împuşcat pe malul Senei pe 4 ianuarie 1988. În buzunarul său s-a descoperit un text al Frontul de Eliberare Naţională din Kurdistan, facţiune a organizaţiei teroriste PKK (Partidul Muncitoresc din Kurdistan). Textul detalia critici ale kurzilor faţă de tratamentul la care erau supuşi în Germania Federală. Cu două zile de asasinarea lui Wielspuetz, un avion charter german s-a prăbuşit în apropiere de coastele Turciei. Printr-un apel telefonic anonim dat unei agenţii de presă din Londra, ambele acte au fost revendicate în numele PKK. Cu toate acestea, un reprezentant autorizat al PKK a negat orice implicare a organizaţiei sale şi a catalogat asasinatul drept un „act mişelesc”. 

Ancheta poliţiei avea să releve, după un timp, că Wielspuetz acumulase datorii foarte mari, şi era posibil să se fi sinucis. La momentul respectiv nu aveam însă această informaţie, iar menţionarea lui Gene Pell în raport cu Wielspuetz părea de neînţeles. Am informat Consulatul american din München şi poliţia în legatură cu scrisoarea. 

Pe 30 ianuarie 1988, Emil Hurezeanu a primit o ameninţare telefonică:„Dacă nu îţi bagi minţile în cap până la jumătatea lui februarie, ne vom ocupa de tine”. Ameninţarea fusese înregistrată şi a fost repetată de mai multe ori.

În chestiunea scrisorii de ameninţare au intervenit elemente noi atunci când am primit de la Londra o altă versiune a traducerii. Diferenţa majoră faţă de traducerea noastră iniţială consta în numele organizaţiei care se dădea drept autoarea scrisorii:

„Noi, VULTURII REVOLUŢIEI ISLAMICE, vă anunţăm că am început eliminarea agenţilor imperialismului american şi sionist. Siegfried Wielspuetz a fost primul de care ne-am debarasat. Acum a venit rândul vostru şi al agenţilor care conduc departamentele naţionale ale postului vostru de radio”. 

Termenul de „Vulturii Revoluţiei Islamice” era foarte asemănător cu denumirea grupării teroriste „Vulturii Revoluţiei Palestiniene”, o organizaţie teroristă palestiniană sprijinită de Siria, care revendicase atentatul cu bombă asupra unei sinagogi din Viena în aprilie 1979. Am dat noua traducere serviciului german de contrainformaţii şi am început să iau măsuri de precauţie. Am instalat sisteme de alarmă pe automobilul preşedintelui Gene Pell şi al lui Vlad Georgescu;am verificat amănunţit sistemele de alarmă de la locuinţa lui Pell şi a lui Vlad Georgescu. Apoi am transmis informaţia biroului FBI din Washington şi m-am consultat cu persoana de legătură de la Consulatul american din München cu privire la ameninţările la adresa lui Pell şi a postului de radio. Gruparea „Vulturii Revoluţiei Islamice” nu era cunoscută la Washington.

Caricatură publicată într-o gazetă literară moscovită, la 25 martie 1972, înfăţişând modul în care era perceput în Rusia Radio Europa Liberă, care emitea în ţările blocului comunist:cei trei şerpi care ies din aparat sunt monopolurile, Pentagonul, CIA-ul.

Diversiune a Securităţii?

La începutul lui februarie l-am sunat pe Dennis Pluchinsky, principalul expert în terorism al Departamentului de Stat al S.U.A. (avusesem anterior câteva discuţii cu el pe marginea acestui subiect). Dennis fusese deja informat despre existenţa scrisorii, dar conţinutul l-a auzit pentru prima oară citit de mine. Reacţiile sale au fost:„Nu avem date despre existenţa acestei grupări”;„Moartea diplomatului german de la Paris a fost declarată sinucidere”;„Din informaţiile noastre, nicio grupare «islamică» nu are vreun motiv să ameninţe Radio Europa Liberă/Libertatea sau personalul postului”. I-am relatat despre ameninţările Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei la adresa editorului cărţii lui Pacepa şi la adresa postului nostru de radio în legătură cu difuzarea materialului. A fost de acord că totul ar putea fi o diversiune a Securităţii pentru ca, în eventualitatea unui atentat asupra lui Pell sau a postului, atenţia să fie abătută de la serviciile secrete din România. Cu alte cuvinte, pericolul plana încă asupra noastră. Dennis mi-a promis că vom păstra legătura prin intermediul Consulatului sau direct, în momentul în care ar fi aflat ceva nou.

