Mormintele pierdute ale unor regi

Recent, arheologii britanici s-au entuziasmat în urma unei descoperiri foarte importante:ei susțin că ar fi descoperit, într-o parcare din Leicester, rămășițele lui Richard al III-lea, ultimul rege britanic care a murit în bătălie și cel pe care azi îl cunoaștem mai degrabă prn intermediul piesei  semnate de Shakespeare.

Specialiștii așteaptă acum rezultatele analizei ADN pentru a confirma descoperirea, însă știrea a făcut înconjurul lumii și a reaprins discuțiile cu privire la alte figuri monarhice care au dispărut fără urmă, scrie Discovery News.

Richard al III-lea ar fi putut ajunge pe tronul Angliei mai repede, dacă nu ar fi stat în calea sa nepotul lui, Edward al V-lea. În vârstă de doar 12 ani la momentul morții tatălui său, tânărul Edward nu era pregătit pentru responsabilitățile conducerii regtatului, astfel că Edward al IV-lea l-a numit pe Richard protectorul fiului său până când acesta avea să ajungă la maturitate.

Prinții din Turn

Povestea o cunoaște toată lumea:viitorul rege Richard al III-lea l-a închis pe Edward al V-lea în Turnul Londrei împreună cu fratele său mai mic, Richard, Ducele de York. Apoi a invalidat căsătoria lui Edward al IV-lea pentru ca moștenitorii săi, cărora li se cuvenea Coroana, să devină copii ilegitimi. Astfel, Richard a preluat tronul englez, iar în curând cei doi băieți au dispărut în mod misterios.

Rămășițele acestora au fost descoperite în secolul al XVII-lea de către un grup de muncitori care renovau o secțiune a Turnului Londrei, însă nu s-a stabilit nici până acum dacă oasele descoperite aparțin într-adevăr celor doi băieți.

Harold al II-lea

Harold al II-lea rămâne în amintirea englezilor datorită morții sale faimoase – poate cea mai cunoscută din istoria monarhilor englezi, însă nimeni nu știe unde se află locul său de veci.

Harold al II-lea a devenit rege în 1066, an crucial în istoria Angliei. În același an, William Cuceritorul a invadat insula în frutea unei armate normande. Armatele conduse de William, respectiv Harold s-au întâlnit în luna octombrie, în faimoasa bătălie de la Hastings. Potrivit legendei, Harold a fost fie lovit de o săgeată în ochi, fie înjunghiat, iar corpul său a fost apoi mutilat și dezmembrat. Cunoaștem locul în care a murit Harold al II-lea, însă ce s-a întâmplat după aceea rămâne un mister. Se pare că William ar fi îngropat rămășițele inamicului într-un loc secret, în ciuda faptului că mama acestuia i-a oferit o importantă sumă de bani pentru a recupera rămășițele fiului.

Henric I

Când Henric al VIII-lea a început campania împotriva Bisericii Catolice, a confiscat pământurile Bisericii și a permis jefuirea mănăstirilor. Astfel, s-a întâmplat ca oamenii regelui să distrugă locurile de veci ale predecesorilor lui Henric, inclusiv locul de veci al celui de la care Henric își lua numele:Henric I.

Henric I a fost fiul lui William Cuceritorul;el a domnit între 1106 și 1135. De fapt, el s-a încoronat încă din anul 1100, dar timp de șase ani poziția sa a fost disputată de fratele lui mai mare, Robert, care la momentul încoronării era plecat în Cruciadă. Inițial, Henric l-a mituit pe fratele lui pentru a-i accepta încoronarea, dar ulterior cei doi au intrat din nou în conflict. Cearta dintre frați s-a încheiat pe câmpul de luptă, când armata lui Henric l-a capturat pe Robert;acesta și-a petrecut restul vieții în închisoare.

Faraonul pierdut

Dacă specialiștilor le e greu să găsească mormintele unor regi care au murit în ultimii 1000 de ani, atunci trebuie să fie aproape imposibil să descoperim rămășițele unui faran obscur care a trăit acum 4300 de ani. Domnia lui Userkare, al doilea faraon din A Șasea Dinastie, este înconjurată de mister, pentru că mormântul său nu a fost încă descoperit.

În 2010, Giulio Magli, profesor de arheoastronomie la Universitatea Politehnică din Milano, a oferit o sugestie privind posibila locație a mormântului faraonului. Cercetările nu au fost însă finalizate, iar misterul lui Userkare rămâne deocamdată neelucidat.

Nefertiti

E, într-un fel, normal ca acest gen de regi obscuri să rămână necunoscuți istoriei. E altceva însă când regii cu adevărat importanți, care au marcat istoria țărilor lor, sunt de negăsit. Nefertiti, faimoasa regină a Egiptului Antic, este, probabil, cel mai faimos monarh al cărui mormânt nu a fost încă nedescoperit.

Regina Nefertiti, care a murit acum 3300 de ani, a devenit cunoscută în întreaga lume după descoperirea faimosului bust în 1912. În ciuda numeroaselor expediții pentru găsirea mormântului ei, arheologii nu au descoperit încă unde este înmormântată Nefertiti.

Jianwen

Împăratul Jianwen al Chinei (1377-1402), al doilea monarh din dinastia Ming, aproape a ruinat imperiul chinez. Încercările eșuate ale lui Jianwen de a-și întâri controlul asupra teritoriilor imperiale, conduse de unchii săi, au condus la izbucnirea unui război civil. Când armata unuia dintre unchii săi a atacat Nanjing, capitala imperiului, Palatul a luat foc, iar împăratul și concubinele lui au murit, se pare, în incendiu. Există însă și alte variante ale acestei povești, potrivit cărora Jianwen ar fi reușit să scape din palat și s-a refugiat într-o mănăstire. Pentru că rămășițele sale nu au fost descoperite, peculațiile cu privire la soarta lui Jianwen continuă și în zilele noastre.

Anastasia

Astăzi cunoscut, locul de vechi al Anastasiei Nikolaevna, fiica ultimului Țar, a fost un mister care a fascinat lumea timp de aproape un secol. Până în anul 2009, când povestea Anastasiei și-a primit finalul mult-așteptat, legenda ei a fost hrănită de apariția periodică a informațiilor false, a martorilor sau impostoarelor care se dădeau drept fiica lui Nicolae al II-lea.

Ideea că Anastasia ar fi reușit să scape cumva de execuție, în 1918, a fascinat milioane de oameni, fiind promovată inclusiv prin intermediul cinematografului.

În 1991, speculațiile potrivit cărora Anastasia ar fi supraviețuit masacrului din noaptea de 17 iulie 1918 au luat avânt după descoperirea unei gropi comune în care au fost găsite rămășițele țarului, ale țarinei și ale unora dintre fiicele lor. Lipseau însă rămășițele celorlalți doi copii:singurul băiat, Alexei Nicolaevici, și cea de-a patria fiică În 2007, rămășițele acestora au fost descoperite într-un mormânt din Yekaterinburg, iar doi ani mai târziu, analizele ADN au confirmat că rămășițele aparțin ultimilor doi copii ai familiei imperiale.

Sursa:http://news.discovery.com

Mai multe