Muzica de film: universul din spatele imaginii
Muzica de film e sarea și piperul unei pelicule cinematografice: ea face ca filmul să fie o mâncare lipsită de gust sau, dimpotrivă, creează o întreagă atmosferă și pune în valoare toate celelalte ingrediente: imaginea, scenariul, regia. Şi desigur că în spatele fiecărei capodopodere cinematografice stă (şi) o muzică de film reușită.
După unii, muzica de film cu adevărat inspirată este cea pe care nici nu o conștientizezi în clipa în care vizionezi pelicula. Chiar dacă subconștient percepută, banda sonoră este cea care creează mare parte a tensiunii. Exemplul cel mai semnificativ: scena dușului din „Psycho” (muzica: Bernard Hermann, regia: Alfred Hitchcock) este un reper în cinematografie, în care intensitatea scenei este marcată definitoriu de muzică.
Cum se naște muzica de film
Astăzi, muzica de film este un teren extrem de vast de creație, de la coloane sonore oarecum clasice, în stil simfonic, până la instrumente neconvenționale sau sunet creat exclusiv digital, pe computer. Cel mai adesea, compozitorii semnează creații special destinate unui anumit scenariu, dar există și situații în care preiau (şi adaptează) lucrări deja cunoscute. Coloana sonoră cuprinde partitura muzicală creată special pentru film, alături de dialoguri, muzica cuprinsă în scenele respective sau efecte speciale sonore. Ea este rezultatul colaborării între compozitor și regizor (care își propune un anumit efect asupra publicului) și este înregistrată de un inginer de sunet, în studio.
Muzica de film se naște de obicei după ce filmul a trecut de montaj, când compozitorul și regizorul decid împreună ce secvențe au nevoie de ilustrație muzicală și ce durată au ele. Există însă și situații speciale, când un compozitor de renume compune muzica înainte ca filmul să fie gata, aşa că el va „dicta” implicit durata și curgerea anumitor scene. Un exemplu este situația în care regizorul Steven Spielberg a modificat scena finală din filmul „E.T.” în funcție de muzica deja compusă de John Williams. Ennio Morricone, Nino Rota, Henri Mancini, Maurice Jarre, Vangelis, James Horner, John Williams, Jerry Goldsmith, Alan Silvestri, Alexandre Desplat, Michael Giacchino, Hans Zimmer sau Vladimir Cosma (născut în România) sunt unii dintre cei mai mari compozitori de muzică de film.
Film mut... dar cu muzică în sală
Muzica de film s-a născut din două motive: pentru a crea o atmosferă în sala de cinematograf, unde spectatorii filmului mut priveau în liniște o peliculă, dar și din nevoia de a acoperi zgomotul produs de primele aparate de proiecție. Filmul mut (1894-1929) era „acompaniat” sonor în două moduri posibile: fie exista un fonograf (aparat de înregistrare/redare, strămoș al gramofonului) care reda partitura muzicală, fie un pianist sau un mic ansamblu ce interpreta live în timpul proiecției, prin improvizație sau cântând o partitură cunoscută. Ceea ce se interpreta putea fi alegerea pianistului/ansamblului respectiv sau era impus de distributorii filmului. În 1915 (înainte de introducerea sonorului, deci!) a fost creată, de către Joseph Carl Breil, prima partitură special dedicată unui film – „Nașterea unei națiuni” – cu muzică originală și fragmente adaptate, ce urmau să fie interpretate live în sala de cinema.
„King Kong”, primul film cu muzică originală înregistrată pe peliculă
Muzica de film înregistrată apare la finalul anilor ’20, când devine tehnic posibilă sincronizarea sunetului cu imaginea. Urmează o perioadă de glorie, anii ’30-’50, cu o explozie în banda sonoră cinematografică. Printre pionierii domeniului se numără: Max Steiner – un „părinte” al muzicii de film, care a creat în 1933 muzica pentru „King Kong” (primul film cu muzică originală înregistrată pe peliculă), dar și cel care semnează muzica în „Pe aripile vântului” sau „Casablanca”; Enrich Korngold, ale cărui creații l-au influențat mai târziu pe John Williams; Bernard Hermann, cunoscut mai ales pentru colaborarea sa cu Alfred Hitchcock, dar care a compus și muzica pentru „Taxi Driver” (regia: Martin Scorsese).
În 1951, Alex North semnează coloana sonoră pentru cunoscuta ecranizare a piesei de teatru a lui Tennessee Williams, „Un tramvai numit dorință” (în regia lui Elia Kazan, cu Marlon Brando și Vivien Leigh), caracterizată de o îmbinare de simfonic și jazz ce marchează o nouă abordare în muzica de film. Tot în perioada anilor ’50 compozitorilor li se cere să compună și cântece originale, care devin uneori șlagăre în sine, pentru a fi utilizate atât în scopuri de marketing – pentru promovarea la radio a filmului – cât și în vânzarea ulterioară a albumelor cu banda sonoră.
Ta-dam, ta-dam... Intră în scenă Pantera Roz
În anii ’60, filmele western sunt în vogă, ceea ce aduce succesul unor compozitori ca Elmer Bernstein, pentru „Cei 7 magnifici”, sau Ennio Morricone, pentru „Trilogia dolarilor”, iar jazz-ul rămâne o componentă esențială a coloanelor sonore, prin compozitori ca Henry Mancini, pentru seria „Pantera Roz”, și Lalo Schifrin, pentru „Misiune imposibilă”. Este foarte interesant şi faptul că atunci când Stanley Kubrick a regizat „Odiseea spațială 2001”, a făcut o pasiune pentru lucrările care serveau ca marcaj de tempo (piese consacrate, folosite în etapa de montaj, pentru a ghida ritmul și atmosfera scenei repective). Kubrick a decis, aşadar, să păstreze astfel de lucrări în locul anumitor părți compuse special de Alex North – și așa a rezultat, de exemplu, celebra scenă a andocării navei la stația spațială, pe ritmul valsului „Dunărea albastră”. În 1977, John Williams „lovește” din nou lumea artistică, prin muzica sa pentru „Războiul Stelelor”, unul dintre cele mai vândute albume din toate timpurile, și creațiile sale continuă cu „E.T.”, „Superman”, seria „Indiana Jones” sau recentul „Harry Potter”.
Banda sonoră a peliculelor cinematografice dă astăzi naștere unor adevărate capodopere muzicale, extrem de valoroase și de sine stătător, adesea imprimate pe albume și cântate în sălile de concert din întreaga lume. În cele mai reușite cazuri, notoritatea unei lucrări muzicale poate chiar să depășească celebritatea filmului din care face parte. Teme muzicale din anumite pelicule – „Moon River” din „Mic dejun la Tiffany’s”, „As Time Goes By” din „Casablanca” sau tema lui Luke din „Războiul Stelelor” – au devenit repere ușor de recunoscut de către orice cinefil.