Preşedintele Pell, care se afla la Washington, a solicitat opinia poliţiei din München în legătură cu oportunitatea desfăşurării conferinţei posturilor de radio Vocea Americii şi Europa Liberă/Libertatea, care urma să aibă loc în zilele de 12 şi 13 februarie la hotelul Hilton din München. Pentru orice eventualitate, am dat instrucţiuni dispeceratului nostru să cerceteze atent orice scrisoare adresată lui Pell sau biroului preşedintelui, iar orice scrisoare fără expeditor să-mi fie adusă mie. Cât priveşte conferinţa, poliţia germană insista ca locul de desfăşurare să fie mutat de la hotelul Hilton într-un loc mai sigur, cum ar fi clădirea radioului. Preşedintele Pell urma să primească protecţie din partea unei escorte a poliţiei. Am alertat staţiile noastre din Spania şi Portugalia prin următorul mesaj:

„Deţinem informaţii care necesită ca personalul vostru de pază să fie în stare de alertă maximă pe parcursul acestui sfârşit de săptămână, iar poliţia şi alte autorităţi să fie informate în legătură cu această situaţie. Vă voi contacta luni dimineaţa, 8 februarie, pentru a vă da mai multe detalii despre starea de alertă sau, eventual, despre contramandarea acesteia. Recomandarea mea este să menţineţi alerta de vineri, orele 18, până luni dimineaţa, la orele 6. Vă mulţumesc penru sprijin şi cooperare”.

Luni, 8 februarie, m-am dus la consulatul S.U.A. pentru a citi informarea legată de „Vulturii Revoluţiei Palestiniene”, nu ai „Revoluţiei Islamice”. Cu excepţia titulaturii schimbate, raportul Departamentului de Stat nu conţinea nimic nou. Pe cale de consecinţă, am transmis următorul mesaj staţiilor noastre din Spania şi Portugalia:

„Nu deţinem suficiente informaţii care să justifice menţinerea stării de alarmă. Veţi fi anunţaţi în cel mai scurt timp posibil în cazul în care intervin modificări. Deocamdată, vă rog să vă reluaţi activitatea normală. Vă rog să raportaţi orice scrisoare sau apel telefonic neobişnuit, în general orice activitate care vi se pare suspectă. Vă mulţumesc încă o dată pentru cooperare”.

Gene Parta, şeful secţiei din Paris a serviciului nostru de sondaje şi analiză a audienţei, a înmânat autorităţilor franceze o copie a scrisorii de ameninţare primite la München, cu rugămintea de a face o verificare în baza lor de date şi de a ne semnala eventuale legături cu moartea diplomatului german. După câteva zile l-am sunat pe Herr Hartmann de la poliţia din München. Nu avea nimic nou să-mi spună, dar considera în continuare că ameninţarea este reală şi că trebuie luată în serios. În faţa casei preşedintelui Pell au fost postaţi doi poliţişti înarmaţi. Tot acolo staţiona o maşină a unei firme private de pază. Conferinţa comună Vocea Americii-Europa Liberă s-a desfăşurat fără incidente, deşi măsurile de protecţie din partea poliţiei germane s-au rezumat la o maşină de poliţie care făcea rondul prin zonă. Dar procuratura germană a deschis două anchete:una privind ameninţările la adresa lui Pell, cealaltă privind ameninţările la adresa personalului în general. La începutul lui martie am fost informat că şi FBI iniţiase o anchetă în Statele Unite.

De la Paris, Gene Parta mi-a transmis următoarele:

„M-am întâlnit cu persoana de contact din poliţia pariziană. În esenţă:nu are cunoştinţă despre vreo organizaţie numită «Vulturii Revoluţiei Islamice». «Vulturii Revoluţiei Palestiniene» sunt cu totul altceva. Liderul acestora din urmă a fost asasinat la Paris în 1978 în circumstanţe rămase neelucidate. Se pare că în ultima vreme activitatea acestui grup este foarte redusă, în parte datorită reuşitei serviciilor franceze de penetrare a mai multor organizaţii palestiniene şi iraniene (cel puţin aşa susţine).

La Paris nu am găsit indicii privind colaborarea dintre români şi palestinieni. Nici românii, nici palestinienii nu au manifestat vreun interes în ultima vreme faţă de studioul de aici al Europei Libere. Românii nu s-au mai manifestat în Franţa în ultimul timp” . 

