Moartea transformată în proces industrial: Lagărul de Concentrare Auschwitz-Birkenau

Pe 27 ianuarie 1945, soldații Armatei a 60-a a Primului Front Ucrainean au deschis porțile Lagărului de Concentrare de la Auschwitz. Priveliştea care i-a întâmpinat pe Aliaţi a fost terifiantă – oameni bolnavi, oameni morţi aruncaţi peste mormane de zăpadă, dezordine şi mizerie. Auschwitz este astăzi sinonim cu Holocaustul – iar pe 27 ianuarie s-au împlinit 70 de ani de când cel mai mare centru de exterminare în masă a fost eliberat de sovietici. Timp de cinci ani, din mai 1940 până în ianuarie 1945, lagărul de la Auschwitz a fost un infern izolat de ochii lumii, unde naziştii comiteau crime oribile, metodic şi cu sânge rece. Statisticile spun că aproximativ un milion şi jumătate de oameni au pierit în lagărul de la Auschwitz, 90% evrei, însă istoriile personale contrazic estimările şi măresc această cifră.

Lagărul Auschwitz I:1.733 de zile de teroare

„Am primit ordin de la o autoritate superioară să transform fosta unitate de artilerie poloneză din apropiere de Auschwitz într-o tabără de carantină pentru prizonierii care veneau din Polonia”, mărturisea în captivitate fostul comandat al lagărului de la Auschwitz, Rudolf Höss, în martie 1946, cu o lună înainte de audierea sa în cadrul proceselor de la Nürnberg. Era vorba de 22 de barăci din cărămidă, construite înaintea războiului în suburbiile orașului polonez Oświęcim, aflat la 50 de kilometri de Cracovia, la confluența râurilor Vistulași Soła. În acest orășel, anonim lumii largi, a fost înfiinţat un nou lagăr unde să aibă loc anihilarea „elementelor sociale” considerate dușmane de către regimul nazist.

Rudolf Höss a fost transferat la Auschwitz pe 1 mai 1940. A început imediat amenajarea spațiului conform noilor necesități:internarea a peste 10.000 de prizonieriși exterminarea treptată a acestora. După primul an, contururile fizice ale lagărului fuseseră extinse semnificativ, cu forța de muncă oferită de prizonieri. Lagărul ajunsese să aibă suprafața de 40 de kilometri pătrați.

La început, Auschwitz nu a fost un lagăr de exterminare în masă, ci un lagăr de muncă – conform dictonului ironicși macabru care străjuia poarta lagărului, numai munca te „elibera”. Dar în varași toamna lui 1941, lagărele de concentrare au primit Zyklon B, un pesticid pe bază de cianură, pe care l-au folosit pentru uciderea în masă a prizonierilor. La Auschwitz, ofițerii SS au testat gazul în septembrie.

„În 1941, a sosit primul transport de evrei din Slovaciași Silezia Superioară. Oamenii [care se aflau] în incapacitate de muncă au fost gazați într-o cameră a crematoriului conform unui ordin pe care Himmler mi l-a dat mie personal”, își amintea Höss. Testul a fost un succes, iar gazul toxic a început să fie utilizat la scară largă. Inițial a existat o cameră de gazare improvizată, în subsolul Barăcii 11, dar, ulterior, inginerii SS au construit una permanentă, încorporată în clădirea crematoriului ridicat în afara perimetrului barăcilor de locuit. O cameră pentru ucis.

Birkenau, construit la ordinul lui Himmler

La exact un an de la sosirea comandantului SS Rudolf Höss la Auschwitz, Himmler a venit aici într-o vizită de rutină. „După ce Himmler a inspectat lagărul, în 1941, am primit ordin să îl extind. [...] A ordonatși ridicarea unui lagăr pentru prizonierii de război, pentru 100.000 de prizonieri ruși, în apropiere de Birkenau”, declara Höss. Această directivă a venit ca o consecință a faptului că alte lagăre – precum Treblinka, Bełżec sau Sobibór – erau greu de extins, iar tehnologia de exterminare în masă folosită era greu de schimbat. „Himmler a declarat că singura posibilitate era ca acest lagăr să fie extins, întrucât se afla la intersecția a patru căi ferateși, nefiind foarte dens populat, zona lagărului putea fi izolată complet. Acesta este motivul pentru care a decis să facă exterminările în masă la Auschwitz, iar eu trebuia să mă ocup îndată de pregătiri”, continua comandantul lagărului în mărturisirea sa.

