Moscova ’80, Jocurile Olimpice lovite de boicot

Pentru sportul românesc, ediția a XXII-a a Jocurilor Olimpice a presupus pregătiri prelungite, mai intense și mai ambițioase ca niciodată, începute din chiar momentul în care s-a aflat că Moscova va fi gazda competiției.

Era de așteptat, deci, un duel crâncen pentru întâietate între sportivii americani și cei sovietici, în care gazdele urmau să arunce în bătălia din arene tot potențialul și mijloacele de care dispuneau acasă, în timp ce americanii își doreau, firesc, să administreze rușilor o înfrângere chiar la Moscova, în clasamentul general pe națiuni.  

Drept urmare, totul anunța o ediție-record a Olimpiadelor moderne, când, ca un trăznet, a intervenit neprevăzutul. Întrucât armata roșie a invadat Afganistanul, în decembrie 1979, deci cu numai câteva luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Moscova, președintele Jimmy Carter a decis ca, în semn de protest, sportivii americani să nu mai participe la Olimpiada moscovită, gest urmat prompt de toate celelalte state capitaliste, care au dat boicotului dimensiuni copleșitoare. În istoria modernă a Jocurilor Olimpice, nu era, însă, primul boicot de asemenea anvergură, cel dintâi fiind consemnat în 1956, ca urmare a invadării Ungariei de către trupele sovietice. Apoi, în 1976, la Montreal, când 28 de țări africane au boicotat Jocurile, în semn de protest față de prezența echipei de rugby a Noii Zeelande în Africa de Sud!

În condițiile date, era de așteptat ca toate țările socialiste să-și mărească delegațiile, ceea ce s-a și întâmplat de fapt. În cele din urmă, la această ediție s-au aliniat 8.300 de sportivi și oficiali din 83 de țări şi, în ciuda tuturor absențelor de marcă generate de boicot, s-au consemnat 74 de recorduri olimpice, 36 de recorduri mondiale și alte 39 europene, bilanț care depășea chiar performanțele olimpiadei precedente, de la Montreal!

România – locul 6 în clasamentul pe națiuni 

Din datele pe care le dețin – și care sunt riguros exacte – la această ediție a Jocurilor Olimpice, România a deplasat cea mai amplă delegație consemnată până acum din toate participările noastre olimpice: 239 de sportivi (163 băieți și 76 fete), care au participat la întrecerile din 134 de probe ale unui număr de 18 sporturi. În final, România a ocupat locul 6 în clasamentul pe națiuni al medaliilor, cu un total de 25 de medalii, dintre care 6 de aur, 6 de argint și 13 de bronz, la care eu aș adăuga și cele 16 locuri 4, atât de apropiate de podiumul de premiere, pentru a avea imaginea cât mai clară a unui bilanț care va fi, la ora aceea, al doilea cel mai bun din toate timpurile – dar, să nu uităm, în condițiile absențelor generate de boicot.

Cele 6 medalii de aur au fost cucerite de Nadia Comăneci: două (gimnastică), Sanda Toma (canotaj), Ivan Patzaichin-Toma Simionov (canoe), Ion Corneliu (tir) și Ștefan Rusu (lupte greco-romane), în fruntea delegației noastre situându-se, de departe, gimnastica feminină, care a adunat numai puțin de 7 medalii (2-3-2), deși...

Nadia, furată la individual compus 

Prezent și eu la Olimpiada moscovită, alături de cea mai amplă echipă de gazetari sportivi români acreditați la o ediție a J.O. – în frunte cu Cristian Țopescu, Ion Ghițulescu, Ion Bocioacă, Ovidiu Ioanițoia și Sorin Satmari – am urmărit prioritar concursul de gimnastică al fetelor, în care Nadia și echipa României aveau de luptat cu rusoaicele, dar și cu gimnastele din R.D.G. Închipuiți-vă, însă, că totul avea loc la Moscova, acasă la președintele FIG, Iuri Titov, unde Nelli Kim se afla la apogeul carierei, dar unde mai venea și nemțoaica Maxi Gnauck.

