O eternă şi discretă...alianţă: pe filiera KGB-ului se naşte «Ostpolitik»-ul lui Willy Brandt

Autor: Constantin Corneanu

Practica unor raporturi secrete sovieto/ruso-germane va continua şi în epoca Războiului Rece. Pe filiera KGB-ului, la 9 septembrie 1969, conducerea de la Moscova primea o ofertă de colaborare politică din partea conducerii PSD vest-german, respectiv prin Egon Bahr, omul de încredere al viitorului cancelar Willy Brandt.

Iuri Vladimirovici Andropov, preşedintele KGB-ului, va raporta către Biroul Politic al PCUS: „Dacă dăm crezare lui Zewditz, există în mediile industriale din Germania Federală forţe susceptibile de a facilita normalizarea raporturilor cu URSS; totuşi, posibilităţile lor sunt limitate din pricina faptului că relaţiile economice dintre RFG şi URSS se află în «stadiu embrionar». (…) După informaţiile aflate în posesia noastră, conducerea celuilalt partid la putere în Germania de Vest, Democraţia creştină, face eforturi pentru a intra în contacte neoficiale cu reprezentanţi ai părţii sovietice şi se declară dispusă să stabilească «un amplu dialog susceptibil să lămurească multe puncte obscure din cele două lagăre». Analiza documentelor primite atestă faptul că cele două mari partide concurente din RFG se tem fiecare că adversarul lor politic le va răpi iniţiativa în domeniul reglementării relaţiilor cu Uniunea Sovietică şi sunt gata să poarte, cu titlu neoficial, fără divulgări în presă, tratative care pe viitor ar putea contribui la întărirea poziţiei şi prestigiului lor”.

Foto dreapta: Coperta revistei TIME dedicată eminenţei cenuşii a URSS - Iuri V. Andropov

Iniţiatorul „Ostpolitik”-ului, Willy Brandt, cu nume de cod Poliarnik („Polarul”), era un mai vechi „prieten” al ofiţerilor sovietici de informaţii. Viitorul cancelar al RFG-ului (născut Herbert Frahm) avea să devină, în perioada anilor ’30, liderul secţiunii de tineret a Sozialistische Arbeiterpartei (SAP), o aripă de stânga desprinsă din Partidul Social-Democrat.

Willy Brandt („Polarul”) era un mai vechi „prieten” al ofiţerilor sovietici de informaţii

După 30 ianuarie 1933, Willy Brandt se va refugia în Norvegia unde va lucra ca ziarist. Participă la războiul civil din Spania, din februarie 1937, unde va fi intermediar între membrii SAP din Brigăzile Internaţionale şi miliţiile neotroţkiste POUM. În toată această perioadă se va afla sub atenta supraveghere a ofiţerilor sovietici de informaţii externe aflaţi pe frontul din Spania. După 22 iunie 1941, liderul social-democrat german şi-a revizuit atitudinea faţă de Moscova.

Rezidenţa NKVD din Stockholm, unde se mutase Willy Brandt după invazia germană asupra Norvegiei, a raportat că există serioase disensiuni în rândurile „troţkiştilor norvegieni” şi că există unii, precum W. Brandt, care ar dori să colaboreze cu URSS. Willy Brandt a fost contactat, în toamna anului 1941, de către un ofiţer operativ din rezidenţa de la Stockholm care i-a lăsat, negăsindu-l acasă, cartea de vizită.

Pe parcursul următoarelor nouă luni, Willy Brandt s-a întâlnit, în mod clandestin, de două ori pe lună cu ofiţerii sovietici din rezidenţa de la Stockholm şi chiar a primit suma de 500 de coroane pentru care a semnat o chitanţă. Arestarea de către poliţia suedeză, în vara anului 1942, a doi agenţi cehi ai rezidenţei NKVD l-a determinat pe Willy Brandt să rupă legătura secretă cu ofiţerii NKVD, în ciuda insistenţelor acestora.