Așadar, construcția lagărului din satul Brzezinka a început în octombrie 1941. S-a deschis câteva luni mai târziu, în martie 1942, ca o aripă a lagărului de la Auschwitz, și a devenit cunoscut sub denumirea de Birkenau. Acesta era cel mai mare dintre lagărele care compuneau complexul de la Auschwitz, cu o suprafață de 71 de hectare. Planurile prevedeau ca lagărul să fie divizat în patru părți, numite segmente de construcție (Bauabschnitte), numerotate cu cifre romane. Primul segment a fost proiectat pentru 20.000 de prizonieri, iar celelalte trei pentru 60.000 fiecare.

La început, prizonierii au avut sarcina să construiască lagărul. Să-şi sape singuri groapa. În acest scop, 10.000 de prizonieri de război sovietici au fost aduși de la Neuhammer am Quaisși de la Lamsdorf, în 1941. S-a reușit construirea a numai două segmente până în 1943, întrucât apropierea frontului a oprit ridicarea următoarelor două. Fiecare segment era separat de garduri de sârmă ghimpată electrificată în sectoare – douăsprezece în total. În cei trei ani de funcționare a lagărului de la Birkenau, nemții au reușit să construiască 300 de imobile, barăciși clădiri administrative, 13 kilometri deșanțuri de scurgere, 16 kilometri de garduri de sârmă ghimpată electrificatăși peste 10 kilometri de drumuri.

După extinderea lagărului – atât în termeni spațiali, darși de funcționare –, lagărul de la Auschwitz a fost divizat în trei unități:Auschwitz I, Auschwitz IIși Monowitz. Rudolf Höss a păstrat comanda întregului complex de lagăre în perioada 1 mai 1940-22 noiembrie 1943, iar pe 1 decembrie 1943 a plecat de la Auschwitz. La Birkenau a devenit comandant Fritz Hartjenstein, care a fost înlocuit pe 8 mai 1944 de Josef Kramer. Pe 25 noiembrie 1944, Auschwitz Iși II au fuzionat din nou, sub numele de Konzentrationslager Auschwitz, sub conducerea lui Richard Baer.

„Puteai scăpa de 2.000 de oameni într-o jumătate de oră”

Birkenau a devenit cel mai mare centru de exterminare în masă, fiind un instrument esențial în realizarea planului nazist de ucidere a evreilor din Europa, așa numita „soluție finală”. „Când erau dezbrăcați, intrau în cameră după mărime, 2-300 o dată. Ușile erau încuiateși una sau două cutii de Zyklon B erau aruncate în cameră prin găurile din pereți. [...] Dura, în funcție de vreme, între 3și 10 minute. După o jumătate de oră ușile erau deschiseși corpurile erau scoase afară de un comando de prizonieri care erau aganjați acolo permanent”, detalia Höss procedeul de ucidere în martie 1946.

„Întrucât noile crematorii aveau să fie terminate abia la sfârșitul lui 1942, prizonierii trebuiau gazați în camere de gazare provizoriiși apoi arși în gropi”, continua Rudolf Höss. Numite Buncărele 1și 2, crematoriile provizorii au intrat în funcțiune lângășantierul din Birkenau încă de la deschidere. Până în iunie 1943 au fost gata toate cele patru crematorii mari, compuse dintr-o zonă pentru dezbrăcat, o cameră mare de gazareși cuptoarele crematoriului.

Cuptoarele dintr-o cameră de gazare de Auschwitz-Birkenau

Dar estimările germanilor erau mult mai mari:aceștia se așteptau ca 1, 6 milioane de oameni să fie uciși anual la Birkenau. În timpul audierii de la Nürnberg, pe 15 aprilie 1946, Höss descria procedeul de exterminare:„Tehnic, nu era atât de greu – nu ar fi fost greu să fie uciși chiar mai mulți. Uciderea în sine dura cel mai puțin. Puteai scăpa de 2.000 de oameni într-o jumătate de oră, dar incinerarea lua tot timpul. Omorârea era ușoară;nici nu aveai nevoie de gardieni care să îi conducă în camere;purși simplu intrau crezând că vor face dușși, în loc de apă, dădeam drumul la gazul otrăvitor. Toată treaba mergea foarte repede.”

Momentul de apogeu al exterminării în masă a fost atins în 1944, după închiderea lagărelor de la Chełmno, Sobibor, Treblinkași Bełżec. Celelalte lagăre rămase, și mai presus de toate Auschwitz-Birkenau, primiseră astfel responsabilitatea de a duce la bun sfârșit exterminarea evreilor din Ungaria, Polonia, Franța, Olanda, Italiași celelalte state europene ocupate de naziști.

