Nebuna viziune asupra lumii a Kremlinului

În februarie 1946, George Kennan, şef-adjunct al misiunii diplomatice americane la Msocova, a trimis la Washington un raport detaliat cu privire la politica Uniunii Sovietice. Textul, ce avea să rămână în istorie ca Telegrama cea lungă, reprezintă una dintre cele mai bune analize ale politicii URSS şi a viziunii sale asupra lumii.

Ideile formulate de Kennan în această telegramă, ulterior reluate şi într-un raport intitulat The sources of soviet conduct, aveau să stea la baza politicii americane vis-a-vis de Uniunea Sovietică, anume politica de containment.

Foto:George Kennan

Telegrama a fost redactată în urma unei cereri adresate de Trezoreria Americană Departamentului de Stat privind explicarea recentului comportament al sovieticilor, anume reticenţa lor în a sprijini FMI-ul şi Banca Mondială. Kennan răspunde pe 22 februarie cu telegrama cea lungă, explicând că problemele sunt prea delicate, prea ciudate şi grele de înţeles, astfel încât e nevoie de o prezentare mai detaliată pentru clarificarea situaţiei.

Textul are cinci părţi:

1. Principalele trăsături ale perspectivei postbelice sovietice.

2. Bazele acestei perspective

3. Cum se reflectă această perspectivă în politică la nivel oficial.

4. Reflecţia ei la nivel neoficial.

5. Deducţii practice din perspectiva politcii americane.

Redăm aici primele două părţi ale textului.

Principalele trăsături ale concepţiei postbelice sovietice, aşa cum sunt ele promovate de propaganda oficială

-Uniunea Sovietică încă trăieşte în „încercuirea capitalistă” cu care, pe termen lung, nu poate coexista în pace. După cum spunea Stalin în 1927 în faţa unei delegaţii de muncitori americani, „în cursul dezvoltării viitoare a revoluţiei industriale, vor apărea două centre de importanţă mondială:un centru socialist, ce va atrage în jurul său ţări care tind către socialism, şi un centru capitalist, ce va atrage ţări care tind către capitalism. Bătălia dintre cele două centre pentru comanda economiei mondiale va decide soarta capitalismului şi a comunismului în întreaga lume.”

-Lumea capitalistă este asaltată de conflicte interne, inerente naturii societăţii capitaliste. Aceste conflicte nu pot fi soluţionate prin compromisuri paşnice. Cel mai mare [dintre aceste conflicte] este cel dintre Anglia şi Statele Unite.

-Conflictele interne ale capitalismului generează, în mod inevitabil, războaie. Aceste războaie pot fi de două feluri:războaie intra-capitaliste, între două state capitaliste, şi războaie de intervenţie împotriva lumii socialiste. Capitaliştii deştepţi, ce caută în zadar să evite conflictele interne ale capitalismului, tind către cele din urmă.

-Intervenţia împotriva lumii sovietice, în timp ce ar fi dezastruoasă pentru cei care şi-ar asuma-o, va cauza şi noi întârzieri în progresul socialismului sovietic şi, de aceea, trebuie împiedicată cu orice preţ.

-Conflictele dintre statele capitaliste, deşi reprezintă un pericol şi pentru Uniunea Sovietică, prezintă şi mari posibilităţi pentru avansul cauzei socialiste, mai ales dacă URSS rămâne puternică din punct de vedere militar, unitară din punct de vedere ideologic şi fidelă prezentei sale conduceri geniale.

-Trebuie păstrat în minte faptul că lumea capitalistă nu este toată rea. Pe lângă elementele reacţionare şi burgheze, ea include 1) anumite elemente luminate şi pozitive unite în partide comuniste acceptabile şi 2) anumite alte elemente (acum descrise din motive tactice ca progresiste sau democratice) ale căror reacţii, aspiraţii şi activităţi sunt favorabile intereselor URSS. Acestea din urmă trebuie încurajate şi folosite pentru ţelurile sovietice.

-Dintre elementele negative ale societăţii capitalist-burgheze, cele mai periculoase sunt acelea pe care Lenin le numea falşii prieteni ai poporului, anume socialiştii moderaţi sau liderii social-democraţi (în alte cuvinte, stânga non-comunistă). Ei sunt şi mai periculoşi decât reacţionarii, deoarece aceştia din urmă măcar îşi desfăşoară activitatea sub propriul steag, în timp liderii moderaţi de stânga îi încurcă pe oameni folosind instrumentele socialismului pentru a servi interesele capitalului reacţionar.

Conform lui Kennan, aceste caracteristici influenţează politica sovietică astfel încât scopurile sale sunt următoarele:

-Trebuie făcut orice pentru a întâri puterea relativă a URSS ca factor în societatea internaţională. În schimb, nu trebuie ratată nicio oportunitate pentru a reduce puterea şi influenţa, atât colectivă, cât şi individuală, a puterilor capitaliste.