Dosarul operativ al lui Willy Brandt a fost distrus în 1959 astfel încât ameninţările generalului Aleksandr M. Saharovski, şeful Direcţiei I Centrale (Informaţii Externe) a KGB-ului (1956-1971), respectiv „avem destule mijloace pentru a vă pricinui necazuri”, în condiţiile în care Poliarnik refuza să coopereze, din nou, cu Moscova, nu au putut fi puse în aplicare.

STASI va sprijini KGB în manipularea scenei politice vest-germane

Şi, totuşi…la 27 mai 1969, KGB-ul a raportat CC al PCUS faptul că omologii din RDG solicită fotocopiile documentelor din arhive asupra trecutului nazist al cancelarului vest-german Kiesinger pentru a fi utilizate ca „măsuri de compromitere a lui Kiesinger”. Moscova nu a putut să-i refuze pe aliaţii est-germani iar în toamnă Willy Brandt va deveni cancelar al RFG.

„Ostpolitik”-ul social-democraţilor vest-germani se va manifesta şi în problema „respectării drepturilor omului” unde vor colabora, din plin, cu sovieticii, mai ales în „exilarea” lui Aleksandr Soljeniţîn. La 30 aprilie 1972, preşedintele KGB-ului, Iuri V. Andropov, raporta, secretarului general al PCUS, faptul că Soljeniţîn „începe să ne ghicească proiectele şi ar putea să publice un document comun care ne-ar pune, pe Brandt (Willy – n.n.) şi pe noi, într-o situaţie stânjenitoare”.

Valentin Falin, ambasadorul URSS la Bonn, comunica Kremlin-ului, la 28 februarie 1977, faptul că „după informaţii din sursă sigură, conducerea SPD este alarmată de modul în care Carter tratează chestiunea disidenţilor” iar Egon Bahr, sosit în vizită în SUA, a avut însărcinarea să explice, în chip mai detaliat, noii administraţii, opinia social-democraţilor despre problema „respectării drepturilor omului”, precum şi-a cere „să nu fie trimisă destinderea la rebut”.

La 21 iunie 1977, ambasadorul URSS la Bonn comunica Moscovei: „A ajuns la cunoştinţa noastră că (Helmut – n.n.) Schmidt, (Willy – n.n.) Brandt şi (Herbert – n.n.) Wehner au efectuat o muncă utilă pe lângă (ministrul de externe – n.n.) Genscher şi au ştiut să-l apropie de o mai bună interpretare a concepţiilor social-democraţiei în politica externă. Social-democraţii subliniază faptul că, din pricina acestei influenţe, acest ministru a început să manifeste o mare rezervă faţă de publicarea unor declaraţii neprieteneşti la adresa URSS”.

Willy Brandt şi JFK

STASI va sprijini KGB în manipularea scenei politice vest-germane

Willy Brandt face gestul reconcilierii cu Răsăritul Europei şi cu minoritatea evreiască 27 decembrie 1970 la Varşovia

În aprilie 1972, liderul creştin-democraţilor (UCD), Rainer Barzel, a înaintat o moţiune de neîncredere, în Bundestag, împotriva PSD. Departamentul Principal de Informaţii (Externe) al STASI (HVA) a intervenit, la solicitarea KGB-ului, cu puţin timp înainte de votul crucial, şi a recrutat un deputat corupt din UCD, Julius Steiner, cu numele de cod SIMSON.

Pentru 50.000 de mărci, SIMSON a votat împotrivă iar moţiunea a căzut cu o diferenţă de două voturi. „Ostpolitik”-ul a rămas în viaţă. Herbert Wehner (nume de cod Kornelis), liderul parlamentar al social-democraţilor, a fost un alt important „prieten” al HVA şi KGB. Relaţiile lui Wehner cu sovieticii datau din perioada când făcuse parte din conducerea Partidului Comunist German aflată în exil, după 30 ianuarie 1933, la Moscova.

