O expoziție dedicată copilăriei: Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh

Miercuri, 14 martie, a avut loc la Muzeul Țăranului Român vernisajul expoziţiei Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh, în cadrul proiectului Childhood. Remains and Heritage.

Proiectul european Childhood. Remains and Heritage / Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu coordonat de Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă oferă ocazia rară de a urmări, ba chiar şi de a participa (cu idei, obiecte şi poveşti) la realizarea unui muzeu virtual al copilăriei. După aproape un an de documentare şi cercetări de teren, începem! Celor interesaţi de temă le amintim că ambiţia noastră este să prezentăm în acest muzeu nu numai tradiţiile rurale, dar şi pe cele urbane, nu numai trecutul îndepărtat, ci şi pe cel recent, precum şi prezentul în plină schimbare, sperând să punem în valoare nu doar diferenţele locale, ci şi percepţia comună în timp şi spaţiu asupra copilăriei.

Începem cu deschiderea primei viitoare săli de muzeu, intitulată Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh. De la întrebarea de unde vin copiii? până la ce se petrece cu ei după moarte, de la practici magice de întâmpinare şi menire până la ceremonia botezului, de la căutări incitante – cum ar fi cea a unui echivalent rural al biberonului, până la descoperiri nesperate – cum ar fi cele câteva vechi mărturii de botez boieresc-urbane, parcursul expoziţiei va fi cu siguranţă palpitant, atât pentru copii (care se vor bucura şi de un atelier surpriză), cât şi pentru părinţi, educatori, etnologi şi bunici.

Mai multe