O altfel de artă a războiului: „Armata Fantomă” care l-a încurcat pe Hitler
Arta războiului nu ţine întotdeauna numai de strategii de ofensivă şi defensivă, de analiza variabilelor sau de agerimea spionilor. Uneori ţine, pur şi simplu, de artă, de creativitate şi de imaginaţie. Aceste atribute au fost folosite de trupele americane în 1944 în lupta împotriva Germaniei naziste când trupele de luptă au fost completate cu falsuri ce aveau rolul de a descuraja şi demoraliza inamicul. Astfel s-a născut o poveste de succes cu păcăleli de război.
La puţin timp după declanşarea operaţiunii de debarcare în Normandia, în 6 iunie 1944, doi bărbaţi francezi reuşeau să traverseze, pe bicicletă, perimetrul unde era campată Armata 23 americană, iar ceea ce au văzut i-a uimit. Patru soldaţi americani ridicaseră un tank Sherman cântărind 40 de tone pe care îl învârteau în loc. „S-au uitat la mine în căutare de răspunsuri, iar eu am spus, în final:americanii sunt foarte puternici”, spune soldatul Arthur Shilstone. Oricât de flatantă ar fi o astfel de imagine, oamenii armatei americane nu erau dotaţi nicidecum cu vreo putere supraomenească. Aveau, totuşi, posibilitatea de a ridica tancuri, căci acestea erau gonflabile.
Shilstone a fost unul din cei 1.100 de soldaţi care au făcut parte din unitatea cunoscută şi sub denumirea de Armata Fantomă. Aceştia erau artişti, graficieni şi oameni de radio. Selectaţi cu grijă pentru acest post de la şcolile de artă din New York şi Philadephia în ianuarie 1944, aveau misiunea de a induce în eroare inamicul cu tancuri gonflabile realizate manual, cu difuzoare de 200 kg din care să răsune sunetul trupelor strângând rândurile şi cu transmisiuni radio false. Pe durata războiului, au organizat peste 20 de operaţiuni şi estimările arată că au salvat între 15.000 şi 30.000 de vieţi. Iluzia nu fost niciodată risipită şi nici măcar colegii lor soldaţi nu au ştiut de existenţa lor – iar secretul a fost ţinut pentru 40 de ani.
Astfel de escrocherii aveau loc frecvent pe timp de război, încă din vremuri îndepărtate – Calul Troian probabil este cea mai cunoscută poveste din această categorie. Dar ceea ce scoate în evidenţă oamenii Armatei 23 este modul în care aceştia au reuşit să combine diferite strategii pentru a crea un spectacol multimedia de stradă ce putea fi ambalat şi desfăşurat din nou în seara următoare.
Pentru a consolida linia, unitatea monta tancurile gonflabile şi aducea difuzoare gigantice cu o rază de 20 km pentru a da impresia că se strângea o armată extrem de numeroasă. Tabloul era completat de transmisiuni radio false. De pe plajele din Normandia la bătălia de la Bulge (ofensiva din Ardeni), Armata Fantomă a fost în permanenţă în acţiune, însă spectacolul cel mai grandios a avut loc spre sfârşitul războiului. În timp ce Armata 9 americană era pregătită să treacă Rinul înspre interiorul Germaniei, Armata 23 trebuia să ademenească germanii din calea Armatei 9. Dându-se drept Diviziile 30 şi 79, cei 1.100 de oameni au reuşit să pretindă, în mod credibil, că numără peste 30.000.
Amestecând tancuri reale cu cele gonflabile, soldaţii păreau să formeze o forţă masivă. Extrem de convingătoare erau şi avioanele de survol, piloţii americani încercând să aterizeze pe câmp lângă cele false. Când ofensiva a început, într-un final, peste Rin, supravegheată de Generalul Dwight Eisenhower şi premierul Winston Churchill, aceasta a întâmpinat o rezistenţă germană modestă. Malurile râului fuseseră lăsate libere, iar Armata Fantomă a fost mult elogiată pentru acest succes. Deoarece oamenii au fost nevoiţi să ţină secret adevăratul lor scop, adesea pretindeau a fi alte unităţi. Marcau vehiculele cu cretă sau coseau insigne false pentru a deruta potenţialii spioni atunci când petreceau timp în diverse oraşe, în afara serviciului.
Având un destin aparte faţă de ceilalţi soldaţi, artiştii au adus o perspectivă unică asupra războiului. Atunci când au găsit o biserică bombardată în Trévières, câţiva s-au oprit pentru a schiţa structura clădirii. Când s-au oprit în Paris şi în Luxemburg, au înregistrat totul, de la franţuzoaice seducătoare mergând pe bicicletă de-a lungul liniei caselor pitoreşti până la diverse scene de pe străzi. Materialele au ajutat, ulterior, la înţelegerea vieţii oamenilor de dincolo de linia frontului, la aflarea poveştilor de război a celor care nu se ocupă cu planificarea strategică, ci care experimentează în viaţa cotidiană efectele acelor planuri strategice.
Armata Fantomă a revenit în Statele Unite în iulie 1945, crezând că va avea un rol şi în invazia Japoniei. Însă după bombardarea oraşelor Hiroshima şi Nagasaki şi capitularea Japoniei, unitatea a fost dezactivată, la 15 septembrie 1945. O mare parte dintre membrii unităţii speciale au reuşit să îşi construiască o carieră în domeniul artelor – precum pictorul şi sculptorul Ellsworth Kelly şi creatorul de modă Bill Blass. Neputând spune soţiilor, familiilor sau prietenilor despre ceea ce au făcut în timpul războiului până ce informaţia nu era declasificată (lucru care s-a întâmplat în 1996), poveştile lor nu au făcut parte din istorisirile despre cel de-al Doilea Război Mondial.
Fostul comandat NATO, Generalul Wesley Clark susţine povestea, spunând că „esenţa victoriei este înfrângerea planului inamicului”, iar, cu imaginaţie şi creativitate, asta este exact ceea ce Armata Fantomă a reuşit să facă. Povestea a fost transpusă şi pe film, regizorul Rick Beyer fiind creatorul documentarului „Ghost Army”, apărut în 2013.
Sursa:Smithsonian