-Eforturile sovietice, şi cele ale prietenilor Rusiei din lume, trebuie direcţionate către adâncirea şi exploatarea diferenţelor şi conflictelor dintre puterile capitaliste. Dacă acestea duc în cele din urmă la un război „imperialist”, acest război trebuie transformat în frământări revoluţionare în sânul ţărilor capitaliste.

-Elementele „democrat-progresiste” trebuie utilizate la maxim pentru a crea presiune asupra guvernelor capitaliste astfel încât să servească interesele sovietice.

-Trebuie purtată o bătălie continuă împotriva liderilor socialişti şi social-democraţi din alte ţări.

Bazele acestei concepţii despre lume

În primul rând, ea nu reprezintă viziunea naturală a poporului rus. Acesta este, în general, prietenos faţă de lumea exterioară, dornic s-o cunoască, să-şi măsoare împotriva ei talentele pe care ştie că le are, dorinc, înainte de toate, de a trăi în pace şi a de se bucura de roadele propriilor eforturi. Linia de partid reprezintă doar teza pe care maşinăria propagandei oficiale o promovează persistent şi cu îndemânare în faţa unui public adesea remarcabil de rezistent în interiorul celor mai intime ale gânduri ale sale. Însă linia de partid e obligatorie pentru perspectiva generală şi comportamentul celor care fac parte din aparatul de partid, poliţia secretă şi Guvern, iar noi avem de-a face exclusiv cu aceşti oameni.

În al doilea rând, trebuie ţinut minte că premizele pe care această linie de partid se bazează sunt, în mare parte, neadevărate. Experienţa a arătat că o coexistenţă între statele capitaliste şi cele socialiste, paşnică şi profitabilă pentru ambele tabere, este posibilă. Conflictele interne de bază din ţările avansate nu mai sunt cele ce se nasc din proprietatea capitalistă asupra mijloacelor de producţie, ci acelea ce decurg din evoluţia avansată a  urbanismului şi industralizării, [fenomene] pe care Rusia nu le-a cunoscut nu din cauza socialismului, ci din cauza înapoierii sale. Rivalităţile interne ale capitalismului nu generează întotdeauna războaie;şi nu toate războiale pot fi atribuite acestei cauze.

A vorbi astăzi de posibilitatea unei intervenţii împotriva Uniunii Sovietice, după eliminarea Germaniei şi Japoniei şi după exemplul războiului recent, este pur şi simplu o nebunie. Dacă nu e provocată de forţele intoleranţei şi subminării, lumea „capitalistă” de azi e capabilă de a trăi în pace atât cu sine, cât şi cu Rusia.  În cele din urmă, nicio persoană zdravănă nu are motiv să se îndoiască de sinceritatea liderilor socialişti moderaţi din ţările occidentale. Nici nu este corect să negi succesul eforturilor lor pentru îmbunătăţirea condiţiilor populaţiei muncitoare acolo unde, precum în Scandinavia, li s-a dat şansa să arate ce pot să facă.

Falsitatea acestor premize, toate datând dinaintea recentului război, a fost demonstrată prin faptul că divergenţele anglo-americane nu s-au dovedit a fi divergenţe majore în lumea occidentală. Ţările capitalste, altele decât cele din Axă, nu au arătat nicio dorinţă pentru rezolvarea diferendelor prin  unirea într-o cruciadă împotriva URSS.  Războiul imperialist nu s-a transformat în războaie civile şi revoluţii, ci Uninea Sovietică s-a trezit obligată să lupte alături de puterile capitaliste pentru acelaşi scop.

Însă aceste teze, oricât ar fi de neîntemeiate şi de contrazise, sunt promovate energic în prezent. Ce ne indică acest lucru? Ne indică faptul că linia partidului nu se bazează pe o analiză obiectivă a situaţiei din afara graniţelor Rusiei, că are prea puţin de-a face cu ce se întâmplă în afara Rusiei, că ea se naşte în mare parte din necesităţile interne de bază ale Rusiei, care existau şi înaintea războiului recent şi care persistă şi azi.

Nebuna viziune asupra lumii a Kremlinului. Sentimentul de insecuritate.

La baza nevroticei concepţii despre lume a Kremlinului stă sentimentul rusesc, tradiţional şi instinctiv, de insecuritate. La origini, aceasta era insecuritatea unui popor paşnic de agricultori care încerca să trăiască într-o vastă câmpie expusă aflată în vecinătatea unor popoare nomadice feroce. Odată ce Rusia a intrat în contact cu Occidentul mai avansat din punct de vedere economic, acestei insecurităţi i s-a adăugat frica faţă de societăţile mai competente, mai puternice şi mai bine organizate. Dar acest tip de insecuritate i-a afectat mai degrabă pe conducătorii ruşi decât pe oameni, căci liderii ruşi au simţit că puterea lor e relativ arhaică în formă, fragilă şi artificială în baza sa psihologică şi că nu poate face faţă comparaţiei sau contactului cu sistemele politice din ţările occidentale.

