Morțile spectaculoase ale împăraților bizantini


Reflectând la moartea împăraților bizantini, cronicarul Nikita Choniates scrie că lui Dumnezeu nu Îi place să intervină în viața oamenilor în același mod, ci preferă diversitatea, așadar, un împărat este înecat, altul decapitat, altul omorât de dușmani, în timp ce unii trec din această lume în cea de dincolo ca si cum ar fi adormit.

Cunoaștem cruzimea caracteristică luptei pentru tron din Bizanț care include mutilări, tunderi în monahism forțate, trădări și asasinate care sfidează legăturile de sânge dintre membrii familiei și ai dinastiei. Toate aceste evenimente particularizează Bizanțul. Chiar dacă știm din cronici și izvoare istorice că aceștia au fost uciși, iar identitatea celor vinovați este cunoscută, au fost și excepții în care moartea lor a fost una suspectă și învăluită de mister, ceea ce a dat naștere întrebării: „Împăratul a murit sau a fost omorât?”.

De-a lungul istoriei, lupta pentru putere a fost cea care a depășit relațiile dintre membrii unei familii, alterând relațiile dintre soț și soție sau mamă și fiu. Aceste lupte pentru tron, specifice Evului Mediu, sunt cunoscute mai cu seamă pentru istoria Europei de Apus, cele din Imperiul Bizantin fiind lăsate la o parte. Iată o mică explorare a câtorva cazuri în care împărații în exercițiu au fost asasinați sau uciși în circumstanțe și moduri neobișnuite, demne într-adevăr de adjectivul „bizantin”.

Phocas cel „laș, insolent și rebel”

Unul dintre primii împărați uciși în procesul de uzurpare a fost Phocas (602- 610). Multe izvoare menționează acest eveniment, dar cel mai detaliat îl descrie Ioan din Antiohia. Phocas, care îl omorâse pe Mauricius, predecesorul său, a fost uzurpat de Heraclius, care a fost ajutat de tatăl său, Heraclius cel Bătrân. Deși ambii au uzurpat și au omorât împărații legitimi, Heraclius (care a avut o domnie prosperă și a declanșat procesul de grecizare a Imperiului Bizantin) este perceput într-un mod pozitiv de istoriografie, în timp ce Phocas (un tiran care nu excela în administrarea treburilor statului) este prezentat negativ. 

Cronicile notează că domnia lui a fost atât de barbară, încât chiar și cei care l-au ajutat să ia tronul s-au întors împotriva lui. Teofan Mărturisitorul scrie că Mauricius l-a întrebat pe Philipikos, un sfătuitor al său, ce caracter are Phocas, iar Philipikos răspunde: „Laș, insolent și rebel”, acest dialog având loc cu puțin înainte de uzurparea lui. Ioan din Antiohia povestește cum un anumit Photie, căruia Phocas îi luase soția, a intrat în palat și l-a scos de barbă afară, l-a imobilizat și l-a dus în fața lui Heraclius. Același cronicar descrie și schimbul de replici dintre cei doi. Heraclius l-a întrebat: „Așa guvernezi imperiul, nenorocitule?”, iar Phocas i-a răspuns: „Cu siguranță, tu îl vei guverna mai bine!”. 

Phocas a fost decapitat pe loc, iar mâna dreaptă și organele genitale i-au fost tăiate și expuse în Hipodrom. Corpul i-a fost tăiat în bucăți mici, înfipte în sulițe și expuse pe toate străzile Constantinopolului. Familia i-a fost ucisă, soția și fiicele fiind inițial închise într-o mănăstire, apoi omorâte și ele. Deși Heraclius a mutilat și a ucis mulți membri ai familiei imperiale, comițând chiar și incest cu nepoata lui, Martina, domnia sa a fost una prosperă, de aceea a rămas în memoria poporului ca fiind un împărat bun și eficient. În schimb, domnia lui Phocas, care suspecta senatorii și servitorii că vor să îl otrăvească, este caracterizată de paranoia.

Lanțul mutilărilor nu s-a întrerupt

Istoria mutilărilor continuă cu unul dintre cele mai cunoscute cazuri din Imperiul Bizantin, în care lupta pentru putere transcende relația mamă-fiu: împăratul Constantin al VI-lea a fost orbit și detronat de către mama sa, Irina, care i-a luat locul pe tron când acesta avea doar 26 de ani. 

Cronicarii notează că acest eveniment a fost încununarea unei relații dintre cei doi extrem de tensionate, Irina domnind ca regentă, iar Constantin încercând să iasă de sub tutela ei. Nu în ultimul rând, disputa iconoclastă și problemele diplomatice au contribuit și ele la destrămarea relației dintre cei doi. 

