Moda în Primul Război Mondial

Perioada Primului Război Mondial a fost o perioadă a unei revoluţii extraordinare de ambele părţi ale războiului – acasă şi pe frontul de luptă – care i-a făcut pe oameni să dea importanţă hainelor pe care la purtau.

În continuare vom descoperi ce purtau oamenii în perioada anilor de conflict începând de la lama de ras şi parfum până la plăcerea de a purta lenjerie intimă pentru prima dată.

Câmpurile pline de frânghii cu rufe spălate arată încercările Service Corps de a păstra uniformele curate

Hainele trebuiau adesea sa fie dezinfectate şi  despăducheate, iar pentru a se putea face aceste lucruri, erau necesare negocierile cu hotelurile pentru a putea folosi maşinile de spălat, dar cea mai mare probelemă era uscarea hainelor pe perioada iernii. Au existat mai multe încercări de a crea camere pentru uscare unde erau puse cabluri şi sârme, iar mai târziu, ventilatoare.

In plus, atunci când o companie se muta erau necesare noi aranjamente.

Rimmel şi, mai târziu, Maybeline, şi-au început activitatea în anul 1915, erau mărci de machiaj care erau accesibile ca preţ şi  disponibile pentru femeile  din toate clasele socială

Cosmeticele au fost folosite cu mult timp înainte de război. Femeile britanice care aveau sarcini pe frontul de luptă au primit ordine stricte să evite pudra, fardurile, rujul, cerceii şi alte bijuterii, dar aceste reguli aveau adesea o mică influenţă atunci când o picătură de parfum L’Heure Blue sau un pic de ruj erau capabile să anime spiritele în condiţiile sordide din corturi.

Localnicele erau angajate pentru a sorta hainele adunate de pe câmpul de bătălie sau din spitale

În cazul în care era într-o stare destul de rezonabilă, această îmbrăcăminte reparată era dată diverselor Corpuri auxiliare de Muncă. Între timp stofa de lână a Aliaţilor care era prea deteriorată pentru a fi reparată, era legată şi trimisă acasă pentru a fi reciclată. Din acest motiv, eticheta „Lână nouă pură” indica faptul că un obiect era făcut din fibre nereciclate – astfel nu cuprindea istoria durereoasă a răniţilor şi a morţii.

Majoritatea femeilor nu îşi îndepărtau părul de pe picioare înainte de război, iar părul de pe corp era considerat a fi erotic

Femeile au început să se depileze pe picioare pentru prima dată după ce fustele deveneau mai scurte şi ciorapii rafinaţi erau mai accesibili,  iar picioarele păroase au început să fie văzute ca neatrăgătoare. Gillette a prezentat lamele de ras Lady Décolletée în anul 1915, care erau drăguţ ambalate de dragul modei:părul de pe corpul femeii începuse să fie considerat neigienic.

Uniformele reproduse pentru păpuşi erau la modă de ambele părţi ale conflictului

A urmat o explozie a vânzării soldaţilor de jucărie:băieţii primeau păpuşi îmbrăcate în uniforme kaki, albastre sau gri, în timp de fetele aveau asistente în miniatură sau păpuşi copii de care aveau grijă.

Jennie Lee (viitor politician britanic) care avea 10 ani când a izbucnit războiul, juca un „nou joc fascinant” cu prietenii ei folosind păpuşile stricate, fără membre care reprezentau soldaţii răniţi. Păpuşile decupate din hârtie erau cele mai ieftine jucării de pe piaţă şi îi permitea copilului să le îmbrace în oricare uniformă militară.

În Belgia şi nordul Franţei copii care nu aveau posibilitatea de a avea jucării şi costume cumpărate de părinţi,  puteau să adune bucăţi din uniforme şi le puteau adapta jocului lor.

Războiul i-a iniţiat pe mulţi în viaţa sexualăBordelurile din Belgia, în care erau femei îmbrăcate în rochii subţiri şi lenjerie, se adaptau ca răspuns la schimbările ocupaţiilor militare. Se presupune că erau preferaţi clienţii germani, din moment ce trupele aliate câştigau mai puţini bani, astfel, aveau mai puţin de plătit pentru serviciile lor. Bordelurile ofiţerilor  „Blue Lamp” erau separate de cele care serveau pe cei de rang mai mic şi erau numite „Red Lamps”

Luptătorii erau sfătuiți să fie mereu în gardă impotriva tentaţiei, iar, când guvernul american a observat o creştere a cazurilor de boli venerice, s-a încercat promovarea abstinenței. Doar că exista nevoia de a evada din viața militară și mulți preferau să nu moară virgini.

Pentru mulți experiența cu femei îmbrăcate „în cele mai rafinate rochii subțiri de mătase și… care își arătau lenjeria cea mai grațioasă” era o revelație. Spre deosebire de aliați, armata germană era aprovizionată cu prezervative încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, erau asigurate controale regulate și erau instruiți cum să se protejeze de boli.

Bărbații s-au apucat de tricotat pentru a-și distrage atenția de la perioadele lungi de așteptare înainte de a le veni rândul să lupte sau pentru trecerea timpului în prizonierat

Prizonierii de război făceau obiecte din tot ce puteau găsi, atât pentru a trece timpul, cât și pentru a le vinde pentru mâncare. Croșetatul a devenit o nebunie acasă unde femeile și copii erau încurajați să corșeteze șosete și eșarfe deoarece aceasta era datoria patriotică.