Din acest motiv, ei s-au temut întotdeauna de penetrările străine, s-au temut de contactul direct dintre lumea occidentală şi cea proprie, s-au temut de ceea ce s-ar întâmpla dacă ruşii ar afla adevărul despre lumea din exterior sau dacă străini ar afla adevărul despre lumea din interior. Şi au învăţat să caute securitatea doar în lupta răbdătoare, dar fatală, pentru distrugerea totală a puterilor rivale, cu care nu au făcut niciodată vreun compromis.

Nu e o coincidenţă faptul că marxismul, care a mocnit ineficient timp de jumătate de secol în Europa Occidentală, a prins şi a înflorit pentru prima dată în Rusia. Doar în această lume care nu a cunoscut niciodată un vecin prietenos sau un echilibru tolerabil al puterilor separate, fie pe plan intern sau internaţional, putea prospera o doctrină care vede conflictele economice ale societăţii ca fiind imposibil de soluţionat pe cale paşnică. După instaurarea regimului bolşevist, dogma marxistă, devenită chiar şi mai agresivă şi intolerantă graţie interpretării lui Lenin, a devenit vehicolul perfect pentru un simţ al insecurităţii de care Bolşevicii, încă şi mai mai mult decât foştii lideri ruşi, erau afectaţi.

În această dogmă, cu scopurile sale de bază altruiste, ei au găsit justificarea pentru frica lor instinctivă faţă de lumea exterioară, pentru dictatura fără de care nu ştiau să conducă, pentru cruzimile pe care nu îndrâzneau să nu le producă, pentru sacrificiile pe care se simţeau obligaţi să le ceară. În numele marxismului, ei au sacrificat toate valorile etice în numele metodelor şi tacticilor lor. Astăzi, ei nu se pot despărţi de el. [...] Fără el, ar sta în faţa istoriei cel mult ca ultimii dintr-o lungă succesiune de lideri ruşi cruzi şi risipitori care au forţat ţara, în mod necruţător, spre noi culmi ale puterii militare pentru a garanta securitatea externă a regimurilor lor slabe pe plan intern.

De aceea, scopurile sovietice trebuie să fie întotdeauna solemn îmbrăcate în capcanele marxismului şi nimeni nu trebuie să subestimeze importanţa dogmei în afacerile sovietice. Astfel, liderii sovietici sunt conduşi de necesităţile propriului trecut şi de poziţiile pe care le au să prezinte lumea exterioară ca fiind rea, ostilă şi ameninţătoare, dar ca purtând în interior germenii unei boli fatale, fiind destinată distrugerii din cauza conflictelor interne crescânde până când va primi lovitura de graţie finală din partea puterilor socialiste. Această teză justifică creşterea puterii militare şi poliţieneşti în statul rus, pentru izolarea poporului rus faţă de lumea exterioară şi pentru constanta presiune de a extinde limitele puterii poliţiei ruseşti, acestea fiind impulsurile naturale şi instinctive ale liderilor ruşi. [...]

Nu trebuie să credem că linia de partid este necinstită şi nesinceră din cauza celor care o promovează. Mulţi dintre ei sunt prea ignoranţi faţă de lumea exterioară şi prea dependenţi pe plan mental pentru a pune la îndoială auto-hipnoza la care se supun, şi nu au nicio problemă în a se convinge să creadă ceea ce găsesc ei a fi reconfortant şi convenabill a crede.

În cele din urmă, avem misterul încă nerezolvat privind următoarea chestiune:primeşte cineva, în această vastă lume, informaţii corecte şi imparţiale cu privire la lumea exterioară? În atmosfera, de tip oriental, plină de secrete şi de conspiraţii în care funcţionează acest guvern, posibilităţile pentru distorsionarea sau otrăvirea surselor de informaţii sunt infinite. Însăşi lipsa de respect a ruşilor faţă de adevăr – de fapt, lipsa de credinţă în existenţa acestuia – îi face să vadă în fapte doar instrumente ce servesc un scop sau altul. Avem motive întemeiate să credem că acest guvern e de fapt o conspiraţie în interiorul unei conspiraţii;eu, personal, sunt reticent în a crede că însuşi Stalin primeşte vreo imagine obiectivă asupra lumii exterioare. [...]

Textul integral al telegramei poate fi accesat pe pagina http://www.gwu.edu/~nsarchiv/coldwar/documents/episode-1/kennan.htm.

The sources of soviet conduct:http://www.historyguide.org/europe/kennan.html