Nicu şi Lenuţa, sex cu gardianul la uşă

Autor: Lavinia Betea

Nicolae Ceauşescu a primit un vot de blam, iar Lenuţa Petrescu — un avertisment. Partidul i-a sancţionat pentru întâlnirea amoroasă dintr-o casă clandestină. De la Jilava, cu paznicul după el, deţinutul Ceauşescu şi-a întâlnit iubita. Înşelase administraţia închisorii, nu şi vigilenţa partidului.

Cam aşa ar putea fi titrată într-un tabloid din zilele noastre relatarea unui episod amoros cu consecinţe politice. În 1941 însă, protagoniştii lui erau nume necunoscute în România. Iar când Nicolae şi Elena Ceauşescu au monopolizat scena vieţii publice, „activitate revoluţionară" era numit şi prezentul lor, şi trecutul.

În anii ’70, în vacanţă pe litoralul Mării Negre, la Soci (URSS) Foto: Arhivele Naţionale

„O mare greşală cu o tovă..."

În iulie 1940, Nicolae Ceauşescu a fost, din nou, arestat. În autobiografia nedatată din dosarul de cadre întocmit în 1945, el recunoaşte că arestarea s-a produs din vina lui. „Lipsă de vigilenţă şi de conspiraţie din partea mea", îşi face ilegalistul autocritica. Umbla pe stradă şi frecventa „case compromise" (a se înţelege cunoscute de Siguranţă). Deşi, după regulile conspirativităţii, asemenea fapte erau interzise.

După arestare, Ceauşescu a fost anchetat la Prefectura Capitalei câteva zile. Apoi, declară el, la Consiliul de Război. L-au dus, în cele din urmă, pentru efectuarea condamnării la închisoarea Jilava. A stat aici din vara lui 1940 până în februarie 1942.

Aşa cum apare din memoriile unor întemniţaţi la Jilava, locul era groaznic prin umezeală, întuneric şi percepţia de-a fi, deja, îngropat sub pământ. Fortul 13, unul dintre cele 18 construite între 1860-1870 pentru apărarea Bucureştiului de turci, a fost întâia dată folosit ca închisoare în 1907. Aici au fost ţinuţi sute de răsculaţi din satele ilfovene.

Într-o celulă din subteranele fortului, deţinutul politic Ceauşescu a împlinit 23 de ani. Îndrăgostit! La vârsta lui, nimic surprinzător. Dar ce miracol, gardianul să te conducă şi să te păzească la întâlnirile cu iubita!

Faptul e menţionat sec pentru prima dată în chestionarul completat de Ceauşescu în februarie 1945. La rubrica sancţiuni de partid, declară un vot de blam şi o „observare". Specificând în autobiografia ce însoţeşte chestionarul următoarele: „În timpul şederii la Jilava, obţinând posibilitatea să merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii am făcut o mare greşală mergând împreună cu o tovă la o casă technică care erau nişte cunoscuţi de ai noştri." (ortografia aparţine autorilor în toate citatele ce urmează, n.n.). Cine era „tova" şi cum a „răsuflat" povestea aceea, Ceauşescu nu mai scrie.

Vigilenţa cadriştilor

Simetric în dosarul Elenei Ceauşescu, întocmit cu ocazia verificărilor de partid, apare o sancţiune pentru lipsă de vigilenţă şi conspirativitate. La rubrica „Ce sancţiuni de partid a avut şi pentru care fapte", soţia lui Ceauşescu declară în 4 decembrie 1949: „Mi sa dat un avertisment pentru că am călcat regula conspiraţi. Am mers la închisoare fără să cer voie şi am intrat întro casă conspirativă".

În autobiografia ataşată, a reluat tema astfel:„În 1941 am primit un avertisment din cauză că am fost întro casă conspirativă şi am fost lăsată fără legătură de către Rec Ştefan care sa dovedit că a fost agent de siguranţă încă din 1940."

Pe baza acelui dosar, în 1951, comisia de verificare a stabilit ca nevestei lui Ceauşescu să i se stabilească vechimea în partid începând cu 23 august 1944. Ambiţioasă însă, Lenuţa a continuat demersurile pentru încadrarea la ilegalişti. Drept care dosarul ei de cadre creşte de-a lungul anilor în „referinţe". Din care se ivesc şi detalii ale iubirii din tinereţe. Din „referinţa" lui Alexandru Demeter (în 1954, colonel de justiţie şi membru în completul de judecată al „loturilor Pătrăşcanu") reiese bunăoară că, de prin 1940, Lenuţa venea la vorbitor cu Nicolae Ceauşescu.

Nicu (Nicolae Ceauşescu)+Lenuţa (Elena Petrescu)=Love. Portrete din anul 1939 Fotografii:Fototeca Online a Comunismului Românesc

Alt referat, aparţinând altei comisii de verificare, precizează, fără dubiu, protagoniştii, fapta şi pe denunţătoare astfel:„A lucrat (Elena Ceauşescu, n.n.) ca secretară a Sect. III Albastru, până în 1941, când în urma unei greşeli de conspiraţie (l-a dus pe tov. Ceauşescu împreună cu gardianul ce-l însoţea într-o casă conspirativă a CC UTC a fost suspendată din muncă (ref. tov. Răceanu Elena)."