Irina, mama cea crudă

Constantin a murit apoi la scurt timp. Leon al IV-lea Chazarul l-a numit co-împărat pe Constantin în 776, dar, după moartea lui, Irina a domnit ca regentă împreună cu Stauvrakios, ministrul de finanțe. 

Cert este că Irina a fost o femeie extrem de ambițioasă, care a încercat să reînnoiască legăturile diplomatice cu francii, reușind chiar și o logodnă între Constantin și Rotrud, fiica lui Carol cel Mare (una trecătoare, căci Constantin a rupt-o și s-a căsătorit cu Maria de Amnia). De asemenea, a jucat un rol excepțional în restaurarea cultului icoanelor, ea conducând Sinodul al VII-lea Ecumenic, unde, împreună cu patriarhul Tarasie, a reinstituit venerarea icoanelor.

Constantin însă a rămas în istorie ca un împărat și un general slab, învins de bulgari în 792 în bătălia de la Marcellae. În 793 a oprit o revoltă a armenilor care se răsculaseră față de el, după ce le orbise generalul, Alexios Mosele, despre care Irina îl convinsese că urmărea să îi ia tronul. De asemenea, la cererea mamei sale, și-a orbit unchiul, pe Nikephoros, pentru că observase că acesta intenționa să-l uzurpe atrăgând în jurul lui alți oficiali.

Profitând de lipsa lui Constantin, când acesta participa la bătălia de la Marcellae, Irina i-a atras cu daruri și promisiuni pe ceilalți oficiali pentru a domni ea singură. Așadar, soldații l-au prins după ce încercase să fugă și l-au dus în Porphyra, în camera unde se născuse, fiind orbit cu scopul de a-l omorî. Teofan spune că 17 zile nu a mai luminat soarele din cauza orbirii împăratului (fiind vorba de o eclipsă), iar navele s-au rătăcit, nereușind să ajungă în port.

Această metaforă nu este nouă, gândirea bizantină fiind inspirată din cultele orientale în ceea ce privește paralela dintre omnipotența lui Dumnezeu și puterea suveranului temporar. Potrivit izomorfismului dintre soarele uranian și percepția vizuală, ochiul este asimilat soarelui ca expresie a vigilenței și dreptății. În concluzie, această eclipsă a fost interpretată ca făcând aluzie la faptul că supușii nu pot vedea nici ei lumina, din moment ce împăratul este orb.

Constantin a murit apoi, dar nu se știe sigur dacă din cauza rănii provocate de orbire sau din cauza unei uneltiri de-ale Irinei pentru a-i grăbi moartea.

Craniul-cupă al lui Nichifor I

În ultimul an al domniei (802-811), Nichifor I a început o expediție împotriva bulgarilor, învingându-l pe hanul Krum de două ori și chiar jefuind Pliska, capitala de atunci. Dar, pe drumul de retragere prin trecătoarea Varbitssa, armata bizantină a fost prinsă într-o ambuscadă și măcelărită de bulgari. Hanul l-a decapitat pe Nichifor și i-a transformat craniul într-o cupă, apoi a băut vin din el, acesta fiind singurul caz de împărat bizantin care a suferit o moarte atât de umilitoare.

Însă gestul de a transforma craniul adversarului într-o cupă este unul destul de des întâlnit în istorie, încă din Antichitate, el simbolizând însușirea vitalității adversarului. Este o practică specifică popoarelor nomade din stepe. Marele prinț Sviatoslav I al Rusiei Kievene a fost ucis de pecenegi în același mod, craniul său fiind îmbrăcat în argint și folosit ca pocal. La fel și Baldwin I, primul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol și un lider important în Cruciada a IV-a. El a suferit aceeași moarte din partea țarului bulgar Caloian, după o perioadă de prizonierat.

Întâlnim această practică și în perioada domniei șahului Ismail, fondatorul dinastiei savafide a Iranului. În timpul unei campanii împotriva uzbecilor, în decembrie 1510, conducătorul acestora, Muhammad Shaybani, a încercat să fugă de pe câmpul de luptă, dar a fost prins și executat; Ismail i-a transformat craniul în pocal îmbrăcându-l în argint. Acesta ar fi practicat tradiții păgâne preislamice (printre care și canibalismul), care erau des întâlnite printre triburile turcice. Una dintre credințele lor era că vitalitatea și sufletul unui om rămân în oase după moarte, de aici și practica profanării mormintelor.

Fragmentul face parte din articolul „Morțile împăraților bizantini”, publicat în numărul 260 al revistei „Historia”, (revista:260) disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 septembrie - 14 octombrie, și în format digital pe platforma paydemic.

FOTO: WIKIMEDIA COMMONS, MANUSCRISUL MADRID SKYLITZES