Scăpat cu viaţă din „Marea Teroare”, Wehner va fi trimis de Komintern, la începutul anului 1940, pentru a desfăşura „o activitate ilegală” în Suedia, cu documente pe numele de H. M. Kornelis. În timpul interogatoriilor la care a fost supus, după arestare, de către poliţia suedeză, Wehner a dezvăluit numele membrilor organizaţiei clandestine comuniste din Suedia şi Germania.

După război a părăsit Partidul Comunist German şi a rupt relaţiile cu Moscova. Wehner a jucat un rol important în transformarea PSD vest-german dintr-un partid marxist într-unul social-democrat, însă „ţelul lui – mărturisea, în 1990, Erich Honecker, liderul RDG - îl constituia totuşi unificarea mişcării muncitoreşti şi edificarea unei republici socialiste germane”.

Ca urmare a „Ostpolitik”-ului vest-german, relaţiile Est-Vest au fost multă vreme infectate de virusul defetismului. Social-democraţia vest-germană/europeană angajându-se în jocuri clandestine, cu Moscova, năzuia la împlinirea vechiului vis menşevic, acela de-ai readuce pe bolşevici în sânul social-democraţiei europene.

Helmut Kohl şi Erich Honecker în Bonn

„Aproape că nu a existat fruntaş social-democrat care să se deplaseze în RDG pentru discuţii politice şi să nu se distanţeze acolo de politica mea şi a prietenului meu Ronald Reagan – aşa cum se poate citi astăzi în actele PSUG. Un rol de precursor în acest «surogat» politic în problema germană a social-democraţilor l-a jucat tocmai organizaţia PSD din Berlinul Occidental, care la un congres de la mijlocul anilor ’80, în aplauzele reprezentanţilor ministerului de externe al RDG, invitaţi acolo, a prezentat rezoluţia principală potrivit căreia Republica Federală ar trebui să promoveze şi să apere politica de pace a Uniunii Sovietice, la nevoie «până la conflict în alianţa NATO». A fost ruşinos felul în care mii şi mii au demonstrat în anul 1987, în timpul sărbătoririi a 750 de ani de existenţă a Berlinului, când Ronald Reagan a venit la Berlin şi, din faţa Porţii Brandenburg, s-a adresat lui Gorbaciov cerându-i să dărâme zidul”, mărturisea Helmut Kohl, liderul creştin-democraţilor vest-germani.

Helmut Kohl şi Willy-Brandt în studioul televiziunii ARD din Bonn

CIA-ul a încercat din răsputeri să influenţeze „Ostpolitik”-ul Germaniei federale iar în culisele acestui efort se află implicat şi generalul Ion Mihai Pacepa, adjunct al şefului Direcţiei de Informaţii Externe (DIE/UM 0920) de la Bucureşti. Refugierea generalului Pacepa în Occident, la 29 iulie 1978, a favorizat, prin primele sale declaraţii, un puternic scandal de presă în urma căruia opt deputaţi social-democraţi vest-germani, printre care Joachim Broudre-Groeger (din 1970 referent personal al lui Egon Bahr) şi dr. Uwe Holz (preşedinte, din 1974 până în 1976, al comisiei Bundestag-ului pentru colaborare economică, respectiv ajutoare de dezvoltare), au fost acuzaţi de colaborare cu serviciile de informaţii ale blocului socialist.

Campania de presă iscată de destăinuirile generalului Pacepa, întreţinută abil de către CIA, nu numai în RFG ci şi în ţările membre NATO, a dus la erodarea prestigiului politic şi-a imaginii social-democraţilor vest-germani şi la viitorul lor eşec electoral în favoarea creştin-democraţilor lui Helmut Kohl. Şi, totuşi…apelând numărul 0649.228.562001, aflat în agenda personală a fostului preşedinte al Consiliului de Stat al fostei RDG, Erich Honecker, obţii, precum istoricul Timothy Garton Ash, legătura cu biroul din Bonn al cancelarului federal Helmut Kohl.

Coerta revistei TIME dedicată cancelarului federal Willy Brandt