Moda edwardiană: pericolul acelor de pălărie
De multe ori, pentru a înțelege anumite aspecte din trecutul îndepărtat, istoricii fie privesc către fenomene analoage din alte spații și epoci istorice, fie exploatează ramura etnografică. Chiar dacă este dificil să aflăm în ce măsură erau folosite accesoriile antice ca arme, acceptând totuși faptul că datorită formei și dimensiunilor lor ele puteau îndeplini acest rol, remarcăm faptul că a existat în istoria recentă un fenomen asemănător, reprezentat de o serie de întâmplări care au avut loc la începutul secolului XX.
Această perioadă a fost caracterizată de moda edwardiană (care și-a luat numele după regele englez Edward al VII-lea), în care femeile purtau pălării mari, cu un design complex, fixate cu ace masive, lungi și ascuțite, deosebit de periculoase pentru cine le-ar fi manevrat cu neatenție. Mai mult, primele două decenii ale secolului XX coincid cu dezvoltarea unei mișcări de câștigare a independenței femeilor, care încep să călătorească singure pe străzi, expunându-se uneori riscului de a fi abordate și chiar atacate de către bărbați cu intenții îndoielnice.
„Ascultă-mă, Sadie...”
Presa vremii abundă în articole despre incidente în care au fost implicate femei, respectiv acele lor de pălării. De pildă, pe 27 mai 1903, publicația „The Evening World” din New York împărtășea lumii o știre despre Leoti Blaker, care a înjunghiat un bărbat necunoscut deoarece, aparent, acesta nu dorea să o lase în pace, apropiindu-se prea mult de ea. În aceeași perioadă, Mademoiselle Gelas scria un manual de autoapărare pentru femei, în care pleda pentru eficacitatea utilizării acelor de pălărie și a umbrelei ca arme. Fenomenul a luat amploare, în așa fel încât, la finalul epocii edwardiene, majoritatea statelor americane introduseseră legi care doreau limitarea lungimii acelor, comparate de bărbații vremii cu adevărate săbii. De exemplu, în statul Arkansas a intrat în vigoare o lege care propunea limitarea lungimii acelor de pălărie la maximum 23 de centimetri, „la fel ca toate armele mortale”.
Și în Australia au fost introduse amenzi pentru pedepsirea femeilor care purtau ace periculoase, fapt care a determinat ca numai în anul 1912 zeci de femei să fie condamnate la închisoare pentru că nu plătiseră amenzile primite. Pe 30 septembrie 1900, viitorul președinte al Statelor Unite ale Americii Theodore Roosevelt remarca faptul că „No man, however courageous he may be, likes to face a resolute woman with a hatpin in her hand” [Niciun bărbat, oricât de curajos ar fi, nu vrea să înfrunte o femeie hotărâtă, cu un ac de pălărie în mână].
Fenomenul nu a trecut neobservat în artă. O veche baladă engleză, consemnată de către Elsa Lanchester, pleda pentru importanța acelor de pălărie ca obiecte utile pentru autoapărarea tinerelor femei:
„Now listen to me, Sadie,/ There’s one thing that you never must forget./ Never go walking out without your hat pin./ The law won’t let you carry more than that./ For if you go walking out without your hat pin,/ You may lose your head as well as lose your hat” [Ascultă-mă, Sadie,/ Să ţii minte un lucru./ Nu ieşi niciodată fără acul tău de pălărie/ Legea n-o să te lase să ai mai mult de-atât./ Pentru că dacă ieşi fără acul de pălărie,/ S-ar putea să-ţi pierzi şi capul, nu numai pălăria].
Abia după declinul modei edwardiene, în preajma primei conflagrații mondiale, acele masive și lungi de pălărie au dispărut, ele nemaigăsindu-și locul în noile tendințe vestimentare ale epocii.
Acest text este un fragment din articolul „Acele şi broşele, din Grecia antică până în secolul XX. Accesorii sofisticate sau arme de temut?" apărut în numărul 226 al revistei Historia, disponibil în perioada 13 noiembrie - 14 decembrie 2020 la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării), dar și în format digital, pe platforma paydemic.com