Nepregătirea americană în 1941 - Cuirasatele americane din Pacific la 7 decembrie 1941
Istoria se scrie mai greu decât un articol de ziar sau decât un document oficial marcat de interese politice. Adevărul apare însă după ani şi minciunile guvernamentale par ridicole, dar mai rămân în mentalitatea generaţiilor obişnuite să consume idei gata fabricate. Dacă au fost răspândite prin manualele de şcoală generală şi liceu, succesul mediatic rămâne garantat pentru generaţii.
Să analizăm în rândurile de mai jos doar teoria despre inferioritatea cuirasatelor americane şi britanice la nivelul anului 1941, anul celebrului atac de la Pearl Harbor. Varianta oficială susţine că Japonia s-a pregătit de război şi a fost gata de ofensivă în luna decembrie. Cuirasatele nipone erau mai moderne şi mai performante decât cele aliate. Victoria putea să fie numai a celui ce avea mai multe nave principale de calitate, raportul de trei la unu fiind ideal pentru un succes istoric. Oare aşa stătea situaţia în zona Oceanului Pacific?
Cuirasatul era nava protejată cu un strat gros din oţeluri înalt aliate, echipată cu tunuri de mare calibru şi capabilă să primească lovituri grele de la distanţe mici cu proiectile perforante sau explozive. Putea să distrugă orice adversar şi doar torpilele sau bombele lansate de submarine sau avioane puteau să-l neutralizeze, dar modernizările aduse în perioada interbelică permiteau întoarcerea în şantier pentru reparaţii. Chiar dacă la nivelul anului 1941 portavionul începuse să-l înlocuiască de la rangul de navă principală, putea să scoată din funcţiune flotile întregi sau să doboare escadrile întregi. Lecţiile oferite de către HMS Warspite erau concludente.
Japonia avea gata de luptă în decembrie 1941 doar 10 nave blindate cu un total de 96 de tunuri grele. SUA dispunea la Pearl Harbor de 8 (opt) unităţi cu 84 de piese. Observăm că un stat nepregătit de război avea într-o singură bază echivalentul a 80% din flota inamică. Dacă mai facem puţină matematică istorică şi nişte calcule plictisitoare pentru un secol al vitezei informatice, observăm că navele americane erau mai bine înarmate şi procentul tunurilor ajunge la un neverosimil 87,5%. Washington-ul mai avea şi alte surprize. Cuirasatul USS Colorado se afla tot în Pacific şi mai adăuga în balanţă opt tunuri grele de calibrul 406 mm. Ar fi trebuit să fie tot în baza de la Pearl Harbor, dar a fost trimis pentru modernizări pe coasta de vest a SUA. Raportul ar fi ajuns la 90% la numărul de unităţi şi 95,8% la cel al pieselor de artilerie. Poate acum înţelegem într-un fel de ce nu se credea posibil un atac asupra arhipelagului Hawaii.
Mai existau şi alte surprize pregătite de planificatorii de la Washington. Să analizăm calibrul tunurilor. Se ştie că piesele mai grele distrug ţintele mai uşor înarmate. Cele mai mari arme funcţionale erau gurile de foc de calibrul 406 mm şi Japonia arunca în luptă 16. US Navy punea în linie tot 16, dar cu cele de pe USS Colorado se ajungea la 24, adică supremaţia dispărea.
Marea Britanie avea aduse la Singapore două cuirasate echipate cu 16 piese de calibrele 356 şi 381 mm. Se ajunge astfel la o inversare a raportului de forţe, cifrele reci vorbind de 100 la 96, dacă ne referim doar la navele din cele două baze. Dacă adăugăm cuirasatul aflat la modernizare, ajungem la 108 contra 96, adică la un procent uimitor de 112,5% pentru aliaţi.
Şi surprizele nu se opresc aici. Orice port al unei mari puteri ascunde o taină din oţel care poate să schimbe istoria. Sperietoarea Germaniei şi a Italiei, cuirasatul HMS Warspite, se afla la modernizare în SUA, dar era complet funcţional în decembrie 1941. Echipajul era rodat în luptele din anii precedenţi. Adăuga în ecuaţie nu mai puţin de opt tunuri grele de calibrul 381 mm. Se ajunge astfel la 116 piese şi un procent de 120,8% în favoarea aliaţilor. Nu trebuie să uităm că armele de calibrul 381 mm erau net superioare celor nipone de 356 mm.
Legenda despre superioritatea niponă în cuirasate trebuie să dispară din tratatele de istorie şi nici cea despre nepregătirea de război a SUA în decembrie 1941 nu mai trebuie să se strecoare prin documentare sau articole.