În concursul pe echipe, Nadia a debutat cu un 9,95 la paralele, după care, în schimbul următor, execută o bârnă de kinogramă și, la patru ani după primul 10 din istoria gimnasticii mondiale, obține și cel dintâi 10 al olimpiadei moscovite. Au urmat pentru ea un 9,90 la sol și un alt 9,95 la sărituri, cu care încheie, deci, programul de exerciții impuse, cu un total de 39, 850,adică mai bine chiar decât la Montreal, unde acumulase 39,525. De-a dreptul miraculos, având în vedere că știam ce nu se știa public, și anume că Nadia venise la Moscova amânând o operație de apendicită, grefată și pe mai vechea ei afecțiune vertebrală. Și amintesc aceste lucruri pentru că ele trebuie cunoscute de cei de astăzi și de mâine, rememorate tocmai pentru a vi se înfățișa și dimensiunile morale ale marii noastre campioane. Și pentru a înțelege marea nedreptate care i s-a făcut atunci, la Jocurile Olimpice de la Moscova. Când a fost privată de titlul la individual compus.

Trec, deci, de întrecerea pe echipe, unde fetele noastre (Nadia, Rodica Dunca, Cristina Grigoraș, Emilia Eberle, Dumitrița Turner și Melita Ruhn) vor cuceri medaliile de argint, fiind întrecute de rusoaice, pentru a rememora finala concursului individual compus. Mai exact, înaintea ultimului schimb, în lupte pentru titlul de campioană olimpică absolute rămăseseră doar trei gimnste, astfel: Maxi Gnuck – 69,370 puncte, Nadia Comăneci – 69,220 puncte, Elena Davîdova – 69,200 puncte.

Observați, deci, că Nelli Kim pierduse plutonul fruntaș, ca și Natalia Șapoșnikova – a doua gimnastă a echipei sovietice, iar în cursă mai rămăsese, dintre gimnastele țării gazdă, doar Elena Davîdova. Iar în ultimul schimb, după ce Maxi Gnauck a obținut doar 9,70 la sărituri (total – 79,075), iar Davîdova primește la paralele 9,95 (total: 79,150 puncte), vine și rândul Nadiei, la bârnă, aparatul ei forte. Pentru a reedita performanța de la Montreal, cucerind titlul de campioană olimpică absolută, Nadia are nevoie de o notă de 9,95, iar execuția, perfectă, smulge tribunelor aplauze, în tribune se flutură un drapel tricolor și se scandează „Victorie,victorie!” Deci, cu 9,95 ar cuceri medalia de aur, cu 9,90 ar trebui să împartă victoria cu Elena Davîdova!

Trec însă 5 minute, 10, 15, la masa arbitrelor se parlamenteză îndelung, se fac aproape 30 de minute de așteptare încordată, la capătul cărora Ellen Berger, președinta din RDG a Comisiei tehnice a FIG, se scoală de la locul său și se duce la brigada de arbitre cu o hârtie pe care a scris nota Nadiei. E numai 9,85, ceea ce înseamnă că, pentru numai 5 sutimi, gimnastei românce i se răpește pe față dreptul la medalia de aur și, deci, la al doilea titlu de campioană olimpică absolută! Sigur că, după tot acest scandal, Nadiei nu i-au mai putut fi refuzate medaliile de aur la bârnă și sol, din finalele pe aparate, dar frustrarea a rămas uriașă și de neuitat.

Întoarcerea lui Patzaichin 

O altă istorie care merită reamintită privește extraordinara revenire a lui Ivan Patzaichin, marele campion al canoei, de care mă leagă o veche prietenie. Cu un an înaintea Olimpiadei de la Moscova, îi dedicasem o carte al cărei ultim capitol era intitulat „Cinci pagini de fantezie” și în care realizasem un interviu imaginar cu el, după... titlul olimpic cucerit la J.O.de la Moscova! M-am războit de-a dreptul cu editura, care susținea că nu ne putem asigura un asemenea risc, dar, până la urmă, am reușit să-i înduplec.

Vă puteți închipui, deci, cu ce emoții am urmărit finala de C 2-1000m de pe pista nautică de la Krîlatskoe, comentând-o în direct, la TVR, alături de Cristian Țopescu, și ce imensă bucurie am trait când Ivan și Toma Simionov au urcat acolo pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Și cum m-am distrat apoi, împreună cu Ivan, când el avea să cucerească și medalia de argint, cu Petre Capusta, la C 2-500m, gândindu-ne cum ar fi fost cu interviul nostru imaginar, dacă n-ar fi luat aurul în proba de 1000 metri!

*

În ciuda boicotării ei, Olimpiada de la Moscova a fost o reușită incontestabilă ca eveniment sportiv major, pe care sovieticii l-au organizat absolut ireproșabil. Cine credea însă că vor rămâne datori americanilor și celorlalți occidentali să fie pregătiți de-acum să aștepte Olimpiada californiană! Unde România va fi singura țară socialistă care a refuzat boicotul, pentru că așa va decide Nicolae Ceaușescu.