Nero și focul

Roma a fost devastată de un incendiu în anul 64, împărat fiind atunci Nero. Cruzimea cu care i-a reprimat pe creștini a dus la apariția teoriei că focul a pus chiar de către conducătorul cam bolnav psihic pentru a avea o scenă similară cu distrugerea Troiei. Conducătorul roman a fost considerat prototipul pentru Antihrist și așa a rămas în istorie.

Omenirea a vrut mereu să trăiască în lumea poveștilor, a miturilor, și greu se găsește cineva care să citească atent vechile cronici. Istoricul Tacitus a scris cartea Anale a realizat o descriere a politicii neroniene de după catastrofă și poți să constați că autoritățile timpului au venit cu idei utile și astăzi în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor. Împăratul a ordonat realizarea de cartiere construite simetric, cu străzi și piețe largi și case cu structură din piatră sau cărămidă. A îmbunătățit rețeaua de apă a orașului și aceasta a fost pusă sub controlul administrației și nu a particularilor.

Casele nu mai aveau pereți comuni și fiecare proprietar trebuia să aibă mijloace pentru stins incendiile. Măsurile s-au dovedit utile în timp, dar exemplul n-a fost copiat de toate orașele și focul a continuat să facă prăpăd în aglomerările urbane, așa cum s-a întâmplat cu orașul București în 1847. Tacitus nu era citit decât pentru amintirea represaliilor anticreștine. Oare trebuie să învățăm ceva de la înaintași?