O corabie din Roma Antică plină cu amfore cu vin a fost descoperită lângă Palermo
O corabie romană antică datând din secolul al II-lea î.e.n. a fost descoperită în Marea Mediterană, în largul coastelor oraşului italian Palermo, relatează The Guardian miercuri.
Ambarcaţiunea se află la o adâncime de 92 de metri, în apropiere de Isola delle Femmine, iar din primele imagini surprinse cu ajutorul unui robot submarin rezultă că transporta o încărcătură mare de amfore cu vin.
''Mediterana ne oferă în permanenţă elemente preţioase pentru reconstrucţia istoriei noastre asociată comerţului maritim, tipurilor de ambarcaţiuni şi mărfurilor care erau transportate'', a declarat Valeria Li Vigni, superintendent maritim din regiunea italiană Sicilia, care a lansat expediţia. ''Acum vom cunoaşte mai multe despre viaţa de la bord şi despre relaţiile dintre populaţiile din zonele costiere'', a adăugat ea.
Descoperirea arheologică a fost descrisă de autorităţile siciliene drept una dintre cele mai importante din ultimii ani, informează Agerpres.ro.
Cu câteva săptămâni în urmă, arheologii sicilieni au descoperit o altă epavă, un vas roman antic, aflat la aproximativ 70 de metri adâncime, în apropierea insulei Ustica. Această ambarcaţiune transporta, de asemenea, o încărcătură uriaşă de amfore cu vin, datând din secolul al II-lea î.e.n.
Aceste descoperiri aduc informaţii despre activităţile comerciale ale Romei Antice din Mediterana, unde romanii făceau comerţ cu vin, condimente, măsline şi alte produse cu nordul Africii, Spania, Franţa şi Orientul Mijlociu.
În Marea Mediterană există numeroase epave de ambarcaţiuni din Roma Antică, precum vasul roman aproape intact, din secolul al II-lea î.e.n., descoperit în 2013 în largul coastelor oraşului Genova. Vasul, care conţinea aproximativ 50 de amfore valoroase, a fost observat de scafandri din cadrul poliţiei, la o distanţă de circa un kilometru şi jumătate de ţărm, la 50 de metri adâncime. În acest caz, poliţia a primit informaţii în legătură cu locul în care se afla vasul în cursul unei anchete de un an asupra unor artefacte sustrase şi vândute pe piaţa neagră în nordul Italiei.
În fiecare an, sute de amfore antice romane, însuşite ilegal, sunt găsite de poliţia italiană în locuinţele dealerilor de artă, notează The Guardian.
În luna iunie, autorităţile italiene au recuperat sute de vestigii arheologice deţinute ilegal de un colecţionar belgian, obiectele datând din secolul al VI-lea î.e.n. şi având o valoare de 11 milioane de euro. Cele aproape 800 de piese ''de o raritate excepţională şi de o valoare inestimabilă'', printre care se numărau stele, amfore şi alte obiecte, proveneau din săpături clandestine realizate în Puglia, în extremitatea sud-estică a Italiei, potrivit carabinierilor responsabili de patrimoniul cultural. Colecţionarul urmează să fie trimis în judecată.