Începutul sfârşitului:evacuarea lagărului

Când Armata Roșie a ajuns pe linia Vistula-Wisłoka, în iulie-august 1944, la mai puţin de 200 de kilometri de Oświęcim, conducerea germană a început să ia în considerare lichidarea lagărului. Precauți, nemții au luat primele măsuri în acest sens:începând cu a doua jumătate a lui 1944, peste 65.000 de prizonieri au fost evacuați.

Numai între 17și 21 ianuarie 1945 au fost evacuați 56.000 de prizonieri, provenind de la Monowitzși de la alte sub-lagăre de la Auschwitz. Puțini au avutșansa de a fi transportați cu trenul. Majoritatea au fost forțați să meargă încolonați, prin zăpadă, înfruntând temperaturile foarte scăzute din timpul nopții, spre diverse fabrici din inima Reich-ului. Convoaiele de oameni slăbiți, bolnaviși înfometați, ce înaintau sub privirile gardienilor SS, au fost numite, după război, Marșurile Morții. De exemplu, un raport SS din 13 martie 1945, realizat la sosirea în lagărul Leitmeritz din Boemia a 58 de prizonieri evacuați de la Auschwitz, arată că alți 144 de oameni muriseră pe drum. Motivele erau diverse:fie nu puteauține pasul sau încercau să evadeze din convoiși erau împușcați de naziști, fie mureau de oboseală, frig sau foame.

Procesul de exterminare în masă a fost oprit în noiembrie 1944. Crematoriul IV, avariat în timpul unei revolte a prizonierilor din 7 octombrie 1944, a fost distrus la sfârșitul lui 1944. A fost păstrat numai crematoriul V, până pe 26 ianuarie 1945. În acest timp au fost distruse gropile cu cenușă umană, au fost arse registreleși fișele prizonierilor, au fost expediate obiectele colectate de la victimele exterminării în masă, iar pe 23 ianuarie 1945 a fost incendiat complexul de magazii „Kanada II”, unde fuseseră depozitate toate aceste obiecte.

Armata Roşie eliberează lagărul

Pe 27 ianuarie 1945, soldații Armatei a 60-a a Primului Front Ucrainean au deschis porțile Lagărului de Concentrare de la Auschwitz. Ziua eliberării sosise, coșmarul se terminase, iar prizonierii i-au întâmpinat ca pe niște adevărați salvatori. În cele trei lagăre mari de la Auschwitz așteptau eliberarea aproximativ 7.000 de deținuți.

Priveliştea care i-a întâmpinat pe Aliaţi la Auschwitz a fost terifiantă:oameni bolnavi, oameni morţi aruncaţi peste mormane de zăpadă, dezordine şi mizerie. „Situaţia catastrofală de la sfârşitul războiului s-a datorat faptului că, rezultat al distrugerii reţelei de căi ferate şi al bombardamentelor continue ale fabricilor, grija pentru oameni – mă gândesc la Auschwitz cu cei 140.000 de internaţi ai săi – nu mai putea fi asigurată. Măsurile improvizate, coloanele de camioane şi orice altceva a fost încercat de comandanţi pentru a îmbunătăţi situaţia nu mai era de niciun folos;nu mai era posibil. Numărul celor bolnavi devenise imens. Aproape că nu mai erau deloc medicamente;epidemiile izbucniseră peste tot. Deţinuţii care erau capabili de muncă erau folosiţi încontinuu. Dintr-un ordin al Reichsfáhrer-ului [n.r., Himmler], chiar şi oamenii ușor bolnavi trebuiau folosiţi oriunde era posibil în industrie. Ca urmare, fiecare locşor din lagărele de concentrare care putea fi folosit pentru cazare era supra-aglomerat cu prizonieri bolnavi sau pe moarte”, explica Höss situaţia dezastruoasă din lagăr, în timpul procesului de la Nürnberg.

Peste 230 de soldați sovietici, inclusiv comandantul Regimentului 472, Col. Simen Lvovich Besprozvanny, au murit în luptă încercând să elibereze Auschwitz I, Birkenau, Monowitz, precum şi oraşul Oświęcim.

Prizonierii au primit ajutor atât de la soldațiiși medicii sovietici, câtși de la locuitorii orașului. Treptat, au sositși voluntari de la Crucea Roșie din Polonia. Cine a fost în stare a plecat acasă imediat, cine nu, a fost internat într-un spital organizat în lagărși a așteptat însănătoșirea – chiarși trei sau patru luni.