Jucării crosetate erau trimise pe front pentru a purta noroc soldaților. Puloverele Fair Isle, de exemplu, care au fost scurtă vreme la modă înainte de război pentru petrecerea timpului liber, în timpul războiului au devenit căutate pentru care stateau în tranșee – nu doar pentru că țineau de cald, ci și pentru culorile pe care le aveau.

Unul dintre cele mai întâlnite subiecte din scrisorile pentru acasă era dorul de a fi curați

Pentru bărbații care îndurau perioade lungi fără posibilități de spălare, chiar și băile la comun în apa murdară erau binevenite. O baie fierbinte în permisie,   șansa de a se bărbieri și niște haine curate reprezenta apogeul luxului și a indulgenței.

Pentru asistentele care, în ciuda modei coafurii cu părul scurt (bob), își păstrau părul lung, în principal, în ideea cosițelor care miroseau frumos, curate și fără păduchi, baia reprezenta scopul suprem.

Multe femei au început să poarte lenjerie intimă

În Batalionul Rusesc al Morții, bietelor fete care s-au alăturat acestuia le-a fost dată lenjerie de lână călduroasă pentru prima dată în viețile lor. În WAAC din Marea Britanie, earu  femei din diferite clase sociale, regulile spuneau să trebuiau să își aducă lenjeria proprie, dar s-a observat curând că mulți dintre recruți, nu au avut niciodată aceste lucruri deoarece „chiloții erau obiecte de lux”.

 Ulterior, lenjeria intimă a devenit un obiect standard pentru uniformele femeilor – cu toate că mărimea potrivită nu era luată în calcul. Un recrut spunea :„dacă nu aveau mărimea ta, ți se dădea o pereche în orice mărime aveau. Am avut o pereche de chiloți de sport de mătase kaki pe care o puteam ține sub bărbie și îmi ajungeau mai jos de genunchi”.

Pentru mulți oameni, războiul a însemnat un control stomatologic adecvat pentru prima dată

Tratamentul pe front ar fi fost limitat, dar pentru mulți soldați a însemnat prima experiență de îngrijire dentară. Bărbații puteau avea dinții reparați, iar cei care nu mai erau buni, erau extrași pentru ca mâncarea să poată fi mai ușor de mâncat și de digerat.

„Gaura de tranșee” (gingivită acută ulceroasă) era una dintre cele mai comune afecțiuni de care se plângeau soldații și era cauzată de lipsa de igienă, dieta sărăcăcioasă și fumatul în exces. In plus, din cauza multiplelor răni la față, în special, de la rănile de glonte care implicau vătămarea maxilarului, cercetarea dentară avansa rapid. 

Cizmele noi trebuiau să fie purtate cu durere și bărbații erau adesea forțați să poarte perechi care pur și simplu nu se potriveau

Incăltămintea a reprezentat o problemă constantă pentru armate. Multe dintre trupele germane au înfruntat noroiul Flandrei în cizme cu talpa de carton, din moment ce blocada Aliaților a însemnat că era disponibilă piele rigidă insuficientă.

Bandajele pentru picioare sau jambierele erau adesea ori prea largi, ori prea strânse, ceea ce agrava degenerarea ţesuturilor (boală de picioare provocată de şederea îndelungată în tranşee umede) și cangrena. Atunci când au fost furnizate cizme de cauciuc lungi până la șold pentru putea face față condițiilor noroioase, soladații, fie se umpleau pe sine de  același noroi, fie se creea efectul de aspirație, astfel încât fiecare picior trebuia să fie scos afară. Pe ambele fronturi, bărbații aveau doar o pereche de șosete de schimb.

Ofițerilor români sub un anumit rang le era înterzis să poarte fard de pleoape

Această interdicție a fost una dintre primele ordine pe care le-au primit la începutul războiului ceea ce se poate presupune că această practică era una frecventă.

 Ofițerii superiori se bucurau încă de acest privilegiu-pleoape lila sau ca albastrul cerului purtate cu un monoclu.

Istoricul, Norman Stone, descrie armata română ca fiind deosebit de reticentă  în  a adopta uniforme practice potrivite pentru tranșee, preferând să facă o impresie vizuală bună.

Kilturile purtate de regimentele scoțiene au reprezentat motivul rochiilor somptuoase și mândria istorică a priceperii în luptă

Se spunea despre kilturi că erau practice, ținea bărbaților de cald iarna și păstrau răcoarea vara, dar în tranșee au devenit o problemă. Acestea nu doar absorbeau noroiul, dar iperita avea tendința de a arde părțile corpului care transpirau cel mai mult și avea consecințe dezastruoase.

Bărbații au început să poarte ceasurile de mână (purtate anterior doar de femei) deoarece ceasurile de buzunar nu erau practice în tranșee

Acestea erau cadouri scumpe și utile care erau purtate pe partea interioară a încheieturii mâinii pentru a proteja ecranul de sticlă – practică ce este continuată și astăzi.

Pantaloni, părul mai scurt pentru femei și în general, mai puțină delimitare între îmbrăcămintea pentru femei și bărbați au dus la multe dintre stilurile androgine de astăzi

Cu cât era corpul mai expus de armanentul modern și de moda nouă, mai practică, cu atât păreau să devină mai asemănătoare forma feminină și cea masculină.