Moartea unui țar: cum a fost asasinat Pavel I?

În 1762, țarul Petru al III-lea al Rusiei era asasinat în urma unui complot pus la cale de nimeni altcineva decât soția sa, cea cunoscută astăzi drept Împărăteasa Ecaterina cea Mare. Patru decenii mai târziu, fiul său [1], Pavel, avea să sfârșească într-o manieră similară.

Născut în 1754, Pavel I nu a avut o copilărie fericită. Ecaterina cea Mare, preocupată mai mult de problemele de stat, nu a avut timp să se ocupe de fiul său, pe care l-a căsătorit în 1776 cu o prințesă germană și l-a trimis departe de Petersburg. Aici, tânărul țarevici, mare admirator al armatei prusace și pasionat de paradele militare, se ocupa de antrenarea unei mici brigăzi de soldați. Primul fiu al cuplului, Alexandru, s-a născut în 1777 și a fost crescut la curtea împărătesei, căci Ecaterina se gândea la posibilitatea numirii nepotului drept succesor la tron. Însă în 1796, Ecaterina cea Mare moare la vârsta de 67 de ani în urma unui atac cerebral, Pavel îi urmează la tronul imperiului.

La 42 de ani, noul țar avea planuri pentru Rusia:intenționa să anuleze multe din politicile introduse de mama sa și să slăbească puterea aristocrației, pe care o considera coruptă. A încercat, de asemenea, să ușureze poverile țăranilor șerbi, în defavorea proprietarilor de pământ, și a pus conducerea guvernului central și a guvernelor locale în sarcina unor birocrați. Venind la tron în anii Revoluției Franceze, pentru a preveni „contaminarea” populației cu ideile „periculoase” ale Revoluției, Pavel a interzis subiecților săi să călătorească în străinătate, precum și importul sau publicarea de cărți străine. Aceste caracteristici ale politicii interne, combinate cu o politică externă percepută drept dezastruoasă și cu un caracter capricios și accese de furie, i-au făcut pe opozanții țarului, dar și pe cei din anturajul apropiat, să se îndoiască de sănătatea lui mintală.

În politica externă, Pavel I a ales o direcție complet opusă față de cea propusă de mama sa. Astfel, dacă Ecaterina cea Mare dusese numeroase războaie de expansiune, noul țar prefera calea diplomației și a politicii externe defensive. Cu toate acestea, obligat de rapida expansiune franceză, Pavel s-a aliat cu Austria, Marea Britanie și Imperiul Otoman.

S-a ajuns, așadar, la un complot cu două posibile scenarii:abdicarea forțată sau asasinarea. În seara de 23 martie 1801, Pavel I a găzduit o cină la palat, la care era prezent și fiul său, Marele Duce Alexandru. După cină, Țarul s-a retras în apartamentul său privat. Istoricii nu cunosc exact detaliile privind ce s-a întâmplat după aceea, dar știm că un grup de complotiști, conduși de Generalul Leo Bennigsen și Contele von Pahlen, comandantul militar al capitalei, au pătruns în palat. Bennigsen s-a îndreptat spre camera țarului împreună cu un grup de ofițeri, iar contele spre camera ducelui Alexandru. Bennigsen l-a pus pe țar în fața unei alegeri clare:să semneze actul de abdicare pe care îl adusese sau să-și piardă viața. Pavel a încercat să reziste, iar unul din asasini l-a rănit cu o sabie, după care țarul a fost bătut și strangulat. Imediat după aceea, generalul Zubov, unul din complotiști, s-a dus la Alexandru să-l informeze de ce se întâmplase. Nu se știe în ce măsură el a fost implicat în acest complot. Cea mai răspândită teorie este că Alexandru ar fi știut de complot și că era dispus să preia tronul, dar că ar fi insistat ca tatăl său să nu fie ucis.  

[1]Pavel a fost recunoscut drept fiu al împăratului, dar mai mult ca sigur că el a fost fiul lui Serghei Saltikov, amantul Ecaterinei. 

Richard Cavendish, Murder of Tsar Paul I, în „History Today”, vol. 51, nr. 3, 2001