În 1988, gruparea „În slujba Mareşalului” trimite Regelui Mihai o scrisoare de ameninţare

Procuratura din Bavaria a clasat, la sfârşitul lui aprilie, dosarul referitor la ameninţările la adresa lui Gene Pell şi a postului de radio Europa Liberă/Libertatea. Iar de la Paris am primit, la începutul lui mai, următorul mesaj:

„Scrisoarea de ameninţare a fost digitalizată şi comparată cu toate celelalte scrisori în arabă pe care le deţin francezii. Nu s-a găsit niciun indiciu. Totodată, au fost verificate toate informaţiile referitoare la cercurile de studenţi iranieni de pe teritoriul Franţei, dar fără rezultat. Chestiunea a ajuns până la ministrul de interne, deci verificarea a fost avizată de la cel mai înalt nivel şi s-a făcut temeinic. Concluzia este că avem de-a face probabil cu o grupare obscură din Germania, care a luat Europa Liberă în vizor. Nu am găsit nici o legătură cu Franţa”.

„Mă numesc Harry, să ţii minte asta”

O lună mai târziu, am avut o întâlnire în biroul lui Gene Pell cu un ataşat al ambasadei, şi am trecut în revistă toate informaţiile pe care le aveam la acea dată. I-am dat o copie a scrisorii de ameninţare împreună cu cîteva pasaje relevante din cartea lui Pacepa. Între timp, starea sănătăţii lui Vlad Georgescu se deteriorase. După ce s-a plâns o vreme de ameţeli ciudate, de pierderi bruşte de echilibru, Vlad s-a dus la doctor. A trecut prin mâna mai multor specialişti, dar diagnosticul era clar:tumoare malignă la creier. Urma să plece în Statele Unite pentru operaţie. Înainte de aceasta, la sfârşitul lui iulie, el s-a întâlnit la München cu doi agenţi americani, unul din partea Departamentului de Stat de la Washington, şi unul din partea consulatului american din München.

Pe 3 septembrie, importantul cotidian londonez „Times” a publicat un articol despre cazurile de cancer semnalate printre redactorii serviciului românesc al Europei Libere. Autorul articolului, Anatole Lieven, amintea decesele produse în urma cancerului şi se întreba dacă nu cumva era vorba de victime iradiate ale aşa-numitului „Plan Radu”.

La începutul lunii noiembrie, Emil Hurezeanu a primit prin telefon următoarea ameninţare:

„Salut, sunt un prieten de-al lui Harry. Dacă nu te potoleşti, vei fi ucis. Domnule Emil, nu vom ezita să aplicăm soluţia finală. Eşti următorul pe «lista neagră», după Vlad. Dacă nu mă crezi, uită-te pe geam... de ce taci?”

Hurezeanu a închis telefonul fără să se uite pe geam. Simpla menţionare a numelui „Harry” demonstra, spunea el, că în spatele ameninţării se afla Securitatea. Înainte de a părăsi România, un ofiţer de Securitate i-a spus:„Mă numesc Harry, să ţii minte asta”. Numele lui „Harry” fusese pomenit şi la precedenta ameninţare telefonică primită de Hurezeanu.

Iunie 1986:Regele Mihai şi Regina Ana în vizită la Cimitirul Militar de la Gauchmatt (Franţa), unde sunt înhumaţi militari români căzuţi în Primul Război Mondial

Fiii lui Avram Iancu

La 15 noiembrie se împlinea un an de la demonstraţia muncitorilor de la Braşov, şi liderii organizaţilor româneşti din diaspora plănuiau o manifestaţie şi un marş aniversar în diverse capitale europene. Mai mulţi dintre ei au primit scrisori de ameninţare cu antetul „Fiii lui Avram Iancu – Organizaţie Patriotică Radicală a Exilului Românesc”. Motto-ul lor era:„Numai sabia mai poate hotărî”. Informat despre scrisorile de ameninţare, pe data de 11 noiembrie 1988, Emil Hurezeanu a realizat o emisiune având ca subiect gruparea „Avram Iancu”. I-a acuzat că nu sunt altceva decât o diversiune a Securităţii. La o săptămână după difuzarea meterialului, Hurezeanu primea aceste rânduri expediate din Austria (conform cu originalul):

„Domnule Hurezeanu,

Ai greşit. 

