Nicolae Ceaușescu a scăpat viu dintr-un accident aviatic– putea acesta să schimbe cursul istoriei?

4 Noiembrie 1957 ar fi putut schimba destinul comunismului românesc printr-un accident care ar fi îndoliat, pentru o perioadă, paginile presei oficiale de la București.

În dimineața zilei de 4 noiembrie, o delegație a PMR s-a îmbarcat într-un avion sovietic pus la dispoziție pentru ei, pentru a se deplasa la Moscova, în scopul participării la sărbătorirea celor 40 de ani de la revoluția bolșevică, pe 7 noiembrie. Delegația română era alcătuită din șase persoane :Chivu Stoica(la momentul respectiv, prim-ministru al guvernului, și capul grupului), GrigorePreoteasa, Nicolae Ceaușescu, Ștefan Voitec, Leonte Răutuși Alexandru Moghioroș. Aceștia erau însoțiți și de un personal « tehnic »-Mihai Novicov (translator), Ștefan Voicu, stenograful Petrescu și ofițerul de Securitate Mecu, cel care obișnuia să-l însoțească în deplasări pe Chivu Stoica.

În acest avion trebuia să se afle și Gheorghiu-Dej, însă acesta a absentat, pe motiv, poate real, că o gripă se face responsabilă de rămânerea lui în țară.  

Avionul a făcut o escală la Kiev, unde delegația română a avut o scurtă întrevedere cu membri din conducerea RSS Ucraina, pentru ca la terminarea acesteia avionul să își reia drumul către Moscova. Însă, dupa puțină vreme, el a fost întors din drum, la indicațiile primite de pe aeroportul din Moscova, din cauza unei periculoase lipse de vizibilitate datorată ceței foarte dense din apropierea orașului. Dată fiind această situație, delegația s-a întors la Kiev, unde trebuia să se întâlnească cu delegația maghiară, sosită cu un alt avion și care mergea tot la Moscova, cu același scop. Într-un final, ambele avioane au redecolat.

Cuprinși fiind de oboseală, membrii delegației au transformat cele două saloane ale avionului în sufragerii improvizate, în care ”pasagerii s-au întins în fotolii sau pe canapele și dormitau ”[i].

Accidentul s-a produs abia în momentul în care avionul se pregătea să aterizeze pe aeroportul moscovit Vnukovo. Din cauza proastei vizibilități însă, nava a ratat pista de aterizare, iar la scurt timp după prăbușirea într-o pădure de lângă aeroport, s-a aprins în flăcări. Dar, până să explodeze avionul, nouă persoane reușiseră să se salveze. Piloții și Grigore Preoteasa au fost singurii morți. Cel din urmă se presupune că se afla în picioare în momentul producerii accidentului, în timp ce povestea ”despre felul cum în America pasagerii sunt legați înainte de decolare și aterizare”[ii]. Cei care au supraviețuit impactului au fost duși imediat la spitalul de partid Kremliokova, unde au fost vizitați de o delegație sovietică, în frunte cu premierul Bulganin.

Se încheiase, așadar, cariera unuia dintre cei mai importanți lideri de la momentul respectiv, un om de bază al echipei lui Dej. Grigore Preoteasa era membru al CC din 1955 și secretar al CC, responsabil de departamentul de Cultură, Propagandă și Agitație.

În mod oarecum ironic, un semn al postumității sale avea să rămână Casa de Cultură a Studenților din București, care a primit numele celui dispărut, nume pe care l-a și avut până în 1989, în ciuda schimbărilor intervenite până atunci.

Sigur, acum se deschide seria întrebărilor:a fost un simplu accident sau a fost plănuit de sovietici? De ce se dorea moartea celor în cauză? Care ar fi fost destinul României dacă ar fi murit și Nicolae Ceaușescu atunci? De ce Gheorghiu-Dej nu s-a aflat totuși la bordul avionului? A murit Grigore Preoteasa ”în locul altcuiva”? Doreau rușii eliminarea lui Dej? Și dacă da, să nu fi știut ei rușii că acesta nu se afla în avion? Toate sunt întrebări cărora timpul nu le-a răspuns în mod clar. Putem medita însă. Dar, indiferent de explicații, am rămâne sub semnul istoriei lui ”dacă”, al istoriei contrafactuale.

4 noiembrie 1957 ar fi putut rămâne în istoria țării noastre drept momentul schimbării destinului. Cu toate acestea, comunismul românesc ar fi mers înainte indiferent de numărul sau calibrul politic al victimelor de la Vnukov.

Sursa:Adrian Cioroianu, Pe  umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc, București, Curtea Veche, 2005.

[i]M.Novicov, Moartea lui Grigore Preoteasa. Catastrofa de pe aeroportul Vnukovo (1957), București, Editura Evenimentul românesc, 1996, p.41.

[ii]Ibidem, p.270.