Prin vigilenţa cadriştilor se lămureşte astfel aventura periculoasă de care se făcuseră vinovaţi Nicolae Ceauşescu şi Lenuţa Petrescu. În condiţiile date, cel puţin gardianul, dentistul şi gazda casei conspirative au fost mituiţi. Nicolae era deţinut, iar Lenuţa, fără vreo muncă între noiembrie 1939 şi august 1941. Iar banii puteau proveni doar de la resortul „apărare" al PCdR. Sector unde activa Ilona Papp, viitoarea Elena (Ileana) Răceanu. „Logodnicii" s-au „abătut" repetat, reiese din documente, cu gardian după ei.

Episodul acesta, care-a contat mult în viaţa lui Ceauşescu, nu există, desigur, în biografia oficială. S-au introdus în schimb, cu referire la Jilava, merite inexistente. Cum ar fi convertirea paznicilor închisorii la comunism.

Viteazul în haine de deţinut

Datorită lui Ceauşescu, ceilalţi comunişti au scăpat cu viaţă din Jilava, aceasta este este „morala" unei naraţiuni eroice puse în circulaţie prin anii '70. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, când un comando legionar a asasinat 64 de foşti demnitari, masacrul a încetat în faţa celulelor cu comunişti. În faţa primei dintre ele - unde era şi Ceauşescu -, paza a format cordon de protecţie. „Pe ei nu-i atingeţi! S-au împotrivit soldaţii. De paza acestor deţinuţi răspundem noi!" Iar asasinii au dat, cuminţi, înapoi. „Astfel a fost salvat «colectivul» comuniştilor din Jilava, concluzionează biograful Michel Hamelet în 1971. Soldaţii le erau deja aliaţi." Datorită „muncii de lămurire" făcute de tânărul Ceauşescu.

În fapt, legionarii executaseră strict misiunea de „pedepsire" a demnitarilor ce le-au fost potrivnici. Şi s-au oprit după încheierea ei.

"În timpul şederii la Jilava, obţinând posibilitatea să merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii am făcut o mare greşală mergând împreună cu o tovă la o casă technică care erau nişte cunoscuţi de ai noştri."
Nicolae Ceauşescu - viitor dictator

Lenuţa - „fată tinere dar bune"

În 1950, Nicolae Ceauşescu era şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei cu grad de general. Elena Ceauşescu era laborant chimist şi mamă a doi copii. Îşi căuta cu stăruinţă însă merite de ilegalistă. Prilej cu care Elena Răceanu (Ilona Papp) a scris în 19 octombrie 1950 o „referinţă" prin care scuză astfel „lipsurile" împricinatei:„Cunosc pe tov. Ceauşescu Lenuţa din anul 1939-40, când era în conducerea unui sector (nu amintesc care, mi se pare albastru) din Bucurest. Aşa cum amintesc dânsa era o fată tinere dar bune, numai în conspiraţie avut multe abater serioasă, pt care dânsa a făcut critică şi cera pedeapsă de partid (nu mai amintesc ce). Ea era logodită cu tov. Ceuşescu care atunci era în închisoară. Deşi organizaţia interzis ei să mai aibă cu tov. Ceuşescu legătură pt că periclita organizaţia, ia menţinea această legătură. Tov. Ceuşescu a ieşit din închisoare cu gardian şi întâlnea cu dânsa în anumite locuri. Odată când sa întâlnit cu tov. Ceuşescu, cu gardianul cu el, Lenuţa Ceuşescu a dus întro casă ilegală al CC UTC fără ştiri ns, periclitând tovii ilegal din CC UTC. Pt acest lucru, dânsa a fost scoasă din munca de conducere (subl. în text, n.n.). Privind astăzi atitudinea şi lipsurile ei văd că a fost din cauză că era o fată f. tânără, răsfăţată de tov. Ceuşescu şi Petrescu/ fratele şi că ea nu avea pregătire necesară să înţeleagă ce este disciplina de partid şi că în primul rand organizaţia şi pe urmă logodnicul şi fratele, şi în această direcţie ea nu a fost ajutată nici de tov Ceuşescu nici Petrescu. Ele încuraja de fapt pe tova Lenuţa să persiste în greşala ei".

Derapaje de la „cauză"

Între abaterea denunţată şi „referinţa" scrisă în 1950, trecuse şi Ilona Popp prin multe. Andrei Bernat (Andor Bernath), bărbatul cu care avea un copil, fusese ucis în lagărul de la Râbniţa. Înainte de aceasta însă, ilegalista devenise „tovarăşa" lui Grigore Răceanu (semnatar al „scrisorii celor 6" în 1989).