Ţi-am fi fost foarte recunoscători daca ne-ai fi făcut publicitate în mod onest, reproducând complet numele organizaţiei noastre. Speculaţiile pe care le faci în legătură cu adevărata noastră identitate sunt fireşti şi nu ne supără. În fond, important este că existăm. Dar ne mâhneşte tare trunchierea numelui nostru, comisă cu intenţia transparentă de a denatura caracterul acţiunii noastre. «FIII LUI AVRAM?» S-ar zice că suntem vreun ordin pornit să organizeze o cruciadă înpotriva (sic) necreştinilor. 

Nu, domnule Hurezeanu, noi ne numim FIII LUI AVRAM IANCU şi, probabil, te-ai temut să rosteşti numele întreg pentru ca nu cumva în sufletul vreunui Român să se aprindă flacăra mândriei naţionale. Da, am pornit o cruciadă, dar aceasta se îndreaptă înpotriva (sic) urmaşilor hoardelor lui Attila, care ne-au pustiit şi care vor şi acum să ne înrobească, a acelora cărora te-ai vândut. 

Vrei ca flamura pe care prietenul dumitale, Szocs Geza, o poartă în mâini (fotografiat), să fluture deasupra Clujului?

Nu vă convine, ţie şi prietenilor tăi Unguri, evidenţierea caracterului patriotic, românesc, al poziţiei noastre, întruchipat în personalitatea Crăişorului munţilor? Numele lui Avram Iancu este un nume sfânt, iar dumneata, ascunzându-l ca pe ceva ruşinos, ai jignit întreaga seminţie românească. 

Va veni şi timpul dumitale. Te-am pus şi noi pe listă.

FIII LUI AVRAM IANCU” 

În aceeaşi săptămână, alţi patru disidenţi români aflaţi în exil au primit scrisori de ameninţare de la FIII LUI AVRAM IANCU. Hurezeanu nu s-a lăsat intimidat şi, câteva zile mai târziu, a comentat pe post astfel: 

„Acum, câteva cuvinte despre Fiii lui Avram Iancu, organizaţie radicală a exilului românesc, care mi-au reproşat, în scris şi personal, că le-aş fi modificat numele în Fiii lui Avram. Mai scriau că «Speculaţiile pe care le faci în legătură cu adevărata noastră identitate sunt fireşti şi nu ne supără. În fond, important este că existăm». Afirmasem, ca de altfel întreaga presă vest-germană, că Fiii lui Avram Iancu par să fie nu urmaşii marelui patriot, cât cozile de topor ale Securităţii. Ca urmare, Fiii mă ameninţă că m-au pus pe lista socotelilor finale. Mi-au mai trimis două fotografii luate în timpul unei demonstraţii la Budapesta şi în care poetul Geza Szöcs poartă un drapel unguresc. Probabil că fotografiile au fost făcute de la ferestrele ambasadei României. Fiii ne confirmă astfel că au legături nu cu Avram Iancu, ci mai curând cu Tudor Postelnicu, actualul ministru de interne şi fostul şef al Securităţii mulţi ani la rând. Faptul că acum trimit ameninţări pe adresa postului de radio Europa Liberă adaugă un element agravant campaniei de intimidare din ultimul timp. Dar nu trebuie să-şi facă iluzii:ameninţării cu sabia i se va răspunde mereu cu puterea cuvântului”.

Redacţia Radio Europa Liberă în mai 1971

Asasinare prin iradiere sau cu substanţe chimice?

Vlad Georgescu murea la München pe 13 noiembrie 1988. A doua zi, Gene Pell, preşedintele Radio Europa Liberă/Libertatea, adresa colectivului următorul comunicat:

„Cu profund regret trebuie să vă aduc la cunoştinţă decesul directorului Serviciului românesc al Radio Europa Liberă, Vlad Georgescu. El a încetat din viaţă aseară, la vârsta de 51 de ani, în spitalul Bogenhausen din Mϋnchen, după o luptă grea împotriva cancerului. Vlad Georgescu a fost un intelectual de excepţie, un administrator preţuit, un om bun şi îndrăgit. A avut mult de suferit în urma persecuţiilor, abuzurilor şi detenţiei din cauza credinţei sale nestrămutate în libertate şi drepturile omului. I s-a permis să părăsească România în 1979, urmare a protestelor insistente şi a intervenţiilor făcute de guvernul Statelor Unite şi de comunitatea academică din Occident. Vlad Georgescu nu a încetat nicio clipă să lupte pentru principiile sale, pentru ţara şi poporul său care pierde acum un patriot adevărat. La rândul său, Radio Europa Liberă a pierdut un slujitor devotat al cauzei libertăţii. Cea mai mare suferinţă o resimt soţia sa Mary Luiza şi fiul său Tudor Vlad, care au pierdut un soţ şi un tată iubitor. Ştiu că, alături de mine, împărtăşiţi cu toţii durerea familiei şi tristeţea pierderii unui bun prieten şi coleg”.

Câteva zile mai târziu am avut o discuţie cu un ataşat al ambasadei americane de la Bonn pe tema morţii lui Vlad, a ameninţărilor la adresa românilor şi alte subiecte asemănătoare. Apoi, un agent special al FBI s-a prezentat la biroul din Washington al Radio Europa Liberă/Libertatea, interesându-se de împrejurările îmbolnăvirii şi morţii lui Vlad Georgescu. Înainte de a veni la München, Vlad ţinuse nişte cursuri la academia FBI. Agentul s-a interesat în special de ameninţările pe care Vlad le primise înaintea difuzării cărţii lui Pacepa. A cerut detalii despre stilul de viaţă al lui Vlad, despre amplasamentul biroului său, despre maşina sa. În legătură cu diagnosticul lui Vlad, agentul a afirmat că îl va discuta cu patologii FBI. 

În decembrie, revista „US News and World Report” a publicat un articol despre moartea lui Vlad Georgescu. Oficial mi s-a comunicat că Departamentul de Justiţie nu a autorizat încă niciun fel de anchetă în sensul speculaţiilor de „asasinare prin iradiere”. Ca atare, orice afirmaţii privind o asemenea investigaţie ar fi premature. La München, poliţia judiciară (LKA) a considerat că nu există motive pentru o anchetă asupra împrejurărilor morţii lui Vlad Georgescu.

Pe 17 martie 1989, ataşatul politic al Consulatului american din München mi-a dat următoarea informaţie furnizată de un fost agent al Securităţii:

„În cursul anului 1988 a fost pus la punct un program activ, probabil chiar foarte activ, pentru eliminarea unor persoane din occident, în special a celor care se exprimau deschis împotriva lui Ceauşescu, a regimului şi a familiei sale. Bucureştiul devenise deosebit de sensibil la criticile adresate familiei Ceauşescu. Dintre criticii lui Ceauşescu se remarcau în primul rând redactorii de la Europa Liberă. Ceauşescu era foarte nemulţumit de măsurile luate de Centrul de Informaţii Externe în ultimii şapte-opt ani. Vara trecută (1988), şeful serviciului care se ocupa de Radio Europa Liberă a fost îndepărtat, iar noul şef a lansat o operaţiune cu totul nouă de infiltrare a secţiei române a Europei Libere. Ordinul său explicit era să fie eliminaţi toţi cei care îl atacau zilnic pe Ceauşescu. Acesta devenise foarte sensibil la criticile formulate de Europa Liberă, se considera ironizat, şi asta îl enerva cumplit. Emisiunile sunt foarte bine primite de populaţie, şi audienţa Europei Libere este foarte mare. 

Fostul agent al Securităţii nu a putut să se pronunţe în chestiunea folosirii radioactivităţii pentru eliminarea anumitor persoane, dar, după părerea lui, ar fi fost mai probabil ca Securitatea să apeleze la mijloace chimice. Pentru a induce cancer prin materiale radioactive e nevoie de o expunere îndelungată, şi contaminarea radioactivă este detectabilă. Din această cauză, ar fi mult mai lesne să se folosească substanţe cancerigene chimice. Prima condiţie pentru o asemenea substanţă era să nu ucidă pe loc, astfel ca autorităţile să nu intre în alertă, iar făptaşul să-şi poată pierde urma. Este posibil ca CIE să fi avut în vedere radiul, pentru că este uşor de procurat şi are un efect lent. Totuşi, este uşor detectabil şi cu o persistenţă îndelungată. De asemenea, persoana care ar fi trebuit să plaseze substanţa era în pericol prin simpla ei manipulare. Fostul agent şi-a amintit de discuţii în cadrul CIE privind o substanţă otrăvitoare naturală originară din America de Sud. Nu era vorba despre curara, deoarece are un efect prea rapid. CIE avea nevoie de ceva care să ucidă sub aparenţe naturale” .

Vlad Georgescu în studio (Radio Europa Liberă)

Securitatea contra Radio Europa Liberă

Autor:Richard H. Cummings

Editura Adevărul

Bucureşti, 2011

*Richard H. Cummings a fost director al Serviciului de Securitate al posturilor de radio Europa Liberă şi Libertatea în perioada 1980-1995.