În anii războiului, a fost ea însăşi sancţionată de conducerea PCdR pentru lipsă de vigilenţă. Răspundea de „legăturile cu provincia", dar pierduse, la croitoreasă, biletul cu „evcile" (întâlnirile). Sancţiunea primită de la Foriş pentru „lipsă de vigilenţă" a determinat-o la „fracţionism". În 1954, Ileana (Elena) şi Grigore Răceanu au depus mărturii mincinoase în „procesul Pătrăşcanu". Îi acuzau pe membrii Secretariatului PCdR din 1943-aprilie 1944 (Ştefan Foriş, Remus Koffler, Victoria Sârbu) şi pe Pătrăşcanu de colaborare cu Siguranţa, Gestapoul şi „agenturile imperialiste".

În iulie 1989, fiul Ilonei Popp şi al lui Andrei Bernat, diplomatul Mircea Răceanu, a fost condamnat de Ceauşescu la moarte pentru spionaj în favoarea americanilor. La intervenţia preşedintelui Bush, Ceauşescu i-a comutat sentinţa în 20 de ani de închisoare.

Partidul te ridică, partidul te omoară

Întâlnirile amoroase dintre deţinutul politic Nicolae Ceauşescu şi iubita sa apar, din documentele arhivei, drept simple, dacă nu şi hazoase, istorii de viaţă.

Mânuite de poliţia aceluiaşi partid ajuns la putere, puteau deveni dovezi letale ale „trădării". Aşa cum s-a şi întâmplat, de altfel, în cazul lui Remus Koffler şi a iubitei sale Lili Weigl. Koffler a fost, în anii războiului, cel de-al doilea om în partid, după Foriş.

Spirit aventurier, dar înzestrat cu o mare abilitate de a procura bani pentru PCdR. Koffler, bogaţii antreprenori Calmanovici şi Berman şi soţii Egon şi Lili Weigl erau stâlpii Comisiei Centrale Financiare a PCdR. Cu banii donaţi şi adunaţi de ei a fost subvenţionat partidul când nu mai avea legături cu Moscova (1941-august 1944).

În februarie 1943, Siguranţa a percheziţionat casa Weigl. Agenţii au găsit „un buletin informativ al CC" în poşeta soţiei. Lili Weigl a fost condamnată la zece ani închisoare corecţională.

Pentru amanta sa, deţinută la Văcăreşti şi Malmaison, Koffler a pus în mişcare banii şi relaţiile. Avea un frate geamăn, avocat creştinat cu numele de Romulus Jitianu care-şi trecuse automobilul pe numele lui Liviu Dumitrescu, medic-şef la Siguranţă. Cu asemenea şi alte relaţii, nu i-a fost deloc greu lui Koffler să deschidă uşile pentru a-şi revedea iubita. O scotea în oraş cu maşina fratelui, alteori se întâlneau în camera ofiţerului de serviciu din închisoare.

Lili Weigl (nume conspirativ „Vera") era profesoară de pian cu studii la Berlin şi Praga. Relaţia dintre ea şi intelectualul Koffler a fost întreţinută şi de epistole pasionale. Aceste bileţele de dragoste vor fi prezentate completului de judecată din 1954 ca „documente cifrate" şi „dovezi" de colaborare cu Siguranţa.

Lili Weigl a fost condamnată la cinci ani de muncă silnică. Iar Remus Koffler a primit sentinţa de condamnare la moarte, fiind împuşcat imediat după Pătrăşcanu (17 aprilie 1954). Deşi, la fel de nevinovat ca Pătrăşcanu, Koffler n-a fost „reabilitat" de Nicolae Ceauşescu în 1968.

Cloşcă proastă

Din toamna lui 1974 şi până în 22 decembrie 1989, Elena Ceauşescu a fost mai-marele secţiei de cadre a partidului. Şi cloşcă pe arhiva dosarelor de „verificare". Ar fi putut să ceară, oricând, dosarul oricui. Să-l distrugă ori să dea „indicaţii".

Cum se face că au supravieţuit Ceauşeştilor dosarele lor de cadre? Explicaţia rezidă în practicile instituite de Stalin, proliferate în „ţările frăţeşti". În cancelariile partidelor, documentele au fost arhivate sub incidenţa unor regulamente speciale şi interdicţia „strictului secret". Curiozitatea unui funcţionar atrăgea acuzaţii supreme.

Abia după căderea regimului au fost dezvăluite, la Moscova, secretele întemeietorilor. Preşedintele Boris Elţîn a instituit o comisie prezidenţială pentru examinarea arhivelor secrete. Prilej cu care, preşedintele ei, generalul Dmitri Volkogonov, a publicat biografiile lui Lenin, Stalin şi Troţki. Aprofundând cercetarea asupra „ţarului roşu", istoricul britanic Simon Sebag Montefiore a documentat inedite aspecte. Printre altele, „marele Stalin" convieţuise în tinereţe cu o minoră şi era tatăl unor copii nelegitimi. Se remarcase în adolescenţă ca poet şi a păstrat, până la moarte, pasiunea lecturii.